Cand ma gandesc la unele schimbari mi se face frica. Pana acum ceva vreme nu stiam cum sa o explic. Acea stare de nehotararare inainte de a pasi, analiza altor posibilitati si alternative. Daca nu e bine? Daca e gresita directia? Am simtit de multe ori teama ca daca fac un pas, in spatele meu se deschide prapastia si nu mai pot sa ma intorc anapoi. Frica de a nu putea reveni la ce a fost inainte.

E ca si cum fiecare situatie ar avea gravata sentinta “pana cand moartea ne va desparti”. Scary.

De teama ca va fi pentru totdeauna, stam prea mult intepeniti inainte de a schimba ceva important pentru noi Sa fie din cauza ca suntem sanctionati daca ne razgandim (de propria constiinta sau de parerea celorlalti)?

Nu intamplator am un exemplu. Ma gandesc sa revin in Romania din motive pe care poate o sa le detaliez alta data. Am intors situatia pe toate partile, mi-a fost destul de frica sa nu iau decizia gresita, am analizat costuri de oportunitate, am primit intrebari din partea celorlalti.

Mi-era un pic groaza de intoarcerea in Romania. Poate intr-un coltisor inca mai imi e. Stiu insa ca nu aleg un drum infundat, am posibilitatea sa ma intorc oricand aici (in Franta) sau sa ma duc in alta parte, dupa cum simt si vreau. Am certitudinea ca daca vreau, pot sa aleg oricand alta cale.

Acestea fiind spuse, o sa incerc sa nu mai pierd din vedere faptul ca de multe ori, in viata, hotararile nu sunt definitive.