Nimic mai mult

It’s easier to be alone. Because what if you learn that you need love… and then you don’t have it? What if you like it and lean on it? What if you shape your life around it.. and then.. it falls apart?  Can you even survive that kind of pain? (Grey’s Anatomy)

Sunt zile în care am senzația că fericirea mea depinde de  o voce aflată la celălalt capăt al firului. Poate e mult spus  fericirea, starea de bine sună mai potrivit. E ca și cum nu ar mai fi nevoie de nici o direcție anume, căci toate sunt din start cunoscute și destinația finală e la un surâs distanță.

De obicei, mă împotrivesc curentului, însă nu cu toate forțele. Las mereu o mică parte care vrea cu disperare să fie luată și purtată în voie de vâltoarea unei senzații mai presus decât orice trăire umană cunoscută vreodată. Fără rețineri și fără nimic care ar putea strica perfecțiunea.

Nu cred în poveștile fericite. Nu știu când a survenit această transformare. Nu sunt mândră de ea însă mă caracterizează perfect. Conștientul meu o cunoaște mai bine și i se supune fără nici un fel de luptă.  Am ajuns în punctul în care fiecare nouă dezamăgire e doar un joc, unul în care eu stabilesc regulile  E în același timp și  un experiment. Rezultatul final îl voi simți eu. Doar eu.

Îmi place să analizez reacțiile celor care nici măcar nu-și dau seama că sunt cobai. E o confuzie fatală la mijloc. Fatalismul nu știu exact pe cine caracterizează. Aș vrea să am certitudinea lui, pentru că astfel, lucrurile ar avea mai multe continuări. Continuări care, să ducă în final la ceva. Orice. Liniște, certitudine, siguranță sau doar o nouă senzație prin care să nu observ cum se scurge timpul.

Tags: aiurea, greys anatomy, marturisiri, timp