Ce e val, ca valul trece…

“You deserve all the good things that happen to you. Don’t feel guilty and accept the blessings..” ( Paulo Coelho)

În dimineaţa aceea era mai bine ca niciodată!

M-am trezit subit  împăcată. Fără să fiu stresată şi făra să mă grăbesc spre birou. Nu aveam zi liberă şi nu era weekend. Nu căzusem din pat (da, mi s-a întâmplat să mă trezesc dimineaţa din cauza unei căzături şi să am impresia că e cutremur ) şi alarma de la ceas era oprită cu mult înainte de ora obişnuită.

În dimineaţa aceea am realizat că trebuie să mă feresc din faţă valurilor. Şi nu pentru că nu ştiu să înot  sau pentru că m-ar doborî ci pentru că m-am distrat destul. M-au lovit în voie, m-am lăsat purtată în larg fără să mâ gândesc cât de adânc  sau de periculos este. M-am bucurat de fiecare lovitură înspumată şi am stat mai mult decât ar fi trebuit, în calea lor. M-am bucurat că îmi lăsau timp de răgaz şi refacere iar atunci când eram mai pregătită mă loveau din nou. Se spărgeau zgomotos de mal iar în urma lor eu rămâneam să mă refac. Prin metode doar de mine ştiute.

M-am săturat să fiu lovită de valuri. Din simplu motiv că nu sunt constante. Pentru că mă lasă sa-mi revin şi apoi atacă nemilos, de fiecare dată mai puternic şi mai vârtos. Sau poate e  doar impresia mea după atâta timp?

Nu mă bucur suficient de marea liniştită şi de certitudinea pe care mi-o aşterne în faţa ochilor. Nesfărşită şi infinită. Mă încântă mereu necunoscutul şi tind să mă arunc în vâltoarea apei agitate sperând de data aceasta va fi altfel.  Acelaşi ţărm, acelaşi nisip, aceleaşi raze de soare şi acelaşi val… Lovitura, de fiecare dată mai puternică.

Tags: eminescu, mare, paulo coelho, val, valuri