Let’s have a walk…

“Omul cat traieste invata” zice o vorba din popor… Ca sa extrapolez putin am sa adaug ca omul cat traieste descopera, cel putin asta am simitit eu in ultima vreme. Si prin aceste descoperiri inteleg ce imi place, ce nu, de ce, de ce nu…

Hai sa va spun ce am descoperit eu in ultima vreme:

- Timisoara. E ciudat, dar chiar simt ca am descoperit propriul meu oras. Probabil ca sunt unele lucruri pe care le vezi altfel dupa ce ai stat o parte departe de ele. Mi s-a parut ciudat ca am ajuns sa fac poze cu locuri din oras. Eu, care cred ca nu am facut o poza cu vreo cladire atata timp cat am locuit in oras (21 de ani). Acum pur si simplu de cate ori treceam prin piata Unirii imi venea sa scot telefonul si sa surprind arhitectura, lumina felinarelor reflectata pe pavaj, porumbeii, luminile de Craciun. Lucru pe care l-am si facut, de altfel. Ma gandeam acum care ar fi motivul. Cred ca pur si simplu vroiam sa “fur” locuri si imagini care imi fac bine si care mereu mi-au inspirat frumos si bucurie. Probabil am vrut sa am si o dovada a iubirii mele (exagerate zic unii) pentru oras. Ceea ce e sigur insa, e ca de cate ori merg acasa simt cum mi se inunda sufletul de fericire cand vad cladirile si pietele orasului (lucru care explica dezamagirea mea cand am realizat ca Piata Romana e un simplu sens giratoriu).

- ca sunt indolenta. Poate exagerat spus, dar cateodata sunt atat de “oarba”/superficiala. Da, am descoperit ca de multe ori simturile mele sunt atat de slab dezvoltate sau mai bine spus semnalele la care rezonez sunt atat de superficiale. Asta pentru ca am trecut de cateva ori pe langa o biserica de la mine din zona si nici macar nu am observat-o. Oare ma cufund atat de tare in ganduri incat nici nu mai observ ce e in jur? Veneam intr-o seara de la scoala si cand ma pregateam sa trec strada care strajuia partea mea stanga am vazut o biserica alba in dreapta mea. Am ramas blocata! Si m-am oprit cateva secunde. Ma uitam la ea gandindu-ma: “oare daca era un butic prapadit dar avea luminite in geam sau imaginea catorva branduri ce ne bombardeaza zilnic, l-as fi vazut?”. Oricat de trist suna pentru mine, cred ca da. Inca sunt dezamagita la gandul ca probabil sunt lucruri in jurul meu care din cauza “educatiei simturilor” nici nu le observ si care poate mi-ar inviora ziua…

- ca nu imi place ploaia.. Sau ca sa fiu mai transanta: nu imi place ploaia din Bucuresti. Ceea ce ar trebui sa fie un fenomen “tamaduitor” este un dezastru pentru orasul asta, si asa trist. In opere de arta pline de romantism am citit cu totii de picurii de ploaie din noptiile pline de pasiune si de efectul lor de a o “intretine”. Nu si aici. Strazile pline de noroi, imaginea gri atunci cand te uiti pe geam, soferi care gonesc fara a conta ca te stropesc pe tine din cap pana in picioare, Lipscaniul caruia ii moare farmecul (si lista poate continua) ma fac sa ma rog pentru zilele cu soare. Sa ma rog pentru alta culoare decat vesnicul gri…

- ca sunt singura… si ca in unele situatii nu e tocmai cel mai bun statut marital. Azi am fost la ceva teatru de improvitatie. Cand am primit invitatia, m-am gandit sa anunt si cativa colegi de job. Ne-am strans vreo 12, doar ca unii au mai renuntat si m-am trezit acolo eu si 4 cupluri. Atunci am realizat ca sunt singura… si ca in situatiile astea te simti cumva pe o treapta inferioara. Sa nu intelegeti gresit, nu am picat in paharul cu melancolie. Doar ca in acel context m-a incercat un sentiment ciudat, o dorinta de a merge si eu la brat cu cineva si de a-i zambi si eu cuiva asa cum fac indragostitii cand au micile lor secrete pe care le impartasesc doar din priviri.

- muzica lui Jim Brickman. Ma calmeaza atat de mult si imi arata cat de divin pot fi cantate anumite acorduri. Imi demonstreaza inca odata cata magie zace in muzica si cata bucurie ii poti aduce sufletului daca inchizi ochii, iti limpezesti mintea si i te predai. Incercati sa faceti acest lucru ascultand “Winter Waltz“.

- orange cookies. Nu sunt niste prajiturele, asa cum poate te trimite cu gandul numele. Dupa sarbatori – abstinenta totala de la astfel de placeri ale vietii. :) Orange cookies e un nou ceai negru pe care l-am descoperit azi. Cu un strop de lapte si miere poate sa incunune cu succes orice zi, sunt sigura de asta. Si mai sunt sigura ca nimeni nu ii poate ceda mirosului, nici macar poseta mea- in care a fost transporatata azi mica mea descoperire.

Sunt multe lucruri pe care le-am descoperit in ultima vreme, dar nu vreau sa transform postul (si asa lung) intr-un roman foileton. Cert este ca in fiecare zi ma descopar pe mine prin ce se intampla in jurul meu. Cel mai trist e ca nu intodeauna imi place ce aflu…