Blogu' lu' hiperbol – a.k.a "unu"

Vacanta continua! Dupa munte nu putea urma altceva decat Oceanul Indian… Destinatia: Lamu, orasel musulman cu extensia sa Shella Bahari, undede altfel am si rezervat o camera.

 

Am ales sa facem toate aranjamentele de calatorie tot cu prietenul nostru Sam de la MetoExpeditions. Zborul s-a nimerit sa fie la Fly 545, o companie nu tocmai bine vazuta, asa cum am aflat ulterior…

Dupa aproximativ 2 ore, cu o scurta escala in Malindi, unde am primit un suc rece si mici atentii din partea liniei aeriene, si ultimele 20 de minute petrecute in zbor paralel cu coasta sud-estica a Kenyei, am ajuns deasupra unei insule oarecum pustii din Oceanul Indian. Vazand ca altitudinea scade a trebuit sa presupunem ca aterizam, insa nu ne era clar unde, caci tot ce vedeam era un drum prafuit printre vegetatie salbatica extrem de verde.

Ei bine, ne-am lamurit imediat, cand rotile avionului au atins solul: pista era un drum de tara neasfaltat dar destul de bine batatorit. Usile avionului  s-au deschis si ne-a izbit aerul incins si umed, tropical aproape.

 

Am pozat nava, ne-am minunat de cum ne sunt transportate bagajele de salahori si am cautat persoana de contact care ne astepta sa ne transporte cu barca pana la pensiune. Maradona, caci acesta era barcagiul nostru, ne astepta acostat la mal. Caldura deja era sufocanta si ne-am acoperit capetele cu esarfe caci ne pastea o insolatie.

Drumul cu barca a fost excelent, ne-am racorit de la stropi si ne-am entuziasmat vazand cat de frumos este.

 

Maradona ne mai poveste despre locul in care am ajuns si ne arata vase
construite de localnici acolo, in Shella, dupa metode traditionale.

 

 

Am facut o scurta escala in Lamu ca sa le luam si pe surorile lui Maradona si dupavreo jumatate de ora eram in fata pensiunii.

 

Din momentul acela am cam ramas fara cuvinte; din cand in cand mai chitzaiam de bucurie vazand in ce paradis am nimerit… dar doar cu onomatopee ne mai puteam exprima.

Camera noastra era imensa, cu 2 baldachine, cu o baie generoasa care avea doar o perdea drept usa. Toate ferestrele erau fara geamuri, doar cu obloane sau draperii subtiri care fluturau in bataia brizei. Terasa era de 3 ori mai mare decat camera, cu vedere spre ocean pe ambele laturi, cu masa mare, fotolii, pat de masaj, bancute cu perne, un leagan impletit si un hamac… Practic nu cred ca ne mai puteam dori ceva in plus… Ba da: un suc rece de fructe praspat stoarse, magnific si el… Ne-a servit Bob, baiatul care avea grija de pensiune.

Dupa ce ne-am mai revenit am pornit spre plaja, ca sa vedem ce alte surprize ne rezerva insula. Plaja este marginita de un zid de piatra, pe toata lungimea falezei strajuite de case, probabil ca sa le protejeze de apele fluxului. In general cand e flux drumul intre Lamu si Shella Bahari se inunda, si nu poti ajunge decat cu barca sau ocolind mult, peste un deal nisipos.

 

Gazda noastra ne-a mentionat ca locul este foarte linistit si sigur, doar avem de-a face cu musulmani care sunt oameni extrem de pasnici si pe care i-am si prins in timpul Ramadanului. Asa ca putem merge pe plaja chiar daca se intuneca (tot la ora 6, caci suntem aproape de Ecuator), ceea ce am si facut. Singura noastra grija erau crabii, pecare i-am vazut in gramezi mari, atarnati de pietrele digului, cand am venit cu barca.

Plimbarea cu picioarele goale in apa, in nisipul foarte afanat de valurile de reflux, ne-a facut pofta de mancare, asa ca am poposit la o terasape care o are un neamt stabilit definitiv in zona. De altfel , chiar vizavi de malul nostru, pe o insula mica, erau domeniile bogatasilor locului, toti albi, care chiar erau foarte avuti din moment ce apa trebuia carata din Shella, curentul trebuia generat acolo si tot asa..

 

Ne-am asezat pe terasa, am luat cate un cocktail si am privit vasele care se retrageau pentru seara.

Ne-a reperat imediat Iusuf, fratele gazdei, care impreuna cu un prieten ne-a tinut companie si cu care am stabilit sa ne vedem a doua zi pentru o plimbare cu barca lui cu vele.

Pe la 11, dupa ce am savurat cocktailuirle si am mancat niste fructe de mare si dupa ce am stat la povesti cu cei doi, am pornit spre pensiune.

 

Peretii terasei noastre erau invadati de o familie de soparle de noapte, cu piele translucida, care se speriau  la cea mai mica miscare si care ziua aveau sa dispara in pod. Le-am ignorat, banuind ca singura lor treaba era sa prinda gaze, am inchis poarta mare a camerei si am adormit in baldachin, sub plasele de tantari si in adierea racoroasa a brizei oceanului.