Ochii-n suare

September 17th, 2010

Prinde bine luna când cade
în ceasul pătrat de la trei jumate.
După, alte trei parade
de marţi si de miercuri curbate.
În pătrarul curmat de-o găină
învârte din stilou un bou
codiţe de “ţ” şi coji de ou.
Păi bine, fata mea, facem mega-şou.

La soarele ce stă să-ţi fiarbă ochii,
tot pe banca unde s-au depus
ouăle fripte omletă
primite-n dar demult.
Ne-uităm în sus.

Ce mi-e om, ce mi-e carpetă,
istoria se repetă.
Ce mi-e iederă, egretă
De-aia zic acum, repetă,
udă-mă cu o pipetă,
creşte-mă după reţetă,
plimbă-mă la mal de râu,
Dragă bicicletă.

Review “The Fame Monster”

August 13th, 2010

O arzi în scheme dansante şi pielea pulii de leopard
că ţi-ai pus-o-n cap
să nu vezi labagiii când te ard.
Pizda Gaga e un veşnic deget de cămilă
ce inspiră orice lesbiană umedă şi-umilă,
ai amigos poponari ce-ţi joacă-n videoclip
şi pentru trei dolari îşi dau cu pula-n chip.
Ţi-o zic clasic, deci dă-te-n gâtu mă-tii
eşti ca de pe Atomic
un echivalent de-”avem di tăti”.
Te sui pe motociclete şi cânţi despre futai
te vezi noua Madonna prin coclauri cu parai.
Până-ntr-o zi când o să-ţi cadă pula
şi-o să vezi cum cei pe care altădată-i credeai fani
strigă “Ura, Ura”!
şi-ţi slobozesc asiduu gura.

Dar te-a sunat Beyonce
să-ţi spună că sunt şanse
s-o luaţi amândouă la smecleu
de la Jay-z şi înc-un negroteu.
Te-ai pudrat pe clitoris că cine ştie
dar băéţii ţi-a cerut decât o onanie.
Ai făcut videoclip cu Jonas Akerlund
da’ v-aţi scremut prea mult
şi-aţi luat-o tot în fund.
Aţi cheltuit milioane pe-o reclamă tardivă
dar albumu-i tot de ştoarfe,
faima-i pentru boarfe,
nu te mai crede divă.

*scris în 30 martie 2010, după luni de zile de ascultări Lady Gaga, în urma pariului pierdut cu celebrul wutangmetal

Curci de Perú (pleonasm*)

August 7th, 2010

(4 peruvience din Lima desculţe de bete la ceas de nuapte în bucătărie)

limuista #1: Why The Beatles never make song about Portugal. Is sooo niiice!
limuista #2: Don’t mind her. She is crazy! Really crazy!
limuista #1: I loooove The Beatles!
limuista #3: We are weird, don’t mind what we say!
limuista #1: Alex, do you like Lady Gaga?
Io: Well I think her music is perfectly produced in order to appeal to the average…
#4: She is shit!! Mierda mierda mierda!!!
Io: Or that, yeah…
#1: I loooooooove ice-cream. Y Portugal tambien! Why do we have work in life more than we have holiday? Tell meee!
#3: We are so weeeeird!
Io: I must admit, you are a bit.
#2: We are crazy, don’t mind us!
#3: We are weird!
#4: You should visit Machu Picchu!
#1: We…
(#1 fuge în paşi abrupţi spre baie să borască. Celelalte trei descencente ale civilizaţiei incaşe îşi cer scuze. Un japonez intră în scenă zâmbind larg, oferindu-se să le facă o poză. Fetele se încâlcesc una în alta în ipostaze obraznic-pupăcioase. Cortina.)

*în portugheză perú = curcan

Fericirea lui Rajiv

July 7th, 2010

Rajiv este un indian de 28 de ani, poponar, păros ca toţi indienii, cu perciuni elvisieni, sufletist şi vorbăreţ. Cele mai mari plăceri ale sale sunt să miroasă prosoape ude proaspăt şterse de mădularele bărbaţilor, crichetul şi, evident, să se fută-n cur. Dar cumva se face că prosoapele îi plac cel mai, cel mai mult.
Rajiv are trei prietene foarte bune, Mina, Feli şi Loli, care sunt foarte fericite să iasă cu el în oraş pe post de breloc în mărime naturală, e gayuţul lor. Chiar dacă nu e neapărat amuzant, Mina, Feli şi Loli râd la glumiţele lui mai mult chiar decât la glumiţele date între ele, pentru că Răjivicu e poponăruţul lor drăguţ. Se bat pe umăr şi râd în hohote cu gura lărgită spre tavan, exclamând de fiecare dată “Vai, Rajiv, ce nebun eşti!”.
Lui Rajiv tot timpul i-a plăcut să se joace ca fetele, însă n-a putut niciodată să păstreze păpuşi sau rochiţe frumoase, pentru că îl snopea taică-su în bătaie când îl prindea. Şi chiar dacă-şi dă seama că Mina, Feli şi Loli sunt nişte toante, lui tot îi place compania lor, mai ales că poate vorbi cu ele deschis despre cum îi place lui să miroasă prosoape.
Aşa că, de ziua lui, cele trei fete s-au gândit să-i facă o mare surpriză prietenului lor homosexual şi i-au dăruit, n-ai să mă crezi… toate prosoapele proaspăt şterse de pulă DIN LUME!
Da! Iar de atunci, oriunde în lume s-ar şterge o fiinţă omenească pe pulă, focosul indian Rajiv soarbe laaaaarg, din toate sinusurile, astfel depusa mireasmă, fix pe piesa asta, plângând şi fericindu-se veşnic întru un nemaipomenit orgasm de delicii nazale.

Optimi de finală

June 28th, 2010

Minutul 57. Un brazilian şi-o braziliancă, amândoi în tricoul naţionalei, pe Rua Augusta, slalomând printre mese de terase, se grăbeau să prindă repriza a doua. El, aproape fugind, ea târându-se după el, legaţi într-o mână. Ea, către el, în celebra limbă braziliană: “Staaai, scumpii, că mă dor picioarele!”. El, către ea, tot pe limba braziliană: “Hai, fă, mişcă hoitu’ ăla-n pula mea, că pierd meciu, f’tuţi naţia mă-tii de curvă care te-a făcut cu Curitiba lu tac-tu-n cracii ăia ai tăi ce nu poţi să ţi-i mişti, tu-ţi soarele mă-tii, dar să ţi-i desfaci ţi i-ai desface toată ziua”. Minutul 59. Gol, Brazilia – Chile 3-0. Cei doi se sărută ca-n filme.

Un comisar te-amuză (poezie post-youtubiană cu întrebări)

June 17th, 2010


Mâncam o caracatiță și gândul îmi zbura la Corrado Cattani
Oare el nu e invidios pe Chuck Norris niciodată?
Nu cumva Corrado Cattani facts ar fi mult mai justificate decât cele ale americanului?
Ei bine, eu nu știu
E clar ca lumina zilei
Dumnezeu n-a fost român, a fost Ennio Morricone.

Diaspora a înfrânt!

December 9th, 2009

Diferenţa la vot au făcut-o Românii de Pretutindeni şi nu cei din ţară! Bravii fii ai neamului, plecaţi în misia desăvârşirii democratice pe hotarele covrigilor în cozi (chiar şi intrate-n fund), au răpus COMUNIŞTII din pesede dându-le o labă

băsesciană peste bot! (nu ştiu de ce s-a lăsat un rând liber, probabil ceva eroare)

Eroul apare în scenă cu mâinile salutânde încă din culise şi cu un zâmbet triumfător în lupte, un zâmbet de Traian. Publicul desfăşoară un banner imens pe care scrie “Diaspora a salvat România”, iar apoi se ridică în picioare, izbucnind în paroxismul aplauzelor. Un spectator înfocat rupe un scaun şi aplaudă cu el de podea; de extaz, doamnele (mai trebuie oare să menţionez?) sparg nasturi şi materiale textile acoperitoare de forme plăcute; se udă podelele. Câteva drapele ale României arborate, iau foc de la înflăcărarea patriotică, fiind stinse instant de oameni strădalnici în portocaliu şi înlocuite în timp record cu alte steaguri mai noi şi mai strălucitoare. Preşedintelui reales i se scurge o lacrimă pe obrazul de pirat, lacrimă pe care toată asistenţa se opreşte s-o asculte căzând pe podeaua lustruită, sorbind-o din priviri.

“Dragi români din străinătate, am învins comunismul şi hoţia din PSD! Am arătat că voi, poporul, împreună cu mine, suntem puterea în ţara noastră, oriunde ne-am afla pe glob. Vă mulţumesc că mi-aţi acordat şansa de a continua construirea unei Românii mai bune, în care sper din tot sufletul să vă întoarceţi cât mai curând acasă”
Audienţa e gata să izbucnească într-un cor de hohote de plâns, dar Traian face un semn cu mâna:
“Aşteptaţi! Acum vreau să vă prezint un prieten de-al meu. Îl ştiţi pe Rudolf? N-are nasul roşu, dar e portocaliu. Şi e foarte priceput! Are pregătit un număr chiar acum, special pentru voi!”

Rudolf apare pe scenă, iar spre deliciul spectatorilor face câteva tumbe, sare printre anvelope de tractor, face duble cu mingea, cântă la acordeon, face skandenberg cu un voluntar din public, îşi suge pula singur şi la final îşi stinge de limbă o ţigară, pe care o aruncă apoi în sală, spunând “Taves bahtalo!”.
Sala ia foc.

De ce a luat foc sala? :(

rudolf

Scurtă clasificare a cocalarilor în Firescul Modern

December 7th, 2009

Cum lumea se derulează după legile naturii, iar legile naturii sunt stabilite, evident, de coeziunea traseelor mentale ale fiinţelor dintr-un anumit biotop, Firescul determină ierarhiile sociale şi standardele de interacţiune dintre indivizi.
Firescul se cunoaşte a fi de trei tipuri, şi anume:
- Firescul Agrar
- Firescul Modern
- Firescul Post-Modern

În România sfârşitului de prim deceniu al mileniului trei, Firescul Modern începe să cuprindă tot mai multe oraşe, prevăzându-se definitiv instalat în mediul urban în decurs de mai puţin de o decadă. Dacă Bucureştiul, Timişoara sau Clujul şi-au reglat deja solid legile naturii la Firescul Modern, anumite zone ale ţării prezintă, totuşi, evoluţii încetinite, creând un Firesc Intermediar, un fel de hibrid agraro-modern. Însă despre Craiova vom vorbi altădată.

Spre finalul Firescului Agrar, în fauna populaţiei româneşti a apărut cocalarul. Coincidental sau nu, a apărut relativ simultan cu creşterea popularităţii manelelor şi a devenit un cuvânt foarte uzual din limbajul colocvial. Legătura cocalarului cu manelele este, însă, şubredă, după cum vom discuta mai încolo.

“De la statutul de simplă insultă, mai curând vulgară, cuvântul a devenit un termen la modă, folosit pentru a categoriza şi a ironiza un anume tip social. Sensul e imprecis, cu graniţe vagi, dar tocmai această deschidere, asociată cu o componentă intens emoţională e specifică termenilor de evaluare negativă, deveniţi insulte.”

Rodica Zafiu, România Literară

În Firescul Modern, cocalarismul capătă, însă, noi nuanţe şi sensuri mult mai clar definite. Astfel, cocalarului i se adaugă dimensiunea epatării, a kitsch-ului şi, în general, a parvenitismului, a străduinţei excesive de a poza într-un anumit arhetip social, făcând referire cu precădere la preferinţele muzicale.

După glandele cele mai active, cocalarii pot fi de posesie (tre’ să am), de vestimentaţie (tre’ să port) şi de epatare (tre’ s-arăt).
Astfel, în 2009 putem identifica în marile oraşe ale ţării patru mari categorii de cocalari, fiecare cu subdiviziunile sale.

1. COCALARUL SPORTIV
Este în mare parte un cocalar de posesie şi de vestimentaţie

A. Cocalarul Treningar
Arată de parcă ar fi veşnic la ora de sport. Preferă încălţămintea sport albă şi treningurile, motivând că aşa se simte cel mai lejer. Este unul din prototipurile cocalarului, infirmând astfel vreo legătură implicită a cocalarului cu manelele.

B. Cocalarul Moto
Este pasionat de motoare. Atârnă prin OMV-uri, îşi tunează maşina, fie ea şi doar o Dacie, iar apoi agaţă tipe cu bolidul. Când nu are maşină sau scooter, se simte om doar pe jumătate, asta făcându-l cocalarul perfect de posesie.

C. Cocalarul Fitness
Merge la sala de forţă în mod excesiv spre a-şi spori masa musculară, fără de care nu se simte destul de capabil în a cuceri femele. Există, însă, şi cocalari fitness înnăscuţi, care au tendinţa de a se angaja ca bodyguarzi sau de a deveni interlopi de mare succes.

D. Cocalarul Ultra
Pasionat de fotbal şi de cele mai multe ori italofil. Simte nevoia de apartenenţă la haită (brigăzi ultra pe stadioane), împreună cu care se simte mai puternic. Asemănător ca vestimentaţie cu englezescul chav.

2. COCALARUL CLUBBER
În mare parte cocalar de posesie şi epatare. Frecventează des localuri special amenajate pentru consum de substanţe dezinhibante, urmate de dansul împerecherii pe muzică repetitivă. Este de asemenea adept al dansului de auto-mângâiere a ego-ului, numit generic “am înţeles tot”.

A. Cocalarul Manelist
Nu, nu este un pleonsam. Este, însă, unul din deschizătorii de drumuri ai cocalarismului, izvorât din discotecile de la sate care, întocmai ca în popularizarea rock’n'roll-ului în anii ’40, au promovat într-o manieră underground manele în întreaga ţară.
Manelistul se simte cel mai bine la nunţi şi la botezuri, dar frecventează şi localuri special amenajate pentru ascultarea de manele, sau restaurante închiriate.

B. Cocalarul Houser
Este cel mai răspândit dintre cocalarii clubberi şi are cea mai largă gamă de localuri disponibile. Uneori nu se consideră houser, ci fan al muzicii techno, sau minimal. Nu este un proscris ca manelistul şi nici nu se simte rebel ca urbanul.

C. Cocalarul Urban
Păstrând aceleaşi ritualuri ca şi ceilalţi cocalari de clubbing, Cocalarul Urban are o conştiinţă sporită a ambalajului în care se prezintă. Muzica specifică adunărilor urbanilor este drum and base, iar vestimentaţia poate conţine influenţe raggatonice. Este cocalarul perfect de vestimentaţie.

3. COCALARUL RAGGATONIC
Se identifică puternic cu cultura rasta, diferenţierea dintre caste făcând-o gradul de cunoaştere a acesteia. Etalarea este invers proporţională cu acest grad de cunoaştere.

A. Cocalarul Raggatonic Nefumător
Va milita întotdeauna cel mai fervent pentru legalizarea Marijuanei, chiar dacă nu o consumă decât eventual sporadic, prin răspândirea necontenită de slogane sau prin portul de articole de îmbrăcăminte inscripţionate cu mesaje în acest sens. Este de cele mai multe ori adolescent.

B. Cocalarul Raggatonic Fumător
Faptul că fumează îl face să creadă că a înţeles mai bine lumea. În general suferă de lene şi lipsă de motivaţie. Dezvoltă paranoia, nu îi place să îi fie rostit numele în public, adoptă pseudonime (în special în mediul online) cu care se identifică şi chiar prezintă. Centrii vorbirii fiindu-i inhibaţi, se exprimă de multe ori prin arte vizuale sau muzică, la care, însă, rămâne un etern novice.

4. COCALARUL RUACHER
Dacă la “cocalarul manelist” ochiului superficial i s-ar fi putut părea că vede un pleonasm, aici acelaşi ochi neavizat poate avea tendinţa de a vedea un oximoron. Reamintesc, însă, că un cocalar nu reprezintă o entitate propriu-zisă a arhetipului pe care îl imită, ci rămâne strict un imitator (vezi şi sluţirea termenului “rocker” într-unul cu conotaţii înjositoare).

A. Cocalarul Pentatonic
Capacitatea lui de a discerne muzica rock se rezumă în mare la blues-rock şi baladele trupelor consacrate la TV. Trupe catalogate de media ca fiind “monştri sacri” precum Led Zeppelin, The Doors, Nirvana, Pink Floyd (fără Syd Barret), Guns N’ Roses, Metallica sau Iron Maiden constituie limita cocalarului pentatonic în înţelegerea fenomenului rock, îndeajuns însă cât să îl facă să poarte blugi sau geacă de blugi cu aerul că ar fi Axl Rose.

B. Cocalarul de Cenaclu
Păstrând o moştenire pseudo-culturală dinainte de 1989, acesta are pretenţia că este cult, este un romantic siropos şi suferă de un românism exagerat. Cititul de cărţi ca acumulare de palmares, muzica folk, drumeţiile pe munte şi spiritul “Vama Veche” sunt elemente specifice ale acestor demni urmaşi ai lui Adrian Păunescu.

C. Cocalarul Neotrist
Precum ceilalţi cocalari ruacheri, şi neotristul doreşte să aparţină unui grup de rebeliune, mizând însă pe partea tristă sau liniştită a lucrurilor. Deşi termenul “emo” a fost popularizat de media, acesta nu reuşeşte să cuprindă decât o anumită facţiune a neotriştilor, şi anume doar pe cei mai extravaganţi şi cu tulburări mai accentuate.
Neotristul aderă la cultura indie, frecventează blajin cafenele cu o regularitate sfântă, epatează în spaţii publice centrale de mare circulaţie pietonală şi suferă de un complex de superioritate faţă de confraţii săi cocalari de alte tipuri.

D. Cocalarul Panchist*
Umblă în haită, nu necesită spălare şi nici loc de muncă. Pledează pentru egalitate între sexe, anti-rasism şi anarhie bătându-se cu oricine şi dormind pe unde apucă. Traiul îi este asigurat în mare prin procedelul numit chetă.

Dezvoltarea tipurilor de cocalari şi apariţia a noi şi noi subramuri ale cocalarismului este iminentă, iar cu cât Firescul Modern este mai bine împământenit în societatea românească, cu atât aceste arhetipuri vor deveni mai evidente. Nu îmi este deloc străină clasificarea încercată de Radio Guerilla, denumită “Atlas de mitocănie urbană”, clasificare făcută, însă, superficial, doar “la caterincă” şi axată pe specificul bucureştean. În caz de confuzie, ochiul neîncrezător poate arunca o privire spre castele cocalareşti specifice ţărilor occidentale, aflate aproape în trecere spre Firescul Post-Modern, unde cu siguranţă ne vom face şi noi intrarea peste aproximativ 20 de ani.

*sugerat de wutangmetal

Dedicaţie specială

November 22nd, 2009

Pentru toţi cei care cred că au dat o muie votând nul azi.

mitreafâlfâl

Nu uita, pro(s)testul tău contează mereu în ochii lor!

Omul de pe stradă

October 16th, 2009

După cum bine ştiţi, unele compoziţii muzicale vor fi întotdeauna ca vinul. Trecerea timpului nu are cum să pericliteze valoarea incontestabilă a unor giuvaere pe portativ ce reprezintă însăşi chintesenţa muzicii uşoare româneşti de bun gust şi nu numai!
Este de necontestat inestimabila bogăţie care se regăseşte în versurile şi orchestraţia maiestuoasă a următorului şlagăr, iar aplicabilitatea temei chiar şi după abolirea regimului comunist (de tristă amintire, de altfel) ne dă o lecţie de nemurire artistică în aceste sumbre vremuri de restrişte capitalistă.
Nu mai poate fi ascuns faptul că pretinsul om de cultură Gabriel Liiceanu şi-a inspirat cu vârf şi îndesat a sa lucrare “Despre limită” tocmai din vorbele rostite în: