Auzeam de dimineata la radio povestea unui savant, Perelman, care a rezolvat o complicata problema de matematica si ar fi putut primi pentru aceasta 1 mil. de dolari. Insa el a refuzat banii, desi traieste intr-o locuinta mizera in care se spune ca nu există decât un scaun, o masă şi un pat.
Si controversele au inceput… M-am intrebat si eu pe moment de ce a refuzat acea suma de bani. Adica, orice om normal nu ar fi clipit de 2 ori si ar fi acceptat. Asa o viata frumoasa ar fi putut sa-si faca… Si apoi m-am trezit incercand sa-l inteleg, sa-mi explic reactia lui.
Nu stiu cat de nebun a fost gestul, insa pe mine m-a convins prin replica lui: “Am tot ce vreau”. Omul acesta are tot ce vrea in locuinta lui mizera. Socant pentru multi dintre noi. Si totusi, omul acesta trebuie sa fie un fericit pentru ca a gasit poate calea prin care sa duca o viata extrem de simpla si totusi sa aiba tot ce vrea. Daca e asa, atunci eu ma inclin in fata lui pentru ca e liber. Nu e asemenea miliardelor de persoane de pe planeta care, in fuga lor nebuna, in lipsa de timp (pentru ca “time is money”), in strategii de dezvoltare si crestere a afacerilor, etc. ignora viata din jurul lor, pierd clipe, zile, ani alergand. A demonstrat inca o data ca lucrurile materiale nu sunt neaparat o sursa a fericirii, ca fericirea provine din lucruri marunte si mai ales ca e o stare de spirit, nu are nevoie de stimulente.
Modestie, nebunie… pe mine m-a impresionat, il admir si il invidiez, desi unii ar putea crede ca, pe cat e de destept, pe atat e de prost. Ceea ce conteaza in final e ca el “are tot ce vrea”, ceea ce e mare lucru. Bravo lui!
Traiasca gandul, cu toata libertatea lui si lipsa de constrangeri, care te poate purta departe prin lume, prin locuri de vis, pe care unii oameni le cunosc doar din poze, filme, carti, povesti… Azi m-am gandit sa intocmesc o lista a locurilor pe care mi-as dori sa le vad (un top 4, extrem de subiectiv), sa le cunosc si altfel decat prin modalitatile mentionate mai sus.
4. New York – trebuie sa recunosc, de dragul eroinelor din “Sex and the city” si nu numai. Desi nu cred ca as putea vreodata sa traiesc intr-un asemenea oras pentru ca e prea mare pentru mine si ma sperie (nr. de locuitori aproximativ cat populatia Romaniei). Daca altii au probleme cu inaltimea, spatii inchise, etc, eu simt ca ma sufoc intr-un oras de asemenea dimensiuni; insa cu o scurta vizita cred ca m-as descurca si chiar ar fi foarte interesant.
3. Egipt – asta datorita emisiunilor de pe Discovery pe care le-am urmarit in liceu. Pentru ca m-au fascinat misterele, ritualurile, vietile faraonilor, modul in care isi pregateau locul de veci, Cleopatra cu nasul ei lung si moartea misterioasa, Sfinxul, arta imbalsamarii (oamenii de stiinta pot preleva ADN fie si dupa 4.000 de ani) si Piramidele pentru ca: “Omul se teme de timp, iar timpul se teme de Piramide.”
2. Paris- pentru ca in copilarie am auzit in mod sistematic ca e orasul indragostitilor (aici si mama a participat direct la influentarea opiniei), ca acolo iubirea pluteste in aer si alte lucruri siropoase si pentru ca imi doresc sa vizitez Luvrul (unul dintre cele mai importante muzee din lume) care reprezinta cadrul romanului “Codul lui Davinci” al lui Dan Brown.
1. Si pentru ca e doar o calatorie imaginara, pe primul loc se situeaza cea mai frumoasa insula din arhipeleagul polinezian – Insula Bora Bora. O aleg pentru ca inca nu am mers in luna de miere si imi permit sa visez la destinatii unde natura si-a dat examenul de imaginatie si creativitate. Din imaginile vazute si povestile citite ajungi sa crezi ca este Raiul pe pamant. Nu are cum sa nu te impresioneze o casuta suspendata deasupra apei cu podea din sticla prin care poti observa minunatiile vietii subacvatice, culoarea turcoaz a apei, nisipurile albe, diversele activitati specifice locului, dar cel mai mult peisajului aproape utopic. Dovada o gasiti aici si nu cred ca ma poate cineva contrazice:
Acestea sunt destinatiile terestre de vis pentru mine. Pentru ca in alt context, nu m-as da inapoi nici de la ceva mai nonconformist, cum ar fi o calatorie in spatiu.
Voi va surprindeti calatorind cu gandul? Si daca da, care sunt destinatiile?
Nu ştiu voi unde v-aţi petrecut vacanţele şcolare, dar eu le-am petrecut mereu la sat. Deşi atunci nu eram mereu încântată de acest lucru, azi m-a lovit un dor nebun de locul acela.
Citeam în “Anna Karenina” despre viaţa lui Lenin la sat. Şi citind, mi-au revenit în minte fragmente, amintiri, clipe din copilăria petrecută în satul acela. E un sat pe care îl ştiu cu ochii închişi. Şi nu mă refer neaparat la locuitorii lui, ci la dealurile lui, la apele lui, la uliţele lui…Şi mi s-a făcut dor. Un dor nebun de:
- zilele în care îmi chinuiam gâştele să urce dealul numai ca să merg cu copiii la joacă pe deal (pentru că ei mergeau cu vacile);
- zilele de primăvară în care urcam în pădure să culegem toporaşi, brânduşe şi cârlegei;
- locul nostru preferat: la şanţ – unde mergeam cu pături şi ne jucam, mâncam frăguţe, ne ascundeam, ne căţăram în copaci;
- casa unui bătrân din sat, pe care o admiram mereu; era un fel de muzeu cu foarte multe ceasuri, bibelouri, găleţi, cârlige pentru rufe, etc;
- ieşit seara la poartă şi jucat (Şotron; Ţară, ţară vrem ostaşi; volei; plimbat cu bicicleta; spus bancuri şi multe alte minunăţii de-ale copilăriei) şi ascultat multe poveşti ale bătrânilor din sat;
- prietena mea Ramona cu care găteam ciudăţenii delicioase; ne făceam tratamente faciale (îmi amintesc un tratament cu roşii şi tărâţe şi un bunic foarte oripilat de “ciudăţeniile” astea pe care fetele lui nu le făceau);
- spălat rufe la râu cu atâta seriozitate şi maturitate, cu o responsabilitate de adult;
- poieniţa mică din spatele casei care în fiecare primăvară era colorată într-un fel aparte de flori mici şi mov;
- leagănul meu din curte (pe care tăticul meu l-a construit special pentru mine);
- timpul petrecut la râu (Sohodol) cu copiii, în zilele frumoase de vară cu soare;
- moara din sat – pe care o poţi confunda uşor cu o căsuţă de poveste.
Vouă ce locuri vă stârnesc amintiri frumoase?
Provides support to consultants (e.g. presentations, training materials etc.).
• Provides support for managing programmes financed from European funds.
• Maintains and organizes files, data and reports.
• Is responsible for translating various documents and preparing contracts.
• Is responsible for updating the recruitment and selection database.
• Develops and maintains relationships with suppliers.
• Responds for the primary book-keeping.
• Screens correspondence, telephone calls, taking messages and follow-up action as appropriate.Cerinte:
• University degree
• Previous working experience (minimum 2 years)
• Working experience in programmes financed from European funds is an advantage
• Advanced knowledge of English language
• Good knowledge of Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook) and Internet browsing
• Driving licence (mandatory)
• Willing to learn and eager for professional development
• Very good communication skills
• Good planning and organising skills
Aţi încercat vreodată să faceţi o analiză a iubirii din viaţa voastră? Şi daca da, aţi încercat să-i surprindeţi misterul?
Eu m-am gândit şi am meditat de multe ori asupra acestui sentiment. Dar cum şi ce s-a întamplat? Dar de ce aşa repede? De ce eu? etc. Întrebări care mi-au umblat prin gânduri în încercarea de a găsi răspunsul potrivit. Şi totuşi, pentru ce această analiză? Pentru ce avem nevoie de răspunsuri, de a dezlega misterul? Da, ştiu foarte bine că aşa suntem noi oamenii. Avem nevoie ca lucrurile să aibă un înţeles, pentru a le accepta, pentru a le “digera”. De ce? Chiar credem că dacă îi facem o radiografie iubirii vom înţelege cu adevărat mecanismul ei?
Nu vreau să citesc articole, cărţi sau studii din psihologia socială (care vorbeşte despre 3 componente ale iubirii: pasiune, intimitate şi angajament). Cu ce înfrumuseţează sau înnobliează aflarea acestor lucruri, dragostea? Eu cred că reuşesc doar să-i “strivească corola de minuni”. Cred cu adevărat că cel mai bine este să-i urmăm sfatul lui Lucian Blaga şi “să nu strivim corola de minuni a lumii”.
Să lăsăm iubirea să fie taina, misterul cel mai frumos din viaţa noastră. Să o trăim cu sufletul deschis, fără să punem prea multe întrebări…doar să iubim…
La ce fel de atractie va ganditi acum? Nu, nu o sa fie vorba despre “acea” atractie dintre persoane. Ma gandeam zilele astea la o altfel de atractie – legea atractiei – despre care am cautat cateva info pe internet, sa inteleg efectele ei si mai ales cum se foloseste (pentru ca exista niste reguli).
Legea Atractiei are la baza ideea ca atragem in viata noastra toate lucrurile la care ne gandim. Si cand spun toate, ma refer si la cele pozitive si la cele negative. Suntem practic un magnet si creatorii operei de arta suprema-viata noastra. In aceste conditii, in care de noi si de gandurile noastre depinde totul, apar desigur cateva intrebari. Cum putem oare atrage doar lucrurile frumoase? Cum pot sa moderez toate gandurile pe care le am in fiecare zi? Sustinatorii acestei legi cred ca au gasit raspunsul: prin emotii, prin sentimente. Altfel spus, sa adopti tot timpul o stare de bine, de fericire si sa te concentrezi numai asupra acestor sentimente pozitive.
Dupa aceasta explicatie, nu m-am simtit deloc usurata ca am aflat secretul unei vieti perfecte, ci mi s-a strecurat in suflet nedumerirea si nelamurirea. Pai si cu sentimentele negative sau trairile mele nu tocmai frumoase, ce se intampla? Adica, nu mi se pare sanatos sa ignor trairi precum tristete, dezamagire, nemultumire, etc. care sunt absolut normale si firesti atunci cand e cazul si cand nu exagerez cu ele. Si din cate stiu, omul este conceput sa experimenteze o gama larga de astfel de trairi. Cum poate el sa se focuseze doar asupra celor pozitive? Da, cred ca o gandire sanatoasa e una pozitiva, dar numai in sensul de a nu ne lasa coplesiti de griji si frici. Dar asta e o cu totul alta poveste, iar sa nu ne lasam coplesiti nu e sinonim cu a le ignora sau a le elimina.
Toate acestea fiind spuse, ma “atrage” mai mult incercarea de a gasi echilibru si armonie in viata, experimentand toate trairile cu care am fost inzestrata, decat de a adopta aceasta strategie (care seamana putin cu a strutului).
Celebra carte a lui Allen Carr, “In sfarsit, nefumator” a ajuns la mine acum aproximativ un an, daca nu ma insel. Desi am inceput atunci sa o citesc, nu stiu ce anume s-a intamplat dar nu am ajuns sa o termin. Si e foarte important sa o termini, asa cum zice si autorul ei.
Acesta, un fumator de pana la 100 de tigari pe zi, a incercat de o multime de ori sa se lase de fumat insa nu a reusit. Asta pana intr-o zi cand a descoperit “Metoda Usoara”. Mi-a placut cat de bine se adreseaza Allen Carr fumatorului si cat de mult il intelege. E foarte evident ca a fost si el la randul lui un fumator. Metoda lui e foarte simplu de inteles si am recunoscut-o destul de repede. El face de fapt, o terapie cognitiv-comportamentala cu cititorul/fumatorul. Cu alte cuvinte, aduce in fata acestuia din urma, argumente solide care au drept scop, schimbarea modului de a gandi, de a simti, in legatura cu acest comportament (al fumatului). Se intelege ca prin schimbarea gandirii, se urmareste schimbarea comportamentul. Pentru ca noi, actionam in conformitate cu ceea ce gandim.
Frumusetea metodei sale consta in faptul ca nu iti zice niciodata: nu mai fuma! Dimpotriva, te sfatuieste sa fumezi in timp ce citesti cartea, insa pe masura ca trec capitolele si incepi sa scoti capul din nisip, realizezi ca are atata dreptate, asa gandeai si tu inainte sa fumezi prima tigara. Te indeamna sa fumezi in timp ce citesti cartea pentru ca el stie foarte bine, ca fumatorii cand sunt stresati, trebuie sa fumeze. Astfel, incepe sa ti se infiripe in gand ideea ca se poate, ca tu intelegi ce zice, ca el are dreptate.
Metoda usoara, descoperita de el, presupune 3 lucruri foarte importante:
1. sa te hotarasti, dar sa fii absolut convins, ca nu o sa mai fumezi niciodata si sa nu te indoiesti niciodata de acest lucru.
2. sa te bucuri din tot sufletul tau de acest lucru; nu “renunti” la nimic, doar ” scapi”.
3. nu exista acea “unica” tigara; adica de la una a plecat totul.
Desi pe parcursul cartii iti vorbeste de metoda lui, nu mentioneaza niciodata in ce consta aceasta, decat la sfarsit. Tocmai de aceea e atat de important sa citesti pana la sfarsit, pentru ca, pana in acel moment tu deja iti schimbi gandirea. Pentru ca de fapt, metoda lui in sine, nu contine nici o solutie magica, e simpla, asa cum zice, insa trebuie sa te pregateasca sa o intelegi. Iti vorbeste si despre cei doi monstrii: monstrul cel mic care isi cere mereu doza (adictia de nicotina) si monstrul cel mare (din creierul nostru, modul in care gandim despre fumat) .
Azi am terminat cartea si promit sa o recitesc de cate ori va fi nevoie pentru a-mi reaminti ca nu imi place sa fumez, ca e doar adictie, ca imi distrug sanatatea si pe deasupra mai si platesc pentru asta.
In consecinta, recomand aceasta carte tuturor celor care fumeaza si intentioneaza sa scape de fumat sau pur si simplu oamenilor care au alaturi fumatori, pe care trebuie sa ii inteleaga, sa stie cum sa-i impulsioneze spre decizia corecta.
Săptămâna trecută am terminat de citit “Patul lui Procust” de Camil Petrescu. Pe lângă faptul că am redescoperit o lume uitată pe rafturile bibliotecii, am descoperit personaje care nu au loc în acest “PAT” magic. Probabil că mulţi nu-şi mai amintesc despre ce este vorba în carte sau, unii nici nu au citit-o. Nu despre subiectul sau personajele cărţii voi scrie, ci despre cum percep eu acest “Pat al lui Procust”. Şi cum o carte bună sau un film bun mă influenţează enorm şi îşi pun amprenta asupra vieţii mele interioare, nu am cum să ocolesc un subiect care mă “roade” de câteva zile bune.
Mai întâi, câteva cuvinte despre cine este Procust. Acesta şi-a câştigat notorietatea prin unele practici diabolice. Obiectul în care se întâmplă acestea este un pat. Acesta mutila oameni pentru a-i face să se încadreze în masurile patului propriu-zis. Expresia “Patul lui Procust” a devenit o metaforă la modul în care societatea transformă oamenii, astfel încât să se potrivească tiparelor şi regulilor prestabilite. Altfel spus, pentru a se adapta la societatea în care trăieşte, un individ trebuie să facă mici sau mari compromisuri, să se alungească sau să se scurteze.
Eu nu dorm prea confortabil în patul lui Procust. Şi nu vorbesc acum despre faptul că nu mă adaptez la împrejurări sau situaţii. Mă refer strict la compromisurile mari pe care trebuie să le fac şi care încalcă principiile mele şi toate lucrurile frumoase pe care le-am învăţat în copilărie de la părinţi. Atunci, în acele momente, mă eschivez şi încerc să fac patul să se potrivească la mărimile mele, nu eu la ale lui. Încerc să întorc lumea cu susul în jos, numa să nu fiu nevoită să îmi calc pe inimă pentru a acţiona cumva, cum ştiu că nu corespunde cu ceea ce sunt, cu ceea ce simt. Şi pentru că nu reuşesc tot timpul să fac acest lucru, nu am un somn prea liniştit.
V-aţi întrebat vreodată care sunt lucrurile care contează pentru voi?
Aseară am vazut filmul “Up in the air” cu George Clooney. E un tip minunat, cu carieră excelentă, încrezator, genul de om căruia ii place să nu prindă “rădăcini” de nici un fel (nici într-un loc, nici lângă cineva). Trăieşte viaţa, day by day, fără perspective în ceea ce priveşte familia, fără perspective în ceea ce priveşte viaţa lui reală (prieteni, iubita, etc). Toate bune şi frumoase, numai că într-o zi, se trezeşte la realitate şi observă stupefiat că ceea ce şi-a dorit i s-a împlinit. N-are nici un început măcar de rădăcină. În familie i se reproşează că nu a fost niciodată acolo atunci când a fost nevoie, iar tipa de care se amorezează îl consideră o “paranteză” la viaţa ei reală. În acele momente, printre atâtea zboruri, printre atâţia oameni, se trezeşte singur. Neavând rădăcini, este undeva “in the air”. Chiar întrebat în avion de unde este, răspunde: “i’m from here”.
Mie îmi place să prind rădăcini. Deşi, multă vreme am fost şi eu “from here”, în funcţie de locul în care mă aflam, lately, am început să prind rădăcini. Şi-mi place. Am avut perioada mea de glorie în care eram tot timpul cu bagajul făcut şi mă despărţeam de persoanele de care mă ataşam în acele locuri. Din acest motiv, foarte multe prietenii s-au pierdut în timp.
Nu vreau să mă trezesc “up in the air” într-o zi. Vreau să fiu conectată, înrădăcinată cât mai bine astfel încât, atunci când voi fi întrebată de unde sunt, să pot raspunde cu mândrie: sunt de aici, pentru că eu am ales şi pentru că-mi place.
Nu vreau nici să fiu o “paranteză” la viaţa reală. Vreau să fiu o prietenă bună, o soţie minunată, o fiică exemplară, o soră de vis, o noră excelentă şi o colegă de încredere. Vreau să ofer tot ceea ce pot persoanelor de lângă mine pentru că ele îmi colorează viaţa.
Din aceste motive, “rădăcinile” sunt totul pentru mine. Sunt oamenii de lângă mine şi locul în care mă simt bine.
