Blogu' lu' hiperbol – a.k.a "unu"

Cum am ajuns noi la capatul parcului, ne-am invartit putin, am lasat bicicletele si Christian, care avea un pliant cu informatii despre loc ne mai spunea una alta. La un moment dat s-a apropiat de noi un localnic care ne-a intrebat daca dorim ghid, ca ar fi ok sa ne si explice cineva. Noi viteji am zis ca nu, lasati, ne descurcam. Si am pornit-o pe carare la vale.

 

 

Cararea de pamant se facea destul de rapid stanca. In spatele nostru era localnicul. Ne-am zis ok, asta sigur vrea sa se lipeasca de grup dar noi ne facem ca stim ce vrem. Cand s-au facut stancile mai alunecoase si trebuia sa cam topai de pe una pe alta, omul nostru ne spunea din spate ca ar fi mai bine pe colo sau pe dincolo. Vazand noi ca nu scapam de el, l-am lasat cu noi. Joseph s-a prezentat, era din tribul Masai. Aveam sa ne gandim mai incolo ca fara el nu prea faceam excursia aia fara sa ne rupem ceva… gatul in principal…

 

A spus ca ne duce spre locurile unde izvorasc ape termale, dusuri naturale. Interesant este ca in apele astea se gaseste un fel de sapun, asa ca nu ai nevoie decat de prosop ca sa faci baie in mijlocul naturii. Pe platoul de langa apele astea, la adancimi de peste 1700 de metri se foreaza pentru a extrage energia aburilor. E o uzina care s-a construit peste Portile Iadului.

 

Prea multe nu ar fi de spus, caci imaginile arata mai bine cam ce e pe acolo.

Cateva chestii pe care mi le mai amintesc…

 

Niste viituri de anul asta au mutat un bolovan de cateva tone cred pe care a trebuit sa ne cocotam noi, urcand pe niste trunchiuri subtiri si foarte alunecoase de copac. Viiturile su torsionat plasele de protectie de pe stanci, erau acolo, un fel de sfoara facuta din gard turtit sub greutatea apelor si stancilor.

 

Inima pilonului de la Portile Iadului e din obsidian negru atat de rezistent incat ramane in picioare desi tot ce e imprejur se taseaza sau se erodeaza. L-am vazut cu ochii nostri, arata ca un filon de smoala care urca spre varful de stanca.

 

 

In pesterile astea s-au filmat scene din « Out of Africa ».

 

Sub unele straturi de stanca poti dormi linistit, evident daca stii cum sa te pazesti de serpii gen mamba verde si mamba neagra (unele dintre cele mai letale specii existente). Omul nostru de aia are bat : ca sa se fereasca de serpi si sa detecteze nisipurile miscatoare. Ne-a zis ca daca nimerim din greseala in asa ceva sa ridicam mainile in sus si sa ne lasam pe spate. Altfel, nu prea ai scapare…

 

Unele izvoare fierbinti sunt folosite de masai ca sa se trateze de raceli : pun capul unde ies aburii si fac inhalatii. Iar in prundisul negru care musteste de apa, daca sapi cu mana la adancime de 5-10 cm simti ca te frige, atat de fierbinte e apa. Un ou fierbe singur in 10 minute maxim daca il ingropi in prundis.

 

Cam toti copacii care traiesc prin zona asta au o intrebuintare medicala si nu numai. E o specie de acacia de la care am luat eu coaja ca sa-mi fac ceai. Alti copaci sunt otravitori, ne-a aratat ghidul care. Se fierb radacinile pana se face o zeama neagra in care se inmoaie varfurile sagetilor cu care vaneaza. Efectul e mortal si dureaza doar cateva secunde pana cand animalul cade fara suflare. Ca sa nu ramana carnea otravita, se taie repede si se indeparteaza locul unde a intrat sageata.

 

 

 

Ce mi-a placut la Joseph este ca unde gasea cate un rest de pe urmele turistilor, se apleca si il culegea, ca sa il arunce la gunoi sus, in tabara de pornire.

 

 

In mare cam asta a fost. Ne-am murdarit cu noroi, unii au calcat din plin in apa, altii au facut dus fara sa vrea. Fara omul nostru nu ieseam noi din Portile Iadului vii

 

 

Oricum, partea mai grea urma sa vina. Dar nimeni nu avea de unde sa stie….

 

Am platit ghidul, ne-am luat la revedere si ne-am urcat pe biciclete, in gemete caci ne dureau fundurile dupa primii 16 km parcursi pe drum de tara…. Ghinion insa, roata din spate de la bicla lui Eric avea cauciucul spart. Au incercat sa o umfle, s-a turtit la loc. Omul a zis ca merge pe ea asa. Numai ca dupa 10 m a iesit camera cu totul.

 

Singura varianta era sa rugam pe cineva sa il duca cu masina pana la locul de cazare, erau totusi 16 km de mers… si se facea noapte.

 

Vazuseram niste masini si o familie s-a indurat de om si l-au saltat sa il duca acasa. Pe drum insa, care era cam pieptis, ne vede impingand din greu la biciclete la deal. Si se hotaraste gasca sa ma puna pe mine pachet in masina ca sa merg acasa. Ce-i drept, geanta foto atarna ca naiba… M-am bosumflat dar daca grupul a hotarat, hai cu masina acasa. In masina am dat de 2 mame cu copii, una olandeza una rusoaica si un tata indian. M-am conversat putin in rusa cu madama. Statea de 15 ani in

Kenya.

 

Dupa 20 de minute de mers am ajuns la poalele dealului in varful caruia aveam coliba. Mi-am zis ca as putea sa merg sa mananc, pana vin si ei care vor manca la randul lor, deci numai bine, ne reunim la restaurant. Am dat sms sa stie unde ma gasesc. Dupa vreo ora si ceva de asteptat, vazand eu ca e aproape bezna si stiind ca pe acolo mai scapa hipopotamii (ca doar e lacul Naivasha) iar hipopotamii sunt a doua cauza de mortalitate dupa malarie, mi-am zis sa o pornesc spre coliba. Dar sa-i sun sa vad pe unde au ajuns.

 

Raspunde Ciprian care zice ca sunt fix tot acolo, la iesirea din parc, pentru ca tot sub Eric a cedat si a 2-a bicicleta (adica a mea). I s-a rupt lantul! Si ca asteapta sa vina o masina de la coliba sa ii ia.

 

Ok, atunci am pornit pe carare la deal. Era bezna dar se mai zarea ceva. Eu retin drumurile usor, nu ma ratacesc. Insa auzeam niste sunete ciudate, un fel de mugete sau grohaieli, nu se stie ce era. Nu am detectat decat un magar si m-am mai linistit. Dar nu stiam cum face hipopotamul…

 

Am ajuns la coliba unde, ghinion, era usa inchisa cu lacatul. Insa mi-am amintiti ca nu avem geamuri, deci am sarit pe fereastra. Si ma pregateam sa fac un dus si sa ma schimb. Cum scotoceam eu prin valiza, tzac, s-a stins lumina. Si stinsa a ramas. In tot satul. NU aveam lanterna, nici lumanare, pe acolo nu era nimeni, asa ca m-am imbaiat la lumina de telefon mobil si cu apa rece (a doua zi aveam sa aflu ca era si calda…). Pana m-am parfumat eu, au aterizat si ceilalti 4. Venisera cu o masina. Si ne-am pus repede pe terasa, sa dovedim bauturile, caci meritam cu totii.

 

Cum eram noi mai pusi pe povesti, pac, apare o gashca de localnici care cica ii cautasera pe ei sa ii salte cu masina. Numai ca ii cautasera la cealalata iesire din parc. Dupa negocieri si discutii si intelegeri, am marcat banii si toata lumea a fost fericita. Si vorba unuia dintre ei : acum puteti spune ca ati fost in Portile Iadului, ati vazut cum este  

 

Noaptea s-a terminat tarziu, dupa ce toate sticlele s-au terminat si ele si dupa inca o vizita la restaurant, cu teama ca daca vreun hipopotam iese din vreo tufa ? J N-a iesit. Dar Christian a avut cosmar ca intra unii inarmati pe fereastra (e drept ca el acolo a dormit, sub gaura cu draperii) si a urlat in somn atat de tare incat nu ne puteam stapani rasul nici noaptea si nici a doua zi cand ne-am amintit J

 

 

(nota : pozele in care apar eu sunt facute ori de Stephanie cu aparatul meu, ori de Ciprian cu Fuji-ul – sapuniera digitala – la care detectez ca nu face cum trebuie reglajele de temperatura de culoare si la care el e nemultumit de contrast si expunere… J )