Blogu` lu` ily

Duminica trecută la ora 21:00, România şi-a închis urnele de vot şi Pandora şi-a deschis cutia. Tot omul de rând se întrece la cum să se plângă mai convingător, să reproşeze mai aprig şi să ameninţe mai definitiv, iar subiectele preferate de conversaţie sunt situaţia actuală deplorabilă din ţară şi schimbarea ce nu mai vine odată.

N-am pic de înţelegere pentru cei care se văd osândiţi la mai 5 ani de pus aceleaşi speranţe obosite în aceleaşi suite de chipuri trase la indigo, 5 ani de răsfoit aceleaşi ziare şi butonat aceleaşi posturi, în căutarea aceloraşi miracole neinventate. Fiindcă sunt oamenii care nu văd pădurea de copaci.

Istoria de gimnaziu ne învaţă că într-un stat democratic puterea o are poporul, iar aici intră inclusiv puterea de schimbare. Cât de neverosimil pare ca schimbarea să se propage de jos în sus, nu-i aşa? Dar ăsta nu e decât mirajul delăsării, fiindcă infinit mai greu de imaginat e un scenariu în care ea să pornească de sus în jos. Nimic valoros nu vine fără efort, şi e mare păcat că trece neobservat atât de usor.

De bine, de rău, duminică românii au făcut efortul de a alege. Într-o situaţie extraordinar de echilibrată, n-au strâmbat din nas şi ridicat din umeri la căldura caloriferelor, ci s-au informat (sau nu) şi au decis (sau nu), dar şi-au exercitat un drept fundamental într-un număr record. Iar pentru a avea o naţie cu cetăţeni şi preşedinte model, prima etapă e transformarea cetăţenilor, nu a preşedintelui. Ce mod mai bun de a trage un semnal de alarmă în mintea măscăricilor ce se vor lideri, decât a le arăta că nu doar dronele lor au un cuvânt de spus? Şi, în ciuda chefuielii insistente şi a declaraţiilor şugubeţe, mă-ndoiesc să fi picat chiar bine palpitaţiile, sutele de convorbiri telefonice, şi efortul suplimentar necalculat care a trebuit depus ca să se facă să iasă.

Istoria se scrie sub ochii noştri încăpăţânaţi, dar noi nu vedem prezentul de viitor şi schimbarea de evoluţie. Şi ne irosim potenţialul, depozitându-l cu mare grijă într-un loc uscat şi răcoros, în aşteptarea unui Mesia care întârzie să apară pentru că probabil procedează exact la fel cu al său.