uvLayer – raftul multimedia

March 30th, 2009
scris de lexu

Zilele trecute căutam ceva exemple de aplicaţii dezvoltate în Adobe Flex. Sunt genul de “chestii” la care mă aşteptam să arate bine şi să ştie să facă treburi faine, în ideea că oamenii care pun mâna şi le lucrează nu o fac din plictiseală şi mai sunt şi destul de migăloşi.

Ce face uvLayer? Caută prin YouTube şi Flickr (luate împreună sau separat) şi mă lasă să învârt pe dejte clipuri şi poze: să le apuc şi să le trag, să le ordonez, aranjez, să le public aşa ordonate sau grupate aiurea şi chiar să le împart cu tovarăşii de instant messenger (gtalk în cazul meu) sau de reţea socială – şi anume Facebook pentru moment, deşi nu folosesc, aşa că nu mă prea afectează :)

Azi am download-at şi am început să mă joc şi cu versiunea desktop a aplicaţiei, ce funcţionează datorită Adobe AIR.  Una peste alta, nu cred că o să mă plictisesc prea repede mai ales cum am început să sap pe YouTube în discografia lui nenea Dylan.


3 Comments comment feed

8 Martie

March 8th, 2009
scris de lexu

Semnificaţia zilei de 8 Martie mi-a scăpat mereu. Ar fi uşor de presupus că începutul de primăvară poate fi asociat cu începutul de viaţă, cu naşterea şi renaşterea, cu începutul sau reluarea ciclului de fertilitate în natură. Mergând mai departe cu presupunerea, societăţile generic numite “păgâne” au avut în mare măsură şi încă au (cele existente şi astăzi) ca fundamente religioase culte ale fertilităţii, ceea ce le-ar putea face caracterul matriarhal mai uşor de înţeles. Concluzia ar fi simplă: precum multe alte simboluri şi credinţe reciclate, cultul feminităţii asociat cu începutul primăveri calendaristice se regăseşte şi în societatea modernă în care trăim în prezent.

Interesant însă incorect. Aparent îmi este uşor să construiesc premise ce au la bază o serie de cunoştinţe de cultură generală, însă interpretarea mea e greşită datorită felului în care am fost învăţat să pun cap la cap lucrurile.

Îmi amintesc cum, având vreo 5 ani, am vrut să-mi pun la încercare dibăcia de a scrie pentru a face două felicitări de 8 Martie pentru mama şi bunica. Decorate din belşug cu flori, acestea aveau în mijloc textul “La mulţi ani de o martie“. Cu siguranţă aş fi reuşit să scriu opt, doar că nu stăpâneam conceptul zilei de 8 Martie, calendaristic vorbind. Aşa mi se păruse că se numeşte sărbătoarea, aşa am scris :)

Întâmplarea face ca abia astăzi, profitând de vremea mohorâtă de afară, de confortul iatacului meu şi de suportul tehnic al reţelei wireless nesecurizate a unui vecin, am hotărât să aflu ce e cu ziua de 8 Martie. E ziua mamei? E ziua internaţională a femeii? E credinţă păgână? E invenţie capitalistă?

E ziua în care femeile au primit drept de vot în Rusia, însă culmea, nu a fost o zi de Martie, ci una de Februarie, 23 Februarie, datorită calendarului ortodox de rit vechi. Cu timpul a devenit Ziua Internaţională a Femeii şi a fost sărbătorită mai cu seamă în aria de influenţă sovietică. Cam prin aceeaşi arie a rămas şi România într-o companie mai mult sau mai puţin selectă ce în 8 Martie sărbătoreşte şi Ziua Mamei. Nu e cazul şi pentru alte ţări foste comuniste. În Cehia controversa în ceea ce priveşte legitimitatea datei continuă, tocmai datorită apartenenţei la moştenirea comunistă.

În sfârşit ştiu ce şi cui urez, însă prefer să o fac în particular, nu pozând în cel care “politically correct” fiind face urări la grămadă pentru a strânge puncte. Nu ar fi o urare sinceră. În consecinţă ar fi şi lipsită de valoare.


No Comments comment feed