Inspiring NEXT

Cea mai sinceră reclamă este cea face-to-face cu clientul. Atunci clientul are posibiliatea de a pune întrebări, de a da feedback produsului, companiei și chiar și ție, celui ce vinde produsul.

Dar cel mai bine aici se vede efectul dat de medierea majorității și anume vom constata că marea majoritatea nu vor pune întrebări despre produs, o altă mare majoritate nu va da feedback produsului, o a treia majoritate nu va da feedback companiei sau ție ca și reprezentat al ei. Sigur aceste trei majorități nu sunt disjuncte, dar mediind ca și un întreg, în contextul relației cu clientul putem sesiza ca avem o medie peste cele 3 medii, de așa zisă interacțiune…poate calculând ne va reieși că 50% dintre clienți au fost proactivi și interesați de produs, lucru care e un pic statistic cosmetizat.

Lăsând la o parte spre meditare contextul vânzării văzută spre client, ne putem uita foarte clar acum la vânzător. Din punctul de vedere al companiei el reprezintă glazura de pe prăjitura companiei și evident că ne trebuie strălucire maximă ca să stârnim apetitul. De cele mai multe ori vânzătorul nu se identifică cu filosofia companiei, dar din punctul de vedere al clientului acest lucru nu contează all the way…dar contează.

Ei bine problema la vânzător e gradul de sinceritate, sigur nu toți mint, dar majoritatea omit. Iar aceste informații lipsă, duc la vânzarea unui produs „contrafăcut” clientului, conduc la o imagine a produsului minune și salvator de probleme abrupte.

Și uite cum s-a topit premisa de la care am pornit și anume cea a sincerității maxime…e chiar vicleană lumea vânzărilor.

Adevărul e că mereu ne dorim un nou început și întotdeauna începuturile le putem crea exact cum le visăm, exact „atât” de perfecte cum ni le dorim, problema este că undeva pe parcurs reușim să revenim la stare curentă de dinaintea noului început….Deși nu-mi place să o recunosc, dar cred că nu ne schimbăm cu adevărat niciodată, suntem mereu aceiași cu bune și rele…poate evoluăm, ne reanalizăm unele idei și principii pe care le avem stabilite deja, dar esența lucrurilor ce ne formează caracterul rămâne undeva întipărită în genele noastre…

Maturizarea e cel mai dăunător lucru care i se poate întâmpla unui individ, maturizarea aduce dorința de a te încadra într-o categorie, de a te blendui în societate…atunci descoperi ce e un tabu și cât de dăunatoare e considerată exprimarea liberă în societatea din jurul nostru

Cu alte cuvinte, adevărata noastră persoană este arătată în lucrurile ascunse și personale din sinea noastră și pe care nici un studiu de piață nu va reuși să o caracterizeze și cu atât mai puțin să o claseze…cool

Faptul că sunt în București e parte din scuza că nu am mai apucat să scriu mai nimic pe blog…mă întrebam aseară dacă cei ce scriu regulat pe blog au și un job care nu implică în niciun fel Internetul și singur am concluzionat că rare șanse, cel puțin nu sunt în categoria heavy-duty bloggers, adică în categoria de mai mult de 5 posturi pe zi. Și evident de aici gândurile mele au mers într-un viitor mai apropiat și m-am întrebat dacă eu voi apuca să mai scriu vreo 5 posturi pe blog după ce mă angajez…

Cert e că mi-a lipsit să scriu pe blog, dar lipsa unei conexiuni stabile la net și-a spus cuvântul și uite așa am intrat la cură de „dexintoxicare” de Internet pentru aproape 2 săptămâni.

Acum clar că sunt dator să vă spun cum mi se pare Bucureștiul, doar e cea mai lungă perioadă neîntreruptă de București pentru mine și deci am apucat să interacționez un pic mai bine cu orașul și mai ales cu oamenii dintr-însul în plus acum nu am mai fost turistul interesat să vadă și casa poporului și calea victoriei, acum erau doar repere sau drumuri pe rutele spre diverse destinații…

Da, aici e multă lume amestecată, deci nu m-am simțit ardelean-man la București

Cum mi se par oamenii?

Stresați, sincer și cel mai ușor vezi acest lucru în trafic și vai mult timp am pierdut în trafic, mult pentru mine. Am calculat în mare că pierdeam în fiecare zi la volan o oră jumătate, înmumlțit cu câte zile am stat în oraș…e foarte mult. Dar ai timp să asculți muzică în mașină, adică nu doar să pornești radioul ca să nu fie liniște, ci chiar să asculți.

Apoi tot despre oameni mai pot spune că densitatea de nesimțiti e mai mare aici și cam te lovești de ei. Lucru ce l-am învățat din situațiile respective e că trebuie să le-o spui verde în față, nu trebuie să îți fie jenă de situație, că sigur lor nu le e.

Sigur că nu sunt doar părți negative la oameni, marea majoritate sunt ok, dar că îmi e tare frică de fenomenul de omogenizare ce se produce în orice societate și aici nu e ca la vot, nu majoritatea decide în ce direcție se omogenizează societatea…exemplu cel mai la îndemână în acest sens este folosirea lui „pă” în loc de „pe”, pornit de la niște politicieni „remarcabili” a ajuns să fie folosit tot mai des…poate în 2 ani întră în dicționar…

Aș locui în București?

Încă nu sunt foarte hotărât dacă vreau să trăiesc într-un oraș ca Bucureștiul, poate sunt doar eu, dar parcă am nevoie de mai mult spațiu în jurul meu, nu vreau ca singura metodă de relaxare și destindere să fie în spatele ușii închise de la apartament. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt o sumedenie de activități pe care le poți face aici, mai multe decât în oricare alt oraș, dar prea trebuie să concurezi pentru „spațiu”, practic din punctul meu de vedere nu apuci să te relaxezi nici când vrei să mergi la o piesă de teatru, că și atunci trebuie să-ți procuri bilete din timp, să îți faci griji că poate nu ajungi on time și prostii de genul acesta…

Dar nu mă credeți pe cuvânt și experimentați chiar voi, două săptămâni jumate în București…

În ultimii 24 de ani sigur am învățat multe, unele cu voia și din curiozitatea mea, altele din necesitate sau din rigoare socială.

Dintre toate acestea multe lucruri pe care le luăm de bune în fiecare dimineață, există o mică parte, căruia îî dăm mai multă importanță, poate și pentru că le considerăm marcante pentru personalitatea ce ne definește, dincolo de nume, haine, identitate fizică și, de ce nu, digitală.

Iată mica mea parte de lucruri pe care le-am învățat și care sunt demne de luat în seamă:

• prețuieșteți prietenii, vechi sau noi, pe toți în egală măsură
• învață să iubești, chiar dacă crezi că ești imun la acest sentiment
• nici un eșec nu e capabil să te doboare, cât timp mai poți respira, poți continua să trăiești, trebuie doar să găsești altă cale…
• nu fi laș
• dorește-ți mai mult…

Cam astea ar fi lucrurile la care m-am putut gândi la ora aceasta(00:48)…după un 7 ian în care i-am sărbătorit pe 2 prieteni, de ziua lor de nume, la niște beri și un joc de cărți

S-a întâmplat ceva zilele astea în România, lumea s-a contaminat cu un nou virus și nu e vorba de gripa porcină și nici nu e ceva toxiinfecție alimentară sau vreo criză biliară ciudată, toate atât de specifice “anotimpului”. Românii au prins (din nou) gustul mersului la cinema?

Mergeți intr-un cinema zilele astea, mai spre seara, ce-i drept și veți vedea puzderie de lume, multă dornică să (re)vadă Avatar-ul lui nenea Cameron, dar o mică parte, deloc neglijabilă aș spune, dornică să vadă Sherlock Holmes-ul lui Guy Ritchie.

E îndeajuns ca 2 titluri să scoată lumea la cinema în România?…așa s-ar părea, dar pot aceste titluri consecutive să instaureze un curent pro cinema în alegerea distracțiilor la români?