Mi-a placut Manufactura pentru ca a fost aerisit locul. Am gasit o bordura intr-o zona in care mai erau max 8 oameni si trupa si am avut loc sa ne manifestam.
Ce nu a lipsit :
* baza de fane…si cele care se arata “mergand la baie” si cele care au tupeul sa il roage pe EL, pe Mihnea sa isi faca poze IN baie. Eu inteleg ca omu’ o fi yami in unele conceptii, dar in baie? Oricat de frumos, aerisit si boem ar fi un birt, baie nu e asa glamour.
* Mihnea, fa copii cu mine! Si asteptam ocazia ca Tanase sa fie vedeta )
* am validat noul prieten al fetei agresive
* am dansat si sarit si am tras concluzia ca sunt batrana si pe la jumatatea Folclorului deja nu mai stiam sa respir…
M is for…Luna Amara si show fain
M is for…Muzica buna
M is for…Mihnea si wannabilitiul lui crescut odata cu faima
Ma intrebam zilele trecute de ce dupa o anumita varsta oamenii cauta stabilitate si nu mai pot fii naivi si superficiali.
De exemplu in liceu. Era totul atat de simplu pe atunci. El si ea se placeau si se plimbau prin zapada. Ajungeau la ore fixe acasa, nu se tineau intotdeauna de mana pe strada si se sarutau fugar sub felinare. Asta prin clasa a noua-a zecea. Cand abia afli care e faza cu deschisul gurii si saruturile ca-n filme, cand o mana pe sani produce atat de multa stanjeneala intre cei doi incat nu-si vorbesc doua zile. Sfarsitul iernii inseamna si sfarsitul relatiei. Motivele despartirii fiind prea putin cunoscute, oricum legate de jocuri si de un “taci, te rog” spus pe un ton defensiv.
Prin clasa a unspea, a doispea relatiile astea de doua-trei luni devin “stabile”. Uneori prea mult. Multe cupluri in liceu inca exista, de 6-7 ani tot aceasi oameni. Fata il place pe baiatul din clasa vecina, il urmareste sau ii face gogosi si intr-un final ajung ei doi impreuna. Se plimba printre mormane de daramaturi, chiulesc de la ore de romana si ajung pe dealuri insorite sau doar schimba idei extremiste. Stau la soare si fac baza de cupluri plictisitoare, de faptul ca ei nu o sa ajunga asa batrani si stabili si ca oricum totul e o gluma. Buna. Pentru vreo 5 ani. Ea insala. Si dupa un timp se despart. E o reteta intalnita de doua ori, plus cazul personal, trei. Motivele epic-fail-ului sunt cam aceleasi, timpul si sentimentul ca prea multa stabilitate strica. Mai ales daca stabilitatea se instaleaza pe la un 17 ani timd.
Eu imi doresc intalniri de un anotimp. Sa cunoasc oameni si sa iau ce e mai bun de la fiecare. Sa nu avem timp nici sa ne certam, nici sa ne descoperim obiceiurile scarboase si nici sa ne enerveze sforaitul sau scobitul in nas. Vreau sa am libertatea de a fi in pseudo-relatii, sa nu conteze cu cine sunt la ora X sau ce fac, sa nu impartim banii de paine, sa nu ne facem planuri de viitor, sa nu imi raspunda la criza varstei mijlocii, in care sunt doritoare de plozii, cu planuri despre finantarea scutecelor.
hands-and-feet-in-chains-from-istockphoto1
Si ce e mai ciudat e ca si escapadele astea tot relatii sunt. Pentru ca de la o anumita varsta oricat vrei sa te ascunzi ajungi la a te aseza. Nu mai poti sa te cuplezi la o betie si sa nu conteze a doua zi. Chiar daca e numai pentru trei saptamani dupa, tot un soi de relatie e. Oricum ai fugi de lume in directia opusa stabilitatii, tot dai de unu’ care te plimba mai cu spor si dupa sase luni in care nu va atingeti iti dai seama ca esti intr-un soi de relatie, dar nu faci nimic ce e legat de relatii. Fostul prieten = pseudo-relatie. Petitorul = pseudo-futai. Faisbucistii tai = pseudo-wanna-be-pseudo-futai. Colegii = pseudo-having-fun. Prietenii = pseudo-relatie-inexistenta. Prietenele = maritate. Si asta doar pentru ca la 23 de ani nu mai poti fugi de responsabilitate si stabilitate. Nici macar pseudo-curva nu poti fi, pentru ca iti alegi pesudo-petitorii, angajati in actul pseudo-intelectual-copulator.
Londra, Paris si Barcelona here I come - cand ajung in Timisoara imi rezerv zborurile , sun prietenii si ii anunt ca vin muzee, pub-uri si viata de noapte, low-cost
merg in Cluj sa beau cafeaua cu Radu – am promis asta de 3 ani, e cazul ca promisiuniile sa fie respectate
citesc - 2009 s-a incheiat cu o lectura buna si as vrea ca anul nou, pe langa licenta si multe linii de cod sa imi incante si sufletul cu :
ma mut din Timisoara - dupa licenta ma astept ca viata sa imi ofere cateva surprize…vedem cum se aliniaza astrele pentru anul asta
donez sange - cu tot cu frica mea de ace :p si pe urma o sa daruiesc unui homless bonurile primite
renunt la vicii si ma apuc de sport - cafeaua o vand pe ceai negru, tigariile pe portocale si cearta cu semenii pe ore petrecute la teatru
merg la munte de cel putin 3 ori - iarna, vara, toamna
merg la mare o saptamana intreaga in Vama - pentru ca pielea frumoasa nu se bronzeaza la solar si spiritul nu se alinta niciunde mai bine decat intr-un hamac pe plaja, cu o bere in mana stanga
Introducerea mi s-a parut geniala si am citit-o de cateva zeci de ori. Pe urma am avut ups and downs. Cand eram fascinata de dialog, cand eram entuziasmata de cat de disturbingly gay era relatia dintre cele 3 personaje, cand citeam numai sa vad ce se mai intampla.
Povestea lui Narcis e spusa intr-un mod diferit, Dorin fiind capabil sa isi vada in oglindire propria degradare, sa devina constient de rezultatul actiunilor sale. Isi vinde sufletul si alege sa isi pastreze frumusetea fizica cu pretul degradarii morale stiute doar de el.
Eu cred ca prin gestul de distrugere al portretului el vrea doar sa scape de proprile zbateri, crezand ca viata lui poate sa aiba un nou inceput. Nu pare a avea povara faptelor sale, pe cat pare de afectat de existenta unui martor. Faptul ca finalul sau e unul tragic mi s-a parut o sinucidere facuta din prostie, nedorita. Inca o data aratand ca Dorian Gray nu era stapan pe efectul faptelor sale. Si cartea mi s-a parut moralizatoare, prin modul franc de a spune ca nu primesti a doua sansa, oricat ti-ai dori sau ai fi dispus sa sacrifici.
Cartea asta trebuie citita macar de cateva ori. Dialogurile sunt absolut geniale, personajele depasesc limita misoginismului, sobrietatii londoneze de inceput de secol sau a cinismului, fiecare construindu-si propria filosofie. Lord Henry Wotton e un cinic. Si atat. Isi face discursul bazat pe observatii atente ale lumii inconjuratoare. Poate sa evalueze si sa fie extrem de constient de semenii sai. Dorian Gray e pentru inceput experimentul sau, omul care sa ii absoarba perceptia asupra existentei si sa o aplice orbeste. Pe parcurs dezvolta proprile sale teorii si ia proprile decizii necugetate (povestea lui Sybil si viata ca un teatru, uciderea lui Basil). Si totusi constiinta lui era undeva ascunta sub panze mov. Basil Hallward, pictor de duzina, caruia nimanui nu ii simte lipsa, indragostit de muza si creatia sa. Un Narcis fascinat de cerul din spatele oglindirii sale.
Eu vreau sa stiu daca Dorian Gray era constient de moartea sa. Asta e intrebarea la care nu mi-a raspuns Oscar Wilde…
Nu cred ca ecranizariile o sa ajunga macar la 10% din esenta cartii, dar poate merita vazut.
Oamenii sunt prosti. Si oamenii esueaza lamantabil avand cele mai bune intentii.
Craciunul. In teorie : e piatra de temelie a crestinismului, motiv sa te aduni acasa si sa iti petreci timpul cu familia, sa daruiesti, sa iubesti, sa fi un om mai bun. Inafara de prima afirmatie, restul e normal sa se intample tot timpul, dar poate chiar e nevoie de inca un motiv (?) Nu stiu de ce oamenii nu isi traiesc frumos viata, in fiecare zi , de ce se hranesc cu ura si de ce prin natura lor vor sa progreseze calcand peste principii si prietenii.
Craciunul. In practica : sacrificatul porcului si ignatul, cumparatul de cadouri, vizitele pe la rude, bradul, mancatul si bautul timp de 3 zile si 3 nopti. Oamenii se cearta si sunt tensinati, mamele nu stiu ce sa mai puna pe masa si gatind 5 feluri de supe mai ard o tocana, frigul si tocmitul bradului in piata se lasa cu febra, cumparatul de cadouri fara cap se lasa cu gaura in buzunar. Orasul se umple de kitch si de luminite albastre, straziile sunt inghetate, dar avem brazii orasului impodobiti, copiii au gasit o noua modalitate de cersit, mergand cu capra, batraniilor le tremura mana pe batista stand la coada si nestiind daca sa mai cumpere o mandarina la nepoti sau sa se mute la farmacie.
Calitatea oamenilor se masoara in bunastarea si bogatia de pe mese, nu in zambetele si faptele lor.
Familia mea nu e atipica, se incadreaza in practicanti de Craciun. Si partea trista e ca toate familile pe care le stiu intra in categoria asta, si sunt mesteri mai buni sau mai rai ai sarbatorii. Mi-e teama ca suntem toti intr-un cerc vicios si ca nici o generatie nu va putea sa scape de oroare. Oricat te-ai impotrivi exista rudele si parintii care iti cer sa te supui normelor sociale. Oricat ai zice ca nu conteaza tu tot te duci si cauti perechea de sosete perfecta pentru jumatatea ta. Noroiul, vantul, cozile de la case, oamenii si ingesuiala de pe strazi, totul o sa iti spuna ca joci intr-o piesa vulgara.
Sambata seara ningea in Timisoara si viscolea. Un pic inghetata, dar fericita dupa o ciocolata calda si o tigara am luat drumul Hunedoarei cu “foamea de Iasi”.
Personajele intalnite :
un batran de 69 de ani, un pic nostalgic comunist, tata, bunic, om de afaceri. Initial am fost atenta la ce incepuse el sa povesteasca. Se face ca a fost mutat disciplinar dintr-un liceu in altul pentru ca s-a aflat ca facea macarii cu prietena lui “ei credeau ca ea e domnisoara, nu femeie” si a picat magareata pe capul lui, cu toate ca era al treilea dintr-un grup de prieteni care shogoreau la aceasi fata. A vorbit mult si fara sens uneori, m-au frapat comentariile rautacioase legate de familia din dotare, de sora care vine si incarca portbagajaul cu muraturi de la ei, de fratele cu care nu a vorbit 45 de ani, in contrast cu admiratia pentru nepoata carenu e vagaboanda ca fiicele lui, de copii din America si Germania. Pe langa familie, discutiile au fost presarate cu morala pentru tineret si cu lauda de la lucru. Oricum singura morala pe care am tras-o a fost ca banii dezbina si leaga familii intr-un mod incredibil de vulgar.
barbat la 37 de ani, afacerist de weekend in Viena, actualmente posesor de casa la Cincis. Pe scurt: nu vede rostul internetului, pruncul de 14 ani a intrat in coma alcoolica asta-vara, ca l-au imbatat rudele, nu a terminat facultate si nu ii pare rau, e roman in Austria si si-a pus pe picioare o mini afacere cu mobila, crede ca romanul oriunde merge nu e muritor de foame pentru ca e dispus sa lucreze si nu se sperie de lopata si tarnacop. Punct surprinzator: ii placea ApropoTV Apoi Sebi l-a provocat la discutii despre reclame/filme/scurt-metraje. Ma mir ca nu a sarit la filosofie sau carti. Dialogul a devenit uni-lateral si ambii vorbeau fara sa se inteleaga. Pentru mine a fost un dialog al surziilor, dar cu toate astea, foarte inedita compania si reactiile pe care le producea.
Deocamdata stau in pat, infofolita si citesc Oscar Wilde…despre cat de disturbingly gay e o sa povestesc intr-un post viitor.
)
muzee, pub-uri si viata de noapte, low-cost
filmic.ro