Zi frumoasă, într-adevăr. Deschid e-mailul redacţiei, ca orice om normal. Văd un e-mail. Îl deschid. Îl citesc. Mă minunez.

”Stimate Doamnelor şi Domnilor

Numele meu este ….. şi sunt la master la Universitatea Erlangen-Nurnber. În cadrul unui Seminar ”Auslandjournalismus” trebuie să scriu un referat despre cum au fost percepute în presa scrisă evenimentele din 1989 din Timişoara. Mă interesează aici în mod concret articole din data de 20, 21, 22 Decembrie.

Rugămintea mea la d-voastră este: dacă le aveţi în varianta online, puteţi să îmi scanaţi şi să îmi trimiteţi articolele prin E-mail?

Ar fi suficient şi un articol din una din aceste date. Mi-ar fi de mare ajutor.

Mulţumesc în prealabil pentru sprijinul d-voastră.

Cu salutări

…”

Am omis în a-i publica numele. Cum să ceri unei echipe să-ţi scaneze materiale apărute online? Come on! Şi cum să îţi permiţi aşa, aiurea, să le ceri unor oameni, suficient de ocupaţi, zic eu, să îţi facă ţie treaba? Adică eu mi-am făcut licenţa cu nu ştiu câte kilograme de ziare cărate acasă, numai eu ştiu cum, şi ea pentru un referat, vrea să-i trimită alţii articolele apărute ONLINE, scanate, pe mail? Nu pare oarecum ciudat? Come on!

Adică dacă tot vrei materiale apărute online, cum vrei să ţi le scanez? Nu de-aia există google? Şi în mod normal, când scrii un e-mail, nu îl scrii şi tu în aşa fel încât să înţeleagă şi destinatarul ce spui tu acolo?

Nice day!