zi însorită de februarie

Posted in curiozitatea e un defect magic, personale, portretul de joi on October 13th, 2016 by -X-

 

*
Am remarcat-o în fața mea datorită părului răsfirat pe spate, cu firul lucios și sănătos, dar mai ales mersului. Un mers grațios, suplu, cu pași fermi ce trădau o mare siguranță de sine, și, presupuneam eu, o frumusețe naturală.
La intersecție drumurile ni s-au despărțit și-mi părea rău că nu reușisem să-i văd chipul. O simplă curiozitate menită să-mi confirme, sau nu, profilul făcut în acel minut cât am urmărit-o cu privirea.

După mai bine de o oră, întorcându-mă aproximativ în același loc, am realizat cu surprindere că ea statea pe cealaltă parte a străzii așteptând să se schimbe culoarea semaforului.

Am scos camera foto, care rămăsese deschisă după vizita de la Biserica Curtea Veche, și fără să mai schimb setările, nici nu cred să fi avut timp, am fotografiat-o. Trei clickuri, toate destul de reușite, plus satisfacția de a vedea că nu greșisem prea mult în aprecierile mele.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

surprizele de pe strada Rădiței (2)

Posted in curiozitatea e un defect magic on October 10th, 2016 by -X-

 

Casele îmbrăcate în iederă au un aer distinct, ca și cum în spatele acestor platoșe vegetale s-ar ascunde povești și destine aparte.

În aceste clădiri ce captează înstantaneu atenția trecătorilor îmi închipui locuind personaje precum scriitori de science fiction sau romane polițiste, foști politicieni acum la pensie, vreo celebritate medicală în căutarea anonimatului, o pictoriță posesoare de caniche, sau, în cel mai rău caz, vreun jurnalist hârșit pe baricadele cotidianului.

Aceste case, indiferent de arhitectura lor, au personalitate … și cred că o parte din ea se transmite cumva asupra celor ce le locuiesc.
Ba chiar îndrăznesc să afirm că ar poseda o aură, o energie protectoare eliberată de zidul verde vegetal ce se interpune între tumultul străzii și cei din interior.

Nu-mi închipui deloc ca într-o astfel de clădire să aibă domiciliul Mimi de la frizerie sau domnul Ionescu de la ghișeul de colete poștale.

Casa aceasta de pe strada Rădiței mi s-a părut sobră, severă puțin, exact ca o dirigintă în ziua ședinței cu părinții ;)
*


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: ,

surprizele de pe strada Rădiței (1)

Posted in curiozitatea e un defect magic on October 8th, 2016 by -X-

*
Oare câți bucureșteni cunosc faptul că undeva în orașul lor se află această stradă cu nume de fată. Se numește Strada Rădiței și am descoperit-o cu totul întâmplător plus un dram de curiozitate ;)
M-a incitat o cladire veche și părăginită cu cerdac, cândva elegantă, amplasată vis-a-vis de Liberty Center Mall.
Respectiva clădire se află chiar în proximitatea pompei de benzină.
Am pornit pe acea stradă și cu fiecare pas făcut am descoperit un amalgam arhitectural extraordinar.
La capătul celălalt al străzii, exact în punctul de intersecție cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, parcă spre a-mi întări sentimentul că pătrunsesem într-o oază ciudată, trona o vilă superbă.
Îmi părea transplantată aici tocmai de undeva din spațiul mediteranean, dintr-un oraș dezmierdat deopotrivă de valurile mării și razele soarelui.
*

*
Obloanele de lemn, perfect închise, accentuau misterul.
Feroneria elegantă a balcoanelor căpăta în imaginația mea curbura harpelor, deci nu m-am mirat că în minte mi se înfiripau diafane acorduri muzicale.
Lampioanele prinse discret pe perete, marchizele retractabile, culoarea solară a fațadei, cerdacul dantelat din lemn … toate aceste elemente concurau cu brio în întregirea acestei mici bijuterii arhitecturale.
*


*
Vă las în compania imaginilor deoarece ele vorbesc cel mai bine ;)
*


*


 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: ,

de ce are trișorul mănușile găurite ?

Posted in curiozitatea e un defect magic on August 27th, 2016 by -X-

Caravaggio, Trișorii (The Cardsharps) – cca 1694-97
Muzeul Kimbell, Fort Worth, Texas, USA
*

Pictura aceasta am mai folosit-o cândva pe blog, în serialul IL pe care l-am șters cu mai mult timp în urmă, iar despre Caravaggio am vorbit mai pe larg într-o postare dedicată unei picturi aflate în colecția Muzeului de Artă Vestică și Estică din Odessa.

The Sharpcards, adică Trișorii, pictată probabil în perioada 1594-97, mi-a plăcut de la prima vedere datorită unei plăcute senzații de real pe care reușise să mi-o transmită.
Impresia de scenă de teatru, sau de film, mi se părea o realizare notabilă pentru un artist din acea epocă.
O impresie asemănătoare mi-a fost lăsată de personajele din pictura Proxeneta executată la începutul carierei de olandezul Jan Vermeer.

Pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, considerat drept un precursor al barocului în pictură, a trăit între anii 1571-1610 și în scurta dar aventuroasa sa existență a realizat câteva tablouri remarcabile.

Dar revin la Trișorii
Inițial am crezut că e vorba de doi bărbați și o femeie. Apoi însă m-am convins că personajul îmbrăcat în haine scumpe de catifea cu dantele reprezintă un tânăr naiv care a căzut în capcana celor doi trișori.
Trișorul cel tânăr, cu spatele la privitor, îmbrăcat destul de decent, ține ascunse la spate niște cărți de joc … dar și un pumnal.
Acest chip, al tânărului ce urmează a fi păcălit, apare în mai multe din lucrările pictorului italian iar cel ce i-a pozat drept model e Mario Minniti, ucenicul său.
Trișorul mai în vârstă poartă haine jerpelite, dar care au avut cândva o stare mai bună, are o privire ageră și e perfect stăpân pe situație … ca și cum ar fi trișat zilnic și nimic nu l-ar putea lua prin surprindere.

Ceea ce m-a intrigat de la bun început au fost mănușile lui găurite.
Oare nu ar fi avut destui bani să-și cumpere unele noi? Sau poate că pictorul a dorit să transmită niște informații apelând la aceste accesorii indispensabile gentilomilor care erau constrânși să respecte eticheta.
Dar poate că mănușile rupte jucau un rol important, funcțional, în trișarea tinerilor bogați dar săraci în ceea ce privește inteligența.

Mi-am amintit că una din cele mai vechi metode folosite de trișori pentru a însemna cărțile de joc era împungerea lor cu un ac fin în anumite locuri mai putin vizibile datorită desenului încărcat de pe spate. Nu există cărți de joc care să aibă un verso unicolor. V-ați întrebat până acum de ce ?

Cred că acesta e adevăratul motiv pentru care trișorul lui Caravaggio poarta acele mănuși rupte, căci doar așa poate “citi” discret, cu buricul degetelor, cărțile pe care le împarte ;)

Dar e bine de știut că acest tablou de la Muzeul Kimbell mai are doua copii autografe. Le puteți vedea aici. Alte informații despre pictură nu ar trebui ratate ;)

Un devărat scandal a izbucnit după ce Galeria Sotheby a vândut la o licitație din 2006 o versiune a lucrării The Cardsharps contra sumei de 42000 de lire sterline considerând-o realizată de un ucenic din atelierul lui Caravaggio, deci o copie după maestru.
Analizele ulterioare realizate la cererea noului proprietar, Sir Denis Mahon, au demonstrat faptul că e vorba de o lucrare originală și a fost reevaluată la suma de 10 milioane de lire sterline.
Lancelot William Thwaytes, proprietarul inițial al operei, a dat în judecată galeria de artă însă a pierdut procesul.

Privesc din nou pictura admirând superba lumina cinematografică în care sunt învăluite personajele și mă gândesc că nu doar cartoforii trișează … ci și cei din lumea artei. Însă aceștia din urmă pentru sume considerabil mai mari …

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

iz oriental

Posted in curiozitatea e un defect magic on August 23rd, 2016 by -X-

*
Bucureștiul are atâtea clădiri superbe lăsate în paragină ! … clădiri care ne reamintesc perioada de glorie a unui oraș aflat la răscrucea dintre Orient și Occident.
Fiecare din aceste vile cochete încă – în ciuda fațadelor scorojite, feroneriei ruginite și a ornamentelor decorative pe jumătate căzute – vibrează de personalitate.
Ele nu sunt “unele” oarecare.
Fiecare pare să zică: privește-mă ! Sunt eu, eu cu poveștile locatarilor mei, cu poveștile unor epoci apuse; eu în opoziție cu nepăsarea voastră, cu incultura voastră, cu superficialitatea voastră snoabă și cu tot ce derivă din asta.
*

*
Pe bulevardul Pache (Pake) Protopopescu am descoperit două clădiri cu un evident parfum oriental.
Pentru o clipă am putut să-mi închipui că sunt în Beirut, la Istanbul, Haifa sau Teheran.

Dar nu ;) Eram în București, pășind agale pe o stradă toropită de căldură, și eram unul din puținii pietoni de la acea oră.

Nu am nici cele mai vagi informații despre aceste două clădiri cu ferestre orientale în spatele cărora s-au derulat decenii de existență cu nenumărate povești, în spatele cărora s-a râs, s-a plans, s-a sperat, s-a iubit, s-a urât, s-au făcut planuri de viitor, s-a deznădăjduit și s-a murit.
*


Oricum … mă voi întoarce să aflu cine le-a construit și, mai ales, cine le-a locuit.
Deocamdată tot ce am în mână se rezumă la adrese și o curiozitate care mă împinge la mai mult.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: