Ema

El şi nimic dau adunate
Infinit.
A mea şi a lui privire uneori dau
dublu infinit.
Un cer şi câteva stele mie imi dau
modele,
Lui nu îi dau nimic.
Dar al meu zâmbet
îi poate da iarăşi un
dublu infinit
sau poate cel mai
natural nimic.
A mea şi a lui tăcere împreună dau
două stele în cădere,
iar glasul lui e plutitor ca un simplu
om rătăcitor călătorind în
gândul meu infinit.
Cuvântul meu aşezat lângă al lui,
lasă loc spaţiului dintre degetele mele
pentru ale lui.
La fel cum stau spaţiile gândurilor mele
pentru problemele lui.
Iar la bază stă grija mea de a-l vedea
zâmbind infinit
fără a suferi.
Iar protecţia lui are la bază al meu
tarâm de vis
ce are nevoie de
infinit pentru…
a nu fi nul.

E  dimineaţă, nu e soare, nu sunt nici nori. E un frig de parca polul nord şi-a mutat locaţia în acest mic orăşel. Îmi pregătesc veşnicul ceai verde cu mentă de dimineaţă care îmi dă mie senzaţia că mă trezeşte pentru puţin timp din acest somn veşnic in care mă adâncesc tot restul vieţii. Îmi aduc aminte de o zi de primăvară chiar daca acum este iarnă incă şi ies afară cu ceaiul si in pijamalele mele albastre (aseară am încercat să adorm în pijamale nerge dar nu mi-a ieşit…nu pot sa dorm în negru, parcă dacă a-si adormi în aceasta culoare m-aşi trezi dimineaţa moarta) ,  după 10 minute simţeam că îmi îngeaţă sângele şi că abia mai pot respira, dar nici măcar acestea nu mă pot împiedica să rămân afară, pentru mine e primăvară. Mai gust puţin din ceaiul încă fierbinte şi încep să mă gândesc la veşnica mea problemă care ma persecută de dimineaţa până în momentul în care adorm. De ce nu sunt eu fericită pe deplin??? de ce nu ştiu care e fericirea mea şi ce mă va ajuta sa o  dobândesc…sunt fericită la orele de engleză, vorbesc în continuu si parcă îmi imaginez ca fac parte din lumea aceea, sunt fericită atunci când cânt sau atunci când dansez singură şi multe alte lucruri simple…era să uit, sunt fericită când citesc. Tot stând in frig si cugetând am ajuns la o concluzie, voi fi fericită în momentul în care nu ma voi mai gândi mereu la ce a-şi fi putut avea şi am lasat să treacă pe lângă mine, din orgoliu sau poate din greşeală şi neatenţie. Aceastâ ambiţie continuă nu mă va ajuta niciodată, în sfarşit am descoperit ce mă omoară incet…eram chiar eu. Am scăpat ceaiul pe jos iar când să mă aplec cu greu după cioburi, deoarece abia îmi miscam degetele iar lângă mine a apărut Jackie…nu e la fel de destept ca Beni, nici la fel de frumos dar e un câine care îmi este alături, am zâmbit şi am fugit în casă. Acum ştiu că sufletul meu e la fel de blocat precum mainile mele îngheţate…ele şi-au dorit să mângâie dar nu au reusit lăsând locul decât unui zămbet.

Am mai folosit o data acest sablon pentru blog si imi place mult, il folosesc deoarece imi exprima uneori starea, pentru a fi fericita trebuie sa fiu libera spre a ma avanta printre nori. Pentru mine norii reprezinta vise, iar acest blog reprezinta un refugiu unde incerc sa scriu macar 2% din gandurile mele deoarece timpul abia imi permite sa respir uneori.

Vreau sa ma pastrez de gheata asa cum am facut-o mereu, reusesc dar interiorul imi e sfasiat de atatea lovituri date de aceasta lume plina de needucati…ca sa nu le spun altfel.Viata mi-o petrec incercand sa fac unii oameni fericiti desi nu prea reusesc uneori…eu nu sunt fericita si stiu ca nu voi reusi vreodata sa ajung la ce imi doresc.  Sunt o singuratica si tot o data o iubitoare a trecutului.

…un fel de descriere ce s-a creat involuntar…vreau in trecut!

Căci te privesc,
Şi-n două secunde
sunt toată rece
şi îngheţată.

Căci deşi nu vreau
şi nu am voie
ştiu, mi-eşti interzis
întreaga viaţă.

Căci tu eşti indiferent
mă păstrezi indiferentă,
deşi te macină curiozitatea
unui posibil sărut.

Căci de energie tu mă seci,
Mă înviorezi tot o dată.
Îmi porţi de grijă,
dar vrei să mă vezi uitată.

Şi ştiu că-mi simţi următoarea mişcare,
Că te adânceşti în ai mei ochi albaştrii
dar nu vrei să rămâi captiv
în acea culoare.

Ne privim amândoi curioşi,
e un ocean albastru
de unde nu vrem a fi salvaţi
dar nici înnecaţi.

Nu eşti ceea ce vreau
nici ceea ce caut.
Căci mi-eşti interzis,
iar eu sunt interzisă
Oceanului albastru.

Văd lacrimi de obrazu-i pătrund
Răni adânci în suflet săpând.
O lume întreaga de poveste,
Plânge, simte că numai este.
Şi aşteptă un singur cuvânt
Nu vrea imaginaţie, nu vrea doar un gând
Un munte întreg de reci pietre
…e sufletul acelei albe fete
Îl vede păşind pe marmura rece
În cămaşa albastră în care i-a spus
…de mii de ori că o iubeste
Nostalgie, regrete…totul o doare
A plecat, nu se mai întoarce
Îi surprinde un surâs blând
Vrea sa îl revadă curând.
Îi e frig…el numai este.
Pe obraz îi curge o lacrimă
ce alunecă uşor şi se sparge de covor
Amintind toate acele vise ce o dor.
Nu e nimeni…a fost o minciună?
Spune că nu…
Atunci el unde este?
…

E frig şi vreau să ucid
Acea furie, acel mit
Ce mă doboara mereu.
Nu o pot salva,
Căci e o lume rea.
Nu-mi pot salva plăcerea
De a cânta…ea
Nu o pot schimba
Viaţa mi-a cuprins,
Iar sufletul l-a stins
Uşor…căci simt că mor
Fericirea-mi e vânt
Ce zboară uşor prin cânt.
Vreau sa ucid acel frig,
Ce mă-nconjoară.
Ce alţii o consideră comoară
Dar doare, mă doboară!
Sunt singură şi stiu…
Nu voi reusi niciodată.
Nu va fi adevarata
Acea pasiune…acea artă.

Stau si privesc
Norii imi zambesc.
Cerul rasuna
Parca-i furtuna.
Bolta-i albastra
Neagra si deasa.
De nori e ascunsa,
Si-n suflet si-n trup.

Clopote rasuna, in lung si in lat.
Inceraca s-alunga acest veac uitat.
Sa dispara Luna,
Necazul…furtuna
Sa dispara tot!
Si-n apa si-n foc.

Parcă zbori.
Simţi acel fior
Ce trupul ţi-l cuprinde,
Îl sparge în mii de cuvinte
Şi nu doare.

Uite un nor,
Parcă sunt flori
Priveşte strada mea,
Aminteşte-ţi de ea.
Zâmbetul ţi-e larg,
Cazi şi nu mori.
De la mii de metrii,
Dar parcă zbori.
Vis, speranţă, mai vi?

E un vis, o aluzie
Sau…poate o dorinţă
Prea mică, sau rătăcită.
Dar nu…
Eşti un vis al meu şi zbori.
Te rog vino! Nu mă uită.
Cât de mică, aiurită, pierdută.