Ma intrebam zilele trecute de ce dupa o anumita varsta oamenii cauta stabilitate si nu mai pot fii naivi si superficiali.

De exemplu in liceu. Era totul atat de simplu pe atunci. El si ea se placeau si se plimbau prin zapada. Ajungeau la ore fixe acasa, nu se tineau intotdeauna de mana pe strada si se sarutau fugar sub felinare. Asta prin clasa a noua-a zecea. Cand abia afli care e faza cu deschisul gurii si saruturile ca-n filme, cand o mana pe sani produce atat de multa stanjeneala intre cei doi incat nu-si vorbesc doua zile. Sfarsitul iernii inseamna si sfarsitul relatiei. Motivele despartirii fiind prea putin cunoscute, oricum legate de jocuri si de un “taci, te rog” spus pe un ton defensiv.

Prin clasa a unspea, a doispea relatiile astea de doua-trei luni devin “stabile”. Uneori prea mult. Multe cupluri in liceu inca exista, de 6-7 ani tot aceasi oameni. Fata il place pe baiatul din clasa vecina, il urmareste sau ii face gogosi si intr-un final ajung ei doi impreuna. Se plimba printre mormane de daramaturi, chiulesc de la ore de romana si ajung pe dealuri insorite sau doar schimba idei extremiste. Stau la soare si fac baza de cupluri plictisitoare, de faptul ca ei nu o sa ajunga asa batrani si stabili si ca oricum totul e o gluma. Buna. Pentru vreo 5 ani. Ea insala. Si dupa un timp se despart. E o reteta intalnita de doua ori, plus cazul personal, trei. Motivele epic-fail-ului sunt cam aceleasi, timpul si sentimentul ca prea multa stabilitate strica. Mai ales daca stabilitatea se instaleaza pe la un 17 ani timd.

Eu imi doresc intalniri de un anotimp. Sa cunoasc oameni si sa iau ce e mai bun de la fiecare. Sa nu avem timp nici sa ne certam, nici sa ne descoperim obiceiurile scarboase si nici sa ne enerveze sforaitul sau scobitul in nas. Vreau sa am libertatea de a fi in pseudo-relatii, sa nu conteze cu cine sunt la ora X sau ce fac, sa nu impartim banii de paine, sa nu ne facem planuri de viitor, sa nu imi raspunda la criza varstei mijlocii, in care sunt  doritoare de plozii, cu planuri despre finantarea scutecelor.

hands-and-feet-in-chains-from-istockphoto1

Si ce e mai ciudat e ca si escapadele astea tot relatii sunt. Pentru ca de la o anumita varsta oricat vrei sa te ascunzi ajungi la a te aseza. Nu mai poti sa te cuplezi la o betie si sa nu conteze a doua zi. Chiar daca e numai pentru trei saptamani dupa, tot un soi de relatie e. Oricum ai fugi de lume in directia opusa stabilitatii, tot dai de unu’ care te plimba mai cu spor si dupa sase luni in care nu va atingeti iti dai seama ca esti intr-un soi de relatie, dar nu faci nimic ce e legat de relatii. Fostul prieten = pseudo-relatie. Petitorul = pseudo-futai. Faisbucistii tai = pseudo-wanna-be-pseudo-futai. Colegii = pseudo-having-fun. Prietenii = pseudo-relatie-inexistenta. Prietenele = maritate. Si asta doar pentru ca la 23 de ani nu mai poti fugi de responsabilitate si stabilitate. Nici macar pseudo-curva nu poti fi, pentru ca iti alegi pesudo-petitorii, angajati in actul pseudo-intelectual-copulator.

Zilele astea au fost ciudate. Cu multe lucruri, care pot trece ca defecte si pentru care nu am nici o rezolvare. Plansul si refuzul de a gasi un mod de a face lucrurile sa mearga nu e o solutie. Cu toate ca am tot adoptat pasivitatea in locul unei actiuni.

Nu pot face o legatura ‘irefutabila” intre modulele si clasele mele si nu pot vedea detalii mici. Asta nu ar trebui sa fie un motiv pentru care eu sa esuez lamentabil in cariera mea de om care scrie cod. Nu mi se pare drept sa ajung team-leader care sa faca chestii biroctarice, bine platite, pentru ca sunt prea incompetenta in munca mea. Stiu ca tot raul spre bine si ca munca de organizare umana o sa fie mai bine vazuta social, dar pana atunci o sa trebuiasca sa ma chinui de 10 ori mai mult decat cineva care are relatii irefutabile cu codul pe care il scrie. Ah da, faza cu team-leaderul mi s-a prezis doar pentru ca am fost suparata ca o profa de chimie mi-a zis in liceu ca o sa “organizez party-ul de Craciun intr-o multinationala”.

Si cu ce te ajuta daca esti “inteligent” in alt domeniu decat ala pe care credai ca il vrei? Probabil e paranoia de vina, dar e un momet irefutabil, prost ales sa imi dau seama ca nu stiu daca tot ce mi se intampla e si ce vreau eu. Si daca ar trebui sa ma faca fericita.

Sick relationships…mda. Credeam ca functioneaza. Stiam ca e ciudat si ca nu poti sterge oamenii cu buretele. As vrea eu sa fiu in “Eternal sunshine of the spotless mind”. Ar fi mai usor. O data pe saptamana, fiecare prostie pe care o fac, fiecare vorba urata pe care o dau gratis sau pe care o primesc cu scarba ar fi stearsa. Nu as mai fi ranita sub nici o forma. Probabil (in)constienta ar insemna fericire. Si as fi atat de egoista incat nu as vrea sa stiu ca sunt un om rau care ii din cand in cand se caca pe sentimentele si gandurile semenilor.

Cu oamenii in general am relatii ciudate.  O dau in bara cu un simt al umorului sec si cu reactii tampite. Revin la ideea de a sterge memoria ca e mai usor de trecut peste orice prostie spusa. As vrea cateodata sa ma pot ascunde 7 ani in Tibet. Si partea proasta e ca prietenii (la care tin) imi reproseaza stariile pe care le am cateodata. Pe ei i-am privat cateodata si de privilegiul de a fi tinuti de cap cand vomita, sau de a-mi intoarce serviciul si de normalitatea de a sta la concerte pana la 7 dimineata sau de a le asculta povestiile. Cred ca le-am fost alaturi cand trebuia in egala masura. Nici eu nu primesc totul cand vreau tot si oricum sunt egoista si nu pot da tot. Nu cred ca sunt o persoana rea, dar mi s-a tot spus ca nu fac alegeriile corecte. Ce e corect pana la urma? Si unde se opreste preocuparea de a te simti TU bine si incepe grija pentru cei din jur? Altruismul fata de anumite persoane se numeste prietenie?  Cateodata prietenia e a win-win situation si ambele persoane implicate intr-o relatie inter-umana trebuie sa se simta confortabil si satisfacute cu ce li se ofera. Si dau inapoi atat cat considera sa merita celalalt, proportional cu ce au primit. Nu zic ca nu exista loc de mai mult, dar nu poti fi o persoana rea sau un prieten rau pentru ca ai o perioada proasta si nu poti fi prezent 100%.

Sunt irefutabil o persoana defecta. Voi?