de ce are trișorul mănușile găurite ?

Posted in curiozitatea e un defect magic on August 27th, 2016 by -X-

Caravaggio, Trișorii (The Cardsharps) – cca 1694-97
Muzeul Kimbell, Fort Worth, Texas, USA
*

Pictura aceasta am mai folosit-o cândva pe blog, în serialul IL pe care l-am șters cu mai mult timp în urmă, iar despre Caravaggio am vorbit mai pe larg într-o postare dedicată unei picturi aflate în colecția Muzeului de Artă Vestică și Estică din Odessa.

The Sharpcards, adică Trișorii, pictată probabil în perioada 1594-97, mi-a plăcut de la prima vedere datorită unei plăcute senzații de real pe care reușise să mi-o transmită.
Impresia de scenă de teatru, sau de film, mi se părea o realizare notabilă pentru un artist din acea epocă.
O impresie asemănătoare mi-a fost lăsată de personajele din pictura Proxeneta executată la începutul carierei de olandezul Jan Vermeer.

Pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, considerat drept un precursor al barocului în pictură, a trăit între anii 1571-1610 și în scurta dar aventuroasa sa existență a realizat câteva tablouri remarcabile.

Dar revin la Trișorii
Inițial am crezut că e vorba de doi bărbați și o femeie. Apoi însă m-am convins că personajul îmbrăcat în haine scumpe de catifea cu dantele reprezintă un tânăr naiv care a căzut în capcana celor doi trișori.
Trișorul cel tânăr, cu spatele la privitor, îmbrăcat destul de decent, ține ascunse la spate niște cărți de joc … dar și un pumnal.
Acest chip, al tânărului ce urmează a fi păcălit, apare în mai multe din lucrările pictorului italian iar cel ce i-a pozat drept model e Mario Minniti, ucenicul său.
Trișorul mai în vârstă poartă haine jerpelite, dar care au avut cândva o stare mai bună, are o privire ageră și e perfect stăpân pe situație … ca și cum ar fi trișat zilnic și nimic nu l-ar putea lua prin surprindere.

Ceea ce m-a intrigat de la bun început au fost mănușile lui găurite.
Oare nu ar fi avut destui bani să-și cumpere unele noi? Sau poate că pictorul a dorit să transmită niște informații apelând la aceste accesorii indispensabile gentilomilor care erau constrânși să respecte eticheta.
Dar poate că mănușile rupte jucau un rol important, funcțional, în trișarea tinerilor bogați dar săraci în ceea ce privește inteligența.

Mi-am amintit că una din cele mai vechi metode folosite de trișori pentru a însemna cărțile de joc era împungerea lor cu un ac fin în anumite locuri mai putin vizibile datorită desenului încărcat de pe spate. Nu există cărți de joc care să aibă un verso unicolor. V-ați întrebat până acum de ce ?

Cred că acesta e adevăratul motiv pentru care trișorul lui Caravaggio poarta acele mănuși rupte, căci doar așa poate “citi” discret, cu buricul degetelor, cărțile pe care le împarte ;)

Dar e bine de știut că acest tablou de la Muzeul Kimbell mai are doua copii autografe. Le puteți vedea aici. Alte informații despre pictură nu ar trebui ratate ;)

Un devărat scandal a izbucnit după ce Galeria Sotheby a vândut la o licitație din 2006 o versiune a lucrării The Cardsharps contra sumei de 42000 de lire sterline considerând-o realizată de un ucenic din atelierul lui Caravaggio, deci o copie după maestru.
Analizele ulterioare realizate la cererea noului proprietar, Sir Denis Mahon, au demonstrat faptul că e vorba de o lucrare originală și a fost reevaluată la suma de 10 milioane de lire sterline.
Lancelot William Thwaytes, proprietarul inițial al operei, a dat în judecată galeria de artă însă a pierdut procesul.

Privesc din nou pictura admirând superba lumina cinematografică în care sunt învăluite personajele și mă gândesc că nu doar cartoforii trișează … ci și cei din lumea artei. Însă aceștia din urmă pentru sume considerabil mai mari …

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

portretul de joi … tristesse

Posted in personale, portretul de joi on August 25th, 2016 by -X-

 

***

Pentru azi am scos din arhivă o fotografie făcută în luna februarie.
În zori se anunța a fi o zi însorită de sfârșit de iarnă dar imediat după prânz a început să bată vântul și să se adune pe cer nori răzleți zdențuiți pe margini.

Eram în parcul Herăstrău pe o bancă, odihnindu-mă câteva clipe dupa cele aproape trei ore petrecute la Muzeul Satului, puțin supărată de faptul că peisajul dezolant nu-mi oferea motive să scot din geantă aparatul foto.

La ceva distanță, dar suficient de mare încât să nu-i pot distinge trăsăturile faciale, pe o altă bancă de pe cealaltă parte a aleii, stătea o fată îmbrăcată in haine negre.
Asta mi-a atras atenția: că era îmbrăcată în negru ;)
La un moment dat a început să vorbească la telefon. Nu auzeam ce spune. Distanța era prea mare. Rafalele de vânt îi răsuceau pletele și-i acopereau intermitent fața.

Atunci mi-a venit ideea să o fotografiez.
Am scos camera și am setat-o în viteză, fără să mă gândesc la cea mai bună variantă, temându-mă că fata își va incheia conversația telefonică, se va ridica și va pleca.

Sinceră să fiu nu prea vedeam ce fotografiam, una din cauză că nu aveam pe nas ochelarii pentru distanță … alta din cauza setării luminozității camerei foto.
Plus vântul care îi răsfira părul pe față.
Totuși am avut puțin noroc și din cele vreo șase șapte shoturi, doua mi-au iesit relativ bine. In mare viteză reușisem să schimb setarea aparatului și să o surprind în fugă după ce își terminase convorbirea și se juca absentă cu telefonul.

Acasă am fost cu adevărat surprinsă de fotografiile în sine și de o serie de elemente precum detalii legate de ceasul și bijuteriile pe care le purta, de expresia facială și, mai ales, de mesajul ochilor pe jumătate închiși.

Dacă ar fi să caracterizez imaginea într-un singur cuvânt aș spune “Tristețe” …


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

iz oriental

Posted in curiozitatea e un defect magic on August 23rd, 2016 by -X-

*
Bucureștiul are atâtea clădiri superbe lăsate în paragină ! … clădiri care ne reamintesc perioada de glorie a unui oraș aflat la răscrucea dintre Orient și Occident.
Fiecare din aceste vile cochete încă – în ciuda fațadelor scorojite, feroneriei ruginite și a ornamentelor decorative pe jumătate căzute – vibrează de personalitate.
Ele nu sunt “unele” oarecare.
Fiecare pare să zică: privește-mă ! Sunt eu, eu cu poveștile locatarilor mei, cu poveștile unor epoci apuse; eu în opoziție cu nepăsarea voastră, cu incultura voastră, cu superficialitatea voastră snoabă și cu tot ce derivă din asta.
*

*
Pe bulevardul Pache (Pake) Protopopescu am descoperit două clădiri cu un evident parfum oriental.
Pentru o clipă am putut să-mi închipui că sunt în Beirut, la Istanbul, Haifa sau Teheran.

Dar nu ;) Eram în București, pășind agale pe o stradă toropită de căldură, și eram unul din puținii pietoni de la acea oră.

Nu am nici cele mai vagi informații despre aceste două clădiri cu ferestre orientale în spatele cărora s-au derulat decenii de existență cu nenumărate povești, în spatele cărora s-a râs, s-a plans, s-a sperat, s-a iubit, s-a urât, s-au făcut planuri de viitor, s-a deznădăjduit și s-a murit.
*


Oricum … mă voi întoarce să aflu cine le-a construit și, mai ales, cine le-a locuit.
Deocamdată tot ce am în mână se rezumă la adrese și o curiozitate care mă împinge la mai mult.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

redingota lui Adam ;)

Posted in alandala, personale on August 20th, 2016 by -X-

*

Sunt convinsă că succesul unui roman, al unui film sau al unei piese de teatru, este legat într-o mare măsură de titlu.
Că titlul trebuie să fie incitant, intrigant sau atipic, ca trebuie să provoace spiritul sau să stârnească valuri în subconștientul consumatorului de artă este deja un lucru bine știut și acceptat.
Țin minte că primul titlu care m-a intrigat cu adevărat în Iran a fost cel al filmului Și broaștele țesoase pot zbura.

Azi stăteam și mă gândeam că dacă ar fi să scriu o carte ce titlu i-aș alege ;)
Imposibil de spus … dar mi-au venit în minte unele lucruri amuzante pe care doresc să le împărtășesc cu oricine îmi vizitează blogul.
Deci ….
- Samuel, îngerul meu protector
- Niciodată să nu cauți în poșeta unei femei
- Verde de Amsterdam
- Ghidul căutătorului  de ghinion
- Psihologii sunt cei mai jalnici părinți
- Toamna asta nu se numără bobocii
- H2O
- Fericirea în doi pași înapoi
- Iluzii fără dioptrii
- Cum să cucerești un jucător de șah
- Evreul din Shanghai
- Verigheta de oțel
- Albastru enervant
- Spălați-vă rufele în familie ecologic
- Gara din lanul de secară
- O svastică și un sărut
- Școala vieții la fără frecvență
- Un rus de încredere
- Alice în țara tâmpiților
- Joi înainte de răsăritul soarelui
- Ceață și gutui
- O culoare potrivită pentru o rochie nepotrivită
- Chinezoaica astigmată
- O perfectă zi imperfectă
- Tu, cel din stânga mea
- Trei narcise și un trandafir
- Invită-mă la polcă
- Castelul de apă grea
- Nu-mi spune de ce
- Redingota lui Adam
- Da, de zece ori Da
- Auf Wiedersehen Teheran

… lista rămâne deschisă


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

portretul de joi … cutia muzicală

Posted in portretul de joi on August 18th, 2016 by -X-


Cutia Muzicală (intepretată de Adela Mihai)

Teatrul Masca, Festivalul Statui Vivante, București 2016
*

Încep o noua serie pe care m-am decis să o numesc “Portretul de joi”.

Personajele surprinse în pixeli îmi sunt cu totul necunoscute. Ba chiar mai mult, marea parte a lor nici nu știu că cineva le-a fotografiat vreodată.
Nu cred că m-aș putea descurca onorabil într-un studio dotat cu diverse corpuri de iluminat pe care ai ocazia să le reglezi la fiecare minut și să dispui modelului să stea într-o numită poziție sau să intre într-o anume stare sufletească.
Mie îmi place să-i surprind pe oameni altfel, în starea lor naturală, necăutând să pozeze sau să exprime ceea ce li se dictează.

Marea mea surpriză vine din faptul că cineva a fost mișcat de unele portrete pe care le-am postat pe National Geographic și s-a oferit să-mi intermedieze o expoziție foto.
Nu știu dacă acest proiect va prinde contur … dar ideea nu-mi displace și de aceea, în fiecare joi, voi posta câte un portret realizat în mare viteză, neavând prea mult timp la dispoziție pentru a schimba setările în funcție de lumina naturală de afară, sau cea de interior, uneori neavând la dispoziție mai mult de trei secunde pentru a surprinde personajul …

În pofida  limitelor enumerate am avut norocul să-mi reușească câteva instantanee care mă ambiționează să perseverez în arta fotografică.

Dau startul cu o fotografie realizată în Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) cu ocazia festivalului Statui Vivante organizat de Teatrul Masca în iunie 2016.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: , ,