Blogu' lu' Monkey

Just another blogu.lu weblog

cum am scapat de feelingul maternal(si de pedofilium maxi(a)morus)

Poi in primul rand am renuntat la traiul printre copii. Insa nu am scapat de tot de ei. De fiecare data cand vad un pustiulica mai mic de 100 cm, imi sfaraie, fara sa vreau, creierul meu roz. Cica creierul are culoarea galbena. Insa din poze, desene animate si filme cu iti zbor creierii in ‘tii ma…iii, am ramas cu impresia ca creierul meu este roz. Pal, cu mici sentulete gri.

Ma intorc, ma sucesc, zambesc, stralucesc, imi lacrimeaza ochii, imi bate inima, simt o caldura care ma infasoara. Iiii, ce draguuut era, hihi, mai zic unei prietene. Cand se nimereste sa fie si o prietena care in curand se marita si mai viseaza si la micuti, vai si amar. Copilul simte zeci de impunsaturi cu laser de fock in spate, se intoarce si scoate limba si, daca are un calculator si un televizor personale acasa, poate arata si degetul mijlociu.

mi-au placut kidsii mereu. Mi-au placut pentru puritate, pentru inteligenta-sau nu, pentru ochii aia in care ardea speranta.i-am indragit mereu pe cei diabolici, incapatanati, efervescenti, neascultatori, tipatori, agitati, nemernici, increzuti, aroganti(intre 4 si 30 de ani). in acelasi timp, desi imi iroseam energia cu ei intr-un mod evervant de rapid, incercam sa ii corectez , fara sa le lezez personalitatea. incercam sa ii fac sa vina de partea mea, sa mi-i fac prieteni, ca sa am o trupa de aliati incapatanati si independenti ca si mine.

mama mi-a zis ca am fost mereu independenta si incapatanata. daca nu am cautat niciodata protectie, in schimb am ajuns sa o vand la kilogram. crescand, am incercat sentimentul asta de protectie fata de colegii de la scoala. si capatam bataie. apoi fata de colegii de la liceu..si mi-o luam pe cocoasa. mereu protejam, mereu faceam pe bodyguardul si pe lupul moralist. nimeni nu avea nevoie de serviciile mele, insa eu ma incapatanam in continuare.

apoi au inceput iubirile si nevoia de a proteja pe alesii, focosii si nenorocitii mei parteneri de dragoste. cum dadeam peste unul care putea sa se apere singur, misiunea mea lua sfarsit. TU nu ai nevoie de mine, si plecam.

problema cu aceste apucaturi de mama total irosite si nefolositoare, este ca am ajuns sa adorm barbati. am ajuns sa le cant cantece de leagan si sa ii pun la somn:)) …am ajuns sa ii mangai si sa ii strang in brate ca o mama protectoare si rabdatoare. si cand imi ticaia ceasul bilologic si vroiam sa fiu muscata, pipaita si fututa, guess what. plua se pleostea, ca cine dracu isi fute propria mama?

Asa ca am renuntat la sentimentele de mama. Or fi ele bilologice si naturale, da da-le dracu. Cine vrea sex nebun, sa faca bine sa plezneaca si apoi sa mangaie:)…mila nu isi are locul in iubire, si nu ar trebui confundata cu dragostea.

Asa ca mesaj tuturor fomeilor care pupa un cur si sterge mucii de la nashii lor:

“fuck off mei fomeilor, nu vedeti ca o facut caca pe el si pute?”

buna ziua,lume!

asta mi-au sugerat blogistii sa pun la titlu in prima zi de blogarit. o treaba am de zis. ca am intrat in lumea celor care cuvanta. care au blog si o parere. deoarece consider ca daca ai blog, tre sa ai si ceva de zis, o sa ma straduiesc sa si am ceva de zis. problema este ca o zic pentru toti aceia care dau din greseala peste blogul meu si considera ca merita investite 5 minute in a citi ce am scris.

prin urmare, am sa fac un legamant acuma in momentu asta, si anume ca o sa ma concentrez sa scriu chestii cat de cat captivante.

Am mai avut un blog inainte in care scuipam tot ce era mai fier-os in mine. adica ma simteam atacata, muscata, ranita si ma grabeam sa leg niste cuvinte in cateva articole care nu de putine ori deveneau psihadelice. le citeau persoane care dadeau din greseala peste el, pentru ca nu mi-l etalam la prieteni, familie, la nimeni. era un fel de jurnal lasat intentionat deschis in caz ca trece cineva curios, insa nu faceam mai mult de atat. Probabil din orgoliu, sau probabil din dorinta de a nu parea ca imi defilez emotiile pe la nasul cuiva, de dragul de a capata atentie si felicitari pentru un articol amar si negru-humor-os…

In momentul in care yahoo imi punea update-urile de pe blog la status, mi-am sters toate posturile. Inafara de unul, care putea linistit sa se transforme intr-o mini saga a junkistilor. Citeam intens Chuck Palahniuk si imaginatia mea, si asa bolnava, aproape ca a explodat in articoloul acela. Pana la urma a disparut si el, fiindca yahoo 360 si-a facut ceva update-uri si nu l-am salvat. Nici nu mi-a pasat de fapt.

ce e bun la bloguit? cunosti oameni noi si interesanti? te simti important? te simti american? simti ca faci parte din the fabulous dream of the man: fiecare conteaza, fiecare are ceva de zis, deci eu contez, eu am ceva de zis? e o amageala bloguitul? te promovezi pe tine? promovezi altceva cu sau fara sens, dar promovezi? poti sa ai orgasme din idei? poti sa astepti cu sufletul la gura un comment? te legi si mai tare de obiectul cu taste si maus? iesi mai rar din casa sa cunosti oameni reali, nu inchpuiri si amagiri? sau pur si simplu nu ai ce face azi si scrii pe blog? ca e mai cald in lumea ta cu idei decat afara in “pluaie?”

ramane de vazut…