… și Gaudi ar fi surprins :)

Posted in neclasificate on September 20th, 2016 by -X-

 

Și Gaudi cred că ar fi surprins dacă ar avea posibilitatea să se plimbe pe strada Dimitrie Racoviță căci, în imediata vecinătate a restaurantului Lascăr, ar descoperi o clădire în care și-ar recunoaște câteva din principiile biomorfismului arhitectonic pe baza căruia și-a construit opera.

 

*
Undeva în București, destul de aproape de restaurantul Izvorul Rece din Piața Pache  Protopopescu, am descoperit în peregrinările mele fără de țintă o clădire albă cu o geometrie fluidă ce mi se părea plantată artificial acolo … o bijuterie Art Nouveau care m-a fermecat pe loc.
Formele lichefiate, unduitoare, cu linii ce se curbează firesc ca piruetele unui dans, dar și simbolurile arhitecturale de pe pe una din fațadele laterale, m-au făcut să zăbovesc minute bune în zonă fără să fotografiez ceva.
Pur și simplu stăteam în soare pe trotuarul fierbinte și priveam …
*


La un moment dat o doamna roșcată cu părul tuns a la Liza Minnelli a ieșit din casă. În timp ce încuia poarta am zburat pur și simplu în direcția ei.
Am întrebat-o dacă locuieste acolo și dacă îmi poate da un minimum de informații despre clădire.
Din păcate ea mi-a spus că vine doar să facă curățenie și nu știe nimic referitor la istoricul casei.

 


Dezamăgită m-am refugiat pe terasa restaurantului Lascăr. Îmi era sete și mi se făcuse foame, așa că m-am așezat la o masă poziționată chiar lângă gardul ce o despărțea de superba clădire.
Am intrat în vorbă cu domnișoara care mi-a luat comanda. Nici ea nu știa pre multe dar mi-a spus că proprietarul e de profesie arhitect și s-a ocupat personal de renovarea clădirii.

Simbolurile de pe fațadă continuau să mă urmărească. În partea centrală a medalionului când aveam impresia că se află doi copaci … când numărul Pi ( π ) …
Poate că arhitectul catalan mi-ar fi putut da acele indicii de care aveam nevoie, dar poate că și cineva care va citi această postare mi le va putea da. Depinde de noroc ;)

 


*
Oricum, meditând așa în general, mi-am dat seama că nici despre Dimitrie Racoviță nu știu absolut nimic. Numele Racoviță îl asociez cu cel al savantului Emil Racoviță ( stiți voi care … acela cu peșterile, speologia, primul român la Polul Sud, vasul Belgica, etc )

 

 

Am străbătut netul în lung și-n lat, am dat căutări succesive cu cuvinte ajutătoare … avocat, medic, politician, ministru, scriitor, pictor, sculptor, arhitect, boier, primar… dar nu am găsit nici un capăt de ață despre Dimitrie Racoviță.
Singurii pe care i-am găsit au fost fost politicianul Nicolae.G. Racoviță, caimacamul Ion Racoviță, Mihai Racoviță – domn al Moldovei în perioada fanariotă, și cam atât.
Am mai încercat apoi cu geograf, inginer, matematician, fizician, chimist, ziarist, și, surpriză … am descoperit în final, după vreo oră de căutări, că Dimitrie Racoviță a fost ziarist ;)

Sper ca din fotografiile făcute în acea zi să vă dați seama de amestecul de farmec desuet și modern al clădirii.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

cifru fără cheie

Posted in neclasificate on June 19th, 2016 by -X-

 

Trecuseră doar câteva zile de când mă înscrisesem pe acel forum și deja schimbasem vreo trei avataruri. Nici unul nu mă mulțumea pentru că nici unul din ele nu mă reprezenta nici măcar într-o proporție infimă.
Deci căutam. Nici eu nu știam de fapt ce caut, ce anume mi s-ar potrivi ca formă, simbol sau în ceea ce privește culoarea.

Întâmplarea a făcut să intru într-o seară pe un site oarecare. Pur și simplu întâmplarea …
Iar acolo am găsit ceva de care m-am îndrăgostit pe loc … fără să mă tenteze să-l descifrez.
Era simplu și complicat în același timp, sobru și pasional, banal și misterios …
Totul depindea de unghiul din care îl analizai.

În mod cu totul surprinzător mă făcea să mă gândesc la prietenii și cunoștințele mele din perioada liceului care, loalaltă, alcătuiau o faună diversificată.
Pe lângă o minoritate constituită din oameni ce mi se păreau că zilnic se înveșmântează în aceleași haine, cu un discurs foarte corect gramatical, marcați de obsesia eficienței și cu existențe ce se încadrau în tipare greu de spart, eram înconjurată totodată de o majoritate compusă din personaje declarate “dubioase” de către mama și “bătute de soartă” de către tata.
Aceste personaje erau în cea mai mare parte mult mai mari decât mine, mai mari chiar decât părinții mei …
Unii trăiseră războiul și colectivizarea, alții văzuseră lumea de dincolo de ocean și Țara Sfântă, unii erau alcoolici, alții puțin nebuni, unii marginalizați la locul de muncă deoarece nu puteau fi măsurați cu un șablon iar genialitatea lor era etichetată drept excentricitate ori incapacitatea de a se conforma normelor societății.

Printre aceste personaje remarcabile, cum era și Doamna cu pechinez, mă pierdeam cu totul … dar în același timp luptam să-mi construiesc propria personalitate.
Căutam să fur ceva de la fiecare căci la fiecare descopeream ceva ce mă fascina, o tușă unică, un sens profund, o poftă nerușinată de viață …

Avatarul avea ceva răscolitor în el căci mă făcea să înțeleg că deși am depășit multe borne kilometrice ale existenței de fapt mă aflu în același loc. Viața mea stătea gata să înceapă din acel punct în care mă simțeam eu însămi.

Avatarul mă trimitea simultan în trecut și în viitor.
Negrul intens mă făcea să simt în nări cerneala de pe caietele din clasa întâi, căci doamna nu ne lăsa să scriem cu pixul, doar cu stiloul.
Toți aveam stilouri cu pompițe și, ca să fie convinsă că vom avea întotdeauna rezervorul stiloului plin, doamna învățătoare aducea săptămânal o călimară pântecoasă de modă veche.
O văd și acum tronând impunătoare pe catedră cu capacul ei metalic și pereții pătați din cristal ce reflectau razele soarelui aruncându-le fix pe banca mea.
Priveam sticla rubicondă în care-mi imaginam că pluteau cuvinte lichide. Literele înotau aidoma peștilor și scrijelind mecanic bastonașe și liniuțe pe caietul cu liniatură specială, pentru a nu mă plictisi, în gând, despicam în patru cuvintele. De acest așa zis sport nu m-am putut debarasa  niciodată.

Roșul din avatar îmi aducea în memorie acorduri de chitară clasică, ritmuri de flamenco, rubayatele lui Khayyam și, surprinzător, reclama unui ruj de buze întins pe o pagină întreagă pe care-l văzusem într-o revistă străina pe vremea când începeam să realizez că doar cu câteva semne poți scrie toate cuvintele. Mi se păre nefiresc ca atât de multe cuvinte să poată fi scrise doar cu ajutorul câtorva litere, cât să le numere trei oameni pe degetele de la două mâini.

Și cheia în formă de inimă … cheia nu era pusă acolo pentru a descuia. O cheie pusă pe un lacăt închis e inutilă dar atrage în mod imediat, și necuviincios, atenția.
Singura modalitate de a intra în acea inimă  nu putea fi decât una brutală : spargerea lacătului sau forțarea cu o cheie falsă.

Imaginea părea concepută de un magician care urma să prezinte un număr dificil și pentru a fi sigur de reușită căuta să distragă atenția privitorului concentrând-o cu abilitate pe lucruri vizibile dar neesențiale.

Și totuși avatarul în cauză mă făcea vulnerabilă căci adesea vizitatorii, chiar și pe un forum, te judecă după ceea ce le sare în ochi la prima vedere.
Dar lăsând deoparte totul, atunci când îl priveam, simțeam cum mă învăluie un sentiment special, un savoir-vivre după care știu că ai tânjit mereu … și poate că încă ;)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

Kameleon

Posted in neclasificate on May 27th, 2016 by -X-


*
(aberații)

Zilele astea m-am uitat la televizor mai mult decât obișnuiam să mă uit de obicei. Motivul îl reprezintă fenomenul mediatic Condrea.

Într-o primă fază, total imparțială, am urmărit mai multe televiziuni doar cu scopul de a afla informații.
Ulterior am fost prinsă cumva în joc și pentru început am fost fascinată de cum a evoluat mentalul imaginar al unor lideri de opinie din presă și media dar mai ales mentalul imaginar colectiv.
De la oră la oră apăreau noi teorii, martori, probe, interpretări, speculații, minciuni, dezinformări, intoxicări, …

În faza a doua, după o perioadă de incubație presupun, mentalul meu a fost atins de microbul mediatic Condrea.
Conștientul, subconștientul  și inconștientul se îmbibaseră de tot felul de informații contradictorii pe care latura aceea riguroasă a persoanei mele refuza să le accepte ca valabile, sau măcar posibile, fără să le treacă prin sita deasă a suspiciunii pe care, recunosc, o am mereu la îndemână.

Nu am de gând să fac o radiografie a cazului. Au făcut-o alții cum s-au priceput mai bine.
În această postare vreau doar să vorbesc despre lucrurile care mi-au atras atenția prin neverosimilul lor și, ca mai toți ceilalalți, să-mi exprim părerea vis-a-vis de cele întâmplate.
Poate părea ciudată această postare pentru cei ce-mi citesc regulat blogul deoarece nu-mi aduc aminte să fi discutat politică în această casă virtuală pe care am dedicat-o artei și poeziei ;)

Primul lucru care m-a zgâriat efectiv pe creier a fost declarația martorei din care am aflat cum a găsit permisul de conducere, bine conservat presupun, în imediata vecinătate a mașinii ce arăta ca o cutie de conservă călcată de un camion în viteză.
Nu o suspectez pe Gabriela Pelin de mărturie minciunoasă în ceea ce privește această secvență a declarației.
În acel moment, ca un flash, creierul a făcut conexiunea cu actele de identitate ale teroriștilor descoperite în ruinele turnurilor prăbușite în atacul din 9/11.

Coincidență, m-am întrebat ? … apoi s-a aprins un beculeț pe mica suprafața conspiraționistă a creierului. Recunosc că am și așa ceva.
Dar am trecut repede peste acest prim aspect.

Ceea ce m-a deranjat cu adevărat a fost lipsa de reacție a poliției, faptul că până la această oră nu a venit nimeni cu o comunicare oficială și o conferință de presă care să stingă setea de teorii a jurnaliștilor.

Apoi a apărut în peisaj fosta soție a lui Condrea cu multiplele ei afirmații mai mult sau mai puțin fanteziste.
Aici e una din puținile dăți în care sunt de acord cu Mircea Badea. Doamna Laura Georgescu are reale probleme de ordin psihic dar asta nu înseamnă că tot ce afirmă dânsa reprezintă simple fabulații. Fantazarea are de fiecare dată un suport real, un capăt de ață cu care se începe țeserea poveștii.
Nu degeaba s-a ferit Tolontan să se afle faptul că unele informații ale anchetei sale ar proveni tocmai de la această doamnă deoarece își dădea prea bine seama că ancheta lui nu ar fi fost  credibilă. De unde să bănuiască ce va urma și cum va cădea curând în groapa săpată cu zel pentru alții !
Și apropos … faptul că dânsa se exprima mereu folosind numele Condrea Dan Alexandru, o tripletă ce-mi amintea de John Fitzgerald Kennedy,  mă făcea să ridic scutul anti-subliminal aproape în mod reflex. Nu doream să mă las copleșită de teorii conspiraționiste croite după unul și același tipar de succes.

Câteva lucruri mi-au atras atenția referitor la persoana ei.
În lipsa unor comunicate oficiale iau de bună ce s-a spus în presă și anume faptul că identificarea cadavrului a fost făcută de către ea.
De ce a fost chemată să identifice cadavrul din moment ce era despărțită de Condrea de opt ani și nu-l mai văzuse și nu-i mai vorbise de câțiva ani ?
De ce ea și nu actuala soție/iubită/concubină ? Nici până acum nu ne-a lămurit nimeni care e statutul oficial al Ulianei Ochinciuc, femeia cu care Dan Condrea a trăit în ultimii ani și cu care are un copil?
De ce nu Uliana ?
De ce Uliana a rămas undeva în umbră protejată cumva, discret, de atacul mediatic.
Am senzația că se încearcă neimplicarea ei. Cineva, undeva, nu se știe deocamdată de ce, o iubește ;)

Există patru mari teorii de bază în ceea ce privește moartea lui Condrea : accident, sinucidere, crimă, înscenare.

Depozițiile contradictorii ale martorilor au încurcat și mai mult lucrurile. Afirmațiile șocante ale fostei soții a bulversat castelul de nisip construit de mentalul colectiv, chiar dacă cei mai mulți nu-i acordă credibilitate.
A fost sau nu Condrea ofițer sau agent al vreunui serviciu de securitate românesc ? Dar al vreunui serviciu străin?
În funcție de luarea în considerare sau nu a acestei posibilități s-au construit și scenariile morții patronului lui Hexi Pharma.

Nu dezvolt subiectul.
Faptul că poliția nu a organizat o conferință de presă în care să prezinte toate informațiile momentului, dacă a avut Condrea sau nu dosar deschis la DNA, dacă era sau nu filat, dacă firma lui avea sau nu protecție la nivel parlamentar sau din partea serviciilor, când a fost văzut ultima oară în viață și de către cine, dacă, dacă …. o mie de dacă ce au alimentat scenarita națională și au inflamat mințile oamenilor.

Eu una nu aș merge pe varianta sinuciderii, nici cea deliberată și nici cea impusă, fără să pot explica de ce nu mi se pare credibilă. Pur și simplu există o rotiță în creierul meu care refuză să se miște pe această direcție.

Rămân deci accidentul, înscenarea și crima.
Accidentul e varianta banală  pe care conștientul colectiv îl refuză după perioada de intoxicare mediatică la care a fost supus. Mintea are acum nevoie de ceva senzațional, un drog mai puternic care să inducă starea de beatitudine așteptată …

Înscenarea reprezintă o altă posibilitate tentantă ce ne teleportează direct într-un film de acțiune de categoria B sau un thriller scris în viteză în care personajele sunt insuficient creionate.
Nu aș merge pe varianta asta. Cred că nu-i văd logica, dacă în balamucul acesta informațional și intoxicările în cascadă la care au fost supuși toți ce au intrat în torentul evenimentului mai poate fi descoperită o logică.

Crima … da, crima pare să satisfacă această nevoie.
Dar ce fel de crimă ? Comisă de către cine, de ce, în ce mod ?
De  peste douăzeci și patru de ore undeva în background mintea mea a lucrat într-un ritm susținut.
Nu am nici un fel de probe care să-mi susțină teoria fantezistă, dar așa intuitiv, copilărește, voi avansa un scenariu.
Dan Condrea nu făcea sau avea vreo legătură cu serviciile secrete occidentale. Faptul că nu avem până la această oră o poziție oficială mă face să cred că el avea conexiuni cu vecinii noștri de la răsărit … Moldova, Rusia, Ucraina …

S-a afirmat că dânsul ar fi avut și cetățenie bulgară. Dar moldovenească nu o fi avut?
Era sau nu căsătorit legal cu Uliana Ochinciuc ?
Oare nu ar trebui analizată în amănunt, secvențial, felul în care a evoluat firma și patronul după apariția în peisaj a doamnei Ochinciuc ?

Era Hexi Pharma o afacere strict legată de domeniul medical sau reprezenta totodată un paravan pentru alte afaceri ca de exemplu comerțul cu armament pentru Transnistria sau Ucraina cu protecția serviciilor de securitate rusești ?

Eu rămân la această ultimă variantă oricât de neverosimilă poate părea la prima vedere ;)
Cherchez la femme !

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

un pumn de nisip

Posted in neclasificate on February 21st, 2016 by -X-

Vitrina luminată puternic mi-a adus în prim plan imaginea din fundal și nu copiii manechin cu fizionomii desprinse din filmele de ficțiune.
Ceea ce am remarcat în secunda unu a fost acel pumn din care vedeam parcă cum se scurg firele de nisip iar imaginea pe care o credeam statică, și așa era de fapt, a prins viață … la fel cum au prins viață și gândurile ce dormitaseră undeva în demisolul subconștientului.

Speranța se poate transforma într-un dar periculos atunci când i-o dai unui om disperat.
Atunci când i-o dai unui pesimist ea se transforma într-un pumn de nisip.
Dar oare unui optimist mai are vreun rost sa-i dai speranță ?
Dacă da, atunci de ce ?


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

Califatul din Lipscani

Posted in neclasificate on December 17th, 2015 by -X-

 

Califatul Șelari… dacă vă vine să credeți că exista așa ceva, cu un astfel de nume, în zona Lipscani :)
De remarcat pe usa abțibildul care interzice accesul cu câini, câinele fiind un animal considerat murdar în religia islamică.

(click pe imagine pentru detalii)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr