Hai nu mai spune

Diferenţa la vot au făcut-o Românii de Pretutindeni şi nu cei din ţară! Bravii fii ai neamului, plecaţi în misia desăvârşirii democratice pe hotarele covrigilor în cozi (chiar şi intrate-n fund), au răpus COMUNIŞTII din pesede dându-le o labă

băsesciană peste bot! (nu ştiu de ce s-a lăsat un rând liber, probabil ceva eroare)

Eroul apare în scenă cu mâinile salutânde încă din culise şi cu un zâmbet triumfător în lupte, un zâmbet de Traian. Publicul desfăşoară un banner imens pe care scrie “Diaspora a salvat România”, iar apoi se ridică în picioare, izbucnind în paroxismul aplauzelor. Un spectator înfocat rupe un scaun şi aplaudă cu el de podea; de extaz, doamnele (mai trebuie oare să menţionez?) sparg nasturi şi materiale textile acoperitoare de forme plăcute; se udă podelele. Câteva drapele ale României arborate, iau foc de la înflăcărarea patriotică, fiind stinse instant de oameni strădalnici în portocaliu şi înlocuite în timp record cu alte steaguri mai noi şi mai strălucitoare. Preşedintelui reales i se scurge o lacrimă pe obrazul de pirat, lacrimă pe care toată asistenţa se opreşte s-o asculte căzând pe podeaua lustruită, sorbind-o din priviri.

“Dragi români din străinătate, am învins comunismul şi hoţia din PSD! Am arătat că voi, poporul, împreună cu mine, suntem puterea în ţara noastră, oriunde ne-am afla pe glob. Vă mulţumesc că mi-aţi acordat şansa de a continua construirea unei Românii mai bune, în care sper din tot sufletul să vă întoarceţi cât mai curând acasă”
Audienţa e gata să izbucnească într-un cor de hohote de plâns, dar Traian face un semn cu mâna:
“Aşteptaţi! Acum vreau să vă prezint un prieten de-al meu. Îl ştiţi pe Rudolf? N-are nasul roşu, dar e portocaliu. Şi e foarte priceput! Are pregătit un număr chiar acum, special pentru voi!”

Rudolf apare pe scenă, iar spre deliciul spectatorilor face câteva tumbe, sare printre anvelope de tractor, face duble cu mingea, cântă la acordeon, face skandenberg cu un voluntar din public, îşi suge pula singur şi la final îşi stinge de limbă o ţigară, pe care o aruncă apoi în sală, spunând “Taves bahtalo!”.
Sala ia foc.

De ce a luat foc sala? :(

Cum lumea se derulează după legile naturii, iar legile naturii sunt stabilite, evident, de coeziunea traseelor mentale ale fiinţelor dintr-un anumit biotop, Firescul determină ierarhiile sociale şi standardele de interacţiune dintre indivizi.
Firescul se cunoaşte a fi de trei tipuri, şi anume:
- Firescul Agrar
- Firescul Modern
- Firescul Post-Modern

În România sfârşitului de prim deceniu al mileniului trei, Firescul Modern începe să cuprindă tot mai multe oraşe, prevăzându-se definitiv instalat în mediul urban în decurs de mai puţin de o decadă. Dacă Bucureştiul, Timişoara sau Clujul şi-au reglat deja solid legile naturii la Firescul Modern, anumite zone ale ţării prezintă, totuşi, evoluţii încetinite, creând un Firesc Intermediar, un fel de hibrid agraro-modern. Însă despre Craiova vom vorbi altădată.

Spre finalul Firescului Agrar, în fauna populaţiei româneşti a apărut cocalarul. Coincidental sau nu, a apărut relativ simultan cu creşterea popularităţii manelelor şi a devenit un cuvânt foarte uzual din limbajul colocvial. Legătura cocalarului cu manelele este, însă, şubredă, după cum vom discuta mai încolo.

“De la statutul de simplă insultă, mai curând vulgară, cuvântul a devenit un termen la modă, folosit pentru a categoriza şi a ironiza un anume tip social. Sensul e imprecis, cu graniţe vagi, dar tocmai această deschidere, asociată cu o componentă intens emoţională e specifică termenilor de evaluare negativă, deveniţi insulte.”
Rodica Zafiu, România Literară

În Firescul Modern, cocalarismul capătă, însă, noi nuanţe şi sensuri mult mai clar definite. Astfel, cocalarului i se adaugă dimensiunea epatării, a kitsch-ului şi, în general, a parvenitismului, a străduinţei excesive de a poza într-un anumit arhetip social, făcând referire cu precădere la preferinţele muzicale.

După glandele cele mai active, cocalarii pot fi de posesie (tre’ să am), de vestimentaţie (tre’ să port) şi de epatare (tre’ s-arăt).
Astfel, în 2009 putem identifica în marile oraşe ale ţării patru mari categorii de cocalari, fiecare cu subdiviziunile sale.

1. COCALARUL SPORTIV
Este în mare parte un cocalar de posesie şi de vestimentaţie

A. Cocalarul Treningar
Arată de parcă ar fi veşnic la ora de sport. Preferă încălţămintea sport albă şi treningurile, motivând că aşa se simte cel mai lejer. Este unul din prototipurile cocalarului, infirmând astfel vreo legătură implicită a cocalarului cu manelele.

B. Cocalarul Moto
Este pasionat de motoare. Atârnă prin OMV-uri, îşi tunează maşina, fie ea şi doar o Dacie, iar apoi agaţă tipe cu bolidul. Când nu are maşină sau scooter, se simte om doar pe jumătate, asta făcându-l cocalarul perfect de posesie.

C. Cocalarul Fitness
Merge la sala de forţă în mod excesiv spre a-şi spori masa musculară, fără de care nu se simte destul de capabil în a cuceri femele. Există, însă, şi cocalari fitness înnăscuţi, care au tendinţa de a se angaja ca bodyguarzi sau de a deveni interlopi de mare succes.

D. Cocalarul Ultra
Pasionat de fotbal şi de cele mai multe ori italofil. Simte nevoia de apartenenţă la haită (brigăzi ultra pe stadioane), împreună cu care se simte mai puternic. Asemănător ca vestimentaţie cu englezescul chav.

2. COCALARUL CLUBBER
În mare parte cocalar de posesie şi epatare. Frecventează des localuri special amenajate pentru consum de substanţe dezinhibante, urmate de dansul împerecherii pe muzică repetitivă. Este de asemenea adept al dansului de auto-mângâiere a ego-ului, numit generic “am înţeles tot”.

A. Cocalarul Manelist
Nu, nu este un pleonsam. Este, însă, unul din deschizătorii de drumuri ai cocalarismului, izvorât din discotecile de la sate care, întocmai ca în popularizarea rock’n'roll-ului în anii ‘40, au promovat într-o manieră underground manele în întreaga ţară.
Manelistul se simte cel mai bine la nunţi şi la botezuri, dar frecventează şi localuri special amenajate pentru ascultarea de manele, sau restaurante închiriate.

B. Cocalarul Houser
Este cel mai răspândit dintre cocalarii clubberi şi are cea mai largă gamă de localuri disponibile. Uneori nu se consideră houser, ci fan al muzicii techno, sau minimal. Nu este un proscris ca manelistul şi nici nu se simte rebel ca urbanul.

C. Cocalarul Urban
Păstrând aceleaşi ritualuri ca şi ceilalţi cocalari de clubbing, Cocalarul Urban are o conştiinţă sporită a ambalajului în care se prezintă. Muzica specifică adunărilor urbanilor este drum and base, iar vestimentaţia poate conţine influenţe raggatonice. Este cocalarul perfect de vestimentaţie.

3. COCALARUL RAGGATONIC
Se identifică puternic cu cultura rasta, diferenţierea dintre caste făcând-o gradul de cunoaştere a acesteia. Etalarea este invers proporţională cu acest grad de cunoaştere.

A. Cocalarul Raggatonic Nefumător
Va milita întotdeauna cel mai fervent pentru legalizarea Marijuanei, chiar dacă nu o consumă decât eventual sporadic, prin răspândirea necontenită de slogane sau prin portul de articole de îmbrăcăminte inscripţionate cu mesaje în acest sens. Este de cele mai multe ori adolescent.

B. Cocalarul Raggatonic Fumător
Faptul că fumează îl face să creadă că a înţeles mai bine lumea. În general suferă de lene şi lipsă de motivaţie. Dezvoltă paranoia, nu îi place să îi fie rostit numele în public, adoptă pseudonime (în special în mediul online) cu care se identifică şi chiar prezintă. Centrii vorbirii fiindu-i inhibaţi, se exprimă de multe ori prin arte vizuale sau muzică, la care, însă, rămâne un etern novice.

4. COCALARUL RUACHER
Dacă la “cocalarul manelist” ochiului superficial i s-ar fi putut părea că vede un pleonasm, aici acelaşi ochi neavizat poate avea tendinţa de a vedea un oximoron. Reamintesc, însă, că un cocalar nu reprezintă o entitate propriu-zisă a arhetipului pe care îl imită, ci rămâne strict un imitator (vezi şi sluţirea termenului “rocker” într-unul cu conotaţii înjositoare).

A. Cocalarul Pentatonic
Capacitatea lui de a discerne muzica rock se rezumă în mare la blues-rock şi baladele trupelor consacrate la TV. Trupe catalogate de media ca fiind “monştri sacri” precum Led Zeppelin, The Doors, Nirvana, Pink Floyd (fără Syd Barret), Guns N’ Roses, Metallica sau Iron Maiden constituie limita cocalarului pentatonic în înţelegerea fenomenului rock, îndeajuns însă cât să îl facă să poarte blugi sau geacă de blugi cu aerul că ar fi Axl Rose.

B. Cocalarul de Cenaclu
Păstrând o moştenire pseudo-culturală dinainte de 1989, acesta are pretenţia că este cult, este un romantic siropos şi suferă de un românism exagerat. Cititul de cărţi ca acumulare de palmares, muzica folk, drumeţiile pe munte şi spiritul “Vama Veche” sunt elemente specifice ale acestor demni urmaşi ai lui Adrian Păunescu.

C. Cocalarul Neotrist
Precum ceilalţi cocalari ruacheri, şi neotristul doreşte să aparţină unui grup de rebeliune, mizând însă pe partea tristă sau liniştită a lucrurilor. Deşi termenul “emo” a fost popularizat de media, acesta nu reuşeşte să cuprindă decât o anumită facţiune a neotriştilor, şi anume doar pe cei mai extravaganţi şi cu tulburări mai accentuate.
Neotristul aderă la cultura indie, frecventează blajin cafenele cu o regularitate sfântă, epatează în spaţii publice centrale de mare circulaţie pietonală şi suferă de un complex de superioritate faţă de confraţii săi cocalari de alte tipuri.

D. Cocalarul Panchist*
Umblă în haită, nu necesită spălare şi nici loc de muncă. Pledează pentru egalitate între sexe, anti-rasism şi anarhie bătându-se cu oricine şi dormind pe unde apucă. Traiul îi este asigurat în mare prin procedelul numit chetă.

Dezvoltarea tipurilor de cocalari şi apariţia a noi şi noi subramuri ale cocalarismului este iminentă, iar cu cât Firescul Modern este mai bine împământenit în societatea românească, cu atât aceste arhetipuri vor deveni mai evidente. Nu îmi este deloc străină clasificarea încercată de Radio Guerilla, denumită “Atlas de mitocănie urbană”, clasificare făcută, însă, superficial, doar “la caterincă” şi axată pe specificul bucureştean. În caz de confuzie, ochiul neîncrezător poate arunca o privire spre castele cocalareşti specifice ţărilor occidentale, aflate aproape în trecere spre Firescul Post-Modern, unde cu siguranţă ne vom face şi noi intrarea peste aproximativ 20 de ani.

*sugerat de wutangmetal

Acest blog trebuie citit neapărat în timp ce se ascultă recomandările muzicale inserate în el. Altfel, eşti bulangiu extrem cu apariţie spontană de penis străin în gură.

Turul doi al alegerilor face lăbarii mici, medii şi mari ai patriei să aibă tot felul de opinii, idei, băşini (simţi aluzia, mm?) în cap, să se simtă mai împinşi de la spate ca niciodată de imbolduri patriotice de salvare a nemuririi onoarei neamului şi bla bla bla. Stop! Ce onoare, monşerică? Ce caută cuvântul ăsta în aceeaşi frază cu istoria recentă a României?

Iar acum timişoreanul cinstit şi bine informat din prima bancă, rândul de la uşă, se ridică şi spune neîntrebat, cu pieptul falnic înainte, bărbia sus, drapelul găurit fluturând spate şi maxi-single-ul lui Andrei Mureşanu răsunând pe fundal:

“Dar Iovane, în 1989 ne-am obţinut dreptul de a trăi în libertate! Oamenii au murit ca noi să putem trăi în democraţie! Nu putem lăsa ca sacrificiile bravilor eroi ai neamului să fie în van!”

Ba s-a murit degeaba, stai jos, fraiere. N-a fost nicio revoluţie. Regimurile comuniste au căzut oricum peste tot în Europa în 1989 (UAU! CE COINCIDENŢĂ!!!) şi cam fără “terorişti” neidentificaţi şi “cine-a tras în noi”-uri? Polonia, Ungaria, Germania, Cehoslovacia şi Bulgaria, toate au avut “revoluţii” mai paşnice ca un meci Gloria Bistriţa – Gaz Metan Mediaş 0-0.

În Rumunija, însă, nişte (oricum) deja anticipaţi succesori al lui Ceaşcă s-au prins că după căderea comunismului cineva tre’ să conducă mândra patrie. Aşia că dă ce să nu fie noi ăia, moşiule? Bagi pac-pac, terorişti, tancuri, şi mai mult pac-pac, mai un poc-poc la Ceauşeşti să nu dea dracu să apuce să ciripească ceva cuiva, apari frumos pe la teveu îmbrăcat în cel mai finuţ pulovăr, cu cel mai betonat rictus sincer, când vin hipioţii nespălaţi mai bagi un miner, doi, trei mii la “şo pă iei” şi pula mea, ai salvat naţiunea cu frontu’. Sau cel puţin ea te-a crezut.

Iar acum corporatistul tuns regulamentar din banca a treia, rândul din mijloc, ridică două degete, se ridică în picioare, pe fundal începe piesa “Nu poţi să stai deoparte” de la K-Pital şi spune:
“Dar în ‘96 românii au votat schimbarea! Conştiinţa naţională a triumfat în faţa jugului comunist ce şi-a întins avidele ghiare asupra ţării chiar şi după ‘89!”

Mmmmda, în ‘96 a venit noul val de incompetenţi (boşorogii PNŢCD îţi fac zilele mai călduroase) cu ideea “hmm lumea cam începe să se prindă că ăştia i-au fraierit pă fraieri, deci hai să-i fraierim noi mai original”, dacă-nţelegi ce vreau să zic, fraiere. Aşa că toţi fraierii au votat schimbarea cu pasiune-n ştampilă şi cu gaozul speranţei la înaintare. Ei bine, au primit pula (a lui Ciorbea, poţi să-ţi imaginezi aşa ceva?) şi s-au lecuit de schimbare. Aşa că în 2000 s-a întâmplat fenomenala contra-performanţă intelectuală a unui popor de a-l vota din nou pe Iliescu, din reflexul prost înrădăcinat în conştiinţă din ‘90, dar şi din dorinţa de a evita România lui Vadim (care a asistat de unul singur la cea mai mare fraudă electorală din istoria României, deci mai mare şi decât aia din 1946).
Dar pula mea, să nu te plictisesc, o iau mai pe scurt. (Uite, bag şi o dedicaţie specială pentru toţi fraţii mei galbeni, ca să se ştie:

)
În 2004 românii şi-au adus iar aminte că ăştia de la PSD sunt comuniştii ăia de dinainte şi au votat salvatorul cool, marinar, sincer, om al poporului, Băsescu. Ei, şi ce dacă-i chel? (pun pariu că toate curvele ce citesc blogul ăsta au supt pula cel puţin o dată unui chel, deci e ok) Şi ce dacă are ochi de criminal în serie? (acelaşi comentariu ca la chei) E noul salvator al ţării. Dă muie la comuniştii din PSD! Uite, ne şi urează să ne fie bine, hihi, ce drăguţ e el aşa cum zice “Să trăiţi bine” cu salut marinăresc şi vocea aia :)

În acest moment free-thinker-ul din penultima bancă, rândul de la geam se ridică brusc şi în timp ce ambianţa se umple de ceva piesă de căcat de la Phoenix (deci despre codri sau feciori sau feciori care fac sex în codri, mugurindu-şi fluierele între ei), zice, sigur pe el:

“Bă Iovane, dar uite acum, toţi s-au aliat împotriva lui! El a redus şi numărul de parlamentari, totuşi, încearcă să facă ceva pentru ţara asta. Şi chiar dacă nu mi-e tocmai simpatic, fac orice numai să nu votez PSD şi Voiculescu, în morţii mă-sii de comunişti”

În momentul actual, dacă PD-L-ului îi iese schema cu Băsescu reînnoit, clasa politică din România (pe care, de altfel, invit toţi cititorii la o învolbureală masivă de treaba unu) va suferi o monopolizare cam de căcat în contextul în care PD-L e un partid format din parveniţi migratori şi printre care Boc e considerat băiat competent, pe pula lui.

Dar pula mea (a nu se înţelege dar = gift), ştiu c-am vorbit degeaba, că tu te duci peste trei zile să-l votezi pe Băsescu, care luptă eroic de unul singur împotriva hoţilor din PSD.

De data aceasta, pesedistul entuziasmat, posesor de apartamente de închiriat în centru, care stă cu curu’ pe banca a treia, rândul din mijloc, rânjeşte, cu ochii sticlind bucuros şi cu Bella Ciao blană-n boxe, îmi spune:

“Bine, Iovane, ştiam că eşti de-al nostru! Votezi Geoană!”

Nu, nu votez Geoană, dar sunt dispus să-l votez pe primul care spune sincer “eu nu vă promit nimic, dar clanul meu are nevoie de pile” şi să mai recunoască şi că mă-sa-i curvă. şi să-mi dea şi 100 de euro. hmm ba nu, 500, că tre să merg până la secţia de votare, care e în ceva şcoală ce pute a căcat (generală 25 yallz),

Şi pentru fanul Paraziţii căruia i-a fost prea lene să se ridice din ultima bancă, în timp ce asculta “Fuck You Romania”: vrei tenis? suge-mă tu de penis. aşiea.

Deci nu uitaţi că idioţii zâmbesc şi au faţă umană, vă rog eu frumos.

Pentru toţi cei care cred că au dat o muie votând nul azi.

Nu uita, pro(s)testul tău contează mereu în ochii lor!

Un cal se pişă inutil,
iar spre curioşi adie vântul.
Pula-i e cât un copil
şi pe perete paşte gândul.

Te-aş fideliza, drag imbecil,
şi ţi-aş mângâia cu pula botul,
dar pe perete verde mi-s
şi-i o fantasmă totul.

După cum bine ştiţi, unele compoziţii muzicale vor fi întotdeauna ca vinul. Trecerea timpului nu are cum să pericliteze valoarea incontestabilă a unor giuvaere pe portativ ce reprezintă însăşi chintesenţa muzicii uşoare româneşti de bun gust şi nu numai!
Este de necontestat inestimabila bogăţie care se regăseşte în versurile şi orchestraţia maiestuoasă a următorului şlagăr, iar aplicabilitatea temei chiar şi după abolirea regimului comunist (de tristă amintire, de altfel) ne dă o lecţie de nemurire artistică în aceste sumbre vremuri de restrişte capitalistă.
Nu mai poate fi ascuns faptul că pretinsul om de cultură Gabriel Liiceanu şi-a inspirat cu vârf şi îndesat a sa lucrare “Despre limită” tocmai din vorbele rostite în:

Video cu citirea scenariului câştigător al Marelui Premiu la primul Scriptfest (festival de mare amploare din Europa de Est, dacă nu ştiai, coae, dă repede pe wikipedia să citeşti mii pagini despre el) .

Futu-vă-n gură de labagiii pizdii pls.

PS: dacă chiar ai dat search pe wikipedia la ’scriptfest’, ai grijă data viitoare când mergi la piaţă, ai moacă de fraier.

Se dau două capre fără naţionalitate, doar capre. Albe, negre, nu contează, ele-s capre. Cele două capre sunt hermafrodite şi sunt deţinute de doi vecini de naţionalitate română. Intervin următoarele cazuri şi destinele caprelor în respectivele situaţii:
a) doi vecini bănăţeni
Caprele au parte de o dezvoltare armonioasă a multiplelor organe sexuale cu care au fost zămislite de dumniedzău şi lapte din belşug ţâşneşte zilnic în blagoslovita găleată a fiecărui proprietar de capră. Ambele capre mor de inimă rea într-o zi în care Poli pierde un meci de căcat acasă cu 0-4 din cauză că Iancu a pus iar un antrenor de talia tablei înmulţirii.
b) doi vecini ardeleni
Caprele au parte de o dezvoltare lentă, dar sigură a tuturor organelor. Dau lapte cu ţârâita până le pui Aurel Tămaş şi-atunci încep să râurească hectolitri. Amândouă mor de la damful opac de pălincă din ziua în care promovează “U” Cluj înapoi în A.
c) doi vecini moldoveni
Caprele au parte de o dezvoltare spectaculoasă a organelor feminine şi de una boccie a celor masculine. Când dau lapte, când nu dau, deci ba un vecin e gelos pe altu’, ba altu’ pe celălalt. O capră moare de foame, alta de nervi c-au furat-o arbitrii.
d) doi vecini olteni
Caprele au parte de o dezvoltare tip “cincinal în patru ani şi jumătate”. Sunt renumite şi apar la toate televiziunile centrale ca fiind cele mai capre din toată Europa de Est, dar la balcaniade eşuează lamentabil because of one too many zaibărs. Lapte ştiu să dea, dar preferă să ia de la alţii. O capră emigrează şi moare pe alte meleaguri, cealaltă rămâne acasă şi moare speranţă.
e) doi vecini secui
Caprele au parte de o dezvoltare strict după modelul maghiar, bine gândită şi neinfluenţată de metodele româneşti. Produc lapte punctual şi exact atât cât trebuie. Una moare într-un meci crunt de hochei, alta de bătrâneţe, fără a vorbi niciodată vreo boabă de română.
f) doi vecini bucureşteni
Caprele sunt artificiale, că doar nu-s ţărani să ţină animale domestice la oraş, gen. Au organe marfă dă tot, frate, da nu creşte, că nu e biologice. Laptele să ia dân frigider, duuuh! Una e zdrobită la un derby bucureştean, alta ajunge gonflabilă pe Magheru.
g) doi vecini de etnie romă
Caprele sunt de import din Germania. Au organe marfă dă tot şi creşte, că e biologice, mă jiur, uită-te dacă nu crezi. Lapte ştiu să dea, dar preferă să ia de la alţii. O capră moare după o luptă cu săbii ninja, alta în direct la OTV.

notă1: nu fiţi şovini, vă rog, regiunea de provenienţă a proprietarilor caprelor nu are nicio legătură cu destinul caprelor, care, după cum am menţionat şi mai sus, nu au niciun fel de naţionalitate sau apartenenţă la vreo minoritate.

notă2: dacă nu înţelegi analogiile fotbalistice, vezi să nu-ţi sară vreun pop-up în vagin când ieşi de pe pagina asta.

notă3: eu nu am fost misogin la notă2, e opţiunea firească a oricărei domnişoare să nu fie interesată de fotbal.

Mă tot întreabă lumea de ce nu mai scriu pe blog aşa că m-am hotărât să mai scriu un post. Ca să fie bine.

later edit: dacă mai inserez şi o poză şi-un clip de pe youtube e chiar supercorespunzător, é?

Gogu Electronicu se suie pe lună în fiecare uichend unde-şi dă ghionturi cu pretenarii sau stă şmecher sub şapcă în timp ce capra manga-i zbenguie alături spre a-i provoca delicii.

abordat fiind de o idee, lui Gogu nu i s-au aprinds beculeţele, aşa că şi-a luat o instalaţie de lumini

malfuncţiunea e că luminează şi la soare.

Magogu electronicu se suie pe lună în fiecare weekend şi uneori şi pe luni străineze. n-are nevoie de instalaţie, electroluminează tot timpul.
pozează hiper-orice iar diva manga îi zboară la semi-înălţime prin jur

abordat fiind de o idee, Magogu se ţinu bine de ea şi îşi luă un electrosceptru.

năcazu e că-i plin de sceptre.

Da’ Xzibit zice că-i ok.