Într-o zi…

… când mă voi sătura de online, marketing şi alte activități adiacente îmi voi deschide un restaurant. Unul mic și cochet cu pereți verzi și lămpi vintage. Și fețe de masă în carouri. Într-un colț se vor apăsa clapele unui pian sau se vor spune povești la chitară. În aer va pluti miros de salcâmi și picături de ploaie iar din bucătărie  vor ieși numai preparate dichisite de mâinile mele. Voi găti pentru prieteni și oameni dragi. Și o voi face zâmbind cu seninătatea omului care n-a cunoscut vreodată o bucurie mai mare

…voi merge desculță în iarbă și mă voi așeza sub un salcâm înflorit. Mă voi îmbrăca în parfumul florilor lui și poate așa, voi scăpa de superficialitate. O voi lăsa acolo, îngropată la radăcină, să o hrănească cu seva unei “dragoste care suferă totul“. Şi nu mă voi mai întoarce niciodată pentru că eu nu voi şti să o am asupra-mi fără să-mi facă rău şi fără să-mi facă  pierdută  inocenţa.

… îl voi lăsa pe trebuie acasă, bine ascuns în cearşafuri. Voi învârti cu grijă cheia în uşă şi voi păşi încet şi cu răsuflarea abia ţinută în piept. Şi nu mă voi întoarce în acelaşi pat de frică să nu-i simt dorul şi să mă cuprindă din nou melancolia vieţii petrecute împreună. Cu trebuie m-am obişnuit prea repede şi prea natural. Acum apăs întrerupătorul imaginar şi-l las acolo în întuneric, ascuns în cearşafuri şi-n amintiri.

… nu voi mai judeca începuturile în funcţie de sfârşituri. Nu voi mai găsi explicaţii temerilor şi deciziilor luate atunci când trenul a plecat demult din staţie. Voi trăi începuturile simplu şi intens. Total. Cu libertate în vorbe şi afecţiune în gesturi, cu inima deschisă ca o mare liniştită atunci când atinge o plajă cu nisip mult prea fin. Voi trăi începuturile  aşa cum am făcut o singură dată în viaţa mea.

*sursa imagine

Tags: dragoste, inceputuri, mare