How to lose a guy in 10 days?

Sunt sigură că toată lumea a văzut sau măcar a auzit despre acest film. Prima mea reacţie când am auzit titlul a fost: de ce nu au făcut un film despre cum să cucereşti un tip în 10 zile. Ar fi fost mult mai util. Aş fi avut şi eu şi multe alte fete singure multe de învăţat. Astfel am aflat doar cum să scapi de un tip pe care nici măcar nu poţi să-l prinzi.

Chiar e nevoie de 10 zile pentru a scăpa de un tip? Adică sunt sigură că poţi scăpa de un tip şi în mai puţin de 10 zile. Ar trebui să scriu un ghid despre cum poţi scăpa de un tip în 10 minute. Evident că asta depinde de situaţie.

Cazul 1 a mai fost tratat şi într-un alt post, dar este extrem de des întâlnit în viaţa reală a unei fete singure, aşa că merită reamintit. Locaţia e, evident, un club de agăţat, dar la fel de bine se poate să fie şi pe stradă. Tipul face o mişcare, pune mâna pe ceva, iar apoi pune veşnica întrebare singurică? Aici nici măcar nu sunt necesare 10 minute, un suficient cu prietenul urmat de indicarea unui tip care ar putea să îndeplinească acest rol e suficient pentru a pune pe fugă orice admirator.

Cazul 2 ar fi un blind date. Nu cunoşti tipul şi evident vrei să-i dai o şansă, mai ales că te-ai săturat de singurătate. Dar atunci când nu se întâmplă nimic, când nu simţi atracţie faţă de el cum procedezi? Nu poţi să-i spui direct asta pentru că l-ai jigni foarte tare şi nici ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se spună verde-n faţă lucrul ăsta. Aşa că sunt mai multe modalităţi prin care poţi să-i arăţi asta:

-          la întâlnire poţi să fi mai concentrată asupra televizorului decât a lui. Cam în toate localurile din complex e un televizor, aşa că nu ar trebui să ai nici o problemă cu asta. Dacă e un meci şi îi pui o întrebare despre fotbal la care nu o să ştie să-ţi răspundă sunt slabe şanse să te cheme şi la a doua întâlnire. Cu siguranţă că i-ai rănit orgoliul de mascul.

-          dacă te duce la film ai grijă să te concentrezi asupra pop cornului. Nu contează că mănânci până ţi se face rău (am făcut asta şi ştiu cum e) trebuie să nu-i arăţi că eşti dispusă să treci relaţia la următorul nivel. Nu-ţi ţine mâna aproape de el ca să te poată lua de mână. Odată ce te ţine de mână e mai greu să-l laşi.

-          un alt mod în care îl poţi face să te uite e să ieşi cu el la întâlnire şi să vorbeşti cu alţi tipi la telefon. Dacă găseşti pe cineva care să te întrebe despre cum a fost cu o seară înainte la agăţat e şi mai bine.

-          dacă tot nu a înţeles, poţi să nu-i răspunzi la mesaje sau la telefon, să te pui pe invisible pentru el pe mess sau pur şi simplu să-i spui că nu îl vezi în viitorul tău. Oricum trebuie să-l anunţi cumva. Ai grija totuşi cu invisible. Săptămâna asta mi s-a întâmplat cea mai aiurea chestie. Cineva m-a căutat pe IMvisible.ro şi am apărut într-un fel de top al accesărilor. Dintr-o dată am fost apelată de vreo 10 tipi pe mess cu figuri de deţinuţi şi ID-uri foarte sugestive asupra naturii discuţiilor pe care doreau să le poarte.

Cazul 3 e preferatul meu. E vorba de un tip pe care l-ai agăţat fără să vrei. I-ai trimis cumva semnale fără să-ţi dai seama că aplici legea lui Thomas. El le-a recepţionat şi a reacţionat. Dar tu, prostuţa de tine, nici nu te vedeai cu tipul acela. Aşa că te-a surprins când ţi-a răspuns la semnale. Şi ce e cel mai aiurea e că tu nu ai putut să-i răspunzi cu 1 sau 0 la întrebarea îţi place de mine? În afară de faptul că nu ai putut să recunoşti faptul că i-ai trimis nişte semnale la care el ţi-a răspuns mai sunt şi alte metode de a-l îndepărta de tine definitiv.

-          plânge-te că eşti singură şi că toate prietenele tale te-au părăsit. Tipilor nu le plac fetele fără prietene, pentru că vor să mai aibă şi ei timp pentru prietenii lor.

-          compară-te cu alte fete. Preferabil una pe care o cunoaşte şi el. Nu o să-ţi poată spune că arăţi mai bine decât ea, dar o să ştie că dacă va fi prietenul tău va trebui să facă asta mult mai des decât şi-ar dori.

-          şi piesa de rezistenţă: spune-i că eşti îndrăgostită de altcineva. Dacă e vorba de un prieten de-al lui şi mai bine. Nu o să mai vrea să te vadă niciodată şi o să te dispreţuiască pentru totdeauna.

Eu am fost în toate cazurile astea şi am urmat fiecare pas descris aici. Rezultatul e că sunt singură. Sunt singură şi nefericită. De multe ori mă gândesc cum ar fi fost dacă… dar e prea târziu. Nu pot să mai zic: glumeam, de fapt sunt singură. Nu pot să-mi scot mâna din pop-corn şi nu pot să mai spun 1 oricât de mult mi-aş dori asta. Aşa că acum aştept să mai apară un tip care să se încadreze într-un caz, sperând că poate am învăţat ceva.

Comments (8)

Marianfebruarie 6th, 2010 at 1:37 pm

Daca esti singura nu trebuie sa fi neaparat nefericita :) . Cu siguranta o sa apara un tip , nici in deajuns , de frumos , nici in deajuns de destept … dar la care sub nici o forma nu o sa poti sa-i zici nu … :P

Silviufebruarie 6th, 2010 at 1:55 pm

Hmm… Impresionant… Trist… si Comic in acelasi timp :)

P.S. Se vede ca esti la AC dupa 1 si 0 :)

Andra Costafebruarie 7th, 2010 at 3:28 pm

Eu sunt de acord cu Marian. Daca esti singura nu tb sa fi neaparat nefericita. Nu mi se pare ca singurul mod in care poti fi fericita e sa ai un prieten.
Oricum, e tare articolul

Danifebruarie 8th, 2010 at 5:25 pm

Singuratatea e de cele mai multe ori o alegere sau o consecinta a faptului ca nu prea sti ce vrei. Sau poate ca sti ce vrei dar esti prea pretentioasa si vrei ceva ce de fapt,nu exista.
P.S Eu ma incadrez in categoria stiu ce vreau,sunt prea pretentios,ce caut nu exista ;E o categorie faina.Ar trebui facut un fan club :) ).

Valifebruarie 8th, 2010 at 9:49 pm

You need more exposure :)

Andreizfebruarie 9th, 2010 at 11:13 pm

Nu e cum zice Dani, pt unii singuratatea este o alegere rationala, cel putin pt mine asa e. Am uneori regrete, dar la sfarsitul zilei stiu ca e ok si asa..
Pt Maia cu dedicatie :P
http://www.youtube.com/watch?v=Yif7YURUtbQ

anonimfebruarie 11th, 2010 at 1:45 pm

congrats for the first place on blogu.lu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
this is the proof of a well done job!

prietenele stiu de ce… hugs :p

Dushul_Recefebruarie 16th, 2010 at 7:31 pm

this is the proof ca daca te promveaza cineva…iti intra lume. sa vedem saptamana viitoare daca ramane macar in top 5…. guess not :D

PS: nu prea e de bun gust sa opresti comentarii

Leave a comment

Your comment