3

Posted in epistole pe nisip on July 7th, 2016 by -X-

 

Pe fundul oceanului de nisip soarele își aruncă ancorele fierbinți. Ceva viu, prietenesc chiar, se ascunde în aerul care se vălurește de căldura în fața ochilor … îi vezi pe toți și le vezi pe toate derulându-se undeva într-un spațiu imperceptibil ce sucomba în tine.

Poate că nu degeaba călugarii plecau să trăiasca în pustie … în Egipt, în Siria sau în deșertul Iordaniei.
Trăitul în pustie nu este religios în sine. Ba dimpotrivă. Te aduce cu picioarele pe pamânt. Te coboară din misticismul acela dulceag și de doi bani într-o realitate fără de culoare. Nu de alta, dar acolo, printre dunele de nisip și printre stâncile șlefuite de vânturi aride, zădarnicia vieții ți se arată în toată splendoarea ei, fără putință de tăgadă. Și în afara lucrurilor pe care le-ai făcut din plăcere, sau a acelora făcute spre a bucura pe cineva, nimic … dar absolut nimic, nu mai are valoare și nici importanță.

Galopând cu privirea pe linia orizonturilor înmuiate parcă în ceruri lichide de culoare turcoaz, mintea ți se ascute într-un ritm accelerat … și simplul gând că peste câteva zile trebuie să te reîntorci în furnicarul din care ai evadat, că trebuie să plătesti tot felul de facturi, să încasezi salarii și dobânzi, că urmează să ți se dea nu știu ce post în nu știu ce instituție într-un oraș din nu știu ce țară lipită într-un colț pe harta lumii … toate acestea te fac să simți în respirație greutatea egoismul citadin ce ani de zile ți-a fost inoculat de lumea civilizată. Tone de egoism. Reziduuri pe care nu se știe dacă vei avea șansa să le reciclezi vreodată.

Căldura nisipului trece prin împletitura din paie de orez ce-mi folosește drept rogojină și prin crăpătura cortului negru câteva stele își bagă capul sfioase. Rând pe rând vin și pleacă. Pâlpâirea lor are ceva aproape omenesc.
Deși de neatins ele exista ;)  La fel cum există atâtea alte lucruri pe care nu le voi atinge și la care nu voi ajunge vreodată.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

2

Posted in epistole pe nisip on December 15th, 2011 by -X-

Toate deserturile lumii au ceva comun, dar totodata au si ceva ce le diferentiaza pana la unicitate. Aceasta o spun nu din carti ci din cele ce am reusit sa simt in zilele pe care le-am trait acolo.  Atat cat am putut  mi-am facut timp sa ma retrag in fortareata desertului, in acel loc fiind bine aparata de nimicurile costisitoare ale civilizatiei.

La Qom pamantul e de o culoare gri inchis cu nuante parca de lemn fosilizat. Stancile cu crestele retezate de vanturile aride au striatii verticale care te fac sa-ti inchipui ca vantoasele si-au infipt ghearele in piatra ce le atinea calea.

Pe insula Kish nisipul e bej-alburiu cu picatele marunte de culoare aramie. N-as putea spune ca e fin pentru ca atunci cand alergi cu picioarele desculte pe plaja il simti cum scrasneste sub talpi.
Mai departe de tarmuri, in inima insulei, acolo unde nu se gasesc nici hotelurile de lux strapunse de instalatii sofisticate de aer conditionat, nici parcurile cu palmieri, ficusi bengalezi si konari, nici imensele centre comerciale care-ti zgarie retina cu look-ul lor american, nici delfinariul, nici hipodromul, nici aeroportul, nici turistii complet digitalizati, dependenti total de aparatele de filmat si fotografiat, ce nu mai sunt in stare sa vada ceva decat prin obiective si megapixeli … acolo unde uneori, desi ai vrea, nu poti zari nici macar pasari ratacite, nisipul e de culoarea aramei topite … si nu cred ca poti sa te abtii sa nu-l mangai.

La Yazd nisipul are culoarea clasica  expusa  impudic in aproape toate pliantele de turism. Dunele ce se formeaza  nu sunt mari si de obicei furtunile de nisip vin pe neasteptate si trec repede.
Drumul de la Yazd la Kerman e o continua plutire intr-un pastel cu nuante nisipii, intrerupt din cand in cand de verdele inchis al copacilor crescuti pe firul unor parauri care in cele mai multe cazuri seaca vara.
Dar acolo cerul noptii iti da fiorul nemuririi. Bolta instelata seamana cu un val de matase vinetie strapuns de lumina stelelor.  Ai vrea sa intinzi mana, si, pe ascuns, sa furi una.  Atat de aproape par, si de aici si tentatia aceasta copilareasca.

Oricat de mult am incercat, acolo nu am putut simti departarea. Si tot acolo, fara sa intreb pe nimeni, am aflat raspunsul la un  de ce  care nu-mi dadea pace de ceva vreme.

Cand calatoresti de la Hamadan la Kermanshah ai impresia ca masina e  un submarin ce se deplaseaza pe fundul unui ocean de piatra solidificata.  Stancile au forme si figuri curioase, uneori semanand cu chipuri umane, alteori cu o arhitectura inspirata din tablourile cubiste.
Drumul serpuieste printre creste cand gri, cand albastrui-argintii, cand cenusii cu nuante de vernil, cand vinetii cu pete caramizii.

Surprinzator. In acele locuri pustii nu te simti niciodata singur.
E extraordinara puterea nisipului si a pietrei de a-ti materializa in fata ochilor oameni pe care credeai ca i-ai uitat sau evenimente la care ai luat candva parte.

Desertul, pustiitatea, spatiile acelea lipsite de factorul uman … toate acestea iti ofera sansa de a-ti analiza viata printr-un periscop invers.
Si privind incepi sa vezi foarte clar cine, si ce anume, a fost, sau (mai) este important in viata ta.
Cred ca e vorba de un fenomen de decantare, sau poate de un proces mult mai complex in urma caruia tu insuti vei fi impartit in doua cantitati: esenta si umplutura.

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

1

Posted in epistole pe nisip on November 29th, 2011 by -X-

pictura – Georgia O’ Keeffe

Spatiile inchise, pline de oameni, de obiecte, de sticla, inox si beton, de zgomote si culori, nu ne lasa sa ne apropiem de noi insine.
Gandurile noastre nu-si gasesc ecou nicaieri si in lipsa unei comunicari adevarate ne trezim ca ne risipim in cuvintele pe care le adresam altora, asteptand de la ei un feed-back, un raspuns, o incuviintare … nu stiu exact ce anume … dar in orice caz, ceva care sa ne confirme ca am fost auziti.

In desert lucrurile se schimba radical. Acolo dimensiunile devin inutile pentru ca ele nu pot sugera nici distanta si nici imensitatea; timpul devine un atribut de prisos pentru ca nu mai poti sa-ti oranduiesti in mod cronologic intamplarile acelea banale sau importante, stupide sau pline de sens, fade sau impregnate de mister, ce-ti alcatuiesc viata.

Desertul iti poate da o libertate provizorie si depinde de tine daca vei reusi, sau nu, sa o prelungesti dincolo de valurile de nisip sau de stancile macinate de vant.
In desert optica sufera schimbari majore. Nu ma refer la mirajele de tot felul sau la binecunoscuta Fata Morgana.

Desertul te poate face sa-ti pierzi anumite dorinte si idealuri aratindu-ti clar ca ele nu-ti folosesc la nimic … ca toata agitatia ta e fara finalitate.

In desert nu poti fi mistic caci insasi misterele devin o utopie acolo.
Oamenii desertului se calauzesc dupa stele; le stiu numele si traiectoriile alambicate pe bolta si cu usurinta cu care noi scriem pe un petec de hartie adresa de e-mail sau numarul de telefon, ei deseneaza pe nisip constelatii intregi si drumul lor pe cer … de la solstitiul de iarna la solstitiul de vara, de la echinoctiul de toamna la cel de primavara.
Copiii lor, fete sau baieti, poarta nume de stele si corpuri astrale. Intreaga astronomie, geografie si geometrie, scrisa in avestana, persana sau araba, o poti gasi in numele lor … Parvin, Naseem, Azar, Aban, Bahman, Khordad, Mehrdad, Toufan, Zurvan, Kayvan , Soheil, Zohreh, Saba, Shabnam, Mahtab, Mahnaz, Mahvash, Ofoq, Sepehr, Aftab, Aseman, Baran, Kobab, Yalda, Norooz, Mah-Banou, Mah-Dokht, Nahid, Setareh, Shahab, Khorshid, Roshanak, Azra …

Paranteza cu explicatii  :
Nume feminine: Parvin (Pleiadele), Naseem (Briza), Azar (a noua luna a calendarului solar iranian), Zohreh (Venus), Saba (Zefir), Shabnam (Roua Noptii), Mahtab (Lumina Lunii), Mahnaz (frumoasa ca Luna), Mahvash (misterioasa ca Luna), Ofoq (Orizont),  Aftab (Sorina), Aseman (Bolta cereasca) , Baran (Ploaie) , Kobab (numele unei stele din Carul Mare), Yalda (numele noptii celei mai lungi, noaptea solstitiului de iarna) , Mah-Banou (Doamna Lunii, Stapana Lunii), Mah-Dokht (Fiica Lunii, Fata Lunii), Nahid (Venus), Setareh (Stela), Roshanak (Lumina Zorilor, Steaua Zorilor), Azra (simbolul constelatiei Fecioarei)

Nume masculine: Aban (a opta luna a calendarului solar iranian), Bahman (a unsprezecea luna a calendarului … inseamna  avalansa), Khordad (daruit de Soare, si in acelasi timp numele celei de a treia luni a calendarului iranian), Mehrdad (daruit de Soare), Toufan (Furtuna), Zurvan (Timp), Kayvan (Univers), Soheil (steaua Canopus, cea mai luminoasa stea din constelatia Alpha Carinae), Sepehr (Cer), Norooz (numele zilei echinoctiului de primavara care corespunde cu Anul Nou in stil iranian, in traducere cuvant cu cuvant inseamna  ziua noua ), Shahab (Meteorit), Khorshid (Sorin).

 

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: