suflete pereche

Posted in alandala on August 3rd, 2015 by -X-

Craig Stockwell

imagine Craig Stockwell

*

Înainte ca să înțeleg cu adevărat ce înseamnă suflete pereche aveam înrădăcinată într-un colț umbros și prea puțin umblat al gândirii mele ideea că undeva în lumea asta mare, nu știu unde, trebuie să am un suflet pereche.

Dar ce înseamnă la urma urmei suflet pereche?
Nu există definiții. Nici matematice şi nici poetice. Cel puțin nu pentru mine … de acest lucru sunt acum convinsă :)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

capcana

Posted in neclasificate on July 24th, 2015 by -X-


Luciano de Liberato, Trap
*

Boule!

Vocea femeii a vibrat prelung, un pic prea strident, în liniștea dimineții zgâriată pe ici pe colo de pașii grăbiți ai celor câțiva trecători de pe aleea pietruită, trecători ce se grăbeau să ajungă încă o zi la serviciu.
Toți bărbații, vreo cinci la număr, s-au întors instantaneu spre locul de unde venea vocea.
De abia atunci au realizat ca femeia călca ritmic pe tocurile ei roz de cincisprezece centimetri, cu celularul lipit de ureche, iar cu cealaltă mână cotrobăind prin poșetă după cheile mașinii ce fusese  parcată strategic la celălalt capăt de stradă :)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

ar trebui …

Posted in alandala on July 19th, 2015 by -X-

Ned Evans, Pajaro (2008)
*

Ar trebui să spun că am obosit. Să pun mouse-ul deoparte și să plec definitiv în vacanță. Oricum geamantanele stau gata făcute și praful se așterne pe rafturile goale care nu cu mult timp în urmă fuseseră încărcate cu cărți, îmbrăcăminte și tot felul de trebuincioase nimicuri.
Ar trebui să spun că am obosit fără să fac nimic. Oboseala aceasta fără de muncă e mai obositoare decât orice fel de oboseală experimentată până acum.

Dar nu. Atâta timp cât mai am energie să citesc, și citesc din zori și până in miez de noapte tot ce-mi pică în format electronic de pe Internet, cu pauze intermitente firește în care fac de mâncare sau ies la cumpărături, pot spune că oboseala rămâne totuși undeva în urma mea.
Sau poate că paginile citite îmi redau energia pierdută de-a lungul multor ani în care am făcut lucruri pentru care nu aveam cine știe ce chemare, dar pentru care eram bine remunerată, și mă fac să-mi regândesc viitorul pe coordonatele lipsei de constrângere a oricărui fel de program, de orice natură, în care să fac întradevăr ceea ce-mi trece prin minte atunci când mă trezesc dimineața … așa cum făceam în vacanțele din copilărie cărora, nici nu are sens să mărturisesc, le-am dus întotdeauna dorul :)


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

viața ca o iluzie

Posted in aiureli cu substrat on June 5th, 2015 by -X-


Rakuko Naito – Black and White Stripe (1965)
*

Senzația de suprasaturare, în ceea ce privește unele aspecte ale vieții cotidiene, nu o mai pot anihila.
Dovadă e faptul că mă enervez și-mi consum energia într-un mod ce nu poate fi iertat.

- De ce acord importanță lucrurilor ?! … pentru că nu pot altfel.

În realitate nu acord importanță chiar tuturor lucrurilor ci doar unora dintre ele. Ciudat e că în subconșient deciziile sunt luate parcă împotriva dorințelor mele conștiente.
La fel de adevărat e că unora, cum ar fi de exemplu părerea colegilor vis-a vis de modul în care-mi cheltuiesc banii, le acord tot atâta importanță cât acordă o broască țestoasă ștergătoarelor de parbriz.

Când vorbesc de suprasaturare nu mă refer la situațiile acelea circumscrise vieții personale, căci nu prea am motive de care să mă plâng,
Mă refer la lucrurile ce țin de mersul societății, de mentalități, de constatarea că elitele – sau ce a mai rămas din ele – nu pot produce schimbări pozitive majore.
Mă refer la prejudecăți atât de stereotipe încât mi-ar trebui vreo două lămâi mari pentru a le digera în amănunt; la minciunile zilnice ce-mi parvin pe calea undelor, prin cablu sau wireless, invadându-mi atât spațiul exterior cât și cel interior; la competiția de proporții olimpice a celor care vor mai mult din orice au fără să țină seama că deja au prea mult …

Mă refer la feminismul agresiv, ecologismul exacerbat, extremismul religios, ONG-urile de salon, curajul de paradă, remarcile sexiste, tonul declarativ, idealizările, la mentalitatea de colonie pe care încearcă să ne-o inoculeze unii, la faptul că suntem prea buni cu cine nu merită și răi atunci când nu ar trebui.

Mă refer la tot felul de guru, pseudo-învățați, consilieri în plop sau experți în politică și sport; la politica ridicată la rangul de sport național; la profesioniștii doar cu numele care-și ascund incompetența sub maldăre de diplome fabricate la repezeală; la specialiștii în tot soiul de probleme dar care bat pasul pe loc atunci când li se cere să pună în practică ceva coerent.

Mă refer la artiștii de duzină cu pretenții de premii Oscar, la oamenii din jurul meu care cad în extaz aplaudând prostia, inconsecvența, kitschul, gustul îndoielnic, vorbele goale și labilitatea principiilor.

Mă refer la cei ce-mi impun lucruri care contravin naturii ființei umane, iar, atunci când nu le accept, să fiu catalogată drept îngustă la minte, marcată de vreo fobie, sau, și mai rau, o persoană discriminatoare.

Adunându-le pe toate în mintea mea am senzația că lumea e un imens caleidoscop compus din milioane de cioburi de sticlă colorată și că e suficientă o rotire infinitezimală pentru ca o schimbare de 180 de grade să se producă instantaneu.

Am sentimentul că viața e o cumplită iluzie …

Dar ceea ce mă deranjează cel mai mult e că eu însămi nu mă implic în toate astea, mulțumindu-mă să le observ de pe margine și să le notez cu de-amănuntul într-un catastif imaginar.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags:

dacă vrei

Posted in alandala on May 23rd, 2015 by -X-

Valerie Jaudon-Azimuth
*

Nikola Tesla spunea că nu există nimic în Univers care să nu vibreze și că dacă vrem să descoperim tainele Universului trebuie să gândim în termeni de energie, frecvență și vibrație.

Am ajuns la concluzia că această abordare se aplică în proporție de 100% și la oameni.
Deci dacă vrei să cunoști secretele cuiva trebuie să intri în câmpul lui de frecvențe, trebuie să-i găsești lungimea de undă a “călcâiului lui Ahile”, acea lungime de undă fără de care rezonanța nu poate exista.
Altă cale de cunoaștere nu e posibilă deși la un moment dat poate părea că da.


Free website hit counter

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr
Tags: