Pentru toți scepticii care credeau ca Mihaela Runceanu a încetat din viață, voi face o demonstrație simplă.

Mihaela Runceanu:

Denisa:

Mihaela Runceanu este solist-vocalista Denisa, care are colaborări, printre multe altele, cu Mr Juve, Babi Minune. A știut să se reorienteze, a ținut pasul cu trendul muzicii. Nu rămâne decât s-o îndrăgiți. Audiență plăcută!

„Ăsta e sistemul cu cel mai nou balast!”

Rahmaninov face pionerat de muzică sintetizată (am putea spune că este chiar, după cum îl numea o colegă odinioară pe Sf. Augustin, nu fără originalitate, „unul dintre cei mai mari sintetizatori (ai iubirii”)), adică electronică, încă din 1934, când scoate la iveală pentru micul şi marele public Rapsodia pe o temă de Paganini (adică tema care apare în capriciul nr. 24). Din păcate, eu sunt singurul cunoscător care ştie asta, de aceea cred că este datoria mea de a răspândi o informaţie de care şi Rahmaninov, cred eu, avea dreptul să aibă habar. Ceea ce e cu adevărat incredibil la acest pionerat nu este, de fapt, atât pioneratul în sine, cât virtuozitatea cu care se realizează el, anume numai din pian (de la 3:09 până pe la 3:28 sau până se duce impresia de sinteză):

Altfel, Rahmaninov este mai mult decât un romantic târziu (cum sunt numiţi, spre exemplu Tchaikovski şi Brahms), este un compozitor post-chopinian al secolului XX, cu o muzică vag „orientală” (orice-ar fi însemnând asta), foarte plăcut urechii, mai complecs (în acelaşi sens vag), poate, decât un romantic al primei jumătăţi a secolului XIX. Aşa am reuşit şi eu să mă bucur de concertul nr. 2 în interpretarea unui Barry Douglas la ateneu, nemaitrecând pe acolo de luni bune. Publicul pestriţ a rămas parcă puţin indiferent la prima parte, dar nu s-a întâmplat la fel după pauză, cu fragmentele din Romeo şi Julieta a/ale lui Prokofiev, sub barosul dirijorului d-l Yuri Botnari, când aplauzele înfierbântate l-au obligat pe Yuri să dea un bis dintr-un balet de Glazunov. Atât i-a trebuit balerinei bătrâne din public pentru a exclama un “aaooo!!” sfâşietor de nostalgic, care trimitea la anii ’50 ai tinereţii de odinioară, când îi  danţa pe Ivan, Alexandr sau Piotr. Fireşte, aceeaşi exclamaţie în aceeaşi măsură însemna o detaşare categorică faţă de restul publicului, care n-a ajuns şi probabil n-o să ajungă niciodată la intimitatea trăită de ea cu proximul Glazunov. Şi totuşi am reţinerile mele chiar şi în privinţa asta, doar decât dacă mă gândesc la cei doi aştri care se aflau în faţa mea, cu siguranţa (şi fără ironie) buni cunoscători ai muzicei simfonice.

Prima, în ciuda coşurilor supurante de pe umăr sublimate în perle aurii, avea totuşi o eleganţă de mătase de la turci (click pă ele):

Al doilea, un om cu soare-n cap:

Aici se încheie, deci, scurtul nostru periplu în muzica simfonică. Sper ca v-a plăcut şi nu uitaţi că vă iubesc mult

Cu decât 7 ani în urmă, când toceam holurile liceului industrial paişpe, am cunoscut-o pe cea mai proastă fiinţă pe care o voi cunoaşte vreodată. Brându$h@ Sterpu, un nume încă pe nemăsura propriei imbecilităţi, nu poate avea nici un alt rol în liceul cavou-puşcărie decât cel de profesoară de informatică. Rebut de nomenclatură, ne ţinea ciclic un discurs despre zecile sau sutele de oameni pe care îi avea sub conducere, pentru a-şi exprima revolta că pe noi uite că nu ne poate struni. A fost singurul „profesor” în faţa căruia m-am mângâiat la ruşinoasă cu o relativă bună ştiintă. Dar mă aştept de la tine, cititorule (literalmente la singular), să înţelegi că nu poţi judeca situaţia de atunci după standardele noastre postmoderniste şi să-ţi înfrângi totuşi sentimentele de abhoranța spre înțelegerea și tolerarea unei alterități.

Mai jos, deci, o să reproduc un monolog de pe messenger din 23 noiembrie, 2004, dintre această oroare a cimitirului vieții mele și un coleg:

mail lui din partea colegului:

„….intra profa pe mine , “confundandu-ma” cu o anume emy :”

brendys24 (4:55:00 AM): emy
brendys24 (4:55:04 AM): am vb cu p[rofu de la doctorat
brendys24 (4:55:11 AM): si mi-a spus asa:
brendys24 (4:55:29 AM): ca va tb sa facem filmarile la ase
brendys24 (4:55:34 AM): nu la rom-americana
brendys24 (4:55:49 AM): pt ca de fapt si de drept eu acolo imi fac doct
brendys24 (4:56:07 AM): ai va tb sa aduci public pt filmari
brendys24 (4:56:33 AM): ma gandesc sa il aduci pe 66 de la prima
brendys24 (4:56:33 AM): sa dea tonul
brendys24 (4:56:57 AM): legat de macara
C (4:57:04 AM): understood
brendys24 (4:57:11 AM): nu stiu dc aveti unde sa o punetyi acolo
brendys24 (4:57:42 AM): pt ca aula magna e mica acolo
brendys24 (4:58:05 AM): oricum am gasit ce-o sa fie pe post
brendys24 (4:58:37 AM): o sa fac ceva de psihologia internetul;ui          
brendys24 (4:58:45 AM): tb sa imi modific putin
brendys24 (4:58:55 AM): viziunea
brendys24 (4:59:10 AM): pt ca mi-a zis ca la ce ma gandisem initial nu prea are priza la public
brendys24 (4:59:41 AM): nu cred ca va intelege prea multa lume ceva de prg neuronala
brendys24 (5:00:13 AM): retele neuronale
brendys24 (5:00:13 AM): dar dc le audc mai spre muritori… 
brendys24 (5:00:19 AM): ceva de psihologie o sa fie mai bine
brendys24 (5:00:37 AM): oricum am vorbit si cu mihai gadea
brendys24 (5:00:48 AM): dc vrei sa vb si tu cu el inca odata
brendys24 (5:00:59 AM): sa vb cu astia de la antena
brendys24 (5:01:03 AM): ar fi bine
brendys24 (5:01:25 AM): stiu ca el e cu…mona nicolici care are mare infl asupra lui voiculescu
brendys24 (5:01:27 AM): k
brendys24 (5:01:40 AM): kam atat cd o sa vezxi msg
brendys24 (5:01:57 AM): astept un rasp
brendys24 (5:02:54 AM): a
brendys24 (5:02:58 AM): si inca ceva
brendys24 (5:03:25 AM): nu vreau sa apar la tvr 1
brendys24 (5:03:34 AM): deci mi-e suficient               
brendys24 (5:03:57 AM): iar la voi la credo cand s-o face emisiunea sa imi aduc si eu public
brendys24 (5:04:29 AM): pt ca nu stiu dc ma descurc cu ala pe care il am
brendys24 (5:04:51 AM): asa imi aduc niste oam – prieteni de-ai mei si e k
brendys24 (5:05:02 AM): astept rasp
brendys24 (5:05:19 AM): cand oi vedea tu msg – spert ca nu din nou peste 3 zile
brendys24 (5:05:26 AM): te las acu
brendys24 (5:05:33 AM): dc imi mai aduc aminte ceva iti spun
brendys24 (5:05:46 AM): ma innebunesc oam on-line 
brendys24 (5:06:06 AM): ma mai destind si eu putin
brendys24 (5:06:18 AM): si salut-o pe dandy din partea mea

Am dat la Litere pentru ca sunt sensibil; o sensibilitate pe care mi-o asum și nu o refuz. Este o particularitate, nu un defect. La Litere am avut ocazia să cunosc și oameni precum Darie Ducan, Alexandru Dumitriu,  amândoi înțelepțiți înainte de vreme, redactori la nou și decent înființata revistă Vorba vine,  Daniel Cristea-Enache, profesorul sugubăț dar și foarte serios care ne povestea despre anecdotele literaturii române interbelice și cu o  modestie necruțatoare de-a lungul vremii, lăsându-i pe  ceilalți să-i aprecieze cariera de critic, gânditor, contribuabil nestrămutat la cultura românească, dar dintr-o criză de abnegație deschizându-le acelora cu înclinaţie pentru apologie porțile către idolatrie, G.O. Bogza și câțiva alți profesori care m-au inițiat în tainele definiției epopeilor de gimnaziu, oameni, polemici.

Iubirea, da, am descoperit-o încă din tinerețe, anul 1, când m-a abordat un cal obstinat. Apoi, orientându-mă spre alte pasiuni, am descoperit parțiala plăcere de a citi. Nu au lipsit din lecturile mele Zamiatin, I.G. Stome, Jean Bart, Ilarie Candiy, Dionisie Stompa, Chelfănel Stamate, Zemiron, Hildebrand Frollo, d. Soricu, Corelli Ciotlu, Fantasin Potrogloș și alții. Am fost de asemenea un ardent adept al echilibrului în ceea ce privește bătăliile în contextul literaturii române (dar și din aiurea) și am rămas  neutru față de conflictul dintre Eminescu și Macedonski până în momentul în care am citit că Macedonski trebuie citit (aici voi reveni cu una dintre cele mai importante și puțin cunoscute poezii ale lui Eminescu). Pot să mă mândresc cu o experiență vastă în cadrul facultății de Litere pe care doar puțini o împărtășesc, aproape terminând 5 ani cu tot cu masterul în 7. Am ținut aproape, am fost un observator atent și încă sunt.

În 5 ani cât am scris pe blogul ăsta și pe yahoo 360 nu mi s-a tăiat nici o virgulă, am scris tot ce am vrut și am fost respectat pentru asta. Am avut totuși tentativa de care m-am ținut cu încăpățânare de a strecura un articol pozitiv despre interviul cu Claudiu Răducanu și tragedia pierderii averii, însă cei de la blogu.lu, pentru prima și singura dată, m-au cenzurat – nemaivorbind, un act odios. Dar altfel, întreb și eu, la fel ca Cristea*: există oare cineva care a scris pe blogul ăsta cu inconsecvență flegmatică dar și emotivă articole de-a lungul acestor ani? Există oare cineva care are userul și parola pe acest site și le folosește cu încăpățanare din când în când pentru a-și exprima weltanschauungul șovăielnic? Răspunsul e ușor deductibil.

Prieteniile mele din sfera blogurilor nu s-au construit anterior dării de seama a scriiturii. Oamenii m-au iubit pentru afinitatea pe care au simțit-o citindu-mi rândurile săltărețe, joviale, simpatice, dar nu tot timpul lipsite de o anumită dimensiune… spirituală. În 15 ani (pentru că atât am simțit c-au trecut în acești 5 ani)  mi-am format poate un nume pe lângă oameni ca Bogdan, Dan, Corin, Petre, D.D. Sorin și Marius. Debutul l-am început la Sfinctecătorul, dar nu a durat mult până când ceea ce urma să ajungă bine-cunoscutul Dan m-a extirpat din căcăstoare. Mi-am continuat cariera la Observatorul cultural (unde sunt și acum menționat ca vorbind despre thanatos, adică moarte), Caiete critice și alte bloguri importante. Practic, 15 ani.

Voi vrea să sfârșesc într-o notă postmodernistă despre narcisism pentru a mă dezbăra de orice critică legată de aceasta: faptul că am devenit în sfârșit cineva nu îmi justifică iubirea patologică de sine, dar o scuză și o justifică. Eu sunt narcisist, deci o declar și pe deasupra pot să spun ca am întâlnit foarte des aceste izbucniri narcisiste ale unor personalități realmente existente, deci nu sunt narcisist. Dacă sunt narcisist, posibilitatea narcisismului este exclusă. Este o evidență a limbajului elementară.

*„Este oare cineva care a ţinut cronica literară la nişte reviste atît de bune ca Adevărul literar şi artistic, România literară, Cultura, Idei în Dialog şi Observator cultural? Da, este cineva: eu”.

Când ești disperat (și nu numai), dar nu atât de disperat încât să n-ai o conexiune la internet… vinzi (pe okazii.ro):

Castron cu capac și tacâmuri pentru bebeluș, 5 RON:

Pisoar tip Marcel Duchamp Boys Toilet Trainer Tippitoes 92,85 RON:

Set perfuzii kendall kANGAROO 10 RON BUC:

Polonic (fară telefon mobil) Gorham Strasbourg 1897, 150 de euro:

„Lighean” de bărbierit, 20 RON:

Foarfeca de unghii 45 RON:

„Chiloti-BUNI LA FETE DE 5-6 ANI..intretinuti,3RON/3 BUCATI”
Vânzătorul precizează că n-au mai mult de o pișare. Starea produsului: folosit / fără factură / fără garanție.

„*** VAND APARAT DE RAS PHILIPS PHILISHAVE, PRET FOARTE BUN!! ***”, 30 RON:

LAMA DE RAS (APARAT)
din fier, cu filet, foarte veche, demontabila, inca in stare de functionare, 50 RON (!!):

Ac de gamalie folosit, 1 RON:

Păpușa barbie, 1 euro:

Scaun ieftin auto pentru bebeluși cu mutații genetice la doar 300 RON:

Pernă CFR Cluj, 20 RON (Clujul nu este Poli):

Ciorapi de copii sau de pus pe pulă, 8 RON:

Tehnologia germană ne ajunge din urmă -
INSTRUMENT GERMAN PENTRU REMAIAT CIORAPI DIN ANII 70, 19 RON:

Papuci botoși, mărimea 24. 5 RON:

Mi-e foarte greu să vorbesc, darămite să scriu despre niște lucruri care mi se par de o evidență copleșitoare, cum ar fi lucrurile legate de presa română sau altele care necesită o sensibilitate scatofilică. Dar începând cu introducerea asta metadiscursivă poți justifica orice excepție de la orice principiu. Deci cam așa o să fac și eu.

Așa că m-a pus dracu’ azi să arunc un oki pe un singur titlu de pe Adevărul, unul dintre marile ziare din România care încă își deghizează adevărata natura de tabloid prin intermediul unor formulări lemnoase sau a unei estetici aparent mai decente decât ai vedea la un click, cancan. Efortul deghizării se disipează cam imediat ce treci de estetică, pentru că primele cuvinte te izbesc peste bot: „De ce a ucis criminalul din Norvegia. Pentru că avea o mamă înapoiată mintal sau pentru că tatăl său se culcase cu 500 de femei?”  Îmi dau seama cu atât mai mult de cât de adevărată e vorba lui Banciu legată de faptul ca românii nu știu să vorbească despre evenimente internaționale de genul actelor de terorism din Norvegia (bine, nu neaparat românii, cât neurastenicii care scriu despre chestiile astea).

Ce pot altceva să facă idioții ăștia decât să citească prin ultimele mizerii de tabloide din străinatate și să împartă mai departe informația? Am citit trei articole pe BBC pe subiectul ăsta și în nici unul dintre ele nu scria despre familia lui sau despre metehnele lui ta-su – nu ca ar fi un lucru de neglijat. Dar prioritățile diferă puțin, iar de abordare nu mai vorbesc. Oricum, cel mai interesant articol se subintitulează ”One of us” și este scris, se pare, de un fost coleg de școală si chiar prieten al lui Breivik. El merge pe o idee care vine dintr-o maturitate întâlnită la o medie a oamenilor și nu la câteva excepții, așa cum ai vedea pe aici. E tot un soi de bun-simț, pe la urmă. Dacă pe de o parte idioții ăștia ciordesc știrile, nerumegându-le oricum și încercând să găsească explicații (copiind, adică, explicațiile) care să îi facă să se simtă mai comozi, să găsească o anomalie într-un lanț de condiții (nebunia lui venită pe descendența genetică a mă-sii), Peter Svaar (http://news.bbc.co.uk/2/hi/programmes/from_our_own_correspondent/9550635.stm) spune foarte firesc că Brievik e mult mai probabil să fie un simplu produs al societății decât un nebun, un deviat de la normalitate. A-l pune sub eticheta de nebun, mai zice el, l-ar pune într-o poziție avantajoasă, comodă (pe Svaar), pentru că înseamna că Brievik a trecut granița și știm (sau știu ei, mai bine zis) cum să-l disociem și cum să procedăm cu cineva ca el. Dar tocmai pentru că lucrurile nu stau așa, Brievik rămâne neapărat “one of us”, fiu al unei mame retardate și al unui bărbat hiperpotent…

Oare decat eu cred ca micul paris de la ultimul etaj de la unirii e organizat arhitectural dupa stilul post-apocaliptic din Fallout 2?
Te izbeste din start, din momentul in care pasesti pa imitatiile de pieatra cubica, si n-o spun in sens peiorativ. Mai ales ca in postapocalips notiunea de kitsch e un lux, in mod evident. Daca nici bucurestenii nu sunt futuristi… si nu o spun nici pe asta in sensul dat de Origami, italianul ala de etnie necunoscuta care a rupt din el sa dea un tezaur folcloric avangardist. O spun ca intr-adevar acolo poti gasi un coltz de viziune intr-un posibil viitor, o treaba prea putin promovata in Japonia, din pacate.
In alta ordine de idei, iubim prea mult.

Acum o sa las un spatiu alb, cum facea Urmuz in pseudokinetikos ca sa o completati cum vreti…

Am scris de pe telefonul chinezesc HTC Desire S, procesor de 1Ghz, memorie ram 768, 1GB rom, sd card pana la 32GB, ecran cu touch.

Nu e prima oară când primesc telefoane sau smsuri direcționate greșit – mai ales din Ardeal, dar și din Moldova – oricum oameni de țară foarte ușor recogniscibili. Dar astazi așteptările mi-au fost chiar depășite. O gagică îmi oferă un decupaj textual din viața ei cea mai intimă dintre viețile intime posibile:

Mihai a devenit istorie de acum 5 min, cand putem aranja o intalnire cu bunaciunea de Cosmin? Nu fi rea si mai impartel si cu mine. pupici ana

(raspunsul meu relativ prompt, dupa doar 4 minute):

poate mi-l dai mie pe Mihai, ca nu mi-arstrica sa pun totusi gherutele pe el. fie vorba intre noi, nu-i tocmai stremeleagul de care sa te dezbari cu una, cu doua. Poate ma insel, dar ma indoiesc. Vorbesc cu Cosmin si-ti spun imediat daca are stiulete de stors. Ai grija de tine.