Arhipoezie

One minute sculpture reloaded

E mult de cand am facut sesiune foto de “one minute sculptures” pe malul Timisului, pe garaj, prin toate imprejurimile posibile ale blocului in care statea – constant pe atunci – Marinela.
Totusi ideea ne-a placut atat de mult incat am pastrat-o bine in noi si ne-am zis sa o reluam cand apucam sa ne revedem.

Ne-am conformat weekendul trecut la Strasbourg, unde dupa ce ne-am imbratisat cat cuprinde, am reusit sa ne si pozam.

Reamintim ca la baza ideii sta Erwin Wurm.

Sucevita gotica

Intr-o zi din saptamana care a trecut m-am impiedicat intr-o biblioteca in Karlsruhe si am ramas acolo cateva ore cautand tot felul de chestii comice pentru copii. Rasfoind niste benzi desenate, am dat de o fantezie de autor romano-franceza.

Comic-book-ul se numeste “Aventurile lui Lou Chrysoée” din seria “Lumiére Froide”, textierul e francez  Pierre_Makyo , desenatorul italian Eugenio Sicomoro.
Actiunea se petrece in Franta iar manastirea in discutie se numeste aici:  Kloster Sankt Siloine (Kloster=manastire).

Eu ma intreb cum poti sa ai asa o fantezie eronata?

1. Manastire gotica. (doi termeni care nu pusca impreuna)

2. Din exterior se vad ferestrele mici iar din interior ferestrele sunt enorme.

3. Nota periodica: Goticul apare ca arhitectura intre anii 1140 si 1500.  Manastirea Sucevita a fost construita in anul 1582.

I quit.

Pierduta intre atatia oameni tehnologizati, desi inca nu m-am dumirit cum poate fi culoarea culoare, am ajuns la concluzia (e drept, cateodata gandesc foarte incet ) ca ideea de viata personala pierde teren..in favoarea unei vieti sharuite cu toata lumea pe bloguri, facebook, twitter sau alte retele sociale (chiar nu-mi place asocierea asta de cuvinte, cred ca tocmai din cauza ca suna a impersonal. sau de fapt, daca actualizam totul, se cheama ca ideea de retea sociala doar da un alt inteles cuvantului “personal”?! ).
Ca ma reprezenta, ca nu ma reprezenta, s-a intamplat uneori sa fac acelasi lucru. Fratilor, ma duc la mare! Sau nu, mai bine la Paris! Sau..let me think! Si-apoi, intr-o zi – numai trebuie sa fie speciala, abia astept sa va pot spune ca in sfarsit port chiloteii aia roz pal cu floricele de i-am luat ultima oara de la H&M, noroc ca erau la oferta.
…
Asadar nu o sa ne mai vedem/citim pe blog, ca nu mai simt online pentru toata lumea.

Andrei, sper ca nu o sa te tina mult supararea.
Oricum, multumesc pentru locsorul cald pe care mi l-ati dat pe blogu.lu
Daca ma raz(online)gandesc tot aici ma intorc, ca m-am simtit bine sa scriu pentru oameni dragi – care te mai mustruluiesc ca ai ramas in urma cu blogul si-ti mai spun ca le e dor sa citeasca ceva nou. (vezi Crispy sau Mihai ; sau chiar Andrei (chiar asa! oare exista bloguri care pot fi citite numai daca sti parola? o parola asa, ca pentru prieteni. )

Ne-auzim pe alte cai, un pic mai individualizate.

Semnat: Felicia
//”Only a little while and Nature, the universal disposer, will change everything you see and out of their substance will make fresh things, and yet again others from theirs, to the perpetual renewing of the world’s youthfulness.” Marcus Aurelius

poate poate?

Dragă Nataşa,

Ce constructiva esti tu!
Nataşa mea e de cele mai multe ori destul de cenusie.

Intr-adevar, da’ de ce sa nu poata?
Nu stiu la ce se gandea Nataşa mea cand a concluzionat ca omul nu poate; se poate sa fie pentru ca, in general, desi tinde sa priveasca omul printr-o fereastra curata, Nataşa mea pune de multe ori tot felul de filtre inainte sa vada omul si mai ales il formeaza, in mintea ei, poate altfel decat e el in realitate.
De aceea se poate ca, uneori, Nataşa mea sa nu ii dea voie omului sa fie intr-un fel sau altul. In mintea ei.
Desi stie ca nu are dreptul sa reteze aripi.
(mi-a venit in minte ideea din “Negura” lui Unamuno, probabil ca n-o fi intamplator)
Cum s-ar zice, Nataşa mea priveste lumea cu ochisorii murdari.

Poate tocmai asta e motivul pentru care atunci cand s-a dezbracat de tot – desi era vorba de haine Nataşa s-a dezbracat mai degraba de credinte, perceptii, jocuri psihologice (ca tot nu-ti plac tie) si alte asemanatoare.
Sau se vroia dezbracata de toate astea.
Si-l vroia si pe el tot asa.
Daca s-ar fi putut.
Pentru ca Nataşei mele i se face des sete de primitivism, si zau ca nu stiu de unde i se nazaresc toate astea cand ea de fapt nici nu le-a gustat vreodata pe deplin.

Oricum, in mintea ei gestul de la care a plecat totul nu era menit sa semene a examen, ci eventual a impuls menit sa duca la o noua descoperire despre om (in general sau despre el in special).

Cat despre iubiri neconditionate, si Nataşa mea crede ca acolo nu-i loc de limitari.
Desi daca numesti fenomenul parca deja se cheama ca l-ai limitat.
Ma rog…
Un alt el dintr-o alta poveste de-a Nataşei i-a zis odata (Nataşei) ca daca cineva l-ar intreba vreodata pe dumnezeu de ce iubeste omul, sigur nici el n-ar sti ce sa zica.

Ideea de a atinge absolutul tocmai renuntand la a-l pretinde suna pe cat de paradoxal, pe atat de adevarat.

Nataşa pleaca la culcare fara sa mai dea verdicte.
Te salut soldateste!

Felicia

//”Te iubesc fiindca … inseamna ca Te este iubit nu pentru el, ci conditionat, din anumite cauze.
O iubire pe care o poti justifica nu este iubire.” (Ibraileanu)

de ce-mi plac copiii

- pentru ca seara inainte de culcare le dispar toate sentimentele rele adunate intr-o zi.

Poate daca am fi ramas si noi la stadiul asta, din punctul asta de vedere, ar fi fost mult mai bine.

Felicia

:)

(Tz, de fiecare data cand zambesc pe frantuzeste imi iese un :°. Cu siguranta asta e “faire la bise”-ul de care zicea Iulia. )
Asa ca daca ieri cand am citit postul lu` Crispy m-a luat cu dor de-mbratisari si stat cu oameni calzi, astazi cand m-am intalnit cu Iulia m-a luat cu bucurie si cu guri de aer proaspat.

De fapt, ce sa mai, ca astazi s-au inviorat cu toatele si a iesit pana si soarele!
Am vorbit si cu Cristacel, si cu Marinela, si cu mama. Si cu Crispy cam in fiecare zi.

Si ma bucur ca pe la noi oamenii mai stiu sa fie calzi, si sper ca o sa le ia multe secole de-acum inainte pana sa-nvete si ei sa se “bucure” de progres (ca tot veni vorba) asa ca oamenii de pe aici care, pe cat se pare, nu-si mai permit sa fie calzi.

Cum zicea si Iulia, ne-am luat de manuta si ne-am inceput plimbarea tocmai prin zona Pigalle, pe unde sunt multe barulete de striptease si alte feluri de mici bordele.
Oamenii astia s-au deformat intr-atat incat unei dansatoare i s-a nazarit sa ne arunce si noua un “Mmmmmmh! I like you! Come in!” din-nauntrul cabaretului.

Ne-am cumparat esarfe si ne-am amuzat atunci cand un negroteu simpatic ne-a zis “vous n’êtes pas poli” atunci cand am uitat sa ii multumim ca ne-a zis unde e statia de metrou.

E ok. :p

M-am hotarat ca de saptamana viitoare sa umblu cat mai putin cu metroul. Sa iau tot mjloace terestre. (Cum ar fi de exemplu tzongleta!) Ca sa fiu mai aproape de nori. Cu capul.

Oricum, dragi copii care imi sunteti prieteni, sa stiti ca eu totusi mai port si discutii imaginare cu voi, motiv pentru care tin cont de sfaturile voastre imaginare si va previn ca fac asa cum ziceti si voi inca de dinainte sa ma sfatuiti.
Stiti voi cu ce.

Va pup pe toti.
S-inc-o data (mai flacai, hop si-asa, si-asa!).

Felicia

U2

Asa ca de-aici, de la frantuji, nu va zic decat ca de la o vreme incoace au inceput sa ma bantuie melodii de-ale U2.
La inceput a fost `One`.
M-a tinut cam 3 saptamani.
Apoi, in lunea in care am plecat a inceput `I still haven`t found what I`m looking for`.
Inca ma tine.
Si pentru ca inca le gasesc melodii de care n-o sa ma satur niciodata, v-am dat si voua link aici, ca sa nu mai trebuiasca sa cautati in playlist sau pe net.
Enjoy!
Felicia,
care a uitat sa se semneze la postul de dinainte.
Da`oricum, daca se vorbeste de Natasa ar trebui sa se stie deja ca sunt eu. Sau Crispy.
//pfoa, si-acuma tre sa fac iiiiiinca o categorie?!

Omul nu poate

Intr-un sfarsit, Nataşa se dezbraca de tot.
Tacerea dintre ei devenise insuportabila, si parca si hainele de pe ea.
Si desi pentru cei mai multi oameni din jurul ei gestul ar fi fost un semn de nebunie, pentru ea nu era decat dorinta de primitivism.
Se vroia goala in fata lui, fizic si psihic.
Pentru ca se intreba cat de neconditionata poate fi iubirea.
Vroia sa vada cat de mult ar mai fi iubit-o el atunci cand ar fi vazut-o in toata mizeria naturaletii ei.
Adica atunci cand se adeverea ca are un caracter josnic, si-atunci cand se dovedea ca de fapt are un suflet rar.
In orice caz, ceea ce o intrista pe Nataşa nu era tacerea lui.
Era ideea ca tacerea era reactia lui la actiunile ei.
Odata pentru totdeauna, si-a spus, pentru ca nu mai vroia ca nedorinta de a vorbi sa smulga din sentiment.
Si-ntr-un final, Nataşa s-a convins.
Omul nu poate.
Sau, cel putin, in conditiile in care s-ar putea spune ca poate, sentimentul nu s-ar mai numi iubire.
Ci obsesie. Dependenta. Fix. Bolnăvie.

—

Crispy, sunt curioasa daca Nataşa ta e de acord cu “descoperirea” Nataşei mele.

despre dragoste

Dar de fapt nu, despre cartea asta nu am sa povestesc si nici n-am sa va dau citate din ea.
(Oricum, nici sa vreau n-as putea sa citez, ca ar trebui sa o scriu pe toata.)
Va zic doar ca sentimentul pe care il starneste cand o citesti e atat de intens incat cartea trebuie citita cu moderatie.

Vorbesc despre cartea “Despre dragoste” a lui Stendhal.

E cartea mea preferata, am ghicit-o din primele pagini.
Ii multumesc lui nea Costica pentru ca mi-a imprumutat-o si pe asta si va indemn si pe voi sa o cititi!

Numai sa nu va pripiti.

Felicia

Muntenegru

//scriu acelasi lucru si aici, ca sa nu trebuiasca sa trimit *mailul* la toti :p

#####
intr-un final aventura a luat sfarsit. ca doar daca nu era final nu s-ar fi sfarsit.
sa va povestesc?

miezul aventurii a inceput cand ditamai camionul a facut pana la o roata in mijlocul lui nowhere si a trebuit sa ne dam jos.
am mers cat am mers, ne-am pus la intrecere cu camionul care neavand incotro a trebuit sa o porneasca agale inspre oras si-ntr-un sfarsit ne-am urcat intr-o masinuta care a trebuit sa incetineasca in spatele camionului.
copilasii (care ne-au luat) lucrau la philip moriss.
acolo a inceput cred ca cea mai “din suflet” experienta a mea in Serbia.
copilul care conducea ne-a invitat la el acasa la masa..e insurat si are doi copii. adica doua feluri de cosmaruri dulci.
am mancat, am baut rachie (de gutui oare?) din sticla pe care a primit-o de la bunicul lui la nunta (intr-atat de speciala a fost pentru ei interactiunea cu noi), am povestit, am ras.
cand si-asa ne prapadeam de ras de ametiti ce eram de la rachie (bausem si de gutui si de mere) ne-am trezit cu doua sticle de vin pe masa. numai “this is for you” a zis el, si noi ne-am mai prapadit o data de ras si ne intrebam ce-i cu ei.
– era deja prea mult.
dar ce sa mai..ne-au facut si sandwich-uri pentru drum.

din pacate nu am avut mai mult decat 2 ciocolate topite sa le dam in schimb…topite da’ bune, ca erau de la nemti!

am ramas joi noaptea in Belgrad si vineri pe la amiaza am pornit spre Muntenegru.
am schimbat vreo 3-4 masinute in 200 de km, dupa care am luat un Audi A6 pana la mare.
tipul asta se ducea in Bar, deci acolo ne-am dus si noi. am ramas peste noapte acolo.
in camping ni s-a zis ca nu trebuie sa platim nimic, ba chiar ne-au dat cort deja facut, dotat cu ceva patuturi.

de acolo ne-am dus spre sud, in Ada Bojana (granita cu Albania) – una dintre putinele plaje cu nisip din Muntenegru.
acolo se presupune ca trebuia sa platim taxa ca sa intram (e insula), dar am avut parte de tratament preferential si acolo, asa ca n-am platit.

noaptea am dormit exact in mijlocul naturii, cu tot felul de matze infierbantate si fosnete de frunze in jur. (in camping trebuia sa platim din start 13 euro!)

dupa ada bojana ne-am propus sa mergem in ploce, ca ni se spusese ca e o plaja pff! dar cand am ajuns in Budva (pe unde trebuia sa trecem si unde nu trebuie sa va duceti si voi, ca nu prea-i fain) cel care ne-a luat mergea pana in Tivat, asa ca ne-am dus si noi intr-acolo.
http://www.visit-montenegro.com/images/montenegro-coast-map.jpg
cel care ne-a luat din Tivat avea un prieten care se ducea in Herceg Novi, asa ca lucrurile erau deja ca si aranjate pentru noi..

concluzia e ca Sveti Stefan a placut cel mai mult…apa limpede, plaja salbatica (este si o parte mai turistica), natura.
am vazut ventuze rosii, spikes din-astia uratei, tot felul de pestisori..si alte sea things.
tot acolo ne-am facut si niste prieteni in praga.

m-am luptat cu valurile (dupa cum se vede in poze :p ) si am invatat sa imi bag capul sub apa. (Caca, astept urmatorii pasi) – a inceput chiar sa imi placa!

cam asta a fost.

poze am pus pe picasa
nu prea multe de pe plaja, ca de cand am descoperit plaja salbatica de nudisti…

felicia