Niciodata nu am dansat ceva asemanator cu tango. Niciunul din dansurile pe care le-am incercat nu m-a facut sa simt ce am simtit dansand tango. Imi plac si alte dansuri insa mi se par un pic sarace. La salsa, vii cu o tehnica exceptionala si dansezi perfect. Lipseste insa ceva. Parca e doar spectacol, fara sa existe o conexiune reala intre parteneri. Tango-ul mi se pare ceva mai profund, e o stare interioara care se materializeaza in ritmul muzicii. E o stare de libertate extrem de frumoasa. O imbratisare care prinde viata. E concentrare si empatie, ascultare si daruire, emotie transformata in creativitate prin miscare.

La tango se pune mult accent pe conexiune. Multi oameni au impresia ca intre partenerii care danseaza tango trebuie sa existe o relatie de iubire. Nu e asa, poti sa dansezi cu (aproape) oricine, insa trebuie sa fie mai mult de doua trupuri alaturate care realizeaza niste pasi.

Conexiunea inseamna tocmai o legatura invizibila intre cei doi, o comunicare foarte fina. Mi s-a intamplat sa nu pot dansa cu anumite persoane, sa existe un anumit blocaj. Cu altele, dupa o perioada de adaptare ne sincronizam, ajungem pe aceeasi lungime de unda si simtim muzica in mod similar. Si cel mai minunat e atunci cand totul devine atat de fluid incat e ca si cum cele doua trupuri se armonizeaza perfect si devin unul. Atunci uiti de tot ce te inconjoara.

Nu degeaba se spune ca e nevoie de doi ca sa dansezi tango. E un dans care nu functioneaza decat daca doi oameni doresc sa ii dea viata.

“In tango, you move with your partner and with the music. The relationship between you and your partner is not personal. What is personal between the two of you is that you both are trying to caress the music with your feet. A good tango dancer is one who listens to the music. We dance the music, not steps. You see, we are painters. We paint the music with our feet.” Miguel Zotto