Mihi's mental disorders

As you all know it mi-am adunat bagajele, mi-am rugat tatăl să îmi închidă trollerul şi m-am urcat joi la amiaz în avion. Destinaţia Luxembourg via Dortmund, pentru master. Şi dacă am supravieţuit turbulenţelor şi norilor negri nu se puteam să nu trec prin runda doi de peripeţii pe tărâm nemţesc.

Nemţii şi trenurile

Trenurile nemţeşti întârzie. MULT. Şi întârziind ele mult, trenul meu de Dusseldorf anunţat pe linia 16 la 16:44 a fost defapt de Koln, tren întârziat 45 min. Şi eu am fost în el. De aici am văzut prin urmare găriile din Wuppertal, Dusseldorf, Koblenz şi Trier, fugind după şi pierzând alte trenuri.  Găriile şi la nemţi sunt murdare, locurile de fumat pline de ciudaţi si mizerie, băile lor la fel de jegoase ca ale noastre. Am fost complet deziluzionată, dar în fond sunt gări, nu te poţi aştepta la minuni. În rest, factorul uman nu e prezent. Ai automate de bilete şi informaţii peste tot şi n-legături în orice gară uitată de lume. Deci per total am întârziat doar o oră şi am avut o mega experienţă.

Oamenii şi fashion sense . Mie îmi plac băieţii. Un pic buff, tunşi scurt, cu ochii verzi, sau albaştrii, sau căprui. Cu sau fără ochelari. Deci băieţii. Dar de ce să le pui haine strâmpte pe ei? Mov. Cercei în ambele urechi. Sau pantaloni skinny. Toţi metrosexualii nemţi merg cu trenu. Unde sunt punkerii şi rockiştii? Ăia poate au maşini Iar fetele pe care le-am văzut erau toate micuţe şi extrem de urban style, cu căşti imense în urechii şi genţi supra extra dimensionate, aceaşi pantaloni skinny pe ele aratând bestial şi skate shoes. Şi rockiste în piele. Iarăşi, pankistele unde sunt?

Luxembourg

Am ajuns la 22:41 nu la 21:41, am fost aşteptată în gară de un băiete din Sibiu, doctorand la my university şi am fost cazată pe o canapea incomodă. Băiete a plecat la 5 dimineaţa spre Oslo, în mini vacanţă, eu am dormit şi cunoscut colegii de casă.  Prima impresie a fost iar de deziluzie totală. Gara mică şi întunecată, străziile în renovare, ploaie mică şi rece. În ce colţ de lume aterizasem?

Pe zi însă lucrurile au stat altfel. Am văzut parcurile şi clădiriile, am văzut curăţenia de pe străzi şi am dat de oameni faini. Iniţial am fost să iau cheile de la casa în care stau şi mi s-a dat adresa şi o hartă. Păcat că am ajuns la doar 5.4 km depărtare, singură cu trollerul meu. M-a luat un nene pe la 60 de ani cu maşina şi m-a pus în faţa casei, urându-mi bun venit în luxembourgheză şi succes la şcoală. Am văzut de sus oraşul vechi pe care azi sper să îl vizitez, am învăţat să ma descurc pe harta de autobuze şi să găsesc peronul şi sensul bun într-o staţie cu 12 linii, mi-am văzut şi universitatea şi directorul de studii. Şi e cool.

Funny fact. Pe hartă de la mine din casă până la universitate, nici juma de centimentru. În realitate, un deal. Şi ori îl excaladez şi fac 25 min pe jos, ori schimb două autobuze şi fac 25 de min.

Cool fact. Stau într-o casă cu 18 camere, 8 băi şi 3 bucătarii. Suntem români, macedoniei, germani, 2 vietnamezi familie, italieni şi încă nu i-am cunoscut pe toţi. Familia de vietnamezi au un bebe născut duminica trecută, aşa că am ţinut pentru prima oară în viaţa mea un copil de 5 zile în braţe…genial!

Puff…nici nu mai ştiu ce am omis. Ultimele 2 zile au fost nebune şi următoarele se anunţă la fel. So new life starts now.

Pe cana mea e o vacă şi scrie : watching the world go by, la vache qui a regarde passer les trains