Blogu' lu' hiperbol – a.k.a "unu"

} catch(err) {}

In marinimia lor, cei de la France
Telecom ne-au oferit posibilitatea sa invitam pe cineva din tara. Viza,
vaccinurile, biletul de avion, cazarea la hotel, taxiurile in Nairobi si un
safari de 800 EUR au fost suportate de firma. Culmeae ca noua nu ne-au oferit
vacante platite, doar invitatilor

Asa ca am invitat-o pe Delia pentru 10 zile si i-am propus sa mergem la munte
si la mare. Cum nu era amatoare de safari-uri in praf si caldura, a zis
caundeva linistit ar fi perfect. Unde putea fi mai frumos decat la Castle
Lodge, unde deja stiam cat de frumos e.

 

Delia a sosit cu peripetii, caci
nava ce urma sa  zboare intre Amsterdam si Nairobi s-a defectat si in
concluzie au intarziat 12 ore. Dar partea buna este ca cei de la KLM s-au simtit
si le-au oferit despagubire de 600 EUR plus cazare si mancare pentru noaptea de
intarziere. Bun asa!

 

Intre timp am vorbit cu agentul
nostru Sam de la Meto Xpeditions care a facut toate aranjamentele de vacanta.
Ne-a pus la dispozitie o masina cu sofer care sa stea cu noi pe toata durata
excursiei si a aranjat cazarea la madama oandeza care detine pensiunea de la
munte.

 

In dimineata stabilita l-am intalnit
pe Joseph, cel care urma sa ne duca la munte. Am plecat in timpul saptamanii si
ma asteptam sa nu fie foarte aglomerat. In total ar fi trebuit sa facem maxim 3
ore, pentru ca acum mergeam snur cap coada.

 

Joseph, baiat bisericos de felul
lui, a tinut mortis sa vorbeasca cu noi tot drumul, printre acorduri de gospell
care rasunau din casetofonul harsait al masinii.

 

Partea interesanta a drumului a
inceput atunci cand ruta principala catre Kerugoya era deviata din motive de
reabilitare a drumurilor, mai exact se turna ceva pe drum care sa inlocuiasca
praful galben si batatorit de pana acum. Cum se pare ca locul in care mergeam
ii era total strain lui Joseph, a inceput nebunia intrebarilor si indicatiilor.
El o suna pe madama de la pensiune, noi intrebam pe la benzinarii. Ne-am
invartit o vreme pana cand cineva a indicat ca trebuie sa o pornim pe un drum
de tara, printre gospodarii, ca sa ajungem ocolit la munte.

 

In tufele verzi si bogate dintre
casutele de paianta, cu o ograda prafoasa si cativa puradei fericiti si rupti
de civilizatie am gasit un localnic pe care Joseph l-a luat cu totul in masina
si l-a rugat sa ne duca pana la destinatie. Ascultandu-i vorbind i-am zos
Deliei ca mi se [are, desi nu inteleg swahili, ca astia doi una vorbesc si alta
se inteleg… Intr-o pauza, Joseph a intors capul si a recunoscut ca omul
vorbeste un dialect pe care el nu il prea pricepe… In schimb ma intreba pe
mine obsesiv daca recunosc drumul. I-am explicat ca fiind o ruta ocolitopare pe
care n-am mai fost, imi vine greu sa recunosc ceva… Nu-i nimic, el intreba la
fiecare colt si la fiecare copacel rasarit daca acum stui pe unde suntem…

 

L-am lasat in pace, desi eram un
pachet mare de nervi… Dupa vreo ora de bajbait pe ulicioare pe care abia daca
incapea un om, cu senzatia clara ca neplimbam prin curtile oamenilor si in
orice caz in alta directie decat cea buma, am ajuns la o raspantie cunoscuta.
Acolo a fost debarcat localnicul si platit modic de catre Joseph.

 

I-am admirat in liniste, apoi am
ales o cabanuta si am iesit pe iarba, la soare. Ne-am luat cafelele cu noi si
am stat intr-oliniste absoluta, la apus de soare peste jungla.

Din cand in cand ne anuntau care
este meniul serii, ce putem face prin imprejurimi si alte lucruri dragute care
te fac sa te simti ca un rege, mai ales cand esti singur pe plantatie…