Noi

Unerori am impresia că-mi oferi mai mult decât aş merita, alteori aş vrea să procedez şi eu la fel dar mă opresc. La timp. Nu ne sincronizăm afecţiunea aproape niciodată. Sau poate a fost un moment în care ne-am sincronizat-o dar atunci a fost şi un experiment la mijloc. Aveam să aflu asta mult mai tîrziu şi aveam să fiu dezamăgită.

Uneori am impresia că ne-am întâlnit exact în momentul potrivit, atunci când fiecare dintre noi avea nevoie de un cineva să vindece, alteori am impresia că dintre toate clipele acestei lumi, acel noi s-a produs în cea mai puţin inspirată.  De fiecare dată când îmi acord credit să simt mai mult decât de obicei, tu nu ţi-l acorzi şi ne luptăm separat cu gândurile noastre. Eu nu-ţi cunosc gândurile şi nici tu pe ale mele.

Trăim amândoi în zona proprie de siguranţă, nu ne acordăm încrederea de a aluneca fără constrângeri în lumea celuilalt şi nu suntem dispuşi să riscăm.  Noi-ul are o evoluţie atent gândită şi planificată, loc de hazard şi neprevăzut nu mai rămâne. Fără să ne dăm seama, dăm cu piciorul frumosului. Sau poate ne dăm seama, dar suntem atât de bine fiecare în lumea lui că nu ne-am pus problema de a încerca şi altceva.

Uneori aş vrea să te strig în gura mare şi să nu mai ţin doar pentru mine absolut nimic din ce trăiesc. Şi aş vrea să faci şi tu la fel. Alteori mă bucur că avem o chestie numai a noastră, bine ascunsă de ochii iscoditori din jur. Cred că aici sălăsluieşte frumosul noi-ului nostru. Că-l ştim doar tu şi  eu, că nu poate fi contestat de nimeni pentru că în ochii celorlalţi el nu există, noi nu existăm. Şi asta mă bucură şi mă doare în egală măsură.

Tags: ganduri, marturisiri, noi