Fluturaşi în stomac…

Aţi fost vreodată atât de îndrăgostite încât să simţiţi că un stol de fluturaşi vă zboară prin stomac? Fluturaşi care încep să-şi facă de cap atunci când ne aşteptăm mai puţin şi, de obicei, când suntem în preajma cuiva anume. Dar totuşi nu stomacul, ci inima e considerat organul iubirii. Ne dăruim unii altora inimile pe plase roz sau prin bomboane de ciocolată, dar când a fost ultima oară când aţi simţit un junghi în piept?

Cel mai adesea am auzit fete cărora dragostea le-a dat un pumn în stomac. Şi le-a lăsat pumnul acolo… Fete care au primit o lovitură atât de puternică, încât au simţit că se rup în două. Stolul de fluturaşi a fost nimicit deodată şi au rămas doar câteva exemplare, care se încăpăţânează să nu plece, în ciuda a tot ceea ce este raţional. În timp, pumnul se va face mai mic şi fluturaşii rătăciţi se vor îneca în singurătate făcând loc unor noi stoluri de fluturi coloraţi.

Populaţiile acestea de fluturi ne fac pe noi, fetele, să visăm. Bat din aripioarele lor agitate până când avem impresia că totul este posibil. Încetăm să mai mâncăm, pentru că nimic nu mai are loc în stomac în afara armatelor de aripi şi ne bucurăm că suntem la cea mai bună cură de slăbire. Însă atât în realitate, cât şi în interiorul nostru, fluturii trăiesc puţin.

Şi ce se întâmplă cu noi atunci când ei renunţă, obosiţi, să mai bată din aripi? Căutăm un motiv ca să-i trezim la viaţă sau aşteptăm să fim invadate de noi batalioane de fiinţe mici care să ne dea motive de fericire?

Blond cu ochi albaştri…

Asta era idea multor fetiţe despre băiatul ideal. Nu se punea preţ deloc pe caracter sau alte trăsături. Am crescut şi gusturile noastre s-au schimbat. Dar asta nu înseamnă că am evoluat prea mult. Acum vrem tipi înalţi (evident între anumite limite), cu spate lat (dar nu cât un dulap) plus multe alte caracteristici care nu merită enumerate.

Sunt prea pretenţioasă, de-aia nu am prieten…Am auzit atâtea fete singure spunând asta, încât nu-mi dau seama dacă chiar sunt pretenţioase sau sunt resemnate cu ideea că nu au prieten. Din punctul lor de vedere nu s-au resemnat. Adică nu au ales să fie cu un tip care nu îndeplineşte standardele pe care şi le-au stabilit. Şi din nefericire, standardele alea sunt de obicei extrem de fanteziste şi rareori apare băiatul care să se încadreze în tipar.

Dar ce se întâmplă dacă băiatul care e potrivit pentru tine nu se încadrează în tiparele pe care tu singură le-ai croit? Atunci ar fi momentul ca celelalte simţuri să intre în acţiune. Să-ţi închizi ochii şi să-ţi activezi toate celelalte simţuri. Să-i simţi căldura mâinii care reflectă căldura din sufletul lui, să-i asculţi vocea care îţi şopteşte cuvinte în ureche, să-i simţi mirosul… Dincolo de ceea ce vedem sunt atâtea alte lucruri care dezvăluie un om şi care adesea trec pe lângă noi fără să le observăm.

Sofia a făcut asta. A trecut repede peste obsesia cu intervalul de înălţime în care trebuie să se situeze prietenul după ce Thomas i-a intrat în suflet. Mara şi-a prins blondul cu ochi albaştri. Până la urmă ţine şi de norocul fiecăreia dintre noi. Poate îţi găseşti băiatul care să fie tot ce îţi doreai sau poate băiatul pe care l-ai găsit e tot ce îţi doreşti.

Dacă nu ai încă alături acei ochi albaştri care să te privească cu toată dragostea cel mai bine ar fi să-ţi închizi ochii tăi. Să încetezi să mai cauţi ceva ce poate nici nu există şi să începi să cunoşti ceea ce e chiar lângă tine. Cel mai probabil vei fi surprinsă de ce vei găsi.

Schimbări

Schimbările apar tot timpul în viața noastră. Unele sunt binevenite, însă sunt și schimbări care ne aduc doar lacrimi în ochi. Însă, eu cred, că sunt foarte interesante acele schimbări pe care le fac fetele în momentul în care sunt îndrăgostite.

Nu am să vorbesc despre fetele care își schimbă felul lor de a fi, pentru a se mula pe dorințele vreunui tip, ci despre fetele obișnuite, ca și mine, care găsesc motivație în sentimentele lor pentru un băiat. Primul efect ar fi că ești mult mai activă. Vrei să faci mereu ceva. Câteodată, ceea ce întreprinzi, e doar pentru a te afla mai aproape de el. Dar și când aceasta nu se întâmplă, simplu fapt că ieși din casă și din rutina ta zilnică te face fericită.

Un alt efect, care se manifestă la multe dintre noi, este lipsa poftei de mâncare. Evident acest efect este unul extrem de agreat de toate fetele: un băiat e cea mai bună motivație de a slăbi. Gândul la el te face să nu te mai afunzi în ciocolată, însă e și foarte riscant, căci atunci când ți se spulberă toate speranțele nu ai altă soluție decât să te lași copleșită de ceva dulce într-un ambalaj drăguț. S-ar putea să ai însă norocul ca acest ceva dulce să nu fie o ciocolată, ci un alt tip, care să fie cucerit de eforturile tale de a-ți arăta adevăratul potențial.

Apariția unui nou tip în peisajul sufletului tău determină și schimbări de garderobă (nu că ar fi necesar un motiv pentru a face ordine în dulap). Fiecare fată își va dori haine care să o scoată în evidență. E nevoie mereu de ceva nou, poate o schimbare de look pentru a-l determina pe el să te observe. Nici măcar schimbatul culorii unghiilor în funcție de vestimentație nu pare o corvoadă, chiar dacă singurele care vor observa sunt cele mai bune prietene ale tale.

Toate aceste schimbări pornesc din credința noastră că nu suntem destul de bune pentru el. Încercăm să ne schimbăm puțin câte puțin pentru a-i arăta că putem fi mult mai mult decât ce știa el despre noi. De cele mai multe ori nu obținem băiatul pentru care am făcut toate aceste sacrificii… poate nici nu îl mai vrem la sfârșitul transformării. Dar nu trebuie să aruncăm la coș și atitudinea pe care am dobândit-o. Dacă a fost nevoie de un băiat pentru a produce o schimbare în tine și până la urmă nu ai ajuns în brațele lui nu-ți rămâne decât să îmbrățișezi schimbarea.

Semnalele băieților

Am studiat legea de transmitere a semnalelor a lui Thomas de atâtea ori, încât am devenit expertă în transmitere. Dar nu mi-am pus niciodată întrebarea cea mai importantă. Dacă o privim cu atenţie legea este într-un singur sens. Adică băieţii nu trimit şi ei, la rândul lor, semnale? Care sunt ele? Am vreun aparat de recepţionare a acestor semnale? E deschis?

Trebuia să investighez această problemă şi cum nu mai puteam avea încredere în Thomas, care m-a ţinut în întuneric mai bine de un an, trebuia să apelez la alţi experţi. L-am prins la o bere pe Șerban şi l-am întrebat care e maniera în care un băiat îi arată unei fete că o place. Din nefericire, Șerban nu a putut să-mi dea o lege generală, ca cea a lui Thomas, ci s-a rezumat la un caz concret. Se pare că un băiat îi arată unei fete că e atras de ea întinzându-se cât mai mult pe scaun până când mâna sa îi cuprinde spatele fetei, ajungând astfel din ce în ce mai aproape de ea. Potrivit lui Șerban fata ar trebui să răspundă cu nişte atingeri discrete pe picior, pentru a-i arăta băiatului că merge în direcția bună.

Totul pare destul de simplu. Şi totuşi e complicat. Sunt atâtea situaţii. De unde şti ce înseamnă un gest de-al lui sau altul? Doar de vreo lună am aflat şi eu că, dacă un tip te ţine de mână nu ştiu cum înseamnă ceva şi toată lumea ştia asta încă de la grădiniţă. Mai puţin eu…

Tudor, amicul meu de mers la agăţat, mi-a spus că eu gândesc prea complicat. Adică îmi fac o mie de gânduri înainte de a se întâmpla ceva. În plus am idei preconcepute. Spre exemplu un tip nu e beat, potrivit standardelor masculine, atâta timp cât nu pică pe jos, iar dacă eu o să-i spun că e beat nu o să rezolv altceva, decât să-l fac pe respectivul să se supere pe mine.

Tudor e împotriva semnalelor. Ar da de pământ cu legea lui Thomas şi asta pentru că e adeptul comunicării. Potrivit lui nu ar mai trebui să deduc nimic pentru că fiecare crede ce îl tună prin cap şi iese o varză. Se pare că cea mai bună soluție e să vorbești cu un băiat, dacă ai impresia că poate fi ceva între voi, să insiști moderat (fără a-l dispera pe săracu). Dar cum poți să știi că poate fi ceva între voi dacă nu recepționezi nici un semnal?

Până la urmă nu-mi rămâne decât să aștept să ies cu el în oraș și să văd dacă se întinde înspre mine, respectând modelul prezentat de Șerban. Atunci, simțind că poate fi ceva între noi, voi putea urma sfatul lui Tudor și să vorbesc cu el. Ce mă împiedică să vorbesc încă de acum cu el? Teama de eșec. Plus o credință stupidă că băiatul ar trebui să fie cel care face primul pas. Dar asta începe deja să semene cu o altă discuție.

O pereche de pantofi

Am mai vorbit pe blog despre pantofi. În special despre modul în care o pereche de pantofi poate să facă o femeie fericită. Dar cum e cu pantofii lui? În afară că o tipă poate să-i dea papucii unui tip sau că își poate primi colecția de săndăluțe cu un bilețel de adio atașat, ce se întâmplă cu restul pantofilor? Ne afectează aceștia în vre-un alt fel viața sentimentală?

Lara e de părere că da. Poate părea ciudat, dar Lara folosește pantofii pentru a filtra băieții. Se pare că o singură pereche de pantofi poate fi suficientă pentru ca Larei să nu-i mai placă un tip. Sofia era atentă de când o cunosc la felul cum arată pantofii sport ai băieților și primeau puncte bonus cei care își păstrau încălțările imaculat de albe. Și a fost o simplă pereche de sandale care m-a determinat să nu-l plac pe fostul prieten al Marei. Până la urmă s-a dovedit că nici ea nu-l plăcea prea mult.

Eu și Mara chiar am făcut odată un top la un curs extrem de plictisitor. Trebuia să desemnăm cei mai urâți și cei mai frumoși pantofi. Din cei zece participanți la curs am ales cu ușurință un câștigător și un, de departe, învins. Dar doar acum mi-am dat seama că pantofii reflectă și modul în care acești doi băieți sunt percepuți de fete. Pantofii negri de piele, gen proaspăt cumpărați de la piață, îl fac pe posesor să-și caute cu disperare o prietenă, în timp ce pantofii sport de firmă nu-l jenează în nici un fel pe cel care îi poartă.

Totuși de ce noi, fetele, găsim chestii atât de mărunte pentru a respinge un tip? Până la un anumit punct e adevărat că o pereche de pantofi exprimă personalitatea unui băiat, dar în același timp e adevărat și faptul că uneori ne scapă printre degete niște băieți deosebiți din cauza unor prejudecăți. Lara a recunoscut că au fost băieți care nu au trecut de filtrele ei. I-a respins imediat, însă după ce a apucat să-i cunoască drept prieteni și-a dat seama că ar fi niște iubiți grozavi. Și asta pentru că, până la urmă, un om înseamnă mult mai mult decât pantofii pe care îi poartă.

Inattentional blindness

Nu ştiu dacă aţi auzit de inattentional blindness. E un fenomen extrem de interesant. Se pare că atunci când îţi concentrezi atenţia asupra unui lucru, ai toate şansele să ratezi ceva mult mai important, care se găseşte chiar sub nasul tău. Prima chestie care mi-a venit în minte atunci când am aflat despre asta a fost modul în care se transpune acest fenomen în relaţiile dintre oameni. Se spune că iubirea e oarbă, dar la fel de oarbă e şi găsirea persoanei pe care să o iubeşti?

Lara e oarbă în relaţii. Şi asta pentru că în urmă cu doi ani a găsit pe cineva care a trecut de toate filtrele şi i-a intrat în suflet. Dar curând Lara şi-a dat seama că iubirea e un drum cu două sensuri… şi din partea lui nu venea nici un sentiment. Totuşi Lara a continuat să meargă pe acest drum dintr-o inerţie inexplicabilă.

M-am întrebat de multe ori de ce noi, fetele, avem tendinţa masochistă de a rămâne fixate pe tipi care nu dau doi bani pe noi. Lara mi-a spus că după un timp nu te mai preocupă aşa de mult. Rămâne undeva în sufletul tău, iar când îl vezi anumite sentimente îţi renasc. Dar totuşi de ce mai este el acolo? Ştii că nu simte nimic pentru tine şi totuşi laşi să trăiască în tine iluzia unei posibile relaţii. Probabil că te gândeşti că dacă nu mai este el acolo vei avea un mare gol în suflet şi aştepţi să apară cineva care să umple golul.

Dar cine poate să umple un gol care nu există? Şi asta pentru că orice alt tip va fi inevitabil comparat cu actualul ocupant al sufletului tău. Şi ce şanse are un necunoscut în faţa tipului pe care tu l-ai urcat timp de doi ani pe un piedestal?

Aproape toate fetele pe care le cunosc eu au fost, la un moment dat în situaţia Larei. Şi fiecare dintre ele a avut de ales între două variante: să se complacă în această situaţie, mergând pe un drum care nu duce nicăieri sau să-şi golească sufletul. Totuşi, cele mai norocoase au fost cele care au găsit un tip care să-l doboare pe cel de pe piedestal şi să-i ocupe locul.

How to lose a guy in 10 days?

Sunt sigură că toată lumea a văzut sau măcar a auzit despre acest film. Prima mea reacţie când am auzit titlul a fost: de ce nu au făcut un film despre cum să cucereşti un tip în 10 zile. Ar fi fost mult mai util. Aş fi avut şi eu şi multe alte fete singure multe de învăţat. Astfel am aflat doar cum să scapi de un tip pe care nici măcar nu poţi să-l prinzi.

Chiar e nevoie de 10 zile pentru a scăpa de un tip? Adică sunt sigură că poţi scăpa de un tip şi în mai puţin de 10 zile. Ar trebui să scriu un ghid despre cum poţi scăpa de un tip în 10 minute. Evident că asta depinde de situaţie.

Cazul 1 a mai fost tratat şi într-un alt post, dar este extrem de des întâlnit în viaţa reală a unei fete singure, aşa că merită reamintit. Locaţia e, evident, un club de agăţat, dar la fel de bine se poate să fie şi pe stradă. Tipul face o mişcare, pune mâna pe ceva, iar apoi pune veşnica întrebare singurică? Aici nici măcar nu sunt necesare 10 minute, un suficient cu prietenul urmat de indicarea unui tip care ar putea să îndeplinească acest rol e suficient pentru a pune pe fugă orice admirator.

Cazul 2 ar fi un blind date. Nu cunoşti tipul şi evident vrei să-i dai o şansă, mai ales că te-ai săturat de singurătate. Dar atunci când nu se întâmplă nimic, când nu simţi atracţie faţă de el cum procedezi? Nu poţi să-i spui direct asta pentru că l-ai jigni foarte tare şi nici ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se spună verde-n faţă lucrul ăsta. Aşa că sunt mai multe modalităţi prin care poţi să-i arăţi asta:

-          la întâlnire poţi să fi mai concentrată asupra televizorului decât a lui. Cam în toate localurile din complex e un televizor, aşa că nu ar trebui să ai nici o problemă cu asta. Dacă e un meci şi îi pui o întrebare despre fotbal la care nu o să ştie să-ţi răspundă sunt slabe şanse să te cheme şi la a doua întâlnire. Cu siguranţă că i-ai rănit orgoliul de mascul.

-          dacă te duce la film ai grijă să te concentrezi asupra pop cornului. Nu contează că mănânci până ţi se face rău (am făcut asta şi ştiu cum e) trebuie să nu-i arăţi că eşti dispusă să treci relaţia la următorul nivel. Nu-ţi ţine mâna aproape de el ca să te poată lua de mână. Odată ce te ţine de mână e mai greu să-l laşi.

-          un alt mod în care îl poţi face să te uite e să ieşi cu el la întâlnire şi să vorbeşti cu alţi tipi la telefon. Dacă găseşti pe cineva care să te întrebe despre cum a fost cu o seară înainte la agăţat e şi mai bine.

-          dacă tot nu a înţeles, poţi să nu-i răspunzi la mesaje sau la telefon, să te pui pe invisible pentru el pe mess sau pur şi simplu să-i spui că nu îl vezi în viitorul tău. Oricum trebuie să-l anunţi cumva. Ai grija totuşi cu invisible. Săptămâna asta mi s-a întâmplat cea mai aiurea chestie. Cineva m-a căutat pe IMvisible.ro şi am apărut într-un fel de top al accesărilor. Dintr-o dată am fost apelată de vreo 10 tipi pe mess cu figuri de deţinuţi şi ID-uri foarte sugestive asupra naturii discuţiilor pe care doreau să le poarte.

Cazul 3 e preferatul meu. E vorba de un tip pe care l-ai agăţat fără să vrei. I-ai trimis cumva semnale fără să-ţi dai seama că aplici legea lui Thomas. El le-a recepţionat şi a reacţionat. Dar tu, prostuţa de tine, nici nu te vedeai cu tipul acela. Aşa că te-a surprins când ţi-a răspuns la semnale. Şi ce e cel mai aiurea e că tu nu ai putut să-i răspunzi cu 1 sau 0 la întrebarea îţi place de mine? În afară de faptul că nu ai putut să recunoşti faptul că i-ai trimis nişte semnale la care el ţi-a răspuns mai sunt şi alte metode de a-l îndepărta de tine definitiv.

-          plânge-te că eşti singură şi că toate prietenele tale te-au părăsit. Tipilor nu le plac fetele fără prietene, pentru că vor să mai aibă şi ei timp pentru prietenii lor.

-          compară-te cu alte fete. Preferabil una pe care o cunoaşte şi el. Nu o să-ţi poată spune că arăţi mai bine decât ea, dar o să ştie că dacă va fi prietenul tău va trebui să facă asta mult mai des decât şi-ar dori.

-          şi piesa de rezistenţă: spune-i că eşti îndrăgostită de altcineva. Dacă e vorba de un prieten de-al lui şi mai bine. Nu o să mai vrea să te vadă niciodată şi o să te dispreţuiască pentru totdeauna.

Eu am fost în toate cazurile astea şi am urmat fiecare pas descris aici. Rezultatul e că sunt singură. Sunt singură şi nefericită. De multe ori mă gândesc cum ar fi fost dacă… dar e prea târziu. Nu pot să mai zic: glumeam, de fapt sunt singură. Nu pot să-mi scot mâna din pop-corn şi nu pot să mai spun 1 oricât de mult mi-aş dori asta. Aşa că acum aştept să mai apară un tip care să se încadreze într-un caz, sperând că poate am învăţat ceva.

Odd vs. Even

Teoria numerelor am învăţat-o din şcoala primară. Ştiam că numerele pare sunt cele cu pereche, iar numele impare sunt fără pereche. Destul de simplu chiar şi pentru un elev de clasa a doua. Şi totuşi nu a fost la fel de simplu pentru studenta Maia, care a citit despre numerele even şi odd. Sătulă să tot audă întrebări de genul: care era even şi care odd? Mara a găsit o cale să-mi explice astfel încât să nu mai uit (cel puţin cât o să fiu singură). Gândeşte-te că numerele astea sunt oameni, mi-a spus ea. Pe de o parte sunt oamenii cuplaţi, adică cei even, iar pe de altă parte sunt cei ciudaţi, adică odd.

Mara avea dreptate cu această aplicaţie a matematicii din şcoala primară în relaţii. Dar mai era o regulă destul de simplă. Două numere odd puse la un loc formează un număr even. Aşa că nu îmi rămânea altceva de făcut decât să caut pe cineva la fel de singur ca şi mine. Doar că până la momentul în care îmi găseam prieten, trebuia să găsesc cu cine să merg la agăţat.

Cum nu prea mai aveam multe prietene singure am fost nevoită să introduc în grupul de agăţat şi doi băieţi şi a fost mult mai funny decât atunci când mergeam doar fetele. Nu ne plictiseam niciodată, căci aveam tot timpul un băiat cu care să dansăm. În plus, arătam tuturor tipilor de pe ringul de dans că suntem disponibile, ceea ce făcea să crească numărul de agăţături pe seară. Şi poate că cel mai bine era că îi aveam pe ei atunci când ne aborda vre-un tip care nu ne plăcea.

De când am mers prima oară în D’arc cu fetele mi-am dorit ca la cea mai tâmpită întrebare (singurică?) să pot răspunde că sunt cu prietenul. Şi ocazia a venit. De data aceasta erau nişte tipi care agăţau în grup. Erau mici şi piperniciţi pe lângă Tudor, aşa că nu am putut să scap ocazia. După ce i-am anunţat că s-au interpus între mine şi iubirea vieţii mele, cei doi s-au făcut mici de tot şi au dat mâna cu Tudor, extrem de surprins de tot ceea ce se întâmplă, felicitându-l în acelaşi timp. Tudor a ajuns atunci la o concluzie, şi anume că noi suntem nişte neserioase. Se pare că toţi băieţii aceia ar fi vrut să fie cu noi măcar până dimineaţa, dar noi ne mulţumeam să stăm lângă ei două dansuri şi să trecem la următorii, evident după ce le dădeam raportul amicilor noştrii de agăţat.

După toate seriile astea de ieşit în oraş singura pereche pe care am adus-o acasă a fost cea formată din Tudor şi Rareş. Mi se pare foarte interesant cum apar perechile în relaţii. Spre exemplu dacă te desparţi de cineva îi dai papucii. Adică îi dai perechea lui de papuci să o plimbe cu altcineva. Ţin minte că era mai demult o reclamă, din care reieşea că o femeie, în cazul în care e fericită îşi cumpără o pereche de pantofi, iar dacă e tristă îşi cumpără două. Pentru unele femei pantofii erau suficienţi. În cazul meu supărarea era alungată de o pereche de cercei.

Acum am o colecţie destul de mare, însă nu-mi place să port decât cerceii care au o poveste. Nu ştiu de ce, când am mers la Avatar am luat prima pereche de cercei din seria nu ai ştiut la examen şi trebuie să faci ceva să te simţi mai bine. Nu i-am mai purtat de un secol, însă atunci i-am plimbat prin jumătate din oraş şi prin tot mallul ca mai apoi să-mi dau seama că am pierdut unul dintre ei. Acum nici măcar cerceii mei nu mai aveau pereche. Era inutil să-i mai caut. Trebuia să fiu fericită că măcar de Revelion mi-am recuperat pantofii şi nu m-am transformat într-o cenușăreasă beată fără prinţ (dar asta e cu totul altă poveste şi nu ştiu dacă merită spusă).

Cerceii păreau pierduţi pentru totdeauna. Şi totuşi…A doua zi m-am întâlnit din întâmplare cu una dintre fetele cu care am fost la mall. În palmă avea cercelul meu, pe care l-a găsit cu câteva minute înainte în complex. Eram atât de convinsă că l-am pierdut, încât nici nu mai îndrăzneam să sper. Dar cercelul era acolo, în mâna ei, semn că atunci când credeai că nu mai există speranţă se întâmplă ceva care face ca din unu să devină doi.

Nu am timp

Dacă ai prieten trebuie să-ţi faci timp pentru el. E o regulă pe care o ştie orice fată. Undeva în programul tău aglomerat trebuie să aibă loc şi el. Dacă eşti o fată singură găseşti tot felul de momente pe care le-ai putea umple cu un prieten, doar că nu ai cu cine.

Ela e o norocoasă. Şi asta pentru că îl are pe Sebastian. Sunt împreună deja de câţiva ani, dar efectiv petrec foarte puţin timp unul cu altul şi asta pentru că au o relaţie la distanţă. Anul acesta Ela s-a implicat în foarte multe proiecte. Pe lângă astea mai avea şi şcoală şi serviciu şi a decis că nu mai are timp pentru ceva: Sebastian. Aşa că s-au despărţit.

Deci Ela a economist timp. Timpul pe care îl petrecea vorbind pe mess cu Sebastian, scriindu-i emailuri sau vorbind ocazional la telefon. Avea mai mult timp pentru şcoală, serviciu şi proiectele ei. Doar că timpul acesta nu era canalizat acolo, ci era petrecut gândindu-se la el. Pe drumul spre şcoală, Ela exclama dintr-o dată Sebastian, iar noi contabilizam că au mai trecut încă 15 minute de ultima oară când i-a pomenit numele (de câte ori s-a gândit la el nu putem măsura). Orice tip pe care îl vedeam, era frumos, dar nu era ca şi Sebastian. Aşa că după ce de Crăciun Sebastian s-a întors, nu a mai mirat pe nimeni faptul că Ela şi Sebastian erau din nou împreună. În sufletul lor nu au fost niciodată despărţiţi.

Sunt însă cupluri care au suficient timp unul pentru altul. Iar Ela vedea asta în fiecare zi. Mara avea timp şi pentru prietenul ei, Ian, dar şi să-i raporteze lui Sebastian cum se mai simte Ela şi ce mai face. Astfel Sebastian îi oferea Elei spaţiu (şi mai ales timp), dar era la curent şi cu viaţa ei. Între timp Ela observa cum decurge relaţia dintre Mara şi Ian, relaţie pe care a numit-o opusul relaţiei ei cu Sebastian. Şi asta pentru că Mara şi Ian îşi făceau de câte ori aveau ocazia timp unul pentru celălalt. Doar că timpul lor era mereu petrecut în casă. Un prieten mi-a spus că să stai toată ziua în pat cu prietena e ca şi cum te-ai juca tot timpul pe calculator. Adică te-ai plictisi.

Totuşi, cred că prietenul acesta al meu nu îi cunoştea pe nişte vecini de palier. Au fost numiţi buda boys, datorită proximităţii faţă de baie. Toată lumea credea că e doar unul singur, căci unul dintre ei lasă uşa mereu deschisă şi îşi trâmbiţează prezenţa pe tot coridorul . Dar eu am verificat. Sunt doi. După festivalul vinului eram puţin cam ameţită, dar am decis că nu pot să mă pun să dorm mirosind a grătar. Aşa că mi-am luat prosopul şi am mers la duş, gândindu-mă că oricum nu o să mă vadă nimeni la unu noaptea. Păcat că nu m-am mai gândit şi atunci când am intrat pe uşa de la baie. Poate atunci nu aş fi aterizat pe jumătate goală în camera unor necunoscuţi. Din fericire pentru mine, tipul era prins într-un joc pe calculator cu nişte căşti uriaşe pe urechi, la fel cum stă de fiecare dată când trec pe lângă camera lor, şi nici măcar nu m-a observat. Probabil că nici lui nu îi place muzica pe care colegul de cameră o împarte cu întreg etajul.

Vorbele prietenului meu pot fi privite şi din altă perspectivă. Se pare că între unii băieţi şi viaţa lor se află un calculator. Totuşi şi între Ela şi prietenul ei se află un calculator, singurul lor mijloc de a păstra legătura. Acum câteva zile am aflat că sunt destui băieţi care folosesc calculatorul pentru a găsi o fată şi au fost destul de surprinşi când pe dc a apărut blogul unei fete singure. Toţi vroiau să ştie unde sunt fetele singure. Aşa că mai avem o speranţă. Undeva acolo, pe dc, sunt băieţi care caută.

Cecilian

Lili nu a încetat niciodată să spere. E una dintre ultimele mele prietene single (specie din ce în ce mai rară în ultima vreme), aşa că atunci când a apărut Cecilian în viaţa ei s-a gândit, că măcar pentru câteva secunde va putea să se bucure de compania cuiva. La fel ca şi celelalte fete singure, care încă nu au capitulat, nici Lili nu putea să fie indiferentă la apariţia lui Cecilian şi i-a ascultat cu deosebit interes pasiunile şi problemele în speranţa că poate, la un moment dat, va fi el cel care i le va asculta pe ale ei.

După ce am făcut un mic background check (pe hi5, că tipul nu avea facebook) Lili a primit ok-ul să continue pe pista Cecilian. La scurt timp a apărut şi o ocazie. Nu era ceea ce Lili şi-ar fi dorit, dar a făcut un sacrificiu şi a mers la Operă cu tipul. E cult băiatul. Trebuie să apreciem asta. Ba mai mult decât atât, s-au întâlnit şi cu câteva zile înainte pentru a cumpăra bilete. Scuza a fost aceea de a alege locuri care să le convină amândurora. Deşi nu pot să spun că sunt adepta ca băiatul să plătească tot timpul, la prima întâlnire ar fi frumos din partea lui să facă un mic sacrificiu. Însă Lili s-a văzut nevoită să scoată din portmoneu cei 5 lei, valoarea unui bilet la Operă cu reducerea de student.

Totuşi, Lili a mers cu Cecilian la Operă şi mai apoi, pe drumul spre casă l-a ascultat elogiind artiştii şi chiar a încercat să formuleze nişte fraze prin care să-şi exprime aprecierea faţă de spectacolul urmărit. Cecilian a decis imediat că trebuie neapărat să meargă şi săptămâna următoare, iar în ziua în care trebuia să ia biletele a sunat-o pe Lili să-l însoţească. Lili era prinsă cu treburi aşa că l-a rugat pe el să cumpere biletele, dar deja plănuia să testeze zgârcenia lui Cecilian.

Spre marea surprindere a lui Lili, cea de-a doua seară la operă nu a mai semănat deloc cu prima. Şi asta pentru că Cecilian a mai găsit nişte pasionaţi de artă pe care i-a invitat. Date-ul lui Lili părea să capete proporţii dezastruoase. Dar Lili nu e genul care să se dea bătută cu una cu două. Şi în plus vroia să vadă şi ce fel de persoană e Cecilian, aşa că în faţa prietenilor lui i-a spus că trebuie să-i dea banii. El i-a răspuns prompt: da, trebuie. Aşa că Lili a băgat din nou mâna în geantă şi a scos o bancnotă de 5 lei, dorindu-şi să fi avut la ea doar monede de 50 de bani.

Şi totuşi… întotdeauna e loc de mai rău, aşa cum avea să afle Lili în curând. Căci una dintre invitatele lui Cecilian a găsit comportamentul lui fermecător şi s-a hotărât să pună mâna pe el. Astfel, a început cu o invitaţie banală la tenis. Urma să joace la dublu. Cecilian şi Lili într-o echipă, iar ea avea să mai aducă pe cineva. Doar că imediat ce a primit numărul de telefon a lui Cecilian, tipa a întors-o puţin, scoţând-o complet pe Lili din schemă.

Şi aşa s-a terminat povestea cu Cecilian. Înainte să aibă vreo şansă să înceapă.

←Older