Despre aşteptări şi dezamăgiri

Azi, răsfoind ceva pagini electronice din readerul supraaglomerat de articole necitite am găsit acest articol. M-am regăsit în cele scrise, pentru că şi eu sunt o sfântă şi am trăit aceleaşi sentimente de ziua mea.  M-am bucurat nespuns de telefoanele primite de la oamenii care nici nu credeam că-şi amintesc, de urările primite pe e-mail, facebook, twitter, de toate cuvintele frumoase transmise şi de urările calde, sincere, venite direct din suflet. M-am întristat înzecit atunci când persoanele de la care m-am aşteptat să dea un telefon,  nu au făcut-o.

Toată aceasta situaţie mi-a amintit cât de mult m-au dezamăgit unii oameni în ultimul timp. Cu cât încrederea acordată  a fost mai mare, cu atât aşteptările au crescut. A fost extrem de greu să fac faţă dezamăgirilor provocate de persoanele dragi.

De-a lungul timpului, m-au dezamăgit mulţi oameni pe care îi credeam importanţi: de la cunoştiinţe, prieteni, rude  la  oameni care la un moment dat au avut un rol mai mult sau mai puţin important în viaţa mea. Cred că totul ar fi mai simplu, cel puţin pentru mine, dacă nu aş mai avea pretenţii de la cei din jurul meu, dacă aş renunţa la aşteptări şi dacă nu m-ar afecta aşa de tare reacţiile sau acţiunile lor.

Voi cum faceţi faţă dezamăgirilor?

Tags: asteptare, dezamagire, incredere