Despre fim prea putin de zis. E umpic mai diferit decat tipicul film sau tipica drama americana, cu dialog lent si uneori caraghios, desi ar trebui sa fie serios. In schimb, mi-a placut de actrita care o juca pe Lisa, Sophie Nyweide. In mod special scena in care scoate capul pe geam din masina matusii sale si i se vad prinse in par cateva perfuzii luate din spitalul in care e internata mama ei cu cancer la ochi. Filmul nu e vesel, binenteles, dar felul in care micuta asta hippie poarta perfuziile in par si ii face fata mortii iminente a mamei sale e emotionant.

E o mica trista zambareata, cu suflet deschis, rebel, matur. E o frumusete de copil si tot filmul castiga doar datorita ei. In rest, nu m-a prea impresionat niciun personaj si niciun rol.

Ajung pe la 7 40. Îmi cumpăr o ședință, ca să fiu sigură că îmi place și abia apoi, la următoarea ședință să îmi cumpăr un abonament. Mă schimb în vestiarul plin, cald, ușor transpirat. Ascult povești de gagici în timp ce îmi trag pe mine echipamentul de sport, puțin rușinată și conștientă de privirile pe sub gene ale fetelor. Sau poate în momente dinastea devin paranoică și mă simt mai observată decât sunt. Problema e ca orice gagi e prea preocupată de propriile complexe ca să mai aibă grijă de altele. În ultimul timp m-am simtit mai grasă decât sunt, fiindcă nu am prea făcut mișcare. Nu îmi ia multi timp până să ajung în sala de gimnastică și să realizez că nu sunt nici grasă și n-am nici cele mai mari probleme de spate.

Toate bune până aici. Din vestiar se aude vocea unei tipe, pe care o recunosc ca fiind antrenoarea de zumba. Fiindcă explică fetelor adunate în jurul ei, precum albă ca zăpada explică piticilor: zumba e așa si așa și ar fi fain să facem mai multe ore de odată.Ce ziceți, facem joi zumba fitness și zumba ..schmitness (cuvât băgat de mine fiindcă mi-e lene să mă uit să vad cum se numeste celălalt tip de zumba…de fapt cred că îs vreo 3 feluri). Și fetele murmură slab un daaa, dar rămâne stabilit. Mai vorbesc apoi ceva de un party în pijama joi, când ar trebui să fie următoarea oră de zumba fitness. Iar eu mă hotărăsc că joi merg la sală.

Mă plasez undeva în spate și gagi Silvia, antrenoarea, întreabă dacă e cineva nou ]n seara asta la zumba, iar eu mă sesizez. Zice că face …zumba??…de 20 de ani (din nou am impresia că nu am fost atentă la detalii și nu am ascultat-o cum trebuie, dar nu-mi pot lua privirea de la decolteul ei…) și bla shma zha fha despre zumba fitness, iar eu tot mă uit și mă întreb dacă sunt adevărați sau falși. Îmi aduc aminte de un episod din Seinfeld în care Elaine se împiedică intenționat și aterizează pe bustul unei tipe, pipăind-o să vadă dacă-s silicoane au ba. Așa mă simt și eu, doar ca sunt prea departe de Bustimea Ei ca să mă împiedic. Are o aliură interesantă. O gagi de peste 35 de ani, blondă. cu coc în vârful capului, zâmbitoare, sexi, lascivă și zdravănă. Nu știu exact cum e aia lascivă și zdravănă, dar îmi dă impresia de femeie puternică, întreținută parțial de gagii sau foști gagii/soți (bine, părerea asta mi-am format-o fiindca am auzit-o povestind de ceva gagii și am văzut-o plecând în jeepan Navara??)

Femeia prezintă programul din seara asta și ne amintește că trebuie să urlam yooooo-whoooo la sfârșitul fiecărei melodii și să aplaudăm. Zice că zumba e ca un party și văd că e ca un party, fiindcă mă simt trasă în joc să urlu și să aplaud ca o dementă la sfârșitul fiecărei melodii, la fiecare melodie mai mult, mai frenetic. Urmăresc bustul Silviei în continuare, în timp ce ma holbez în stânga și în dreapta ca un mascul in călduri la gagicile care dansează lângă mine în ritmuri tribale de raggaeton. Din când în când mă uit la mine în oglindă și mă gândesc că nu mă prinde postura de dansatoare din buric/ buci/ pept fiincă sunt prea scheletică pentru așa ceva. Prin urmare aproape că mi-e ciudă pe fetele mai îndesate și mai cărnoase, cărora dansurile astea le șed cumva. Binențeles, ies udă leoarcă și roșie ca o rodie.

Încerc să mă schimb cât mai repede, fiindcă mi-e rușine de propria roșeață. Sala de gimnastică rămâne aburită și mai caldă decât am găsit-o, cu oglinzile aproape  în condens total. Din nou sunt o mică anonimă și nu comunic cu nime, sunt neprietenoasă și nu întrețin vreo conversație de small talk. Parcă mă duc undeva numa ca să fiu singură cu mine și să mă relaxez de orice datorii sociale și de socializare:)) Dar e important că după ce plec așa anonimă, după ce mă usuc de toate transpirațiile posibile și primesc un măr cadou, mă simt atât de energizată, încât îmi propun să mă mișc mai mult, pe orice tip de muzică ar fi ea.

Trebuie să recunosc că azi am simțit mișcarile indienilor aboriginali sau amerindieni sau mai știu eu cum și am fost fericită. Mai lipsea zeul soare și zeița apă/ plajă la care să mă închin. Așa m-am închinat la 18 lei arși pe o ședință la altarul Alana’s pentru zeița Zumba.

good vibe brings good chains of events…so keep on smiling:)

Am plecat vineri cu autosopul din Timișoara. L-am prins în câteva minute. Un tip super de treabă cu care am povestit tot drumul până la Deva și care nu ne-ar fi luat nici bani daca D. nu insista să îi ia. La Deva ne-am relaxat la o berică, am povestit cu un prieten despre viață, relații eșuate, relații cu tentă de reușită, copii, potență și alte dinastea. Am plecat a doua zi dimineață cu două prietene cu mașina înspre Gurasada Park și am ajuns la prânz acolo, într-o căldură deșertică și oameni proaspăt treziți după noaptea de vineri pe care noi nu am prins-o la festival, dar care adusese puțini oameni doritori de party.

Nu mai vrea lumea party? Nu-i mai place muzica electronică, puternicul vibe de breaks si drum and bass și alte genuri și subgenuri neștiute și neînșirate aci? A devenit drum and bass-ul prea comercial? Prea gustat de puștani? Prea același pentru veteranii de la party-urile astea? Prea o alternativă la alte activități mai interesante de weekend?

Parcul răsuna de muzică disco house când am ajuns. O atmosferă însorită, încă de vară, sudoare și bere la un loc, mici, gulaș, miros de porumb fiert și prăjit. În prima fază n-am știut de ce să mă apuc, ce anume să fac. Și adevarul este că multe variante nu prea existau. Aș fi făcut baie în ceva râu, mai precis în Mureș, dar era prea departe și, se pare, prea periculos și prea rapid pentru o simplă baie. Așa că am stat la povești cu unii și alții, deși nu îmi erau neapărat prieteni mie și mi-ar fi plăcut să am alături , ca în alți ani, prieteni dragi cu care să râd și să mă bucur de atmosfera de festival.

Chiar și așa, D. a avut grijă să nu mingăluie prea mult cu alții și să nu mă lase prea mult timp pe cont propriu și ne-am bucurat de timpul care se scurgea lent înainte de party.

Locul arată mișto. E plin de grafitti, stenciluri, iar parcul, fostă bază militară pe vremea lui Ceașcă, promite multe locuri în care imaginatia creatoare poate face minuni colorate si artistice. M-am împrietenit mai târziu cu o cișmea din care am băut aproape toată seara apă proaspătă de izvor, printe pahare de berică si jaegermeister. Mi-au plăcut Leizaboy, Ludmilla, SPY si Freestylers, dar recunosc că nu am rezistat pînă la sfarșit, din cauza durerilor de picioare:))…to be or not to be babă?

M-am trezit la 10 dimineața, am mâncat la umbră, am dormit mai târziu în fața fostei magazii cu muniții nr. 7 și ne-am întors cu un hippie van superb și cu cățelușa Maia cățărându-mi-se pe picioare. Am profitat de salteaua din van si am dormit ca un prunc aproape până la Timișoara.

Îmi dau seama că probabil chiar și eu aș adormi citind postul ăsta despre trip. SB nu a adus o atmosferă mai de viață ca în anii trecuți, mai mult a fost o încercare de a ține festivalul în viață, ca un mecanism artificial deja. Adevărul este că a fost plăcut, liniștitor, relaxant, dar….nu tipic pentru un festival de muzică ELECTRONICĂ!!!

Așa că probabil de asta am fumat aseară jumătate de pachet de țigări ca o apucată și am băut ceva mai mult decât îmi dau voie: nevoia de THRILL.

Asa a fost în 2005 la Summer Break- nu am fost- : http://www.myspace.com/summerbreakfestival/photos/41792524#{%22ImageId%22%3A41792550}

…si asa in 2006 – tot nu am fost- http://www.myspace.com/summerbreakfestival/photos/249662#{%22ImageId%22%3A249662}

…2007- inca nu am ajuns- : http://www.myspace.com/summerbreakfestival/photos/7844199#{%22ImageId%22%3A7844199}

2008: yeey am ajuns din moment ce apar in ceva poze:)) http://www.myspace.com/summerbreakfestival/photos/30801405#{%22ImageId%22%3A30801405}

2009: a plouat, nu am mers

2010: am ajuns din nou și a fost fain!!!:) http://summerbreak.ro/poze/2010/

2011- se pare că în poze festivalul arată mai colorat și mai hippie decât în realitate:)) http://www.partytude.ro/poze/poze-summerbreak-2011

Să sperăm că mai avem șanse să păstrăm festivalul ăsta în viață măcar înca ceva ani. E păcat să moară și să devină un simplu motiv de întâlnire chill…So people, please join and leave pretensions aside!!!

n-am mai iesit de ceva timp la un party in natura. cele mai reusite partyuri de muzica electronica la care am fost s-au desfasurat in locuri in care de obicei se organizeaza petreceri de alta natura. nu electronica din zona underground, ci mai degraba minimal house, tehno, seri de junk de la radio, in general chestii super ascultate la radio, la tv si in alte parti. cam asa fu si sambata seara la valiug massive..nu ma asteptam la minuni muzicale, la seri revelatoare de sunet, fiindca sunt obisnuita cu sound in general prost la partyurile la care mai merg din cand in cand. dar sambata trecuta la ponton la valiug m-a facut deosebit de happy, cel putin pe parcursul celor 5 ore de muzica de la party-ul organizat de anonim tm.

am ajuns in ziua aia devreme in parcarea cu masini, am scrutat lacul in larg, muntii cu brazi de jur imprejur, am ignorat mizeria lasata de natura umana necivilizata imediat de sub ochii mei si m-am uitat tot drept inainte in departare. au fost doua zile superbe sambata si duminica dpdv al vremii, asa ca ne-am rasfatat la soare cum n-am mai facut-o de ceva vreme. era weekend si ce mama dracu! sa ne bucuram de mancare, soare, palinca, furnici din iarba si glume prietenesti.

am zacut pe izoprene pana ce s-a intunecat. cativa au incins un foc, altii au cautat ramurele si crengi care sa-l intretina, iar eu am fost una dintre cei care l-au contemplat cu melancolie. in dupa-amiaza aceea diana bobar isi prezentase tinute pe ponton si gagicile facusera parada modei pe muzica pusa de angel, asa ca pana cand s-a inoptat nu am calcat pe pontonul luxos. unul din baieti facea misto de bogatanii care vin pe acolo si se afiseaza cu masinile si cu besinile lor. daca reusesti sa treci peste astea, natura pare la fel de darnica si statornica cu toata lumea. tot ce iti cere este sa iti iei niscaiva mizerie cu tine inapoi acasa, ca sa poata sa te uimeasca cu frumusetea ei si data viitoare cand vii. dar romanul este un aventurier. in fiecare zi isi zice ca poate nu va mai fi un maine si traieste la maxim clipa fara sa se gandeasca la ce lasa in urma lui.

pe intuneric am bajbait pana la ponton unde asteptam sa inceapa party-ul. nu se auzea nimic, nu se vedea decat umbra unui dj pe care il batea luna in spate si umpic in profil. omul isi pregatea setul probabil, dar nimeni nu schita niciun gest ca acolo va fi ceva party. lumea s-a strans abia mai tarziu pe ponton, incet incet ca niste indivizi de provincie care au fost in camerele lor de hotel, s-au parfumat, spalat in urechi si hai cu greu sa isi convinga gagicile ca is frumoase si potrivite pentru petrecere electro. s-au ramuit cu totii pe la 11 30 -12 si pe atunci ne-am luat si noi curaj in dinti sa ne ramuim si noi spre in jos.

jumate din anonim sedea la poarta in penumbra si impartea bratari la toata lumea filtrata prin poarta. e un loc minumat pentru seara. Nu exista diferente de calibru de masina, de cantitati de aur in banca, sezlongurile sunt libere pentru oricine, dar cine vrea sa stea pe sezlong cand careva nebun invarte un platan superb dpdv fonic si nu mai vreau sa se incheie seara. muzica ma mangaie la urechi cum ma mangaie ciocolata la papile, soundul ala cristalin de bass cu tot felul de efecte ma ameteste de cap si zambesc si rad la toata si cu toata lumea. imi plac gagicile, ma transform intr-o mica lezbiana, imi vine sa le pup pe toate. femeile is frumoase, opaaa prea mult jegermeister… nu ma imbat doar ma ametesc.

ma bucur de gagiu meu care ii langa mine si se simte si el super, zambeste si parca a uitat de durerea aia de stomac care l-o sacait tot weekendu. bem in continuare, dansam, cantam cand recunoastem vreuna buna si mai vorbim in stanga dreapta, ca la orice party.

io’s romanticoasa si nu pot sa nu simt vantul sau briza de munte care imi mangaie fruntea si umerii de-odata cu trilurile de drum and bass din aer si ma bucur ca pot sa respir in voie si sa nu ma inec de la fumul de tigara cum mi se intampla in tm la party uri.

ne-am intors in masina inainte ca leiza sa puna ultima melodie. am plecat de bunavoie cand muzica suna mai profund si mai cristalin, asa de dimineata de ora 5. nu am fost dati afara ca altii, am plecat cu demnitatea nepatata:))…ne-am intins in masina sa ne odihnim picioarele si capetele si am intrat linistit in a doua zi de weekend.

am facut mai apoi baie in lac, ne-am mai plimbat, dar am ramas cu gandul la party, la adrenalina, la ameteala de la jegher, la frumusetea lunii rasfirate pe lacul gozna sau valiug cum i-o zice…

si toate astea cu o cheltuiala minima..it was all worth it baby:)

Intru în hala aia mare și se aude ceva ecou  care mă duce cu gându la ceva concert de-a lu scooter. Șuie Paparude din nou. Îmi amintesc de primul concert șuie, prin 2006, că mai devreme nu descoperisem încă mișcarea asta underground, undeva afară în ceva foișor de pă heaven. Atunci m-am îndrăgostit de muzica electronică, m-a facut sclava ei, fiindcă în seara aia purtam pe gustul ei teneși all stars și blugi strâmți și un tricou mult îndrăgit cu super girl. Și mi-au placut, fiindcă eram fresh și happy și deschisă la nou.

Înapoi în hală, îi aud pe șuie cumva a x-a oară și mă bucur ca nu am băut mult și ca înțeleg tot ce se întâmplă. Altădată muzica se confunda cu fețele, eu mă muțeam rău de tot, mă mișcam , dar în mintea mea stăteam locului, beată de la beat, de la bass, de la mâini ridicate și zâmbete adormite. Acum simțeam cum mă mișc, preocupată să mă uit la scenă, mai la oameni, mai la vecinul din stânga sau din dreapta, și S vrea să îmi găsească perechea ideală. Se uită după băieți înalți și bruneți, fiindcă știe că ăștia mă urnesc din propria plictiseală umană.

Râd, fiindcă nici măcar nu mă interesează să agăț ceva, căci mi-ar trebui ceva mai mult alcool in sânge. Și oricum am venit pentru muzică și cam atât. Apoi vin pe rând toți alineații de vineri seară și eu mă mut ici și colo, încercând sa mă țin de prieteni, să nu mă pierd, să nu mă sălbăticesc, să nu mă întâlnsc cu moș crăciun și cu spiridușii și cu prințul pierdut.

În hala aia m-am simțit ca într-o casă. Mi-a venit să râd pe Jay Cunning, să cânt pe Camo & Crooked lez austrians, să il pun sub bec pe Mc Fearless, negru ca smoala cu dinți albi și voce agresivă. M-am dus când în bucătărie, când în baie, când la frigider, să îmi mai iau o cola. Sau un pahar cu apă plată. I-am înțeles pe cei fericiți și beți și nestatornici, suflete căutătoare de adrenalină și frumusețe. I-am înțeles pe cefii lați și bronzți și pe fetele cochete, gata să găsească fericirea adevărată într-un buzunar cu portofel gros, gata și ei să prindă un ochi frumos, o țîță goală, un picior în ciorap de damă, o ceafă bronzată.

Nu a fost ca un festival în aer liber, cu frunze și pomi și plajă și adieri, ci mai degrabă rece și impersonal în hala mare cu tavan mocirlos și scurs. Criza a adus becuri și reflecții puține, senzația de festival mai puțin evidentă, în mai puține culori ca poate altădată. Noroc că am văzut oameni colorați de ceva rămățițe de vară, de tendințe de roșu si verde, de vodka și de iarbă. Nenoroc că nu te-am putut strânge în brațe și zice că îmi pare rău pt tot, nenoroc că gagică-ta te-o furat imediat cum mi-am arătat culoarea pe undeva pe aproape, nenoroc să ni s-o făcut foame la toți și ăștia veșnic lipsiți de imaginație și de gânduri bune vizavi de stomacele noastre nu ne dau aripioare prăjite de pui și țâmpi la 6 dimineața, ca să prindem lumina zilei și să ne bucurăm de dimineață obosiți de dans , da sătui și mulțumiți și să o luăm încet la picior spre casă, ca să ne aerisim creierele obosite și plămânii acordeon.

Sâmbătă m-a plouat din tavan. Am urlat de plăcere la dirtyphonics și la black sun empire  și am dansat ca un animal exorcizat, chiar și fără atâta alcool în sânge. Poate tocmai de aia…

TMbase a fost ceva reușit, dar i-a lipsit umpic the human touch. e un festival rece, intr-o hală rece, cu muzică mai mult sau mai puțin caldă. îi lipsesc ochelarii roșii, măștile și pogo dancing, e prea placid, prea necolorat, prea searbăd, dar ne păcălesc cei ca jenna g, care ne farmecă și ne aduc zâmbetul pe buze. Un festival în care oamenii beau ca să iubească mai mult, să simtă mai intens, să iasă din rutină. Și eu tocmai acum mi-am găsit să fiu rece, să fug de moș crăciun, să nu-i sar în brațe ca anul trecut și să nu îl las să mă ignore la colindat și la cadouri.

Mi-am revenit ușor, uneori e mai simplu să rămâi treaz în umezeala aia reumatică de hală…

Alcoolul reduce vizibilitatea în culori într-un mod dramatic. Cum? Îți șterge buzele iubitului TĂU din memorie și le coloreaza pe ale altuia într-un fel de nu-ți vine să crezi. Buzele altuia al ALTEIA.

Iți plac cur cu beele, te emoționează culorile alea în spațiu, jucăușe cu norii, însă în seara asta vezi în roșu. Te aprinzi de iubire, de amețeală, te contopești cu muzica, te doare în cot, strângi pe toata lumea în brațe. Nu te poți opri, e prea greu să îți mai dai seama de ceea ce se întâmplă. Ajungi acasă odată cu soarele și te trântești în dimineața însorită de duminică.

Ai pierdut paleta de culori, memoria nu te mai ajută și totuși râzi la cât de multe ai pierdut în galaxia pe care ai vizitat-o azi noapte. Ești tare frate, ai plutit amețită de alcool si de drame și mai cine știe de ce gând din subconștient.

Te miri și te dezmiri de el, de tine, de voi, de lumea din jur, de femei, de bărbați, de gang banguri, de sex, de plex, de effex, te miri de ce poți spune și cât poți debita. Spune tot, scuipa tot, ți s-a dat o nouă șansă să fii tu, în culorile tale, în brutalitatea ta, în egoismul și în vulnerabilitatea ta, toate astea ți-au fost provocate din nou. Și asta faci și nu îți pare rău. Și auzi lucruri grele, cu care omenirea se confruntă greu, tabuuri și legi nescrise ce te sâcâie, fiindcă sunt neconvenabile.

Tu râzi, în timp ce îți aprinzi o țigară, după ce ai rămas singură cu tine, și te gândești la toate culorile lumii și la cât de liberă ai putea să fii dacă ai vrea. Numai că tu știi că roșul poate orbi, verdele te poate tăia, iar negrul, ei bine, negrul nu e de tine. Get your head up and walk into the yellow. sun.

Haidați să ne colorăm la haină și la suflet. haidați să ne purtam căciula mai pe vîrfu capului, un cercel mai lung ca și cel din urechea stîngă, să ne bucurăm de amestecul ăsta de culori dat de dumnezo pe pămînt, ca să vină albinele să ia polenu, să facă nectaru să ne dea fructele să fim noi sănătoși. Haidam cu toții să fim mai ne-buni, mai largi la suflet, mai vii în ochi.

Urmărește cu drag una postare sau alta, una poză sau alta, ia aminte să zici ceva, aici ne dam drumul la doleanțe despre ce vrem sa purtăm. și nu numa. articole despre cum și ce se întîmplă în viața asta.

zîmbește, că poate mîine o să vezi din greșeală alb-negru. aualiooooooooooo…..