Nu ştiu de ce îmi vine să vă povestesc unele dintre gândurile ce nu trebuie povestite. Aruncând o privire peste posturile anterioare, mi-am dat seama că am povestit foarte multe şi de fapt nu am spus nimic. Nu mă aştept să înţelegeţi ce am vrut să spun, nici eu nu mă înţeleg. Şi nici mama
(motiv pentru care, zilnic încearcă să mă mituiască să-i explic).
Aţi zice că sunt melancolică sau, cum îmi place mie să spun, depresivă. Nici pe departe. Din contră. Nu cred că am mai experimentat de mult o perioadă atât de liniştită. Şi prin linişte mă refer la cea de printre gânduri, sentimente şi toată familia de cuvinte
. Mă simt doar puţin profundă şi încerc să aştern într-un post, în ultimul timp acelaşi, multe dintre chestiile care mă reprezintă, care-mi plac, care mă frământă, care mă liniştesc. În creieraşul meu s-a instalat un fel de haos foarte bine organizat.
Aş vrea să vă povestesc cum e să-ţi stea inima în loc pentru câteva secunde. Pentru că mie mi-a stat. Cum e atunci când îţi dai seama cât de aproape ai fost şi totuşi ai scăpat. Aş vrea să vă sfătuiesc să nu vă lăsaţi constrânşi de nimic în viaţă iar fiecare moment memorabil să-l repetaţi de fiecare dată când aveţi ocazia. V-aş spune să nu vă uitaţi înapoi, pentru nimic în lume, pentru că odată privirea întoarsă pierdeţi perspectiva drumului ce se aşterne în faţă. Aş vrea să vă spun cât de mult doare dragostea şi cât de important e să o lăsaţi să doară. Că nu e bine să aşteptaţi să treacă timpul, sperând că, odată cu el, va trece şi durerea. Cât e de absurdă încercarea de a scoate la iveală lucruri de mult îngropate în uitare. V-aş spune că sunt situaţii în care e bine să lăsaţi cioara din mână pentru cea de pe gard . E una dintre metodele prin care vă procuraţi memorabilul de care vă povesteam mai sus.
V-aş spune că fericirea e un lucru mărunt şi e foarte uşor de obţinut. La mine funcţionează mai mereu cu o vizită nocturnă la McDrive
Last 5 posts in aiurea
- Un atunci - November 20th, 2012
- Mă gândesc - September 25th, 2012
- Dacă va fi un sfârşit... - September 20th, 2012
- Frânturi ale unor zile - June 19th, 2012
- Într-o zi... - May 25th, 2012
