Este vorba de conceptul de brand al țărișoarei noastre, care costă 895.000 €

Despre concept și firmele care-l vor pune la punct… n-am eu, programatorul timid, ce comenta.

Dar, bă, prezentarea lor e de toată jena!

Document 2010 05-21-7300459 0 Pre Zen Tare Strategie Brand Turistic Consoriu Thr Tns

De exemplu, modul ales de cei de la Ciuc + Emagic de a-și promova Ciuc Summer Fest.
http://www.facebook.com/photo.php?pid=4960112&id=111209875980

Nu, nu e nou, nu e mega-ingenios; dar se face cum trebuie și la noi. Asta mă bucură.

Ea venea din sens opus. Abătută și uitându-se-n gol. Era mică și tocmai i se pusese o piedică în creșterea-i. Se vedea.

Eu mă lăsam învăluit de muzici vechi. Tocmai începea o anume parte a unei anume melodii care te duce la o anume zi cu un anume miros. Mi-a dispărut geanta și freamătul. Chiar soarele a început să mă mângâie iertător. Am zâmbit. Mai mult.

I-am zâmbit. I-am zâmbit că „știu!” și că „va fi bine când te vei cufunda în balansoarul tău de acasă”. A înțeles.

Mi-a zâmbit.

Râgâieli marinate, să ne-nțelegem.

Eh, dacă trebuie să suferi pentru frumusețe, nu văd de ce nu ai suferi și pentru mâncare bună.

Cum n-am fost în stare să găsesc roșii proaspete în drumurile mele mirobolante până la ea, m-am văzut nevoit să mai fac o excursie în căutare de minunate tomate.

Mă aflam în zona Girocului, pe lângă Calea Martirilor. Acolo, la Cap. 15 — cum spun taximetriștii — la nonstop-uri  găsisem ceva părădaise. Totul a fost bine și frumos până am pus mâna pe ele. Moi ca mătasea broaștei. Vânzătoarea era drăguță, dar avea vreo trei dinți lipsă așa-că am lăsat-o cu ochii-n ce soare mai rămăsese la ora aia pe cer.

Am zis că-mi bag notorietatea și mă duc până la BILLA. Că deh, este unguri acolo — cu calitate și d-alea. Pe drum, observ un apus semi-romantic. Semi că doar eram singur. La BILLA, experiența a fost unică. Un fel de “MAXIM am spus!”

Nu au coșuri de mână. Eu vroiam patru roșii și patru portocale. Nu mi se părea o încărcătură demnă de un cărucior mare. Doamna tanti nenea de pază mă anunță că e musai să iau un cărucior. Nicio problemă — în mintea mea — mie-mi place să conduc cărucioare.

Mă îndrept spre șirurile frumos aliniate de cărucioare de afară. Pun ochii, apoi mâna pe unul și cu o mișcare suavă îl trag din convoiul static din care făcea parte. Doar că el nu m-a crezut. Nu m-a crezut și mi-a cerut și cin`zeci de bani ca să-și desfacă lanțul. I-am zis “Marș, curvă ieftină!” și m-am dus vertiginos spre cărucioarele pentru copii. Alea cu mașinuță în față și coș mai mic și fără lanț. Doamna tanti nenea de pază îmi aruncă o privire criminală, iar eu, nonșalant, îi arunc înapoi că “N-am mărunt, mno!”

Noroc că la BILLA legumele, legumicioasele și fructele se află chiar la intrare. Am reușit destul de repede să mă prin că nu sunt tâmpit. Adică-chiar nu erau roșii deloc, nu era o problemă că nu le vedeam eu. Am găsit, însă, roșii d-alea mici ( cherry, pentru cunoscători )  și dulci. Am zis că eu și gagica-mi suntem destul de descurcăreți încât să ne descurcăm cu roșii mici și dulci în loc de roșii mari și fără gust într-o salată.

Dar stai! Iau o caserolă gata cântărită de juma de kil, o aduc aproape de nivelul sfârcului ca să o pun în coș și mă izbește un damf. Mă uit atent la roșiile din caserolă și, ca să vezi, erau vreo două mucegăite. “Eh, altă caserolă” — cu roșii lovite, altele cu și mai mult mucegai, altele gata desfăcute — și uita așa îmi bag eu picioarele în calitatea și prospețimea ungurească și mă duc, zâmbăreț, spre singura casă deschisă.

Odată ieșit din marele magazin, evident fără să scap de un schimbi de priviri ușigătoare cu doamna tanti nenea de pază, mă gândesc că dacă tot am petrecut atâta timp pe drum, pot să îmi continuu excursia până la Nova Tim.

Printre oameni alergând și bovine în mașini claxonând, mi-am croit drum până la Mijlociul magazin, Nova Tim. Acolo, înainte să intru și într-un moment scurt de meditație, mi-am dat seama cât de bine le-a mers ăstora dacă magazinul a ajuns punct de reper, loc de instalat bancomate, restaurant — asta pe lângă mini-super-market / hiper-ABC. S-au orientat tipii.

Nova Tim — simplitate românească. Intru, iau coș, trec de barieră, direct la legume + fructe, “Un kil de roșii și patru portocale, te rog!” “Poftim” “Săru-mâna!” — Așa-i că nu-ți vine a crede?

Îmi fac drum până la casă. Acolo, o casieră sexoasă ma întâmpină cu un zâmbet larg. Îi urez “… a-nviat, și d-alea!” “Merci, la fel! ĂĂĂĂ, Adervărat, și d-alea!” Plătesc o nimica toată și mă întorc triumfător cu o pungă mare plină cu roșii și portocale.

Ce am vrut să spun e că, până și de sărbătorile pascale, am respectat directiva CNAA, aia  cu “Cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi.”

Dacă ai citit până aici, ne vedem la o bere!

Totul a început aseară cu o piesă de teatru cu potențial, dar jucată execrabil. A fost totuși o experiență reușită pentru că am avut doi amici buni și o superbă lângă mine. Apoi, nimic nu se compară cu un drum lung bătut la picior, cu câte o luptă între principii pragmatice și de autoconservare desfășurată la fiecare semafor ce ne întâmpina cu a lui roșie culoare. Pentru că până și scândurile pot avea, pe lângă așchii și colțuri, curbe șlefuite și lăcuite.

Apoi, cât de des îți este dat să trăiești o piesă de Alifantis? Sau să stai împreună cu o mână de oameni și să vă bucurați pentru câteva clipe de tăcerea prezentă și de liniștea de fundal, spartă subtil de Pink Floyd; sau să guști din rezultatul muncii pasionale a unei fete; sau să te bucuri de un om de zăpadă făcut ca la carte — sau ca la revistă de specialitate, mai bine zis. În plus, este un deliciu când ea are înălțimea potrivită și îți acoperă pieptul cu o căldură de care-ți era dor atunci când o strângi în brațe.

Apoi, cât de des îți este dat să se trezească lângă tine; și să dai și peste un taximetrist cu mai mult bun simț decât meriți tu să primești?

Apoi, e așa de plăcut să te lași dus înapoi cu ani de zile de o melodie cântată de un amic,  pe care-l vedeai cântând-o cu același patos și atunci, doar că fără o țintă și o cineva care să o asculte cu zâmbetul până la urechi. Și e bine să vezi că “da, se falsează dar chiar asta contează?” Mi-a fost mare dor să mă plimb pe sub masă și mi-a plăcut să văd oameni care știu că ce este între contează mai mult. N-am crezut că am să ajung să închid ochii pe Ciuleandra, sau să ascult Vinul cu aceeași plăcere ca atunci când îl las să-și facă de cap cu mine. N-am crezut că va mai fi o fată care să mă facă să o sun noaptea, târziu, din bar; eu nefiind în stare să leg vorbe, dar măcar în stare să-mi dau seama de asta.

Mi-a plăcut mult să mi se bage zăpadă în față și să se scurgă până la buric. Mi-a plăcut mult că sunt magazine deschise non-stop în complex și am avut de unde să-mi iau, din nou, țigări. Apoi, un drum lung așternut cu zăpadă scârțâindă  mi-a ținut de urât în timp ce ascultam devărsări sufletești transpuse pe note în plutirea mea spre casă.

De ce m-aș plânge de mahmureala asta, când ea a s-a născut din atâtea lucruri care te îmbată de viață?

1. Zîi o chestie nașpa din ultima săptămână: Păi, ar fi faptul că imi planificasem trei excursii în doi în următoarele luni — și din cauza mea nu mai merg în două dintre ele, iar în cealaltă merg singur.
2. Și amu o chestie mișto: am avut, în sfârșit, o discuție lungă cu o persoană pe care am mirosit-o că nu m-ar agrea. Persoana-i de milioane și se pare că nu ( mai ) are nicio râcă.
3. Fă o mini-recenzie ultimei cărți citite: Ben Hunt, Save the Pixel — este un plus pentru cei ce desenează, absolut necesară pentru programatori. A se observa că nu am stofă de recenzii sau că, pentru mine, mini înseamnă mini!
4. O urare, de sărbători: meh.
5. Și… o persoană căreia să i-o dai și să fugi: ca de obicei, la liber.

1. Târnăcopul! — pentru că nu se compară cu lopata, sau hârlețul, sau sapa. Senzația pe care o încerci în momentul în care unealta este deasupra capului tău, tu ochești ținta și începi să-ți canalizezi întreaga forță pentru a nimici orice ar fi ce ai tu de târnăcopti … îți oferă o descărcare emoțională mai ceva ca un orgasm. Singura chestie comparabilă e atunci când folosești
2. Toporul! — pentru că am petrecut două ierni într-o hrubă încălzită ( vorba vine ) cu sobe pe lemne. Programul meu zilnic de dinainte de școală cuprindea o juma’ de oră de spart lemne. Activitate care m-a înzestrat cu o precizie nimicitoare, căci mereu am fost obsedat de eficiență în lucruri mai puțin artistice.
   Apoi, peste ani, m-am folosit de un topor, într-o curte în care purtam discuții aprinse cu o fată, la lumina unui astru timid, lângă o casă în care dormea beată gagica-mi de atunci, pentru a alunga drăguții de consăteni care s-au gândit să vadă ce fac ăia de la oraș. Mini-morală: până și o schijă pare amenințătoare dacă are un topor sănătos în mâini și un zâmbet de fată cuminte pe față.
3. Airsoft! — adrenalina care-ți pompează prin tâmple când fugi ca după fofo și te crezi Bond, Rambo sau Tobias Reiper este una care-ți intră-n sânge! După prima mea tură, aveam o febră musculară la coapse și mergeam în așa hal că ziceai că am făcut muncă voluntară la bordel, nu că mă-aș fi jucat pac-pac!
4. Bonus: dansul! Sau cum s-o numi ce fac eu când e muzică și încep să-mi mișc extremitățile. După o tură cu ea, apoi una cu ea… am fost aproape ca după airsoft. Păcat că mi-am făcut antrenament și acum nu mă mai încearcă gemenii după o tură sănătoasă.

Ca de obicei, lepșele mele sunt la liber. Se bagă cine vrea. Lepșe… lepre… hmm.

S-au făcut bani. Simplu au făcut bani din piesă, apoi a fost rândul ei, apoi a fost scandalul — care a fost doar la noi, evident — iar Simplu au făcut din nou bani pentru că lumea a vorbit despre ei.

Apoi au fost Coldplay. Au furat, pe față, linia melodică pentru piesa lor de mare succes din 2008. Au luat-o de la Joe Satriani. Aici mă așteptam să iasă scântei. Nu mai era o luptă între David și Goliat. Era o luptă între titani. Mare caca! Și-au rezolvat problemele în instanță.

Adică: Satriani a făcut-cândva bani cu piesa, Coldplay au făcut și ei bani cu versiunea lor, Satriani a zis ”bă!”, a fost scandal, au făcut, din nou, bani pentru că lumea a vorbit despre ei, s-au împărțit ceva bănuți să nu se supere Joe foarte tare… și gata.

Problema e că plebea nu a înțeles nimic. Eventual că e perfect în regulă să iei de la alții.
Piesa celor de la Coldplay, de exemplu, e unul dintre marile hituri de anul trecut. Cu toate că în mare parte nu e a lor.

E cam trist când iei ceva ce ar trebui să vină din suflet și îl transformi într-un portofel. Înțeleg că trebuie să mânce multe guri, dar e păcat să incluzi plata avocaților în bugetul unui album.

Chiar se rezumă totul la bani și eu încă nu am înțeles?

Măcar a ieșit o chestie foarte mișto din tot maldărul ăsta de gunoi cu gust de civilizație modernă.

Adică drumul de la mașina lui Vali până la mine acasă.

Adică de atâta timp petrecut sub o ninsoare blândă, admirată prin fața unui stâlp bătrân, în timp ce vântu-mi adia pe la sprâncene. Chiar dacă nu am reținut titlul din franceză. Era liniște, cald și luminos.

E bine să mai fii și mic uneori. Altfel uiți.