Sunt multe chestii în frumoasa ţărişoară care nu funcţionează cum trebuie. O aud zilnic. Se vorbeşte la tveu, se scrie în ziare am aflat-o de la prieteni… Nu m-am gândit până acum la asta pentru că nu eram eu cea afectată direct şi ca tot omul, atunci când ţi-e bine, nu prea te interesează cum merg treburile.

De ceva timp, se produc nişte schimbări în viaţa mea.  În sfârşit, cu ajutorul alor mei, am hotărât că e cazul să nu mă mai mut de colo-colo ca un ţigan cu cortul, ci ar fi cazul  să-mi cumpăr un apartament. Un loc al meu, unde să stau o lungă perioadă de timp de acum încolo.  Am început demersurile, bancă, credit, toată nebunia. Foarte simplu până acum :D

În mintea mea, mă gândeam că partea cea mai grea e cea cu băncile cu veniturile, cu actele. Mă gândeam că o să îmbătrânesc vreo 10 ani tot umblând cu acte şi hîrtii pentru faimosul dosar de credit. S-a dovedit a fi complet fals, cea mai grea parte abia acum urmează: găsirea apartamentului. Ce a fost până acum, e pistol cu apă, pentru că, goana după un apartament cât de cât decent, e cea care te termină psihic. Eu nu înţeleg cum de pot  proprietarii să ceară atâţia bani pe nişte condiţii  egale cu 0. Ei nu oferă practic mai nimic dar au pretenţia de la cumpărător să obţină cât mai mulţi bani.

Toţi ne batem cu pumnii în piept că vrem să ne meargă mai bine dar nici unul nu facem nimic în prinvinţa asta. Suntem în stare să oferim sume mari de bani pentru lucruri care nu valorează atât şi piaţa imobiliară o ia razna pe zi ce trece. Eu nu am de gând să plătesc o sumă exorbitantă pe 4 pereţi care stau să cadă într-un bloc care nu va trece de primul cutremur.

Voi, cei care poate aţi trecut prin asta până acum, cum aţi făcut? Ce sfaturi preţioase puteţi să-mi oferiţi?

Last 5 posts in gandesc asa

Tags: ,

12 comentarii on Lămuriţi-mă!

  1. Stii cum se zice: prost nu e cel care cere, ci cel care da.
    Dar na… pana la urma probabil vor trebui sa lase din pret, daca nu isi gasesc prostul.
    Io sunt sigura ca o sa gasesti ce cauti la un pret rezonabil. Just keep looking.

  2. [...] This post was mentioned on Twitter by Elena Pochia. Elena Pochia said: Ma revolt pe blog: http://blogu.lu/eleny/index.ph.....muriti-ma/ [...]

  3. crinutza spune:

    Inteleg ca nu ti-ai gasit apartamentul visat.
    Dar ai macar o idee ce fel de apartament iti doresti? Si cat esti dispusa sa dai pe el?

    Sa gandesti ca doar ala care cere e cu capul in nori, e putin cam simplist. Nu toti cei care isi vand apartamentul o fac de drag.

  4. eleny spune:

    @da, stiu ce apartament vreau, si suma alocata este una destul de decenta. Numai ca ce scrie in anunt, cu ceea ce gasesc in momentul in care merg sa vad nu pusca :P . De aici si frustrarea mea legata de acest aspect.

  5. crinutza spune:

    Se intampla. Gandeste-te ca anunturile de obicei sunt infrumusetate, in ideea ca macar oamenii vin sa-l vada.

    Daca nu vrei sa mergi printr-o agentie, iti va fi destul de greu pana o sa gasesti ce vrei. Poate apartamentele din blocuri noi?

  6. Mihi spune:

    Eu am fost in cruciada dupa ap in blocuri noi, aici e o mica parte din ce mi s-a intamplat http://blogu.lu/mihi/2010/04/0.....timisoara/

    Am gasit ap de 2 cam in zone precum Odobescu sau Saguna la vreo 55-60.000, in blocuri din 87, am vazut ap de 3 camere in Circumvalatiunii la 60.000 dar adevarul e ca nu se compara cu ce poti lua la banii astia in complexe rezidentiale. Daca nu ti-e frica de un drum mai lung si nu ai pb cu mobilitatea vezi Dumbravita si Gearmata vie (sau cum se numesc zonele astea), arata foarte bine iar preturile sunt mai decente decat la proprietari ;)

  7. eleny spune:

    @crinutza: cu agentie merg, ca singura e aproape sigur ca nu ai sanse…
    si apartamentele in blocurile noi le-am luat in calcul

  8. rue spune:

    daca ne spui ce preturi ai gasit si ce cauti poate vom putea sa te sfatuim.
    in pozitia de cumparator sunt sigur ca tu cauti cat mai bun in banii tai dar pt asta trebuie sa ai informatii, sa alergi si SA AI NOROC!
    un amic in plin avant imobiliar in care se licita la usa apartamentului in fata a 3-4 cumparatori cine da mai mult, el a deschis google si a scris: vand apartament 3 camere timisoara! si a gasit primul anunt unde a negociat ok, era direct propietarul si a cumparat. totul a fost intr-o zi (plus creditul la banca).

  9. Ama spune:

    si noi am trecut de curand prin ambele posturi: am vandut un apartament si ne-am cautat alta casuta.

    initial am cautat si apartamente, dar punand in balanta cat costa o casa cu cat costa un apartament, nu am ezitat sa ne cumparam casuta.

    de exemplu am mers la un bloc nou undeva la iesirea spre giroc, ieseai de pe drumul asfaltat, mergeai pe un drum de tara plin de maracini si ajungeai la un bloc unde un apartamentut fara bucatarie, doar un living, o camera de incapea doar un pat si o baie doar cu loc de cabina de dus costa mai scump decat casuta noastra cu 5 camere! mi s-a parut nebunie curata!

    in acelasi timp, am fost si vanzator :D apartamentul nostru nu era de vis, era renovat cam de 6-7 ani, dar nu facut lux. Insa era zona frumoasa, linistita, cu multa natura. Nu am cerut exagerat pe el si am lasat bine din pret cand mi s-au oferit banii jos. de aia l-am vandut la 3 zile dupa ce am dat anunt ;) )

    Eu zic sa nu te descurajezi si sa cauti cu multa energie. Cand vei gasi casuta vei sti.
    Eu cand am cumparat apartamentul acum multi ani l-am ales pentru ca era langa parc siera mai bine pentru Aldo. Acum, am vazut multe case, dar cand am vazut-o pe asta, inainte sa intram stiam ca asta va fi casuta noastra. Si noi chiar am luptat sa o obtinem ;) )

  10. Ama spune:

    ups, m-am semnat cu site-ul patiseriei :)

  11. eleny spune:

    @mihi: am auzit atat de multe povesti legate de achizitionarea unui apartament incat nu mi se mai pare nimic iesit din comun. Desi aparamentele la iesire din oras suna si arata mai bine mie imi trebuie ceva in oras, sa ma pot deplasa cu usurinta
    @rue: multumesc pentru sfaturi, intra-adevar cand esti in pozitia de cumparator totul se schimba :P

  12. eleny spune:

    @ama:ma bucur sa aud ca in final ati gasit ceea ce cautati si sper sa fie asa si in cazul meu. Faptul ca aud multe povesti referitoare la acest aspect imi da curaj si mie sa caut cu rabdare si sa aleg in final cea mai buna solutie.

Lasă un răspuns

*