Mi-am cumpărat casă. Una căreia să-i pot face ce modificări vreau și ce modificări știu. Una pe care s-o înjur că nu e colorată cum îmi doresc sau că nu are destul gri. Una a cărei adresă să fie ușor de ținut minte, pentru ca alții să nu întâmpine greutăți când o dau mai departe. Una cu bucătăria mare, așa cum îmi place mie, în care să pot să mă desfășor și să scap de tot ce-i frustrare. Chiar dacă seamănă cu asta în care ”locuiesc” acum, modificările promit să vină.
Dacă vreți să vedeți fotografii cu noua mea casă, intrați aici.
Mai pe scurt, de acum înainte mă găsiți pe www.roxid.me.
PS: Mulțumesc omului fără de care n-aș fi putut să mă mut. Și sper să vină cât mai curând un Wordpress Plugin Packs de pe-un domeniu de-al tău.
Se știe că-s prietenă cu TMBASEu’! Dar totuși, uite cine vine anul ăsta la workshop!
Robert le magnifique știe și platane, și chitară bass și cică ”acționează samplere și synth-uri într-un live performance uluitor”. Pe hip-hop (asta-i place lui Talpoș, poate-l ducem în Setup, dacă la Gărâna tot ne-a promis că vine), electronică și rock.
Omul ăsta magnific, adică Robert, a lansat vreo trei albume și două coloane sonore pentru Hamlet. Cel regizat de David Gauchard. V-am convins?
E la modă să vorbim despre Phoenix. Prin ziare, pe bloguri, pe site-urile de știri. Ei, hai să zic și eu vreo două.
Concertele de zilele astea au fost identice cu cele de anul trecut. Chiar și problema cu monitoarele lui Nicu Covaci. Eu una m-am dus numai să îl văd pe Țăndărică. Și din câte am aflat după concerte, așa și alții. Solistul lor, Bogdan Bradu adică, are voce, păcat că nu s-a auzit. Am auzit tot vocea răgușită a lui Nicu Covaci. Și erau sunetiștii lor. Nu erau puși de autoritățile din Timișoara, să ne înțelegem.
Și oricum, toate prostiile puerile dintre Covaci și Mircea Baniciu mi se par fără folos. Chiar Nicu Covaci spunea că Phoenix nu bate pasul pe loc. Eu cred că îl bate, atâta timp cât liderul trupei tot vorbește despre ce s-a întâmplat cu zeci de ani în urmă. N-am nimic cu nimeni, dar m-am săturat să aud chiar în mijlocul concertului că autoritățile din Timișoara nu sprijină formația Phoenix. Păi Sala Olimpia nu le-a fost pusă la dispoziție de Consiliul Local? (cel puțin eu așa am aflat) Citeam undeva că Moni Bordeianu a făcut show. Când? Când a uitat versul în mijlocul cântecului?
Se vede că vine primăvara. Pe bune! Păi uite, încep și concertele bune în Timișoara și parcă avem mai mult chef de muncă. Sau numai eu? Deși nu tot timpul se întâmplă asta.
Spuneam mai demult că mi-aș dori unu’ mic. Un copilaș numai al meu, pe care să-l iubesc și pe care să-l introduc în lumea bună. O lume în care dăm din ”aripi” toți (nu din coate, ca oltenii), chit că-i una deocheată și plină de periculozități.
Doleanța mi s-a împlinit, chiar în ziua în care am făcut vreo 23 de ierni. Nu primăveri, căci m-am născut iarna. Ei, almic, căci așa se numește, a făcut deja cunoștință cu câteva ”papornițe” de-ale mele. Și stă țanțoș în ele, iar când vede lumina zilei e extrem de fericit. Așteaptă primăvara, căci are energie destulă cât să stea prin parc câteva ore. Ar prefera Parcul Copiilor, dar acolo nu ne lasă oamenii ăștia răi din administrație. Dacă mă vedeți cu el la plimbare, să nu uitați să-l salutați.
Vi-l prezint pe almic:
PS: Partea frumoasă este echipa care-a pus umăr de la umăr și a venit cu bunăciunea la mine acasă. Mint, dar trebuie să se simtă și ei bine (aici e glumă). De la cele mai apropiate persoane, până la prieteni, rude sau chiar cunoștințe. Chit că nu s-au cunoscut toți. Sper că momentele petrecute la mine v-au răsplătit îndeajuns. Am auzit ceva povești bune a doua zi. Deci, mersi! Mă înclin!
PPS: Lalele sunt printre florile mele preferate, deci mulțumesc și pentru floricele. Încă sunt în apă.
A încercat cineva Google Wave în proaspătul Opera 10.5? Dacă nu l-a încercat nimeni, nu-i nimic. L-am încercat eu. Și am avut o surpriză.
”Google Wave – Your browser is not supported”
Sub acest mic mesaj, apare altul – ”Sorry, it looks like you’re using a browser that isn’t supported during the preview of Google Wave. If you’d like to try out the exciting world of Wave we suggest that you use one of the browsers: ”
”Am început să pregătesc mâncare specială pentru câinele meu după ce produsele din comerț i-au creat mai multe probleme. De la acid la stomac, la zile întregi de lipsă de poftă de mâncare, la nenumărate probleme digestive care m-au dus de multe ori de urgență la medicul veterinar”, povestește Ama pe site.
Ama ne-a zis pe twitter că avea mari emoții și că se bucură că a fost încurajată de câțiva urmăritori de-ai ei. ”Am zis că dacă sunt numai 50 de oameni în toată țara care să aprecieze ideea, eu sunt mulțumită”, mai zice Ama.
Haideți să îi arătăm că iubim animalele și că acest proiect al ei merită să ajungă mare, așa cum merită animalele să fie respectate.
Pe Ama o mai găsiți pe blogul ei culinar, dar și pe twitter. Și are niște rețete deosebite, deci bănuiesc că și cele pentru patiseria canină sunt asemănătoare. Din câte știu eu, Alexandra a învățat să gătească, cât de cât, de la Ama.
Se zice că ”buna fericire nu stă în bogăție, ci într-o mulțumire a inimii de starea ei”. Eu zic că-i adevărat proverbul. Cu toate că trăim în România. Ei bine, asta nu ne ocupă tot timpul. Vorbesc despre timpul meu, că nu pot să vorbesc și despre al vostru. M-am ”resemnat” cu timpul pe care îl am la dispoziție. De ce? Pentru că dacă ziua ar fi mai lungă și dacă aș avea mai mult timp la dispoziție ca să duc la capăt o sarcină (treabă, adică), atunci la finalul zilei aș fi mult mai obosită. E o problemă pe care o putem gândi logic. De ce să cerem mai mult timp pentru noi? Dacă vrem mai mult timp, înseamnă că nu știm să ni-l împărțim sau că nu suntem mulțumiți de felul în care ne trăim viața.
Mă ”uit” la mine când sunt la serviciu. Dacă știu că trebuie să termin la o anumită oră, ca să plec într-o anumită locație, atunci mă încadrez în timp. Mai pierd timpul și cu colegii la țigară, chit că m-am lăsat. Mai pierd timpul și pe internet, golindu-mi aiurea readerul și mailurile. Mai pierd timpul și vorbind la telefon, căci doar suntem în anul 2010.
Știți cum se spune, ”nu timpul ți se potrivește ție, ci tu potrivește-te timpului”. Toate cunoștințele mele știu că niciodată nu ajung la timp undeva. Dar în dezordinea mea, sunt organizată. Și nu devine deloc monoton. Și dacă mă încadrez în timp și seara pot să zâmbesc și să am timp să stau cu prietenii, măcar la un ceai, atunci partea cu ”buna fericire nu stă în bogăție, ci într-o mulțumire a inimii de starea ei” se ap » Read more: Avem timp?
De la 21:00, da? Cu ocazia asta, la mulți ani vere! 
E o problemă pe care o putem gândi logic. De ce să cerem mai mult timp pentru noi? Dacă vrem mai mult timp, înseamnă că nu știm să ni-l împărțim sau că nu suntem mulțumiți de felul în care ne trăim viața.
