de la Rumi la Rouhi

Posted in pictori iranieni, pictoriţe on June 29th, 2015 by -X-


Katâyoun Rouhi
( lucrare din seria Vers le non-où )
*

De la Rumi la Rouhi … așa s-ar fi putut intitula expoziția de artă grafică a pictoriței iranience Katâyoun Rouhi găzduită în 2010 de galeria de artă pariziana Taïss.
In realitate expoziția a purtat ca titlu o expresie aleasă din Ars Poetica lui Horațiu: Ut Pictura Poesis (cum e pictura așa e și poezia).
În pictura acestei artiste din Iran, legătura dintre cuvânt (partea invizibilă) și formă plastică (partea vizibilă) devine evidentă cu fiecare lucrare în parte.

Poate că ar trebui să vorbesc mai mult despre pictorițele din Iran, căci sunt destul de multe și talentate, și astfel să admire și cei care îmi vizitează din când în când blogul opere de o altă factură spirituală.

Katâyoun Rouhi nu este la fel de cunoscută în Iran precum Iran Darroudi sau Shirin Aliabadi, cărora le-am dedicat postări ample, dar în Franța și-a făcut un binemeritat renume.
Succesele repurtate de tablourile ei la diverse case de licitații i-au sporit in mod nemijlocit faima.

Pentru început câteva date biografice absolut necesare pentru a poziționa în timp și spațiu invitata de azi a blogului meu .

Katâyoun Rouhi
(lucrare din seria Ut Poesis Pictura )
*
Katâyoun Rouhi s-a născut in decembrie 1965 în Teheran și imediat după absolvirea liceului a plecat peste hotare să-si continue studiile. După un scurt popas in Elveția, la École des Beaux-Arts din Lausanne, pleacă în Franța. Aici s-a căsătorit cu artistul plastic Patrick Outil și împreună au o fată.
Katâyoun Rouhi a absolvit in 1989 École des Beaux-Arts din Paris iar în 2003 și-a dat doctoratul cu teza intitulată “Esthétique et Sciences de l’art”.

Opera ei, aparent simplistă pentru privitorul vestic, conține simboluri preluate din poezia și mistica iraniană.
Tema majoră a lucrărilor ei, până în 2011, l-a constituit fetița care scrie sau merge printre copaci.
Acest motiv, reluat obsesiv, mi-a atras de la bun început atenția, mai ales că am o slăbiciune pentru picturile care prezintă personaje văzute din spate ;)
*


Katâyoun Rouhi
(lucrare din seria Ut Poesis Pictura)
*

Omul și copacul, inelele copacului și vârstele omului, frunzișul și anii, frunzișul și cunoașterea, vârsta și cunoașterea, copacul și hârtia pe care sunt tipărite cărțile, drumul printre copaci și drumul vieții, negrul ce semnifică întunecimea spirituală și lumina ce pune în evidență culorile vii atunci când drumul se apropie de sfârșit, atunci când cunoașterea iluminează ființa umană … acestea si multe altele pot constitui tot atâtea porți prin care se poate pătrunde în universul artistic creat de artista iraniancă.

Copacul poate avea semnificații multiple: Copacul Vieții, Copacul Cosmic, Copacul Cunoașterii, arborele genealogic, arborele care i-a dat Evei fructul păcatului …
*

Katâyoun Rouhi
(lucrare din seria Vers le non-où)
*

Criticii de artă, atunci când iau în discuție lucrările ei, folosesc expresii ca alegoria cuvintelor, introspecția sinelui, poezie picturală, …

Pe mine însă picturile ei fac să mă gândesc la lucrurile ascunse dincolo de cuvinte, la lucrurile ascunse dincolo de imaginea brută, lucruri pe care le intuiești în parte și nu le înțelegi niciodată pe de-a-ntregul … fac să mă gândesc la matricea spirituală a ființei, la singularitatea și unicitatea Egoului, la mereu actualele întrebări :“Cine sunt eu?”,  “Cine ești tu?”, “Ce ne unește și ce ne desparte?”
*

Katâyoun Rouhi
(lucrare din seria Vers le non-où)
*

Aș dori să mai fac cunoscut un lucru. Katâyoun Rouhi a publicat în 2010 “L’ontologie du lieu” la editura Harmattan din Paris, o carte interesantă care ajută într-o mare măsură la interpretarea operei ei.
Ontologia – ramură a filozofiei care studiază trăsăturile, bazele și principiile existenței – reprezintă pentru mine un câmp aproape alb.
Poate dacă aș fi găsit și aș fi citit cartea aș fi scris altfel această postare. Aș fi interpretat mult mai complex picturile înserate în textul de față.
Deoarece nu am citit cartea singurele corelații pe care le pot face izvorăsc numai din ceea ce îmi comunică fiecare tablou în parte.

Chiar de la primele lucrări ale lui Katâyoun Rouhi, popularizate în blogosfera de limbă persană, am știut că fetița care scrie și merge printre copaci nu e intotdeauna o fetiță.
Înainte ca vreun critic să-și dea cu părerea, și inainte ca autoarea să picteze tablourile care dezvăluiau enigma acelei fetițe generice care tot scrie și merge fără oboseală pe drumul străjuit de copaci, am remarcat un lucru care m-a făcut să înțeleg gândul ascuns al pictoriței.

În unele tablouri copacii sunt fie desfrunziți, fie nu sunt “tatuați” cu caligrafiii persane scrise pe de-andoaselea spre a nu putea fi citite, fie întreg fundalul e dominat de culoarea neagra.
Acestor tablouri le-am asociat vârsta fragedă, lipsa de experiență, necunoaștere, incertitudinea …

În alte tablouri copacii fie au frunzișul verde, fie tot șirul de copaci e scris, fie afară e lumină sau fie că fetița îmbrăcată în haine colorate se apropie de finalul drumului.
De abia atunci când își întoarce capul realizăm că nu e vorba de un copil ci de o femeie adultă. Iar această femeie cu fața adultă, dar cu aspectul unui copil, e însăși Katâyoun Rouhi.
*


Katâyoun Rouhi
( lucrare din seria Vers le non-où )

 

In final cateva precizări făcute de autoare.

“En m’interrogeant sur le statut de l’image, et ce qu’elle pourrait représenter en tant que premier support de la peinture, je confronte constamment la face réelle d’une représentation, avec la vérité cachée de cette même image représentée. Ceci en mettant une même image en épreuve avec la part de l’ombre qui la sépare de la lumière, de ce qui existe concrètement.
Dans ma peinture, je façonne la singularité de l’être, par le biais de sa mémoire, dans un jeu où l’image, aussi bien dans la manière de sa réalisation que dans ce qui pourrait être une approche du côté du spectateur, s’impose dans un processus de l’ordre du dévoilement.”

“The pictoriality of painting and the orality of poetry come across one another in my work and resonate together. It is concerned with the poësis of painting, its very beginning, and searches for the essential link between poetry and representation. I say that I paint poems. They tell me about my painting and present in a graphic way what my painting attempts to reveal through visual signs.
I make out a singular being in my paintings. This singularity is achieved through his memory in a kind of game where the image gradually appears. It comes into existence by the way it is made, thanks to the closeness of the viewer.”

 

Katâyoun Rouhi
(lucrare din seria Ut Poesis Pictura)
*

Ar mai fi de spus faptul că în limba persana/farsi cuvântul rouh (روح), de la care derivă și numele de familie al artistei, înseamnă suflet, spirit ….


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

Lavinia Fontana … fashion la superlativ

Posted in curiozitatea e un defect magic, departe de ochii lumii (2), pictoriţe on September 26th, 2014 by -X-


Lavinia Fontana, Portrait of a Lady at the Court
(private collection)
*

Despre pictorita manierista italiana pe nume Lavinia Fontana – Zappi (1552 – 1614) am mai scris pe blog. Viata ei, inedita pentru femeile din epoca respectiva, m-a facut curioasa in sensul pozitiv al cuvântului :)

In prima postare i-am facut un succint portret biografic si tot acolo aminteam de faptul ca dânsa a fost apreciata in primul rând datorita portretelor feminine si felului in care a redat vestimentatia sofisticata si accesoriile scumpe.

Azi voi exemplifica cu unul ce exceleaza prin finetea detaliilor.
Sper sa continui prezentarea lor, cu atât mai mult că așa promisesem cu mai multi ani in urma :), dar si pentru a readuce in atentie linia vestimentara adoptata de doamnele din inalta societate italiana.

Pictura propusa, intitulata Portretul unei doamne de la curte, reprezinta un exemplu perfect si o bijuterie in ceea ce priveste atat designul cât si execuția costisitoarei toalete.
Dar pe mine m-a atras in egala masura, poate chiar ceva mai mult, fizionomia tinerei doamne. Severitatea si răceala afisata pe chip contrasteaza intr-un mod interesant cu varsta ei, dar si cu obrajii imbujorați … însă nici o umbra de zâmbet nu-i infloreste pe buze.

Se stie ca pictorii utilizau o serie de simboluri si obiecte cheie pe care le plasau in prim plan, sau uneori foarte discret in fundal, pentru a da informatii despre personajul pictat. As putea enumera printre ei pe Leonardo da Vinci, Vermeer, Fragonard …
Fara a cunoaste simbolismul obiectelor introduse nu se poate face o interpretare corecta a tablourilor respective.

Acest limbaj codificat mi se pare interesant mai ales ca fiecare epoca si fiecare centru artistic european din perioada medievala isi dezvoltase propriul limbaj codificat.
De exemplu in picturile baroce olandeze o matura plasata intr-un tablou in care personajul principal e o femeie face trimitere la adulter. Perlele semnificau castitatea si virginitatea iar pasarile exotice  dadeau de inteles ca persoana in cauza avea o situatie financiara buna.
In functie de context, crinul sau iedera, oglinda sau carafa cu apa, busola, lupa, un anume instrument muzical sau o anumita piatra pretioasa, codificau o informatie inaccesibila necunoscatorilor.

In tablourile Laviniei Fontana foarte multe din doamnele pictate au lângă dânsele câte un cățeluș. Acesta semnifica fidelitatea conjugala. Perlele cusute pe hainele scumpe din catifea, brocart sau atlas semnificau in primul rand puritatea si castitatea, nu doar excelenta stare materiala a posesoarelor lor.

Dar sa ma opresc aici cu interpretarile și să caut un alt portret … o alta toaleta.

 

 

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: ,

Eye Love You

Posted in pictori iranieni, pictoriţe on April 6th, 2013 by -X-

 

 *

Dupa cum spuneam in prima postare, Shirin Aliabadi lucreaza in serii conceptuale :)
Fiecare serie este axata pe un subiect si respecta niste parametri estetici ce actioneaza ca un liant conferind  unitate ideatica lucrarilor.
Despre seriile Miss Hybrid, City Girls si Girls in Cars am pomenit deja. Pe langa acestea, artista iraniana a conceput si altele, unele chiar total diferite de stilul cu care si-a obisnuit admiratorii : Glamour Girls, Love Triangle, Girls Night Out, Eye Love You …

Eye Love You reprezinta una din ele si totodata seria care-mi place cel mai mult datorita originalitatii.
Buchetul de desene colorate a facut in 2009 obiectul unei expozitii solo in Dubai si a fost precedat de o mini-serie intitulata Eyes Only.

Shirin Aliabadi si-a conceput lucrarile intr-un format mic, ca cel al unui caiet obisnuit, imaginandu-si o sala de clasa, o lectie pictisitoare si o eleva indragostita care deseneaza si scrie versuri in loc sa ia notite.
Fiecare desen e insotit de un vers … expozitia in totalitate transformandu-se intr-un poem de dragoste, si nu numai, poem ce completeaza subtil mesajul zecile de ochi cu pleoapele machiate in evantaie de culori.
Artista s-a inspirat din machiajele deosebit de elaborate pe care femeile iraniene le afiseaza la nunti si petreceri cu deosebirea ca “ochii ei” sunt stilizati intr-o maniera ce aduce mai mult cu ilustratiile pop-art.
Fara sa vreau m-am gandit la un vechi simbol din Egiptul faraonic : ochiul lui Horus.

Bineinteles ca destui critici de arta de peste hotare au interpretat in modul lor propriu lucrarile, pedalând pe ideea ca in lumea islamica femeila acorda o mare importanta machiajului ochilor din cauza ca sunt constranse sa-si acopere parul si corpul. In aceste conditii ochii ar ramane singurul element cu sex appeal.
Mi s-a parut hazardata interpretarea deoarece am observat ca in Iran femeile dau o importanta exagerata unghiilor, pe care si le lacuiesc in combinatii fantastice de culori, si ca femeile iraniene de peste hotare folosesc deasemeni un machiaj incarcat pentru ochi. Machiajul excesiv al ochilor era in voga si pe timpul sahului, inainte de revolutia islamica.

Eu cred ca in Iran, in general, femeile au predilectia de a-si pune in evidenta ochii deoarece ochii lor sunt mai mari decat ai femeilor europene, au genele mai lungi si spancenele mai arcuite si mai dese.

Pe de alta parte, privirile aruncata de “ochii” lui Shirin Aliabadi imi lasa impresia unor priviri caste, inocente, visatoare …

Privind ochii multicolori conceputi de dânsa am avut sentimentul profund ca mesajul artistei e altul. Un mesaj binecunoscut de catre toti : ochii reprezinta poarta sufletului.
Satisfactia mea a fost dubla cand am citit un interviu de-al ei in care afirma exact acest lucru :)
Dansa i-a indemnat pe vizitatorii expozitiei ca prin intermediul desenelor si poemului sa incerce sa patrunda in sufletul acelei generice liceene indragostite si sa faca abstractie de zona geografica sau de religia ei.

Eye Love You reprezinta eterna transfigurare a unui sentiment fara varsta si fara frontiere.

 


{Shirin Aliabadi, Eye love black}

 

Eye dream of you.
Eye miss you.
Eye need you.
Eye dye for you.
Eye cannot imagine life without you.
Eye want to marry you.

 

{Shirin Aliabadi, Eye am a bird}
*

Eye don’t want to get married.
Eye want to be famous.
Eye want to be a star.
Eye want a diamond.
Eye want a hybrid car.
Eye want everything.
Eye want to forget you.
Eye want to forget.
*

{Shirin Aliabadi, Eye want a diamond}

 

Eye love shoes.
Eye love colour.
Eye love black.
Eye want to dance.
Eye want to dream.
Eye want to be happy.
Eye want to fly.
Eye want to matter.
Eye want to give.

 

{Shirin Aliabadi, Eye am a teardrop}

 

Eye am a bird.
Eye am a flower.
Eye am a burning candle.
Eye am a teardrop.
Eye am the ocean.
Eye want to cry.
Eye wish I was beautiful.
*

{Shirin Aliabadi,  Eye want to fly}

 

Eye hate school.
Eye hate everyone.
Eye hate you.
Eye am lost.
Eye just want to scream.
Eye am special.
*

{Shirin Aliabadi, Eye am a flower}
*

Eye am bored.
Eye don’t want to be here.
Eye want to go home.
Eye want ice cream.
Eye don’t want to lose you.
*

 

 

 Eyes Only 2


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

Shirin Aliabadi … Hybrid Girls

Posted in pictori iranieni, pictoriţe on April 4th, 2013 by -X-

 



Miss Hybrid 6
(detaliu)
*

Shirin Aliabadi, nascuta in 1973 in Teheran, face parte din noua generatie. Nu spun noua generatie de artisti plastici, nu numai din cauza ca nu are studii de pictura, ci mai mult din cauza ca artele vizuale reprezinta pentru Shirin niste  mechanisme prin intermediul carora isi expune propriile idei referitoare la felul in care a evoluat societatea iraniana si felul in care femeile au hibridizat elementele islamice cu cele ale culturii vestice, dar si despre modul in care consumismul si-a pus amprenta asupra tineretului.

Informatiile referitoare la Shirin Aliabadi sunt oarecum neclare.
In unele referinte se afirma ca are o diploma universitara in domeniul istoriei si arheologiei, obtinuta la Paris, dar nu profeseaza ca istoric sau arheolog. In altele se spune ca a studiat “istoria artei si arheologia” … si sincera sa fiu nu stiu cum merg acestea doua impreuna …
Am gasit si situri care afirmau ca dansa are studii de arta si istoria artei; in ceea ce priveste studiile de arta ma indoiesc ca ar fi asa … doar pe cele de istoria artei le accept :)
Alte situri ne informeaza  ca Shirin Aliabadi a studiat la Paris istoria si istoria artei.

A fost caracterizata drept ” interdisciplinary artist”, uneori “mixed media artist”,  insa eu indraznesc sa afirm ca in imaginile vizuale create de dânsa se simte mâna sigura a unei persoane care a studiat serios istoria relatiilor sociale, dinamica sociala, sociologia si psihologia sociala.
Desi amatoare, Shirin vădește un profesionalism suspect in arta fotografica :)

 

Miss Hybrid 5

 

Prima serie de lucrari, de fapt cele care i-au adus peste noapte celebritatea, le reprezinta The Hybrid Girls – rebotezate ulterior Miss Hybrid – o excelenta serie de imagini ce reflecta cu umor aspectul exterior si mentatalitatea fetelor iraniene ce isi ajusteaza mereu lookul in dorinta de a fi in pas cu trendurile occidentale, ajungand uneori la limita ridicolului.
Shirin Aliabadi insa le arata intr-o lumina blândă, agreabila, nu ca alti artisti plastici care ulterior i-au copiat si dezvoltat ideea si le-au transformat pe iranience in aparitii caricaturale, grotesti chiar, in speranta ca vor capta astfel atentia presei internationale.

 

Miss Hybrid 1 (2006)detaliu
*

Toate fetele din seria Miss Hybrid au facut operatii estetice … le recunoasteti usor dupa leucoplastul de pe nas.
Artista a aratat lumii un adevar mai putin stiut : Teheranul a reprezentat ani de-a randul orasul cu cele mai multe operatii estetice la mia de locuitori :)
Aproape ca nu puteai iesi la cumparaturi sau in parc fara sa te intalnesti cu astfel de fete si femei.  Operatiile estetice devenise mai mult decat o necesitate (micsorarea nasului prea mare), mai mult decat o moda … devenisera emblema unui statut social … ca si cum posesoarea unui astfel de nas ar fi apartinut unei clase aparte, ceea ce in mintea ei ii conferea atribute extraordinare.
Nu e un secret faptul ca pentru puștoaicele iranience, nasul, ochii si coafura unor vedete ca Nicole Kidman,  Angelina Jolie, Jennifer Lopez sau Britney Spears au reprezentat ani de zile cotele estetice la care aspirau dânsele.

 


City Girl 6 (2010)

 

Daca veti studia cu atentie fetele veti descoperi ca ele poarta lentile de contact colorate in albastru, verde sau gri, au parul platinat, mănânca inghetata, ciocolata, guma de mestecat sau lolly-pop, prefera imbracamintea in culori foarte vii – uneori combinatiile de culori sunt stridente si taranesti (Miss Hybrid 4 si City Girl 6), au piercing-uri, vorbesc la celular, asculta muzica la headphone sau poarta in brate un cățeluș – câinele fiind un animal considerat murdar in invaturile islamice.

*

Miss Hybrid 4 (2007)

 

Toate elementele din aceste imagini au fost alese cu mare grija de Shirin Aliabadi, caci toate semnifica ceva, si doar “vesticii” ce au trait o perioada in Iran, sau iranienii stabiliti peste hotare, le pot interpreta cu maximă corectitudine. Pentru a intelege  100 % arta lui Shirin Aliabadi, privitorii insisi trebuie sa fie la randul lor hibrizi :)

Fetele care i-au pozat benevol au fost descoperite la coafor, in parc, in pizzerii sau pe strada. Nu sunt modele profesioniste. Sunt fete obisnuite pe care Shirin le-a adus in studio si le-a fotografiat  pe un acelasi fundal de culoare neagra.

Seria City Girls vine in continuarea seriei Miss Hybrid, linia de demarcație constituind-o disparitia leucoplastului de pe nasurile fetelor.
In City Girls artista introduce elemente noi : tatuajele, cățeii, ochelarii din plastic in culori tipatoare, genele false (accesoriu nelipsit din trusa fetelor iraniene), buzele date din plin cu ruj si gloss, ștrasurile, etc. Unele fete au renuntat la blondul platinat in favoarea propriului par.

In urmatoarea “fată de oraș” Shirin Aliabadi ironizeaza in maniera ei personala fetele din provincie, recent stabilite in Teheran, care se straduiesc cu obstinatie sa treaca drept “fete de capitala” fara sa-si dea seama ca accesoriile alese, machiajul, hainele si aspectul exterior dau indicatii precise despre cine sunt de fapt.

City Girl 4 (2010-2011)

 

O alta serie, tangenta intr-un fel primelor doua serii prezentate in aceasta postare, o reprezinta ” Girl in Cars”. Fetele in masini nu s-au bucurat de aceeasi celebritate ca “fetele hibride”.
Sunt convinsa ca nu puteti intui ce e cu aceste fete in masini de lux :)

E vorba de o alta latura a consumismului combinata cu libertatea iluzorie pe care o confera banul.
In cartierele din nordul Teheranului tineretul iese la plimbare doar in masini, in special masini cu șasiu inalt. E vorba tot de o emblema ce stabileste un fel de granita intre “vulgul” care conduce masini de fabricatie autohtona si cei ce au in dotare Mercedesuri, BMW-uri, Nissan-uri, Porsche, Lamborghini, Bugatti, Ferrari, Lexus, Land Rover, etc … adica “merțane” :)

Pe inserat vei vedea masini doar cu fete si alte masini sclipitoare doar cu baieti. Trec cu viteza mica unii pe langa altii, cu muzica data la maximum, flirteaza, cocheteaza …  e vorba de un “ritual” ciudat pe care nu-l pot explica in cateva cuvinte si care duce in final la formarea de parteneri pentru un party, o noapte fierbinte … sau ceva mai mult.
Fetele iraniene din cartierele selecte sunt total dezinhibate in aceasta privinta, si nici cele din cartierele obisnuite nu-si duc viata conform traditiilor si preceptelor islamice.

La inceputul revolutiei, petrecerile mixte (femei/barbati) au fost interzise. In mod formal sunt interzise si acum, legea respectandu-se doar in saloanele si restaurantele pe care statul le pune la dispozitie pentru nunti si alte evenimente festive.
Petrecerile din casele particulare, si nu ma refer aici la petrecerile “de familie” considerate libere, au continuat sa se desfasoare chiar si pe timpul razboiului dintre Iran si Irak – perioada in care fortele de ordine executau razii si-i dadeau afara din casa pe petrecareti, sau ii arestau pentru o noapte, confiscau bauturile alcoolice, drogurile si emfetaminele menite sa le inveseleasca spiritele, fara ca sa poata opri fenomenul.
Intr-o tara cu 70% din populatie  sub 35 de ani e foarte greu sa se controleze ceva … fie chiar traversarea strazii numai pe culoarea verde a semaforului :)
Cu vreo doi ani in urma seful politiei capitalei prezenta un raport in care se aprecia ca numarul prostituatelor in Teheran ar depasi douazeci de mii. Anul trecut cifra se ridica la peste o suta de mii de persoane cu cazier la politia de moravuri … asta pentru un oras cu 12 milioane de locuitori.

 

City Girl 5 (2010)
*

Nu intamplator  Shirin Aliabadi a adaugat “fetelor in masini” un subtitlu : Freedom is Boring, Censorship is Fun :)
Fetele din masini nu sunt fete de strada, sunt fete ‘de bani gata’ dornice de distractie.

Pentru orice ingradire, cenzura si interdictie, tineretul a gasit o portita de scapare. S-a transformat pe sine si a transformat societatea, ajungandu-se uneori la fenomene sociale caricaturale si de neinteles pentru occidentali.

In lucrarile create de Shirin Aliabadi nu e vorba doar de hibridizarea a doua culturi – orientala/islamica cu cea occidentala/laica – e vorba si de exacerbarea consumismului, dorinta individului de a avea tot ceea ce vede la televizor, pericolul controlului mental prin intermediul reclamelor dar si de un aspect negativ specific societatii iraniene, asa numitul “cheshm too cheshm”.

Cheshm too cheshm, care se traduce prin “ochi in ochi”, inseamna dorinta de a avea  ceea ce au rudele, vecinii, colegii de munca sau cunostintele pentru a nu fi etichetat inapoiat, zgarcit sau sarac.
Virusul acesta social a distrus linistea a milioane de iranieni.

Daca vecinul a cumparat un televizor plasmă cu ecranul de 25″, neaparat trebuie sa cumperi si tu unul identic.
Daca fata directorului si-a facut operatie estetica, neaparat trebuie sa-si faca si fata ta. Daca fratele tau a cumparat un ceas Patek Philippe, trebuie sa faci tot posibilul sa-ti iei si tu unul.

Daca bucataria colegei tale de serviciu are cuptor cu microunde, frigider cu racitor de apa, masina de spalat cu bule de aer, mixere electrice, mobilier din sticla incasabila si aragaz cu rotisor … neaparat trebuie sa ti-o mobilezi la fel, daca vrei sa te incadrezi in “klase bala” (clasa de sus).

Daca in cartierul tau, din zece familii trei au Nissan Murano, doua Mercedes, doua Toyota, una Lamborghini si doar una Samand (marca iraniana), atunci tu trebuie sa-ti iei de urgenta un Ferrari Enzo sau un Bugatti Veyron.  Exagerez, fireste :)

Shirin Aliabadi nu este o artista plastica indragita de iranieni … si nici nu are cum sa fie din moment ce le-a extirpat in vazul lumii tarele.
Dar cu toate astea dânsa are destui admiratori inflacarati, sinceri, care-i apreciaza opera la justa  valoare.

 

City Girl 1 (2010)
*

La ora actuala Shirin Aliabadi traieste si creeaza in Teheran insa face calatorii frecvente in strainate pentru expozitii si licitatii. Din cate stiu, cu exceptia unei expozitii in 2006 la galeria din Vanak, nu a participat la vreo expozitie organizata in Iran. Ma intreb daca e din cauza ca nu a vrut sau din cauza ca i s-au refuzat (politicos) lucrarile.
Inclin sa cred ca nu a vrut deoarece casele de licitatii si galeriile din strainate ii vand la preturi exorbitante lucrarile.

 


Shirin Aliabadi (2011)

Mie mi-a atras atentia un mic amanunt din biografie. Pe sotul ei il cheama Farhad … ceea ce m-a dus cu gandul la cuplul de legenda despre care am povestit nu demult aici.

Dar despre Farhad va trebui sa vorbesc intr-o alta zi.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

Iran Darroudi … am onoarea de a fi femeie

Posted in pictori iranieni, pictoriţe on March 30th, 2013 by -X-

 

*

Iran Darroudi, in ciuda faptului ca mai bine de jumatate din viata a trait-o in strainate, este si va ramane o pictorita iraniana.
Destule din tablourile ei poarta amprenta tarii de origine, cum e si urmatorul. Ruinele emblematicului Persepolis bantuie imaginatia a milioane de iranieni.

Dar pentru a intelege mai bine personalitatea acestei artiste plastice ce pana nu demult era mai bine cunoscuta peste hotare decat in tara ei de obarsie, trebuie sa scot in evidenta cateva puncte esentiale din biografia ei artistica.

 

Iran Darroudi, Însemnele Nemuririi (Persepolis)
نگارجاودان

Iran Darroudi reprezinta un caz ciudat in arta iraniana. Ea s-a impus in viata culturala a Iranului ca o pictorita abstracta intr-o perioada in care arta abstracta nu era gustata de publicul de rand, doar de elite, si intr-o perioada in care pictoritele reprezentau ‘pasari rare’ in lumea islamica.
Dupa cum spuneam, prima expozitie personala in Iran o va deschide in 1960 la Teheran.
In acea perioada tara era guvernata de sahul Mohammad Reza Pahlavi, sah cu vederi pro-vestice si un promotor al femeilor in viata sociala, politica si culturala.

Dar inainte de expozitia de la Teheran, in 1958, Iran Darroudi expusese solo la Florida State Art Center.

 

Iranniene /André Del Debbio si Iran Darroudi
*

De-a lungul anilor, datorita studiilor efectuate in Europa, dar si expozitiilor sau conferintelor si cursurilor tinute la mai multe universitati, datorita vietii sociale si legaturilor cu mediile artistice de mare calibru, Iran Darroudi a avut sansa sa cunoasca si sa tina legatura cu personalitati ale secolului: celebrul pictor spaniol Salvador Dali, criticul de arta Alexander Cereci care a prezentat-o lui Antoni Tapies, Bertha si Alexander Salkind (producator de film) prin intermediul carora i-a intalnit pe Orson Welles, Claude Chabrol, Michelangelo Antonioni, pe profesorul ei – sculptorul André Del Debbio – care a realizat o sculptura inspirat de frumoasa pictorita in varsta de douazeci de ani, pe actorul american Anthony Quinn cu care a pastrat legatura de-a lungul timpului (pentru cei care nu stiu ii invit sa-l cunoasca pe acest actor in ipostaza inedita de pictor si sculptor), pe regina Farah Dibah – careia ii va sugera ideea unui muzeu de arta contemporana la Teheran, pe scriitorul francez André Malraux, pictorul belgian Paul Delvaux, pictorul japonez Tago Seizi, arhitectul mexican Varimez Vasquez, milionarul american David Rockefeller, pe secretarul ONU Kurt Waldheim … si lista ar putea continua.

 

 Iran Darroudi împreună cu Anthony Quinn
Nürnberg

Sa revin in Iran …
Muzeul de Arta Contemporana din Teheran va fi inaugurat in 1974.
Lucrarile ei au fost expuse alaturi de cele ale altor pictori iranieni contemporani. Cu acest prilej unii oameni din presa au gasit un excelent prilej sa o ironizeze pe pictorita. O mai facusera si inainte, numind-o in deradere “pictorita din Orient”, satirizandu-i diplomele obtinute la diverse expozitii, facand comentarii acide pe marginea tablourilor ei abstracte/suprarealiste – tragand concluzia ca studiile de arta facute in strainatate nu valoreaza doi bani, si sugerand fatis ideea ca, femeie fiind, i-ar sta mai bine la cratita caci de pictat nu se pricepe.

Dar cine erau acesti ‘oameni de presa’ ? Aveau cumva studii de arta, gust artistic sau o cultura solida care sa le permita sa-si dea cu parerea in scris prin ziarele de mare tiraj de la Teheran ?

Nucleul il reprezentau unii asa zis democrati, in fond niste misogini si parveniti, care intelegeau democratia ca pe un lucru destinat barbatilor in care femeile sa joace doar rolul de accesorii decorative. Erau  niste lupi in blana de miel …
O parte activa o reprezentau ‘traditionalistii’. Am pus cuvantul in ghilimele deoarece trebuie citit drept fundamentalisti religiosi inchistati, refractari noului. Ei aveau sa preia puterea statului in 1979. Interesant ca dupa revolutie tot ei tipau in gura mare ca pe timpul sahului nu puteau sa-si exprime liber parerile in mass-media desi arhivele demonstreaza exact contrariul :)
O alta parte o reprezentau pictorii de mana a saptea care, printre altele, scriau cronici de arta la unele saptamanale si ziare cu capital privat.
Publicul larg, cu mentalitatea si formatia de la acea data, nu gusta arta moderna in general.
Elita, plus exceptiile din randurile vizitatorilor obisnuiti, nu aveau suficienta putere in a schimba valul de opinii.

In acea perioada in Iran nu exista un ‘gol de pictori’, un vacuum, o gaura neagra. Dimpotriva chiar.
Daca luam ca punct de reper anul 1974 descoperim ca artisti precum Bahman Mohassess, Nasser Ovissi, Parviz Tanavoli, Aydin Aghdashloo, Charles Hosseyn Zenderoudi si Sohrab Sepehri erau cunoscuti peste hotare.
Altii, ca de exemplu Mohammad Ehsaei si Parviz Kalantari, se aflau in plina ascensiune artistica.
Ei au avut mereu cuvinte de apreciere pentru arta lui Iran Darroudi si nici nu-i de mirare acest lucru deoarece ei reprezentau elita, reprezentau oamenii ce aveau sa spuna un cuvant greu in arta iraniana a secolului XX, transformandu-se de-a lungul deceniilor in adevarati monstrii sacri.

 

 Iran Darroudi, Nemuritorul Golf Persic (1998)
جاودانه خلیج فارس

 

Cine era Iran Darroudi in 1974, la varsta de doar treizeci si opt de ani?
I-am cercetat din nou biografia pentru a vedea ce-i deranja pe cei ce o improscau cu venin.
Iata un ‘extras de cont’ .

Expozitii la :

1958    Miami Beach Art Centre, USA.
1958    Columbia University, New York.
1959    Royal Hilton Hotel, Tehran.
1959    Farhang Hall, Tehran.
1961    Iran-America Society, Tehran.
1961    Farhang Hall, Tehran.
1963    Xelles Museum, Brussels.
1964    Galeria Santa Maria Pizza, Milan.
1964    Borghèse Gallery, Tehran.
1965    Iran-America Society, Tehran.
1969    Negar Gallery, Tehran.
1970    Royal Hilton Hotel, Tehran.
1970    Sharif Industrial University, Tehran.
1972    Goethe Institute, Tehran.
1973    Space Gallery 2000, New York.
1973    Goethe Institute : Shiraz, Abadan, Mashhad, Isfahan.
1973    Drouant Gallery, Paris.
1973    Atrium Artis Gallery, Geneva.
1974    21 Gallery, Zurich.
1974    National Iranian Oil Company, Abadan.

In plus de asta Iran Darroudi a realizat documentare, a predat la universitate, a scris si a facut parte din jurii de arta.

Since 1964, a member of International Congress of Artists, Art Critics and Studies of Rimini,
Verrucchio, San Marino, Italy.
From 1967-1972, producing and directing 1900 minutes of documentary film for television on “Art Appreciation”.
Producing and directing a 55 minute documentary film entitled “Biennial  of Venice 1968 ”.
1970-1972, Honorary professor of “History and Art Appreciation” at Sharif Industrial University, Tehran.
Research on “ The Art of Achaemenians ”, printed in Sokhan and Negin press in 1957 and 1958.
Articles and criticism about painting in Iranian press and Sokhan magazine.
1973  “Iran Darroudi’s Paintings ”, Tehran, first edition.

Si in plus de toate, Iran Darroudi citea si se exprima in cinci limbi : persana, franceza, germana, engleza si rusa … deci posibilitatea de a-si extrage in mod direct informatiile din surse multiple, ceea ce ii conferea un atu extraordinar.

In final am aflat raspunsul la intrebare.  Dupa cum se vede,  vechea poveste cu vulpea si strugurii acrii :)

La scurt timp dupa inaugurarea muzeului, Iran Darroudi a numarat in presa paisprezece critici negative la adresa ei, dar nu asta a deranjat-o – caci se obisnuise cu astfel de critici la ea acasa, contrabalansandu-le pe cele laudative de peste hotare – ci faptul ca fusese ridiculizata pentru ca era femeie.

Le da tuturor un singur raspuns : Am onoarea de a fi femeie !

 

 

La cateva luni, dupa nopti lungi de meditatie, ia hotararea sa se stabileasca definitiv in Franta. Acest autoexil avea sa-i aduca recunoasterea internationala binemeritata.
Nu stiu cum ar fi evoluat arta lui Iran Darroudi daca ar fi ramas in Iran dar un lucru e cert : mediul parizian, plus dorinta artistei de a-si purifica memoria, o pun pe drumuri.
Face un adevarat tur de forta cu expozitii pe doua continente :  Drouant Gallery, Tokyo (1975), La Galleria, Mexico (1975), Museum of Bellas Artes, Mexico (1976) si Heritage Gallery, Toronto (1976).

In 1976 se reintoarce in Iran si expune in principalele orase ale tarii noile ei picturi, fiind bine primita in mediile studentesti : Ferdowsi University-Mashhad, Isfahan University, National Iranian Oil Company-Abadan, Iranian National Television-Shiraz, Alexander Gallery- Tehran.

 

Iran Darroudi in 1979

 

Revolutia islamica din 1979 a insemnat si taierea legaturilor cu tara.
Iran Darroudi va continua sa picteze si sa expuna, sa faca parte din jurii, sa coresponedeze cu artisti, sa-si petreaca vacantetele in cele patru zari ale lumii, sa accepte moartea lui Parviz, sotul ei, si sa invete sa traiasca singura la cei aproape cincizeci de ani ai sai.

Dar anii trec …
In 1988 se incheie razboiul dintre Iran si Irak. In Iran incep sa aiba loc schimbari majore. Se produce o relaxare evidenta a preceptelor islamice, sunt reabilitate o serie de personalitati artistice, se deschid granitele turistilor straini doritori de a vizita locurile istorice ale Persiei, sunt organizate festivaluri, expozitii, congrese, conferinte si intreceri sportive internationale … intr-un cuvant tara se trezeste la viata si isi revizuieste greselile comise anterior.
Noua generatie de teocrati ai regimului islamic de la Teheran, asa numitii reformatori, descopera cu uimire si admiratie ca Iranul are o serie de artisti, scriitori si ganditori apreciati peste hotare si pe care ei, cei de la putere, i-au marginalizat din ignoranta si obtuzitate.
Multe dintre personalitatile non grata, sau cele voit marginalizate, nu facusera niciodata politica si, chiar acolo peste mari si tari nu au avut o atitudine ostila regimului … poate doar una critica bazata pe starea de facto.

 

Iran Darroudi, Nisipuri Mișcătoare (1975)
Shene Khezer

 

Lui Iran Darroudi ii este adresata o invitatie oficiala pentru a expune in Iran.
Nu cunosc amanuntele dar stiu ca dansa va trimite un tablou, urmat de altele, ca in final sa expuna intr-o expozitie personala la Centrul Cultural Azadi. I se va face in presa o prezentare discreta iar televiziunea va puncta evenimentul.

Dintr-o data noua generatie de iranieni o descopera pe Iran Darroudi si prin picturile ei isi descopera universalitatea.
Fara sprijinul niciunui organ, fara sprijinul atat de hulitei prese, doar cu ajutorul blogurilor si al Internetului, Iran Darroudi capata la ea acasa binemeritata-i celebritate.

In 2008 i se organizeaza la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran o extraordinar de mediatizata expozitie.
Pictorita va dona cateva lucrari muzeului, printre care si pictura ei de suflet din casa de la Paris, fapt ce a starnit interpretari multiple printre prietenii artistei si cunoscatorii de arta din Iran.
Pe drept cuvant s-a spus atunci ca Iran Darroudi s-a reintors acasa :)

 

 Iran Darroudi, Muzeul de Arta Contemporana – Teheran 2008
*

Linkul respectiv contine secvente filmate de la ampla expozitie din 2008 de la Teheran.
http://www.presstv.ir/detail/240410.html

Evenimentul a fost acoperit de toate marile cotidiene, culmea e ca a fost comentat si in cele economice, iar publicul larg – de o alta formatie si cu un alt nivel cultural decat publicul iranian al anului 1974 – a aclamat un univers pictural in care s-a recunoscut si s-a regasit.

http://www.mehrnews.com/detail/News/1598104

Poate ca privitorului vestic tablourile lui Iran Darroudi i se par moderne, stilizate, ancorate in suprarealism … insa un iranian va vedea in ele universul mistic al poeziilor lui Hafez, Sa’adi, Rumi, Khayyam, Attar si Nizami. Va vedea simbolurile stravechi, ruinele Persepolisului, zigguratele de la Chogha Zanbil, apele inspumate ale Golfului Persic, nisipurile inselatoare ale desertului la Yazd, Kashan si Kerman sau florile de pe masa de Haft Sin, flori ce vestesc No Ruz-ul si primavara.
Va auzi coardele (si)tarului, tanguirea unei kamanche, alinarea fluierului si ritmul dansant al tombakului.

Pe mine ma uimeste faptul sa constat in ce masura generatia tanara din Iran s-a atasat de picturile lui Iran Darroudi.
Dupa cum spunea cineva, dansa are sansa de a fi identificata ca pictorita iraniana datorita numelui :)
Dar Iran Darroudi este iraniana in primul rand prin ceea ce  lasa posteritatii.

Am vazut copii ale tablourilor ei nu doar in lobby-ul hotelurilor de ‘n’ stele sau la sediile agentiilor turistice. Le-am vazut reproduse pe dimensiunea unui perete, luminate din interior, in holul unor sedii de banci, sub forma de poster in birouri banale, pe desktopul functionarilor publici ocupati cu completarea birocraticelor formulare electronice, pe celularele femeilor casnice … ba chiar si in curtea unei moschei am vazut o reproducere de mari dimensiuni, lavabila, dupa Loc de murit (1996) / آنجا که می میرم

Trebuie sa marturisesc cu parere de rau ca nu am citit ” In the distance between two points”, o carte autobiografica scrisa de Iran Darroudi si a carei prima editie in limba persana ( ـ در فاصله دو نقطه…! ) a fost publicata in 1995 la Teheran.
Autobiografia ei a starnit intersul publicului iar in decursul anilor a fost republicata de mai multe ori, editia a douasprezecea fiind publicata in 2012 – tot la Teheran.
In aceste pagini Iran Darroudi aduce un omagiu tuturor personalitatilor iraniene care i-au influentat in mod benefic destinul.
Tineretul a avut prilejul sa descopere in paginile memorialistice elita spirituala de dinainte de revolutie : scriitori, istorici, oameni de teatru si televiziune, artisti plastici, arhitecti, profesori universitari, ziaristi si organizatori de evenimente artistice.

In 2004 este publicata la Teheran prima editie a unui volum omagial cu lucrarile ei:  Hearing Eye ; Iran Darroudi’s Painting’s, in persana چشم شنوا .

Filmul documentar realizat de Bahman Maghsoudlou – Iran Darroudi The Painter of Ethereal Moments - se vrea o incursiune in viata si opera unei artiste care, inainte de orice, se mandrea cu faptul ca e femeie.

 



Iran Darroudi, Norocul Câmpiei (1992)

بهت دشت

 

Iran Darroudi – partea 1

Iran Darroudi – partea 2

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: