Am avut mereu certitidinea că toate experienţele avute în viaţă au un rol determinant în formarea personalităţii mele de acum. La fel, sunt convinsă că vor mai fi momente care vor cântări greu în modelarea mea pe mai departe. Nu regret absolut nimic din ce-am făcut până acum, îmi asum eşecurile, de orice natură ar fi ele, cu aceeaşi seninătate cu care mă bucur de reuşite. Îmi asum decizii, hotărâri şi stări indiferent dacă mi-au provocat tristeţi sau clipe de maximă fericire.
Nu renunţ la dorinţe, indiferent cât de imposibil de realizat sau utopice sunt. Conştient sau inconştient, toate acţiunile demarate au scopul de a îndeplini ceva, de cele mai multe ori ţelul este clar. Mă las sedusă de clipe şi, cu fiecare pas, sunt mai aproape. Mai convinsă şi mai hotărâtă. Nu am reuşit însă, să mă conving ce e mai puţin distructiv: să obţii ceea ce îţi doreşti sau să nu obţii.
Încerc să găsesc mereu fărâme de bună dispoziţe în momente ce par a fi inundate în eşec. Şi tristeţi. Şi amărăciune. Fărâme din vise şi pulbere din planurile atent schiţate de-a lungul anilor. Adun cu o sete aproape obsesivă fărâme din anii copilăriei şi bucăţi din visele plăsmuite atunci. E fascinantă inocenţă cu care priveam viaţa de adult şi lejeritatea gândurilor care-mi descreţeau fruntea. Întorcându-mă în prezent, caut măcar o fărâmă din urmele lăsate de paşii făcuţi în doi, din certitudinea strângerii de mână…
Ţin bine ascunse în suflet amintiri ale clipelor care mi-au tăiat respiraţia. Ale momentelor de o incredibilă fericire dar şi urme ale marilor tristeţi. Sunt mărturii a ceea ce sunt azi. Le ţin bine ascunse şi mă înspăimântă gândul că, la un moment dat, urmele vor fi descoperite. Păstrez cât mai vie amintirea trecutului pentru a nu risca să-l repet.
Prin labirintul experienţelor de până acum, am reuşit să găsesc o cale. Pare cea potrivită. Încă nu ştiu dacă e potrivită doar pentru un moment sau pentru eternitate. Nici nu mă interesează în mod deosebit, însă mă linişteşte gândul că e acolo.
Last 5 posts in aiurea
- Un atunci - November 20th, 2012
- Mă gândesc - September 25th, 2012
- Dacă va fi un sfârşit... - September 20th, 2012
- Frânturi ale unor zile - June 19th, 2012
- Într-o zi... - May 25th, 2012
