Nu ştiu unde se dce timpul ăsta, că tare repede se duce :D . Mai e puţin şi vine Paştele. Nici nu ştiu când a mai trecut 1 an…

În apropierea Sărbătorilor de Paşte, prichindeilor din Timişoara li se pregătesc 2 mari surprize: “Atelierul lui Iepurilă” şi “Vine Iepuraşul!”. Două evenimente dedicate celor mici, care au ca temă sosirea iepuraşului şi tradiţiile legate de această sărbătoare.

Sâmbătă, 27 martie începând cu ora 10 la cafeneaua Segafredo din centru ne adunăm cu toţii: pitici cu vârsta între 3 şi 5 ani, mămici, tătici şi bunici pentru a participa la “Atelierul lui Iepurilă“. Evenimentul este organizat de Mentă şi Usturoi.

Sâmbătă, cei mici vor învăţa să decoreze şi să orneze ouăle de Paşte, iar pe lângă momentul artistic Iepurilă le-a pregătit o mulţime de premii surpriză.
Mămicile, tăticii şi bunicii se pot implica activ în momentul creativ sau se pot relaxa savurând specialităţile cafenelei.

Dumincă, 28 martie începând cu ora 12, distracţia se mută la Iulius Mall Timişoara, în zona locului de joacă. Încă un eveniment dedicat celor mici, de data aceasta marca Utilecopii.ro. “Vine Iepuraşul” este un alt eveniment dedicat celor mici.  Pe lângă momentul artistic de decorare al ouălelor, celor mici li s-au pregătit numeroase alte surprize:  un clovn pus pe ghiduşii, concurs de sărit cu mingea, poze şi multă distracţie.

Aşadar vă aştept, weekendul următor,cu mic cu mare,  să ne bucurăm de creaţiile celor mici. Participarea la cele două evenimente este gratuită.

Last 5 posts in ma implic in

Tags: , , , ,

Un comentariu on Surprize de iepuraş pentru cei mici

  1. Lili spune:

    Voi fi acolo! :)

Lasă un răspuns

*