În mod straniu

În mod straniu, abia acum mă simt cu adevărat fericită. Acum, după ce am avut parte de atâtea clipe minunate de-a lungul anilor care ar fi meritat mult mai multă consideraţie din partea mea. Acum, când nu mă pot gândi la ceva anume care să fie vinovat de această stare  sublimă. Am încercat să elimin puţin câte puţin dintre amintirile de până acum, pentru a rămâne cu un esenţial pe care să-l pot inculpa de această stare. Nu găsesc ceva suficient de plauzibil.  Nu s-a produs nici o mare schimbare, nu s-a luat nici o decizie importantă…

În mod straniu, puţin câte puţin am adunat în mine forţa şi determinarea care mi-au lipsit până acum. Am făcut-o involuntar şi inconştinet. Sa cel puţin aşa cred.  Nu am ştiut că asta fac sau că aici mă vor conduce acţiunile mele.  Am ucis de-a lungul zilelor multe dintre speranţele crescute firav în zâmbete. Pentru că spaima unei noi greşeli a fost mai puternică decât emoţia şi ineditul unui început. Amintirea durerii mult prea intense trăite odată a fost mai vie şi mai dureroasă decât orice alt sentiment şi asta mi-a dus, zile sumbre. Mult prea sumbre.

În mod straniu, mult timp am fost convinsă că nu o să pot vreodată să mă ridic. Să sper sau să visez. M-am lăsat trântită mereu de dezamăgire fără să protestez.  Le-am luat ca atare şi nu am încercat să schimb nimic. Inconştinet, am crezut că le merit. Că sunt singura vinovată de toate fărădelegile lumii mele şi că doar aşa, lucrurile se vor schimba. Am adunat grămezi imense de frustrari şi deziluzii pe care le-am îndesat cu sete acolo unde ar fi trebuit să aibă loc doar frumosul.

În mod absolut deloc straniu am păstrat acest post pentru azi. Pentru că azi, mai mult ca oricând, conştientizez liniştea şi frumosul. Speranţa şi căldura. Afecţiunea şi dorul. Le-am prins şi le-am îndesat acolo unde, până acum, nu mai era loc şi pentru ele.

Tags: dor, ganduri sumbre, liniste, straniu