Povestea turei cu poze si film

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Pasiune

Jurilovca Port

De la muncile campului

Tractari biciclete

Poligon de tragere. La propriu.

Stepa

Gospodarie din Enisala

Matache. De la aproape salam la campion. Stefan a facut-o.

Ultima etapa a calatoriei mele – Gura Portitei – Tulcea a inceput cu traversarea lacului Golovita cu barcuta, de la ora 12:00 la 13:15. Tura de bicicleta am ales sa o fac, la recomandarea lui Stefan prin Enisala, strecurandu-ma intre lacurile Babadag si Razim, evitand drumul national spre Tulcea. Desi in Jurilovca am primit informatii conform carora drumul e foarte rau (55 km), totusi Stefan a avut dreptate cand mi-a spus ca majoritatea drumurilor din Tulcea sunt refacute si bune. O singura portiune efectiv bombardata de 2-3 km m-a incetinit putin. Soferii isi facusera doua drumuri alternative de o parte si de alta a drumului “minat”.

Localitatile prin care am trecut – Sabangia, Sarichioi, Enisala mi s-au parut cele mai ingrijite din cate am vazut in intreaga mea calatorie iar oamenii foarte gospodari. Am avut vant din spate, urcari lejere si soare tot drumul. E clar un traseu care se preteaza atat pentru cicloturism cat si pentru antrenament profesionist.

Drumul a urmat malul lacului Razim si mi-a amintit ca sunt aproape de Delta, cu drumuri de apa imediat langa asfaltul nou-nout. Mirosul foarte placut al ierburilor de pe marginea drumului a fost condimentat in Sabangia cu mirosul de ceapa proaspat recoltata. Deloc rau.

Ultimii kilometri la intrarea spre Tulcea sunt o coborare incantatoare ca si priveliste, care te duce in plus la 55 km/h pe o bicicleta cu roti de 26 toli cum aveam eu. Nicio poza insa, am fost sedus bine de tot de drum.

Tristetea ca sunt ultimii kilometri ai turei mele a fost stearsa repede de primirea surpriza pregatita de doctorul Stefan Raileanu, pe faleza din Tulcea. Pentru oamenii care mi-au urat bun venit am un cuvant care ii descrie perfect: pasionati. De cercetare, de Delta, de ciclism, de sport, de echitatie, de muzica. Pasionati cu adevarat. Am fost impresionat de ei si cred acum ca tura mea ar fi meritat sa o fac doar ca sa ii cunosc si sa le strang mana.

Au scris despre tura mea, in ziua urmatoare Adevarul si cotidianul tulcean Delta.

Mi-a placut un citat pictat pe gardul unei scoli din Jurilovca:

“Invatatura trebuie sa fie uneori un drum, totdeauna un ORIZONT” (Nicolae Iorga)

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Intermezzo x 2

Am avut doua zile libere in tura mea, despre care m-am gandit sa nu scriu, insa “la cererea publicului”, spun si despre ele, insa foarte scurt.

Prima zi libera mi-am petrecut-o impreuna cu Edi si Bia in Constanta. Am iesit cu Gyrette, un mic velier in larg, cu panzele ridicate insa avand putin vant in pupa. Totusi, a fost foarte relaxant. Putin rau de mare, recunosc. Am stat la ancora in larg si apoi ne-am intors la motor. Am dat apoi o geana pe plaja Tuzla, loc binecunoscut de parapantisti, unde am intalnit o ceata de vreo zece caini mirosind a peste, foarte prietenosi si dornici sa incerce placinta mea dobrogeana.

Costinestiul, insorit si linistit

Gyrette

Toate velele sus!

A doua oprire a fost la Portita, unde timpul curge mai incet si te odihnesti fara sa-ti dai seama. Simt ca devin incet incet un portitar, hehe. Am intalnit oameni faini, cicloturisti nemti pierduti pe grindul Lupilor, intorsi din drum si reveniti pe traseul usor – cu barca (care nu m-au ascultat si au folosit harta lor defecta), pe Cucu, pe nea Viorel (vechi lup de mare, pilot de salupa).

Casuta - garaj

Hawaii? Nu, Portita!

Casa zambareata

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Zig zag

Minunea din Corbu. 30 cosuri de gunoi numarate.

Nu m-am uitat la numar. Pariez ca francezi.

Universul lui nea Stelica

Mama adoptiva. 14 catelusi de toti.

Nea Stelica - "hmm, nu-mi amintesc ..."

Epava de uscat

Aproape apus

Dupa o pauza de o zi petrecuta in jurul Constantei si pe mare (multumesc Edi si Bia), am incalecat din nou pe sa spre Portita.

La 10:30 eram deja in Mamaia unde am intalnit primii doi din cei sapte cicloturisti de azi – elvetieni si germani. Traseele lor erau clasice – de la izvoarele Dunarii, avand nelipsita brosura pe care am tot vazut-o. Ceea ce am remarcat e ca traseul care se incheie in Tulcea nu include Gura Portitei, ba chiar mai mult, harta nu e exacta pentru zona Portitei. Cred ca ar merita o mica rectificare traseul ca sa contina si tura mea de azi, pentru ca e frumoasa si salbatica – o cireasa de final pe tortul turei Dunarii.

Pot spune ca am avut trei sub-etape – asfalt bunicel pana in Vadu, drum de pamant pana in Periboina si tura extrema pe nisip umed pana in Portita.

Primul ghid dupa Vadu a fost un nene ciclist care isi dorea sa mearga de mult timp din Vadu la Portita pe “Diamant”-ul lui. Candva, cine stie.

Pranz delicios la plaja Vadu intr-un loc fara nume – chefal la gratar si ciorba de hamsie si calcan. Am impartit mancarea cu motanul Tigrut, care era mare amator de lupte cu serpi, din cate am aflat. Nici cainii nu ii poarta pica.

Al doilea ajutor de drum a fost nea Stelica. M-a vazut in zona grindului Chituc impingand bicicleta pe plaja, dupa pranzul copios. Mi-a facut semn sa vin spre casuta lui din pustiu. Pensionar, pazea o cherhana veche si o cladire a armatei. Nu m-a lasat sa ma intorc sa ma plimb pe plaja pentru ca – zicea el – risc sa obosesc si e lung drumul spre Portita. A insistat sa ma intremeze cu un pahar de bere si a adus un pahar curat pentru mine si un pet de Bucegi pentru el. Mi-a dat numarul lui de mobil si mi-a spus ca s-ar bucura sa il mai sun sa-l intreb cum e vremea pe grind.

Am vazut foarte multe pasari – din care putine stiu sa numesc – zeci de fazani, sute de pescarusi, cormorani, rate salbatice, chiar si un pelican. Mi-a iesit in drum si un sarpe de apa, insa s-a speriat si a facut cale intoarsa.

M-a surprins Periboina – e un sat ciudat de pescari, cu multe scule intinse printre case si colibe. Am avut nevoie si aici de putin ajutor ca sa gasesc mai repede cararea spre Portita. L-am primit de la un pescar ce parea fara varsta – inalt, blond, cu maini lungi – 30 sau 60 putea fi varsta lui.
Cararea nu putea fi folosita pentru mers pe bicicleta, asa ca am folosit plaja, fara sa imi para rau insa. M-am jucat cu valurile – le-am evitat, dar cateva au scaldat-o bine pe Roza, care e acum curata ca o floare.

La 20:30 am ajuns in Portita si m-am instalat intr-o casuta. 32 RON/ noapte nu e un pret deloc rau, cu vedere la mare din primul rand, intr-unul din putinele locuri decente de pe litoralul romanesc.

Dido – Sand in my shoes in minte.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Per aspera ad aqua

Congregatia

Sir Chris

Bariera de oi si capre

De unde vin norii

Hmmm, ce musama e asta oare ?

Fructele oprite

La izvor

Alb negru

Casa de la rascruce

Fasie de lumina

A pune piciorul in prag

De ce mi-a fost frica nu am scapat. Eram sigur ca traversarea Dobrogei de la vest la est va fi ceva mai dificila. Asa ca azi scriu despre mine si despre drum. A fost o tura foarte atletica. Plus mii de momente bune de poze, pentru cine stie si are timp.

Am avut drum de piatra cubica bine-scuturator, vant din fata si urcari si coborari din belsug. Am ajuns in Constanta la ora 20:30, am pornit la 10:15 din Chiciu cu bacul peste Dunare.

Mi-au placut imprejurimile Ostrovului, pana la manastirea Dervent – drumuri umbrite de plopi inalti, suprafete de apa, dealuri molcome si verzi.

Ceea ce m-a miscat au fost copiii cersetori de la intrarea manastirii Dervent care mi-au cerut sticla cu apa pentru ca nu li se da voie sa intre in manastire sa bea apa. Daca e adevarat ce spun ei, mi se pare foarte trist.

Am intalnit cei mai multi cicloturisti azi, plus un ciclist roman lejer echipat – probabil pentru o tura de o zi. Am intalnit o familie de scotieni, un ciclist senior, englez, din Sheffield, care mi-a spus elegant “Yes, I accept this picture” cand i-am aratat poza pentru care i-am cerut voie. Am mai intalnit doi nemti din Stuttgart care veneau pe bicicleta chiar de la izvoarele Dunarii.

Am inceput drumul cu Till, insa ne-am despartit, eu ramanand in urma sa fac poze, el grabindu-se sa prinda ziua ca sa isi poata monta cortul in Constanta, punctul terminus al calatoriei sale de trei saptamani pornita din Viena.

Am simtit o foame teribila azi de cateva ori, pe care am trebuit sa o astampar la magazinele alimentare din sate.

Am avut un moment de cumpana in care mi-a scazut moralul la un minim istoric – la urcarea de la Adamclisi, unde vantul m-a enervat teribil.

Dupa pauza de masa de la Viisoara, ultima de azi, ramanandu-mi 42 de km de parcurs spre Constanta, m-am hipermotivat si i-am facut intr-o ora si jumatate. Ultima parte a drumului am facut-o pe intuneric, putin cam periculos, pe un drum destul de aglomerat si pe care masinile circulau cu viteza.

Dar si bucuria a fost mare cand am ajuns in portul Tomis si am ascultat si simtit valurile marii. Am uitat aproape cat de greu a fost drumul si m-am bucurat sa imi indeplinesc unul din visele mele – sa merg la mare cu bicicleta. Si in plus, sunt mandru de Roza mea – care m-a dus pana aici.

Maine am decis sa imi iau o zi de pauza si sa ma bucur inca putin de mare pe o barca cu vele impreuna cu gazdele mele din Constanta.

Azi a fost o corrida cu drumul, asa ca Francis Cabrel mai jos.

Posted in Uncategorized | Tagged , , , | Leave a comment

Drumul Dunarii

Mini-biserica

Valuri, valuri

Les amis de Paris

Munchenez de Calarasi

Nicu

Visele lui Ceausescu

Soarele-n copaci

Cea mai lunga si mai faina zi de pana acum. Oameni, oameni, oameni. Azi ma simt fericit si foarte mandru de mine. Chiar imi pare rau ca nu stiu sa fac poze, si daca as sti nu am cu ce le face acum, si mai imi pare rau ca scriu foarte inginereste ca sa scot la lumina experienta de azi si emotiile atasate.

Am facut 150 km, intre Giurgiu si Chiciu (Calarasi). Am pornit la 9:30 din Giurgiu de la Nidelesti dupa un mic dejun hiperproteic(doamna e bucatareasa). Am fost cel mai aproape de capitala patriei azi – la doar 51 km. Viteza maxima – 45 km / h, drum bun si necirculat intre Daia(dupa sensul giratoriu spre Bucuresti) si Oltenita, drum mai aglomerat intre Oltenita si Calarasi. Vant din spate nu am avut, insa nu m-a suparat asta. Soare fara nori in prima parte a zilei, cativa nori simpatici dupa-amiaza. Am ajuns la 20:30 in Chiciu.

Pana acum sudul a fost un blank mare pentru mine – campia seaca in care au fost deportati toti strabunicii mei de comunisti. Acum am cartografiat cu pedala, ochiul si cu inima locurile astea.

Mi-am dat seama ca oamenii abia asteapta sa imi povesteasca viata lor – e suficient sa ii salut si sa le spun ca vin pe bicicleta din Timisoara. Pacat ca nu avem o pereche romaneasca Kusturica – Bregovic, pentru ca povesti si decoruri adevarate sunt din belsug in sud. De fapt peste tot.

Vanzatoarea ciclista
Am luat pauza de pranz in Greaca, la o alimentara / magazin de butelii / posta – toate cu o singura responsabila. Tanti mi-a spus ca isi doreste sa mearga dupa ce se pensioneaza si inchide taraba(ele) la mare cu bicicleta si apoi intr-un tur de Romanie. Chiar vorbea serios. Mi-a spus ca vede multi ciclisti trecand pe acolo, si ca ii fac pofta de duca, cel mai recent vazuse un grup de scotieni. Tot aici am auzit si o urare cand bei sau mananci: “sa-ti fie-n suflet”.

Stephanie si Artur
Sunt primii ciclisti de cursa lunga pe care i-am vazut in tura asta si am fost tare entuziasmat, evident am pus frana brusc si m-am asezat putin langa ei. Luau masa la umbra unui copac la marginea drumului. Erau parizieni, calatoreau pe biciclete de patru luni si se indreptau spre Istanbul. In fiecare zi fac cam 70 km. Le-am spus de Gura Portitei si s-au hotarat pe loc sa isi schimbe traseul pana la Portita. Am plecat cu parere de rau ca nu pot pedala cu ei pentru ca mergeau prea incet.

Till
A trecut pe langa mine si francezii mei cand stateam sub copac – ne-a salutat scurt fara sa opreasca. Am tras putin mai tare ca sa-l prind din urma si l-am ajuns chiar la semnul de intrare in judetul Calarasi. Dupa cum banuiam, era neamt, din Munchen si pornise din Viena acum doua saptamani. Partenerul lui de calatorie se oprise in Ruse. Vroia sa se opreasca in Oltenita, insa s-a razgandit si am mers in trena pana in Calarasi. Si maine plecam spre Constanta. L-am ajutat sa isi bata si el recordul de distanta.

Nicu
L-am cunoscut in Manastirea. Nu avea picioare de la genunchi in jos, suferea de artrita. Daca ar fi avut si el picioare, ar fi mers si el pe “bicicheta”. Avea acum un ATV cu care se deplasa, si recent isi luase si o casca pentru ca trasese o tranta zdravana si imi arata cicatricea de la cap. Foarte optimist si mandru, convinsa ca e frumos desi e “carameliu” sustinea ca pe el nu-l ia Dumnezeu cand vrea el, ci doar cand o sa vrea Nicu. La sfarsitul povestii, dupa ce imi spusese ca a stat zece ani la inchisoare, apoi a fost eliberat cand ii amputasera picioarele (acum era la rand un prim deget… ) – mi-a spus si motivul condamnarii – poveste nefericita de dragoste, fara detalii, insa cam usor de dedus …

La Calarasi am ajuns la apus, si cred ca o tabara de fotografie ar putea avea locatia perfecta aici – atat de multe mi se pare ca sunt de fotografiat, cu o combinatie peisaj industrial / natura / Dunare neasteptat de interesanta.

Am facut popas la Chiciu, la bac, la motel-restaurantul “Monica” – la recomandarea unui localnic ciclist din Calarasi, mai instarit, bine echipat. Am primit o reducere de 25% de la doamna Monica in persoana cand am intrebat de tariful pentru un ciclist obosit venit din Timisoara. Am fost uimit de cat de buna a fost cina (ciorba de crap, salaul pane imens) dar si de cat de confortabila si curata e camera. A, si scriu acum de la calculatorul de la receptie, gratis.

Cam asta am facut azi – am ascultat oameni si am urmarit soarele – si am avut in minte melodia asta:

Posted in Uncategorized | Tagged , | Leave a comment

Ola, hello, buna

Da aicea aia de zece lei

Caruta e la putere

Gospodarie fara garduri. Model suedez?

Pravalia deschisa

Casa vechiului preot din Vedea

Doamna ratacitoare

Amsterdam? Copenhaga? Stockholm? Giurgiu!!!

Azi am fost lejer din primul moment. A fost o etapa intermediara, scurta, de 80 km, cu multe opriri de poze si “socializare”. Am pornit tarziu din Alexandria, de la Hanul cu Noroc- 12:30 si am ajuns la 18:15 in Giurgiu. Am stat in dubiu daca sa merg pe DJ504 fara sa stiu cum arata sau sa lungesc prin Bragadiru, in sud. Am decis sa merg dupa cum bate vantul. Si a batut spre Bragadiru.

Am fost putin suprins de casele din satele de dupa Alexandria – nu aveau fereastra spre ulita, ci doar lateral prispa. Pe masura ce ma apropiam de Giurgiu s-au schimbat si au inceput sa aiba fereastra si spre strada. Multe case chiar aratau foarte de bine.

Cat am povestit azi cu oamenii nu am povestit tot drumul. Am fost salutat constant cu “Ola, ola”, ba chiar fraze intregi in spaniola. Ma intreb care aspect fizionomic ma face spaniol – inaltimea sigur nu. M-au salutat cateva zeci de sateni – copii si adulti, putini cu “helau”, mai multi cu “ola”.

Cat timp paream strain eram interesant pentru ei – insa cand le raspundeam in romaneste se dezumflau putin. Ca sa nu spun ca unul dintre satenii din Vedea m-a salutat cu un “Helau, du iu spic inglish?, iar cand i-am spus “da, si un pic de engleza” a facut stanga-mprejur si a si dat din mana cu lehamite.

La intrarea in Bragadiru au oprit doua carute pline cu rromi, au coborat si au inceput sa cerseasca unul mai hotarat si mai vaicaret decat celalalt. S-au lasat pozati doar dupa ce le-am dat cativa lei.

Drumul a fost asa si asa, m-a scuturat destul de bine catre Giurgiu, insa per ansamblu acceptabil. Ca de, doar e drum national. Viteza maxima 45 km / h. Vant dupa cum spuneam, din spate, soare umbrit cate putin de nori, pe care ii vedeam alunecand pe camp. Poetic.

Am mai intalnit o femeie cu bicicleta care tocmai salvase un catelus atins de o masina – am facut schimb de fructe – i-am dat niste mere primite in Slobozia pe niste struguri culesi probabil de prin via cuiva.
Giurgiu m-a surprins cu coborarile la trecerile de pietoni pentru biciclete, alei pentru biciclete. Multumesc gazdelor mele – familiei Nidelea.

Gogol Bordello pe final, prinsa din zbor tot la Nidelesti, hehe.

Posted in Uncategorized | Tagged , , | Leave a comment

Toate panzele sus!

Azi a fost ziua recordurilor. Viteza maximă – 30 mile/h, dar şi distanţa parcursă până acum – 138 km. În plus, mi-am depăşit planul – iniţial am vrut să mă opresc în Roşiori, însă am forţat puţin până la Alexandria.

Ogor cu tractor

Am început cu un mic dejun foarte decent la “Caramidă” în Craiova (recomand pensiunea cu căldură dacă aveţi treabă pe acolo, şi nu e publicitate plătită) după care am pornit pe soare, la ora 12, însă destul de stresat de vântul care mă împingea la stânga înspre maşini şi având puţin loc de refugiu. Drumul până în Caracal m-a şi scuturat, fiind asfalt mai grosier. Noroc că vantul şi drumul şi-au potrivit direcţiile şi m-am trezit cu un vânt prieten ducându-mi media orară fără mult efort aproape de 25 km/h. Bineînteţes, cu foiţa îmbracată pentru un plus de tracţiune.

Sigur e o printesa in turnul palatului din porumb din Caracal

Am trecut prin locuri care mi-au adus aminte de ilustraţiile din gradiniţă şi şcoala primară cu holde mănoase şi ogoare ale patriei.

După ce am ieşit din Caracal şi am simţit asfaltul plat, plus vântul din spate, am tras cu şi mai mult elan zburând până la popasul de şoferi de tir – “La Dăneşti”. Aici, servire din topor – meniu transmis verbal şi porţie extra de cartofi prăjiţi doar împreuna cu încă o friptură. Nu mă lasă inima să recomand, recunosc că ceafa de porc a fost gustoasă, însă cartofii scăldaţi în ulei.

Un cal juma' putere

Au urmat linii drepte cu asfalt foarte bun, cu peisaj repetitiv, de mi se părea ca sunt pe o bicicletă medicinală. A fost un bun exerciţiu de voinţă. Am depăşit căruţe de nici nu ştiu ce a trecut pe lângă ei. Mi-a plăcut Măldăieni şi panta în care am prins 50 km/h. Poate reuşeam mai mult, însă m-a oprit un posibil obstacol văzut din timp – un şanţ pe toată lăţimea drumului.

Acum am vazut pe unde trec de obicei cu trenul

Am întâlnit oameni prietenoşi, un cioban cu o turmă combinată de capre şi oi, un căruţaş cu cal şi măgar – “ca să tragă mai bine”, copii care mă salutau zâmbind.

Câinii din judeţul Olt au fost muuult mai prietenoşi decât cei din Dolj. Înclină capul într-o parte şi se uită la mine şi pe deasupra sunt foarte scumpi la vorbă.

Asta numesc disciplina!

Ce carte de povesti o fi ajuns in mana lor?

Înainte să ajung în Alexandria, în comuna Buzescu, am rămas cu falca căzută la priveliştea castelelor ca-n poveştile ţigăneşti. Oare ce arhitect sau inginer constructor şi-a pus parafa pe construcţiile de acolo? Mi se par din altă lume, eventual un loc de pelerinaj în sens negativ pentru studenţii de la arhitectură.

Alexandria mi-a facut o impresie foarte bună seara. “Hanul cu noroc”, unde stau e ideal pentru ciclişti, având camere la parter, cu acces direct din parcare. Dacă ar exista o hartă ciclistică a României, acesta e clar un loc de pus pe ea.

Apus in Teleorman

Fără vreo legătură, am în minte de două zile melodia de mai jos. Hai noroace! (citând dintr-un clasic în viaţă)


Posted in Uncategorized | Tagged , , | 2 Comments

City of dogs

Azi am mers cu vânt în pânze, în sensul bun şi binecuvântarea Balotei – adică am tot coborât imediat după Severin până la Strehaia.

Drum de sa-l lingi

Pauză de fructe în Strehaia – unde am primit cadou încă un pepene galben pe lângă cel cumpărat. Prânzul a fost la Filiaşi, în singurul loc decent de mâncat – la pizzeria-autoservire “Gastro”. Am aşteptat destul de mult, însă pastele au fost bune, ciorba de burtă – aşa şi aşa.

Tot drumul a fost foarte bun, doar la Ciochiţa o mică porţiune mai denivelată, plus drumul în Strehaia. Aproape peste tot, drumul avea şi zona suficient de lată în afara benzilor pentru biciclete (sau caruţe, după densitatea de resturi animale, hehe).

Multumesc pentru pepene

Am revenit la modul de funcţionare Taur pentru Roza – adică am reîntors coarnele şi am adoptat o poziţie de mers mai verticală ca să prind cât mai mult vânt. Ba chiar am îmbrăcat şi foiţa să fiu cât mai umflat de vânt. Am ajuns azi la 41 km/ h, tot coborâre cu vânt în spate.

Am început tura la clasicul 10 şi am ajuns pe la 19 în Craiova. M-a întâmpinat o perdea de praf după Işalniţa (care e de fapt o expoziţie ceauşistă de construcţii industriale pe marginea drumului) şi grupuri de câte 2-3-4-5 câini din 200 în 200 metri. Ba chiar şi în oraş sunt omniprezenţi şi foarte labili.

Stau la o pensiune de familie – “Cărămida verde”, ascunsă pe o străduţă între blocuri, aproape de E70. Proprietarii au fost foarte amabili şi au parcat-o în sala de mese pe Roza.

Roza la poarta manastirii Strehaia

Foarte consumator de resurse căutatul clubului de net. În seara asta mi-a luat 40 minute. Clasicul taximetrist care te duce oriunde nu a mers – clubul se închisese de ceva timp, şi prea puţini clienţi caută aşa ceva. Mă gândesc ca la urmatoarea tură să mă hiper-echipez cu vreun netbook dacă vreau să scriu ce mai fac.

FLASH UPDATE: sunt vecin de calculator cu o tanti de vreo 70 ani care joacă Solitaire după ce în prealabil a verificat vremea pe mai multe site-uri pentru Craiova.

L-am depasit

Oare cum se cheama echipa?

Să cânte lăutarii – Muro shavo. Vise placute.


Posted in Uncategorized | Tagged , , , | Leave a comment

Apoi a fost cu vantul

Bifat şi etapa a doua. A fost mai greu decât speram – am pornit la 10 din Caransebeş după un mic dejun copios la gazdele mele – familia Buliga – şi am ajuns la 21 în Severin. Imediat după ce am ieşit din Caransebeş m-am luat la trântă cu un vant puternic şi potrivnic, care s-a ţinut bine de mine vreo 30 km.

Fân şi vânt

Am modificat-o pe Roza în aşa fel încât să nu mai fie din zodia Taur ci Berbec, adică am rotit coarnele în jos să mă pot apleca mai mult pentru a reduce din suprafaţa pe care o expuneam la vânt. Vânt care m-a ţinut la vreo 13 km/h.

Am avut azi tovaraşi de drum câţiva şoferi de tir care au trecut razant şi m-au convins că a fost o idee bună să rotesc coarnele, stând astfel mai aplecat şi cu mai multă greutate pe ele – deci am ţinut mai zdravăn direcţia.

Berbecuţa

Au fost două urcări  – una la Domaşnea şi una la Plugova, însă niciuna nu s-a comparat cu vantul de după Caransebeş. Interesantă a fost coborarea de pe Ciregău, cel mai înalt punct în care am ajuns azi – unde vântul din faţă combinat cu curenţii de aer produşi de camioanele ce veneau din sensul opus m-a făcut să nu depăşesc 41km/h.

Pauza de prânz a fost la Herculane, unde am ras o ciorbă de vacuţă cu 12 felii de pâine şi o pizza pe vatră facută de un băiat fost expert în vulcanizare. N-a fost rea pizza, cred. Am mai şurubărit la Roza – am rotit puţin şaua spre faţa şi am prins firul de la kilometraj. Şi mi-am dat seama că am uitat accesoriile de şa acasă…

O coborâre meritată după o urcare muncită

Din Herculane spre Orşova drumul a fost foarte plăcut, fără vânt, soare din belşug şi asfalt foarte bun. M-am luat la întrecere cu un nene cu bicicleta şi retrovizor gigant – l-am depăşit, dar nu s-a lasat cu una cu două până în Topleţ.

Pagoda model romanesc

La Orşova am povestit puţin cu un tip care chiar se pricepea la biciclete – vânduse 100 anul ăsta, ba chiar facuse şi o tura de câteva sute de kilometri.

Din Orşova spre Severin drumul ar fi o placere dacă nu ar trebui să mă gandesc la fiecare semafor cum să fac să nu încurc circulaţia – până la urma am prins şpilul.

Mulţumesc gazdei mele din Severin – Andrei‘s mum.

Albastru pe Dunare

Fizic, totul ok, în afară de faptul că m-am înţepat cu o măslină de cât de repede am mâncat şi de genunchiul stâng care mă supără puţin, însă încerc Apireven – mersi Daciana pentru recomandare. Gata, sting. Vântule – Jerk it out.


Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , | Leave a comment