Blogu` lu` ily

Vineri seara. Ieşită în oraş cu amicii. Râsete multe, atmosferă faină, şi, de parcă n-ar fi fost suficient, începutul uneia din piesele obscen de dragi mie.

Când sunt gâdilată atât de plăcut la scăriţă, un uşor autism mă cuprinde, şi încep să fredonez şi să am reflexe involuntare (rude îndepărtate – poate chiar prin alianţă – de-ale dansului) care, deşi întrucâtva ruşinoase, îmi place să cred că sunt mai temperate decât ar putea să fie.

Ei, şi în vreme ce îmi savuram eu balonaşul proaspăt construit, observ că la masa alăturată se petrece un ritual asemănator. Privirile ni se întâlnesc. Îi zâmbesc. Îmi zâmbeşte. Ba chiar îmi face şi cu mâna. Balonaşele noastre se întrepătrund armonios; e clar că suntem pe aceeaşi lungime de undă.

Şi nu pot decât să înjur de mama focului momentul de mai devreme, când prietenul meu cel mai bun mi-a cules o geană de pe obraz, şi în joacă mi-am pus dorinţa să cunosc pe cineva mişto în seara asta. Nu de alta, dar n-ar fi stricat să fiu niţel mai precisă în ceea ce priveşte sexul persoanei respective.