An excerpt from the book “Dumbing Down our Kids” by educator Charles Sykes.

RULE 1 Life is not fair – get used to it.

RULE 2 The world won’t care about your self-esteem. The world will expect you to accomplish something BEFORE you feel good about yourself.

RULE 3 You will NOT make 40 thousand dollars a year right out of high school. You won’t be a vice president with car phone, until you earn both.

RULE 4 If you think your teacher is tough, wait till you get a boss. He doesn’t have tenure.

RULE 5 Flipping burgers is not beneath your dignity. Your grandparents had a different word for burger flipping they called it Opportunity.

RULE 6 If you mess up,it’s not your parents’ fault, so don’t whine about your mistakes, learn from them.

RULE 7 Before you were born, your parents weren’t as boring as they are now. They got that way from paying your bills, cleaning your clothes and listening to you talk about how cool you are. So before you save the rain forest from the parasites of your parent’s generation, try delousing the closet in your own room.

RULE 8 Your school may have done away with winners and losers, but life has not. In some schools they have abolished failing grades and they’ll give you as many times as you want to get the right answer. This doesn’t bear the slightest resemblance to ANYTHING in real life.

RULE 9 Life is not divided into semesters. You don’t get summers off and very few employers are interested in helping you find yourself. Do that on your own time.

RULE 10 Television is NOT real life. In real life people actually have to leave the coffee shop and go to jobs.

RULE 11 Be nice to nerds. Chances are you’ll end up working for one.

via

Azi am fost la RDS pe Bogdăneştilor şi am stat 3 ore la coadă ca să-mi iau stick 3G.

Am avut nevoie de toată răbdarea de care am putut face rost, pentru că în cele 3 ore am avut 7 oameni în faţă, din care 5 la coadă şi 2 babe chioare ce făceau pe invalidele şi cerşeau să le lăsăm în faţă “că nu văd, maică”. Apoi “nu-mi citeşti şi mie maică ce scrie în contractu ăsta de 7 pagini, că io nu văd”… Oh well.
Am stat, fiindcă e vorba, totuşi, de conectivitate mobilă pe moka. Mă rog, mobilă = pe unde are RDS-u semnal 3G (Timişoara, Oradea, Bucureşti şi cam atât), dar tot nu-i ceva de aruncat :) Plus că sticku are şi slot de microSD, şi pot să-mi transfer muzică pe telefon mai repede; yuppie again.

Eniuei. După 3 ore plec lehămesit / fericit cu sticku în buzunar, dau cox prin oraş, ajung acas, dezinstalez programul ăluilalt stick (tot de 3G RDS, dar împrumutat, şi care e alt tip, Huawei — ăsta e Unicom), instalez softu ăstuia, şi surpriză: “Error 619: a connection to the remote computer cannot be established, blabla” – zice softul chinezesc.

Dau cu dracii, zic poate nu s-o sincronizat databaza lu 3G, reîncerc mai pe seară. La fel.
Sun la 0356 400 401, îmi zice să sun la 031 400 7777. Aici o voce blondă îmi zice “toţi operatorii sunt ocupaţi, vă rugăm reveniţi” – şi închide. Da, nu-mi pune muzică, nu-mi bagă reclame, ci închide. PFoai. Dau iar cu dracii, mai încerc de 7 ori, aceeaşi fază. Renunţ şi încep să mă enervez.

Ştiind că la prima variantă de stick, ăla Huawei, trebuia creat de mână un “new profile”, lăsat toate setările profilul pe default, doar salvat, şi apoi dat “connect”, mă pun io şi mă duc la “Settings” în softu chinezesc, mă duc la “profile management” şi creez un profil nou (nu contează numele), şi pun APN pe “dynamic”. Dau save, dau “set as Default”, apoi Connect, şi — culmea !! — merge.

După teste de bandă, la 4 linii de semnal şi 7.2MBps data rate, am făcut download cu vro 2Mbit/s şi upload cu 0.5-1Mbit/s. Nu-i fantastic, dar e decent pentru un serviciu moka.

Deci dacă aţi primit şi voi de la RDS arătarea de mai jos, acuma ştiţi cum să scăpaţi de eroarea 619 :)

P.S. pe sculă, pe spate, scrie “Huawei E176G”, dar pe faţă e sigla lui Unicom China. Iar prin soft peste tot e aceeaşi siglă, şi scrie “Unicomm China”.

Later Edit 1:
L-am făcut să meargă și în Fedora 12. E destul de simplu, nu e nevoie de “usb switch mode” ca la altele, să-l treacă din modul Storage în modul Modem. L-am băgat, și m-am dus la Mobile Broadband în Network Manager (adică System – Preferences – Network Connection). Setările default sunt ok, singurul schepsis e la “APN name”. La softu de windows e pus pe ”dynamic”, dar aici nu e opțiunea asta; așa că am săpat umpic și am aflat că trebuie pus ”internet”.
Apoi ”connect”, și gata :)

Partea proastă e că nu se poate vedea nivelul semnalului. Dar dacă stai cu ochiu pe led, îți cam dai seama dacă-i prost ;)

A doua parte proastă e că din windows nu-mi mai merge celălalt 3G, de la Vodafone (Huawei E220). Pur și simplu îl conectez, dar rămâne mort (nu clipește deloc ledul), și în Device Manager apare cu lămâie și Error 10 The Device Cannot Start. Era prea frumos să meargă, nu? Doar îs Huawei amândouă…
O să revin după ce găsesc soluția și pentru asta.

Io nu prea înţeleg. Îmi scapa ceva ?

Dati-mi voie sa va prezint cel mai nou membru al familiei, domnisora Amalia Popovici.

Peste cativa ani, Amalia o sa zica asa:
“M-am nascut in 9 octombrie 2009, pe la ora 15.30. Cand m-o vazut prima data tati, nu prea o stiut ce sa faca. Ii venea si sa rada, si sa planga, si sa ma ia in brate, ii era si frica sa ma tina ca eram asa mica. Nu eram asa de mica, aveam 3.3 kile.
Prima zi de viata o fost faina, eram cel mai linistit bebe din clinica. Nu stiu de ce tipau atat de mult ceilalti, poate le era foame. Eu dupa numai 2-3 ore am fost la mami la piept si am papat co.. cos.. colos.. … laptic de-ala bun si transparent.
Dup-aia i-or mai trecut si la tati emotiile, si s-o obisnuit sa ma tina in brate, si-i place tare mult.
Si mama s-o refacut bine dupa cezariana, doar o avut niste reactii la anestezie, greata, ameteli usoare si subtensiune. Dar deja a doua zi o papat si n-o mai fost nevoie de perfuzii.”

Un ingeras de fetita, Amalia :)

L.E. niste poze de la vizita “matusilor” cu ursul mare si galben :D
L.L.E. depozitul oficial cu poze :)

Eu nu cred în porecle. Când eram mic mi se zicea şi mie în fel şi chip, sunt sigur că din invidie; aşa că m-am învăţat să nu le zic altora nicicum. Sunt printre ultimii care preiau poreclele. Chiar dacă toată lumea îi zice cuiva “prostănacul”, eu nu îi zic, decât dacă-s convins de calitatea asta.

Această convingere tocmai s-a întâmplat, citind articolul ăsta. Domnul Mircea Geoană face nişte promisiuni foarte populiste şi irealizabile, acei 25.000 de euro pentru fiecare tânăr ce se întoarce la sat să facă agricultură, iar apoi găseşte câteva situaţii pe care le prezintă ca realizările acestei promisiuni. Din păcate, realitatea îl contrazice. Tânărul cu care s-a pozat a obţinut aceşti bani din fondurile FEADR (axă de finanţare disponibilă în toată Europa); mai mult, după spusele lui, Mircea Geoană sau PSD-ul nu l-au ajutat în nici un fel.
Şi chiar dacă, prin absurd, acordarea finanţărilor din FEADR ar fi fost meritul preşedintelui PSD, rata jalnică de absorbţie a acestora cu greu poate fi considerată un “succes”.

Mi se pare revoltător cum poate fi deformată realitatea doar ca să ai cu ce te lăuda la lansare. Aţa e cam prea albă de data asta. Dacă domnul Geoană a inventat singur acest tertip, consider că-şi merită porecla. Dacă a avut consilieri care i-au ticluit acţiunea, şi el a acceptat, la fel, îşi merită porecla.

P.S. De ce mă iau tocmai de chestia asta, din tot gunoiul existent în politică ? Răspunsul e că subiectele “reforma agriculturii române”, “finanţarea agriculturii” şi “proiecte din fonduri europene în zone rurale” mi se par foarte importante pentru viitorul ţării ăsteia.

L.E. Vorbind de minciună, tot Hotnews scoate la iveală următoarea contradicţie: Sorin Oprescu declară în decembrie 2008 că ar fi o laşitate să părăsească primăria, iar cu câteva ore în urmă îşi anunţă candidatura la preşedinţie. Partea tristă e că unii oameni încă mai cred ce spune.

Credeam că-s unu’ din ăia de nu le place jazz-u. Am tot încercat să ascult, şi n-am simţit mai nimica. Dar asta până am aflat ce-i aia jazz manouche.
Aveţi mai jos unul din rarele clipuri care mă ţin cu ochiu lipit de ecran, şi mă fac să simt că-s de 30 de minute.

Tipu nu cred că-i ţigan, dar nici nu mai contează :)

Să vă mărturisesc un secret despre mine: sunt foarte sensibil la Petrică Moise.
Mă topesc tot când zice de “bănăţănii mei”.

Am găsit aici un eseu foarte interesant despre “hackeri”, în cadrul căruia este un paragraf şi mai interesant despre “civil liberties”.
Mi-am luat libertatea de a-l traduce în română, pentru plăcerea de a vi-l supune atenţiei. Nu am cerut permisiunea autorului, dar ceva din atitudinea lui faţă de libertăţi îmi spune că nu l-ar deranja :) Here goes:

Pentru hackeri, recentele reduceri ale libertăţilor cetăţeneşti par foarte ameninţătoare. Asta îi poate surprinde pe outsideri. De ce să ne pese nouă în mod special de libertăţi ? De ce IT-iştii, mai mult decât dentiştii sau vânzătorii sau peisagiştii ?

Libertăţile cetăţeneşti nu sunt doar ornamentale, sau o tradiţie americană anacronică. Libertăţile cetăţeneşti fac o ţară bogată. Dacă s-ar face un grafic al PIB-ului în funcţie de libertăţi, s-ar observa un anumit trend. Oare să fie libertăţile cauza, mai degrabă decât un simplu efect ? Eu cred că da. Cred că o societate în care oamenii pot face şi spune ce vor tinde să fie una în care cele mai eficiente soluţii au de câştigat în faţa celor impuse de oamenii cei influenţi. Ţările autoritare devin corupte; ţările corupte sărăcesc, iar ţările sărace sunt slabe. Mi se pare că există o curbă Laffer pentru puterea guvernamentală, aşa cum există pentru taxe şi impozite. Oricum, ar fi stupid un experiment pentru a afla. Spre deosebire de taxele mari, totalitarismul nu poate fi redus sau desfiinţat, dacă se dovedeşte a fi o greşeală.

De asta se îngrijorează hackerii. Faptul că guvernul spionează oamenii nu face în mod direct programatorii să scrie cod mai prost. Ci într-un final va duce la o lume în care ideile proaste vor domina. Şi pentru că lucrul ăsta e important pentru hackeri, ei sunt în mod special sensibili la el. Ei simt de la o distanţă mai mare totalitarismul ce se apropie, aşa cum animalele simt furtuna.

N-aş putea aduce o pledoarie mai elocventă pentru creşterea libertăţilor.

1. Articolul ăsta al lui Dan Tapalagă povesteşte despre actuala împotrivire a sindicatelor la diversele tentative guvernamentale de oprire a căderii libere în care se află economia României. Şi anume acţiunile sindicatelor de pus caru-n pietri miros a origini politice, şi chiar au o justificare pur politică, şi anume un acord semnat în 2008 între CNSLR Frăţia şi PSD. Argumentele lui Tapalagă sunt destul de convigătoare IMHO, pe mine m-au cam convins.
2. Articolul ăsta de pe EVZ ne arată cum dosarele penale deschise în cazurile de turism electoral se înţepenesc la Autoritatea Electorală Permanentă, care trebuie să dea poliţiei câteva liste electorale în original (ca să poată fi probe în justiţie), dar vezi-doamne aşteaptă după implementarea unui soft mai performant. (E atât de familiară ascunderea re răspundere în spatele unui soft…). Iar legătura cu nr.1 este că la AEP conducerea este tot PSD-istă, cică oameni de-ai lui Hrebe.

Tot răul pe care-l fac ţării aceşti dinozauri din era trecută, eu îl consider de-a dreptul sabotaj. Cum altfel se poate numi blocajul unor procese vitale ale societăţii ?
Oare vor da socoteală vreodată ? Oare mai au mult de trăit ? Oare cât o să mai accepte românii să fie conduşi de lipitori semidocte cu vise oligarhice ?
Închei, până indignarea-mi nu capătă nuanţe radicalo-extremisto-teroriste.

Ama e o tipă al cărei blog l-am citit azi. Capricoarnă și fană de mîțe, ca mine. Deşi nu e un om rău la suflet, ea zice că a devenit rasistă şi că a început să urască ţiganii, pentru că a dat peste nişte exemple cât de răi pot să fie. Îi vede ca un mucegai.
Eu cred că mucegaiul de care zice ea este prezent în fiecare dintre noi.

Apoi, The Telegraph are un articol de prin martie, în care prezintă la modul “vai, ce mai chestie” cum au fost logodiţi doi copii ţigani dintr-o comunitate de ţigani căldărari, în România, vezi-doamne membră UE.
Eu cred România are probleme mult mai mari decât cutumele etnice ne-conforme cu reglementările comunitare. Nici porcii parcă nu mai aveam voie să-i tăiem.

Pentru Ama şi pentru autorul articolului, şi pentru voi toţi, vă dedic (fără număr) clipul de mai jos. E o bucăţică din Gadjo Dilo (film pe care îl recoman călduros şi vi-l pot şi da), un ţigan care îşi îngroapă copilul prietenul foarte bun. Eu găsesc ca exprimarea durerii prin dans e cel putin interesantă.

Ama, dacă citeşti asta: dă te rog clic pe linkul spre articolul din Telegraph, şi zi-mi dacă copiii ăia din poză ţi se par plini de mucegai. Sau dacă ar trebui să facem ceva cu ei, să-i deportăm sau ceva, ca nu cumva să se mucegăiască mai încolo şi să ne murdărească :-/