blogu/lu își închide porțile …

Posted in Uncategorized on November 16th, 2016 by -X-

———————————————————————————————
Am reusit in final operatiunea de export/import a blogului. O adevarata Odisee  ;) caci a trebuit sa ”rup” blogul in bucățele (pe luni) … operațiune ce mi-a luat mai mult timp.

Voi mai pierde câteva zile pentru a aranja postările deoarece la transfer au intervenit unele ”deteriorari”.

Noua mea adresa de acum inainte va fi :
https://exergy33.wordpress.com/

__________________________________________________________________

De abia ieri am aflat că pe 16 decembrie platforma pe care funcționează blogul meu se va închide.
Anunțul fusese trimis pe 26 octombrie dar cum de vreo lună și mai bine nu am intrat pe mail … am rămas în urmă cu știrile.

Dimineața am încercat să export blogul pe WordPress, unde mi-am deschis un cont tot cu numele exergy, dar acest lucru e imposibil deoarece fișierul XML al filei ce trebuie exportată/importată depașeste 15 MB (valoarea maximă admisă).

Așa că … mă mai gândesc la o altă soluție. Cea mai bună, dar foarte obositoare, ar fi repostarea tuturor textelor, unul câte unul, și reîncărcarea tuturor imaginilor (una câte una) pe noua platformă.
Ca să fac lucrul asta pentru aproximativ 1200 de postări mi-am trebui energie de ordinul GJ (Giga = 10^9) ;)

Sau poate că cea mai bună soluție ar fi să ne luăm rămas bun acum și aici …

Later Edit ;)

Încerc să încarc textele la următoarea adresă ;
https://exergy33.wordpress.com/


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

răspântie

Posted in Uncategorized on May 7th, 2014 by -X-

http://blogu.lu/exergy/files/2014/03/1967-blue-bloc-detail.jpg
Ed Mieczkowski, Blue Block (1967)

*

Undeva departe un gând se încrucișează cu spațiul negativ al altui gând …


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: , ,

întoarcerea …

Posted in Uncategorized on June 3rd, 2013 by -X-

 

Inca de la prima pagina am stiut ca va fi vorba de o carte deosebita. Am stiut ca-mi va placea iar faptul ca nu am putut intui firul narativ a facut-o si mai atractiva.
“Intoarcerea acasa” de Bernhard Schlink a constituit pentru mine o “intregire” a unei stari impalpabile si incomplete ce pune uneori stapanire pe mine atunci cand incep sa scriu ceva.

Ideea cartii as rezuma-o astel : cineva porneste de la niste pagini de fictiune ca in final sa descopere realitatea, sa-si descopere tatal real despre care i se spusese ca murise in cel de-al doilea razboi mondial, sa se descopere pe sine si limitele ce nu-i ingaduiau fericirea, sa descopere mersul lumii si al istorie.

Nu faptul ca l-am putut materializa cu usurinta pe Peter m-a facut sa citesc cartea pe nerasuflate.
Rareori am probleme cu inchipuirea personajelor unei carti.
Cu Peter s-a intamplat ceva mai mult. Am avut senzatia ca stiu exact din ce aluat e facut dansul. E ca si cum i-as fi simtit textura sufleteasca intre degete in timp ce-i framantam gandurile framantate.
Frazele pe care le spunea imi pareau cunoscute. Felul in care actiona imi parea cunoscut si-mi puteam inchipui cu usurinta gesturile lui, mimica fetei si ritmul in care vorbea.

Inaintand in paginile cartii, ca intr-un desert ale carui margini se pierd intre dunele de nisip si rasaritul violaceu al soarelui, descopeream cu o inciudata uimire ca sufletul scriitorului mi-e intr-un fel cunoscut. Mi-e cunoscut pentru ca se aseamana cu cineva cunoscut. Pentru ca felul lui de a povesti imi aminteste de felul de a povesti al altcuiva.

Dintr-un anumit punct de vedere “Intoarcerea acasa” poate fi considerata si roman politist. Dintr-o alta perspectiva ar putea fi prezentata drept o “poveste de dragoste”.
Per ansamblu i s-ar potrivi si etichetarea de “introspectie psihologica” desi  editurile s-au grabit sa o prezinte sec ca pe o lucrare literara de fictiune.

Cei interesati o pot descarca accesand linkul :
Bernhard-Schlink-Intoarcerea-Acasa

***
Acum citesc “Evadari din iubire”, tot de Bernhard Schlink, si constat ca fiecare nuvela ma cucereste cu prea mare usurinta :)

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

o fracțiune de secundă

Posted in Uncategorized on February 11th, 2013 by -X-

Lorenzo Lotto, Selfportrait (?)
Museo Thyssen-Bornemisza, Madrid
*

Am observat de mai mult timp, sa fie vreo doi ani, sau poate ceva mai mult, faptul ca privirile exercita o atractie involuntara asupra mea. O simt mai mult ca pe o provocare la duel sau ca pe sarada complicata pe care trebuie neaparat sa o dezleg .
Chiar daca nu reusesc intotdeauna, raman cu satisfactia ca am invatat ceva in plus, ceva ce imi va fi util pentru dezlegarea saradei urmatoare.
Nu vreau sa spun ca exersez  cu scopul de a deveni o “cititoare” a fizionomiilor. Nu de fizionomii este vorba ci doar de un amanunt al lor : privirea.

Oare ce se poate  intelege dintr-o privire cu durata unei secunde? Dintr-un licar ce se stinge inainte de a-i sesiza punctul maxim de stralucire si de a banui cauza care l-a generat? Dintr-o umbra de tristete fugitiva refugiata strategic in spatele unui zambet de complezenta?

Portretele si autoportretele au constituit un fel de “planse didactice” deoarece pe baza lor mintea mea a procesat niste ierarhii, anarhice la prima vedere, dar care s-au dovedit de o acuratete incredibila :)

Spre deosebire de cea a fiintelor vii, privirea personajelor din tablouri nu e fugitiva, desi poate fi cameleonica – functie de starea psihica a privitorului – sau complet opaca, refuzand sa comunice ceva.

Pentru cei ce doresc un exercitiu propun acest posibil autoportret, auster si incitant, pictat de Lorenzo Loto (1480-1556), pictor venetian cu o predilectie constanta pentru neagru in portretele sale masculine.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

moriko (1)

Posted in a fost odată, Uncategorized on January 16th, 2013 by -X-

 

Imi amintesc de ea exact asa cum am vazut-o prima oară la inceputul clasei a X-a : imbracata cu un tricou alb imprimat cu un mar de o culoare verde crud, aproape fosforescent, si o pereche de pantaloni de catifea neagra ce-i scoteau in evidenta linia supla a corpului.
Era mica de statura dar cauta sa recupereze câțiva centimetri cu ajutorul saboților.
Avea un mers aristocratic, un mers pe care putine fete reusesc sa-l aiba la acea varsta.
Se tranferase recent la liceul nostru si nu cunoșteam amănunte despre dânsa.
Cele câteva date biografice nu spuneau mare lucru.
Pâna nu demult locuise in Timisoara dar fiindca parintii erau in proces de divort, si pentru ca certurile dintre ei devenisera insuportabile, Moriko s-a decis sa se mute la bunica ei care locuia intr-un sat la vreo 20 km distanta de orasul nostru.

Era o fata mica de statura, cu un corp de bibelou, cu oase fragile si cu o piele perfect întinsa. Parul îi era negru, bogat si aspru, tuns mai mereu pâna la linia umerilor. Il purta rasfirat, niciodata prins cu funde sau clame. Parul se intorcea inspre exterior in doua bucle mari, perfect echilibrate, care ii incadrau de minune ochii caprui si fața usor triunghiulara. Avea un profil de gheișă si tocmai asemanarea cu japonezele l-a facut pe unul din colegii mei sa o reboteze si sa-i spuna Moriko. Noi l-a rândul nostru am intrat in joc și i ne adresam cu acest nume.

Eu si Moriko eram in clase paralele dar orele de limbi straine le aveam in comun, pentru ca si ea era in grupa de avansați la germana și în cea de intermediari la franceza.
Ne lega o pasiune comuna … designul vestimentar.
Moriko nu era o fată prea sociabila dar nu stiu de ce cu mine se simțea in largul ei.
Nu povestea mare lucru despre ea si poate faptul ca nu ii puneam intrebari incomode si nu incercam sa aflu amanunte despre viata ei personala a facut-o sa se apropie oarecum de mine.
Nu invata nici foarte bine, dar nici foarte rau. Nu cred ca-si dadea silința sa invete si nu cred ca avea vreo motivație sa o faca.

Chiar din primele zile se imprietenise cu Dan, elev din clasa a XII-a. Dan era cel mai tare tip din liceu in probleme de fizica, dar si de fizic ;) … si totodata un participant de succes la olimpiadele in domeniu. Era tipul de baiat dupa care mai toate colegele de clasa intorceau capul, mereu imbracat la patru ace, cu o uniforma scoasa parca din Neckermann, cu camasi apretate si nelipsita lui cravata de matase gri legata cu un nod impecabil.
Mie mi se parea ca ei doi se potrivesc de minune. Trasaturile lor se completau in mod ciudat. Dan era un tip zâmbitor, șaten cu ochi albastri … iar Moriko o bruneta usor trista cu ochi caprui.
La Moriko ma frapa faptul ca si in zilele ploioase, atunci când strazile erau pline de apa, pantofii si hainele ei erau parca scoase din cutie. Nu stiu in ce fel pășea dar nici un strop de apa sau noroi nu o atingea.

La inceputul toamnei facea naveta cu autobuzul pentru ca nu vroia sa-si lase singura bunica.
Desi nu a spus-o direct stiam ca din cauza certurilor la cutite dintre mama si tatal ei Moriko a ajuns sa-si desconsidere ambii parinti. Avea un fel mut de a suferi in toata povestea asta si nu cred ca in mod intimplator Dan se atasase atât de mult de dânsa. Cu un an in urma si parintii lui Dan divortasera …

Ei doi, copii ai nimanui, se intâlniseră pe o felie de timp … si pareau a fi facuti unul pentru celalalt :)
Putinele momente in care am vazut-o pe Moriko râzând din toata inima au fost momentele in care fusese alaturi de Dan.

O data cu prima zapada Moriko s-a mutat la internat. Cred ca pe la jumatatea lui noiembrie Moriko a primit vestea morții bunicii sale.
Unul din profesorii nostri a dus-o cu masina la înmormântare.
La citeva zile dupa ce s-a intors, Moriko mi-a dat un caiet gros. Primele pagini erau scrise cu niste litere marunte. Incercase sa rezolve mai multe probleme de algebra si de fizica. Ma intrebam de ce nu i le arata lui Dan care era doctor in domeniu. Dar ea mi-a ghicit gândurile si mi-a raspuns imediat : “Nu vreau sa-si dea seama ca sunt tufa de Veneția” apoi a zimbit si a adaugat : “Când ai sa ai timp sa te uiti peste ele. Vreau sa ma apuc serios de invatat pentru examenul de treapta”.

Cronologia imi scapa din mână dar imi amintesc perfect ca in acel an Mos Nicolae cadea intr-o zi la sfârsitul saptamânii, sâmbata sau duminica.
Pe neasteptate Moriko a cerut voie de la pedagoga sa plece in satul bunicii ei.

Ningea cu fulgi marunti si deși … o pudra de zahar alb se asternuse pe strazi si pe acoperisuri.
Aproape doua-trei minute am mers impreuna pe acelasi traseu, de la poarta liceului până la strada principala.
Moriko nu-si putea ascunde tristetea. Pe neasteptate si fara nici un fel de legatura cu ce discutasem anterior mi-a zis : “Daca as putea sa innebunesc cred ca as fi salvată.”
N-am putut sa-i dau nici o replica. Ma cuprinsese din nou starea acea idioata ce ma făcea ca in fata oamenilor care sufera cu adevarat sa nu fiu in stare sa spun doua cuvinte. Mereu mi se intâmplă așa.
I-am privit profilul usor japonez si fulgii de zapada topindu-i-se pe buze si pleoape.

Luni, când am intrat pe holul ce ducea inspre laboratorul de limbi straine, am vazut o pânza neagra intinsa pe perete. Ma gindisem ca poate murise vreo profesoara sau profesor … sau vreun functionar de la liceu.
Când m-am apropiat am vazut ca pânza neagra încadra fotografia lui Moriko.
Nu stiam ce se intâmplase. Nimeni nu stia. Câteva din colegele mele plingeau cu capul pe banca. Una din ele își acoperise capul cu paltonul. I se zareau numai umerii tresaltând sacadat.

Șaiprezece ani nu e o vârsta la care sa te viziteze moartea. Si faptul ca ea a venit la cineva dintre noi ne facea sa ne simtim dintr-o data vulnerabili si lipsiti de aparare.

Diriginta a intrat pe fuga in clasa si ne-a spus sa stam in banci pâna se va intoarce.
Unul din baieti a adus câteva frezii pe care le-a asezat pe masa lui Moriko. Castile si microfonul pe care până nu demult le folosise dânsa zaceau acum inerte pe pupitru.
Clasa devenise neincapatoare … Noii sosiți se asezasera pe jos lânga perete.
Nici unuia din noi nu-i trecuse prin cap sa aprinda o lumânare.
O asteptam pe dirigintă sa ne povesteasca ce s-a întâmplat.

L-am cautat in disperare pe Dan, dar Dan era de negasit. De fapt nimeni nu-l vazuse in acea dimineata.
Până în momentul în care sa întreb eu unde e Dan nimeni nu realizase ca el lipseste la apel. Șocul veștii fusese atât de puternic ca până și miștocarii liceului nostru ajunsesera sa stea semiparalizați cu spatele lipit de perete.

Repetasem de zeci de ori in gând … Moriko a murit, Moriko a murit, Moriko a murit, Moriko ... cautând ca prin cuvintele astea stupide sa pot accepta realitatea pe care logica se încapățâna în a o accepta.

 


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: ,