Subţirică
Subţirică e porecla nerostită a unui adolescent de la tine din cartier. E tocilar, cu un măr al lui Adam proeminent, cu mers de antilopă şi cu un surâs tâmpit de Mona Lisa veşnic pe buze. Taică-su ceartă de pe geam copiii că se joacă fotbal şi îi distrug florile. Şi tot timpul, după ce îi ameninţă cu ruptul urechilor şi îi înjură de mame, le recomandă să citească Biblia.
Subţirică nu se joacă decât cu nişte prieteni de-ai lui care vin pe biciclete să-l ia şi apoi pleacă în haită. Toţi aduc aminte de Cănuţă-om sucit şi au tricouri cu formaţii de power-metal. Subţirică şi Cănuţii pe biciclete arată ca o compoziţie de Arvo Part*, lanţul de la fiecare bicicletă cântărind mai mult decât posesorul ei.
Nimeni nu-l salută pe Subţirică şi când trece pe lângă băieţaşii de la colţ se lasă tăcerea, ruptă doar din când în când de câte o remarcă batjocoritoare. El încetineşte un pic pasul, spre a îi sfida, pentru că e acel tip de tocilar îngâmfat, care nu ţi-ar da nici mort să copiezi la lucrări. Mâinile i se leagănă larg ca două balansoare suspendate şi merge cu nasul pe sus, de frică să nu fie cocoşat pe stradă.
Subţirică poate locui chiar la tine în bloc sau în scara de vis-a-vis. Când va fi mare, aproape sigur va inventa un nou Microsoft şi va fi plin de bani. Atunci va veni cu maşina decapotabilă pe stradă, va da drumul la maxim la o piesă proastă de la Manowar şi îţi va arăta muie.
Sfatul meu
- pentru băieţi: bateţi cuba cu el ori de câte ori îl vedeţi şi spuneţi-i s-o ţină tot aşa, vă va ţine minte când va avea miliarde.
- pentru fete: pune-ţi-l să semneze un cec pentru anul 2025 prin care se obligă să vă dea 10.000 de euro ca să faceţi sex cu el acum.
Nu mai pierdeţi timpul! Valorificaţi-vă tocilarii!
*Arvo Part = unul din tatalor ai minimalismului
June 10th, 2008 at 9:29 am
eu n-am avut un subtirica. mi-am ratat copilaria. cel mai aproape de subtirica era un tip inalt, cocosat, slab si tamp, care vorbea de rusi si de bomba cu hidrogen intr-un mod enervant, agramat si tamp, da’ se considera expert. se imbraca in “costum de camuflaj” la scunsa (hainele de vanatoare ale lu’ tac’su) si se intindea in iarba crezand ca n-ai cum sa-l vezi. si-a supt degetu’ pana prin gimnaziu. i se zicea “muc”. ma gandesc schimb “copilarie” pentru “copilarie intr-un cartier cu un subtirica”. rog seriozitate, exclus aventurierii.
June 10th, 2008 at 3:20 pm
ofer ciorapi cu “muie dinamo” la schimb cu elixirul tinereţii