Blogu' lu' hiperbol – a.k.a "unu"

Ultima zi
petrecurta in tinutul Maasailor a inceput tot devreme, dar parca la o ora mai
omeneasca decat precedentele. Probabil ca nu era frumos sa ii trezim pe oameni
cu noaptea in cap, desi in Kenya la orele 6 dimimneata e vanzoleala mai peste
tot, din motive de zi ecuatoriala constanta pe tot parcursul anului.

Asadar ne-am
luat bagajele, am eliberat camerele si gata, am plecat in vizita intr-un sat
aflat aproape de intrarea in rezervatia Maasai Mara. Am fost intampinati de cel
ce urma sa devina sef de trib, un tanar de maximum 20 de ani, care ne-a prezentat
cativa consateni ce aveau sa ne ghideze prin tabara.

Printre
turme de capre multe cu iezi minusculi si, credem noi, mai toti raiosi, printre
maslinutze, produsul cel mai abundent al capritelor, ne-am adunat sub un copac
unde avea sa aiba loc prima demonstratie de maiestrie Maasai: aprinderea
focului cu lemne si atat. O echipa de 3 oameni s-au pus pe invartit surcele
intr-un lemn decupat special cu o adancitura cilindrica. Acolo se forma un
graunte de jar care mai apoi era asezat intr-un manunchi de iasca (ierburi fine
si foarte uscate in cazul lor) si care aprindea incalcitura aia ca de fire.
Le-a reusit la a doua incercare.

Cu ochii
mari de uimire si aparatele declansandu-se non stop, am fost purtati mai
departe, printr-un gard de nuiele, in satul propriu zis. Aici a avut loc a doua
deminstratie: dansul celebru cu tzopaieli si chiuituri. Dupa doua-trei ture ale
localnicilor, baietii nostri au fost infofoliti cu paturile Maasai si bagati in
“hora” sa se unduiasca si sa chiuie. Aveau clar sanse mari sa devina membri de
vaza ai tribului. Ni s-a explicat ca era un dans razboinic, dar la fel de bine
si un dans de intampinare a oaspetilor.

Ghizii ne-au
explicat putin despre cum este conceput un sat Maasai. Asezarea are forma
circulara, inconjurata pe margini de garduri foarte dese de nuiele pentru a
impiedica animalele salbatice sa intre. Casele sunt si ele dispuse in urmatorul
cerc, cam vreo 20 la numar, in functie de cate familii traiesc in trib. Dar se
pare ca mai multe de atat nu prea sunt. In centrul satului, ferit de case, se
afla staulul in care dorm noaptea animalele. L-am traversat facandu-ne talpile
una cu pamantul si si mormanele de cacareze…

Tanarul care
ne-a insotit in calitate de gazda ne-a explicat ca el urmeaza sa devina seful
tribului caci tatal sau este “extrem de batran” (~70 de ani, dar in Africa asta
este o varsta foaaaarte inaintata…) La noi abia esti tanar pensionar ) Apoi
ne-a invitat intr-o casa, pentru a intelege mai bine cum locuiesc ei. Avandin
vedere ca toate pareau pustii, si casele si drumurile, ne gandeam daca nu cumva
e butaforie ce vedem acolo

In casa
experienta e unica: intri aproape ghemuit intr-o constructie din nuiele si lut,
cu despartituri care delimiteaza vreo 2 “camere” si un stalp mare in mijloc pe
post de sustinator al intregii sandramale. Geamuri nu exista, doar doua
deschizaturi direct in lut cu diametrul de vreo 10 cm, pentru a pazi familia
impotriva animalelor si tantarilor. In casa arde in permanenta un foc intr-o
vatra, pentru incalzire si gatit. Casa era ticsita cu vase ligheane canute etc
pe care colcaiau gandacii. In casa era bezna, dar daca faceai greseala sa
indrepti o lumina spre pereti sau tavan vedeai ca prin paienjenisul de nuieluse
din care erau facuti misunau sute de gandaci…

Am fost invitati
sa luam loc. Unii au avut curaj, nevazand din timp ce e pe acolo. Eu m-am prins
si am stat pe vine, in mijlocul casei, langa stalpul care era loc de joaca si
pentru cativa catelusi mici proaspat nascuti. Printesele franceze s-au asezat
si foarte curand au tras un racnet: in sparele lor, pe patul din piele de
animal, mai dormea cineva dar cine sa vada in bezna aia? Ne-au lamurit ca era
tatal, seful dfe trib, inca “obosit” dupa o nunta care avusese loc cu o seara
inainte.

Nuntile se
fac intre tineri din sate diferite, pentru improspatarea sangelui. Femeile
pleaca dupa barbat si construiesc singure casa viitoarei familii. Le ia cam o
luna sa termine cosntructia. IN schimbul unei mirese se oferta familiei din
care pleaca vreo 20 de vaci. Tanarul wanna-be-sef-de-trib s-a uitat la mine si
a propus o cireada pt parintii mei. I-am multumit politicos, spunand ca ai mei
traiesc la bloc si nu prea au unde sa creasca vitele. Dar omul e dispus, caci
la Maasai nu se aplica monogamia si se pare ca el avea cu ce )

Ca un tanar
sa fie vrednic de tribul care l-a nascut, e trimis pe la 14 ani singur in lume.
Mai exact in padure, savana sau ce au ei la indemana. Trebuie sa stea acolo 3
ani si sa supravietuiasca de capul lui, avand la dispozitie un cutit de
vanatoare si o lance. Mai mult, ca sa-si dovedeasca barbatia trebuie sa aduca
un dinte de leu si o coada, leu pe care se presupune ca il omoara el singurel.
Mai toti tinerii din sat cica facusera manevra cu leul si mai toti aveau de
vandut un canin. Am cumparat si eu unul, e mare si ascutit, dar inca nu stiu
sigur daca e de leu sau vreun os de vita…

Dupa ce am
iesit la lumina, scuturandu-ne discret in caz ca am luat ceva pe noi, am fost
condusi in gashka doamnelor care la randul lor, cu puradeii agatati de gat, au
facut o demonstratie de virtuozitate si au dansat. Printesele franceze au fost
bagate in hora.

Urmatoarea
oprire: targul de produse executate manual de Maasai. Ne-am indoit de originile
traditionale ale obiectelor expuse dar am cumparat tone de lanturi si bratari plus
alte minuni: paturi, cutite de vanatoare, papusi, etc.

Ne-am luat
ramas bun de la sat si am fost invitati la scoala, unde invata toti copiii din
tribul acesta si nu numai, in total parca vreo 200. (sau 400, nu mai tin minte).
In clase sunt de obicei si cate 40 de copii, inghesuiti pe unde apuca, intrucat
nu prea sunt bancute de lemn destule. In acest sens am fost invitati politicos
sa donam pentru ei ce ne lasa inima.

Clasele sunt dragute, cu desene didactice
executate direct pe pereti. Profesorii sunt putini si se ocupa de mai multe
clase deodata, incercand sa predea in functie de varsta elevilor. Scoala are si
o cantina comuna, bucataria fiind o maghernita de tabla in care se gateste. Anul
incepe in ianuarie si se termina de sarbatorile de iarna ale noastre (vara la
ei), deci au doar vreo luna de vacanta.

Am iesit de
acolo, am strans mainile tuturor, le-am admirat incaltarile de pastor facute
din anvelope decupate si batute in cuisoare chair de ei (cu aderenta maxima si
usor de intretinut dupa cum ni s-a explicat) si ne-am urcat in masina pentru
minunatul drum de 6 ore care ne astepta cu praful sau afanat.

Si pentru ca
au mai aflat si altii ca haladuiesc prin Africa, au preluat la NonStopTV  (eu vorbisem cu cei de la ProTV) un
filmulet cu dansul lor, facut de noi in seara de demonstratii folclorice la
Maasai Mara. Il aveti mai jos.

o-cultura-care-graviteaza-in-jurul-vacilor-masaii