Socrate si prietenii

Eram cu patrupedu’ p-afara, il scosesem la obisnuita plimbare, in catuse, prin curtea inchisorii, cand ce mi-a fost dat sa aud dinspre un semicerc de detinuti ce insamantau pamantul cu nutline, flegme si albacher la 2,5l?! : “…<ceva legat de niste masini, nu conteaza>… nu stiu daca ma intelegi sau nu ma intelegi! Ai inteles? Ma intelegi?“. Mi-a stat mintea in colturi. M-am gandit c-a fost doar un accident. M-am convins, ulterior, ca era de fapt un tic filosofic cu care liderul semicercului isi insotea fiecare idee. (In asemenea cercuri iti dai foarte usor seama cine este liderul. De obicei e cel cu meclanul cel mai satisfacut, cel care e aproape constient de sine) Si idei avea, slava Domnului.

Pe urma, cat m-am mai invartit p-acolo, lasand sa patrunda aer, oase si gunoaie de pe jos in plamanii respectiv stomacul patrupedului, sententiozitatea maieuticianului a mai scazut din intensitate, ajungand  la “…<nu mai stiu exact ce, in orice caz, academisme conflictuale>… nu stiu daca ma intelegi sau nu ma intelegi! Ai inteles?” pentru ca, pana la urma sa ajunga la forma “Nu stiu daca ma intelegi sau nu ma intelegi!” pe care o rostea ca pe un soi de incantatie samanistica, renuntand chiar si la idei, dedicandu-se total formulei gnoseologice.
N-am mai stationat prin zona sa aflu, desi eram curios, daca chiar a rezolvat ecuatia lumii, dar imi imaginez ca da; probabil a ajuns la “Stiu ca nu stiu nimic! Ma intelegi sau nu ma-ntelegi?”.