… când cerurile se deschid

Posted in personale on June 22nd, 2016 by -X-

 

... cand se deschid cerurile

 

 

“S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi …”
(Mircea Eliade – Noaptea de sânziene)

 

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

cifru fără cheie

Posted in neclasificate on June 19th, 2016 by -X-

 

Trecuseră doar câteva zile de când mă înscrisesem pe acel forum și deja schimbasem vreo trei avataruri. Nici unul nu mă mulțumea pentru că nici unul din ele nu mă reprezenta nici măcar într-o proporție infimă.
Deci căutam. Nici eu nu știam de fapt ce caut, ce anume mi s-ar potrivi ca formă, simbol sau în ceea ce privește culoarea.

Întâmplarea a făcut să intru într-o seară pe un site oarecare. Pur și simplu întâmplarea …
Iar acolo am găsit ceva de care m-am îndrăgostit pe loc … fără să mă tenteze să-l descifrez.
Era simplu și complicat în același timp, sobru și pasional, banal și misterios …
Totul depindea de unghiul din care îl analizai.

În mod cu totul surprinzător mă făcea să mă gândesc la prietenii și cunoștințele mele din perioada liceului care, loalaltă, alcătuiau o faună diversificată.
Pe lângă o minoritate constituită din oameni ce mi se păreau că zilnic se învășmântează în aceleași haine, cu un discurs foarte corect gramatical, marcați de obsesia eficienței și cu existențe ce se încadrau în tipare greu de spart, eram înconjurată totodată de o majoritate compusă din personaje declarate “dubioase” de către mama și “bătute de soartă” de către tata.
Aceste personaje erau în cea mai mare parte mult mai mari decât mine, mai mari chiar decât părinții mei …
Unii trăiseră războiul și colectivizarea, alții văzuseră lumea de dincolo de ocean și Țara Sfântă, unii erau alcoolici, alții puțin nebuni, unii marginalizați la locul de muncă deoarece nu puteau fi măsurați cu un șablon iar genialitatea lor era etichetată drept excentricitate ori incapacitatea de a se conforma normelor societății.

Printre aceste personaje remarcabile, cum era și Doamna cu pechinez, mă pierdeam cu totul … dar în același timp luptam să-mi construiesc propria personalitate.
Căutam să fur ceva de la fiecare căci la fiecare descopeream ceva ce mă fascina, o tușă unică, un sens profund, o poftă nerușinată de viață …

Avatarul avea ceva răscolitor în el căci mă făcea să înțeleg că deși am depășit multe borne kilometrice ale existenței de fapt mă aflu în același loc. Viața mea stătea gata să înceapă din acel punct în care mă simțeam eu însămi.

Avatarul mă trimitea simultan în trecut și în viitor.
Negrul intens mă făcea să simt în nări cerneala de pe caietele din clasa întâi, căci doamna nu ne lăsa să scriem cu pixul, doar cu stiloul.
Toți aveam stilouri cu pompițe și, ca să fie convinsă că vom avea întotdeauna rezervorul stiloului plin, doamna învățătoare aducea săptămânal o călimară pântecoasă de modă veche.
O văd și acum tronând impunătoare pe catedră cu capacul ei metalic și pereții pătați din cristal ce reflectau razele soarelui aruncându-le fix pe banca mea.
Priveam sticla rubicondă în care-mi imaginam că pluteau cuvinte lichide. Literele înotau aidoma peștilor și scrijelind mecanic bastonașe și liniuțe pe caietul cu liniatură specială, pentru a nu mă plictisi, în gând, despicam în patru cuvintele. De acest așa zis sport nu m-am putut debarasa  niciodată.

Roșul din avatar îmi aducea în memorie acorduri de chitară clasică, ritmuri de flamenco, rubayatele lui Khayyam și, surprinzător, reclama unui ruj de buze întins pe o pagină întreagă pe care-l văzusem într-o revistă străina pe vremea când începeam să realizez că doar cu câteva semne poți scrie toate cuvintele. Mi se păre nefiresc ca atât de multe cuvinte să poată fi scrise doar cu ajutorul câtorva litere, cât să le numere trei oameni pe degetele de la două mâini.

Și cheia în formă de inimă … cheia nu era pusă acolo pentru a descuia. O cheie pusă pe un lacăt închis e inutilă dar atrage în mod imediat, și necuviincios, atenția.
Singura modalitate de a intra în acea inimă  nu putea fi decât una brutală : spargerea lacătului sau forțarea cu o cheie falsă.

Imaginea părea concepută de un magician care urma să prezinte un număr dificil și pentru a fi sigur de reușită căuta să distragă atenția privitorului concentrând-o cu abilitate pe lucruri vizibile dar neesențiale.

Și totuși avatarul în cauză mă făcea vulnerabilă căci adesea vizitatorii, chiar și pe un forum, te judecă după ceea ce le sare în ochi la prima vedere.
Dar lăsând deoparte totul, atunci când îl priveam, simțeam cum mă învăluie un sentiment special, un savoir-vivre după care știu că ai tânjit mereu … și poate că încă ;)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

o ceașcă de ceai

Posted in chihlimbar on June 17th, 2016 by -X-

 

bună dimineața !

te-aș fi invitat la o ceașcă de ceai
limpede, verde, fierbinte,
cu aromă de bergamote și flori de câmp.

te-aș fi întrebat dacă mai obișnuiești să te plimbi prin parc la miezul nopții
dacă-i mai citești pe Kundera și Marquez
dacă mai notezi pe dosul etichetelor numere de telefon sau adrese de mail
dacă mai ai puloverul acela grena
sau dacă te mai enervezi atunci când te contrazici cu prietenii …

dar uite că m-am luat cu vorba și s-a făcut târziu ;
trebuie numaidecât să plec.

… în apa dată în clocot te rog aruncă tu un pumn de cuvinte
lasă-le să se infuzeze în aburul amintirilor
iar dacă nu-ți cer prea mult
pune deoparte o ceașcă și pentru mine :)

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

(ab)uzul cuvintelor

Posted in monologuri în doi on June 4th, 2016 by -X-

foto: Hamish Mitchell, Palouse
*

Am senzația că existența mi se desfășoară într-un interval temporal tragic.
În timp ce afară Apocalipsa se materializează ca un puzzle aranjat fără greș de o mână exersată, înăuntru inima îmi funcționează bine, ritmic, oprindu-se o fracțiune de secundă, esențială cred, doar atunci când încerc să-ți iert păcatul de a (ab)uza cu succes cuvintele.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

pardoseli marmorate ;)

Posted in artă vestică la Teheran on June 2nd, 2016 by -X-

 


Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Wim Delvoye este un artist foarte ingenios nu reprezintă o noutate pentru cei ce-i urmăresc expozițiile și noile creații, însă, pentru cei ce aud pentru prima dată despre acest sculptor belgian,  vreau să precizez faptul că unele din creațiile lui au fost/sunt foarte controversate.
Amintesc aici de porcii vii tatuați cu simboluri preluate din creații vestimentare Louis Vuiton, de propriile excremente ambalate în pungi vidate sau de instalațiile pentru digestia materiilor organice.

Acest tip de opere nu au fost expuse la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran. Dar acolo am descoperit o întreagă galerie dedicată așa numitelor Marble Floors.
Mai exact este vorba de imagini fotografice de mari dimensiuni (aproximativ doi metri pătrați) obținute prin fotografierea unor aranjamente migăloase din mici felii de salam, pastramă, șuncă, chorizo, mortadella și carne afumată.
Aceste aranjamente au la bază motive geometrice din barocul italian și mozaicurile din lumea islamică. Cea mai mare parte a lor au fost create în intervalul de timp 1998-2000.

Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Fotografiile obținute sunt de-a dreptul extraordinare căci nici o clipă un vizitator neavizat nu-și va da seama că ele reprezință altceva decât niște mozaicuri reale sau pardoseli din marmură.
Nici eu nu mi-am dat seama ;)

Wim Delvoye, Marble Floors (1998-2000)
Museum of Contemporary Art, Tehran

Mi-a atras atenția în mod deosebit această lucrare datorită a două simboluri ce nu ar avea ce căuta împreună.
În partea de jos se poate observa zvastica înlănțuită, un motiv pe care l-am remarcat pe diverse covoare și tesături din Yazd și Maybod, în timp ce în interior sunt amplasate mai multe stele cu șase colțuri – celebra stea a lui David regăsită pe drapelul statului Israel.
Nu cred că această alăturare de simboluri este întâmplătoare dar mă miră faptul că nimeni nu a observat-o

 

Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Cam atât pentru azi ;)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: