Nu cred că am împărtăşit niciodata până acum faptul că îmi place să scriu. Îmi place. Recunosc. Scriu la nevoie, scriu şi de plăcere, scriu şi când este dificil. Mi-a fost greu să înţeleg faptul că oamenii trebuie să scrie… cu toţii, dacă se poate. Dar am reuşit în cele din urmă. Ce rost are să citeşti o carte fascinantă şi apoi să nu poţi imita crearea ei? E ca şi cum ţi-ar plăcea un fel de mâncare, dar n-ai reuşi să-l prepari niciodată sau ca şi cum te-ai masturba gândindu-te la năpârci, dar n-ai fi niciodată în stare să ai vreo relaţie sexuală cu vreuna în realitate. Îmi place să scriu pe blog pentru că eu am o perspectivă asupra oamenilor şi vreau ca aceştia să o descopere. Perspectiva mea este interesantă şi acesta este tocmai motivul principal pentru care continui să scriu. Altfel, nu-mi pasă de ceea ce mi se spune. Eu mă voi opri din scris doar în momentul în care nu voi mai avea nici o perspectivă despre oameni sau despre lume. Până atunci mă pot declara, poate, un fel de martir. Un martir al creării de text sau, cu alte cuvinte, un matrir al… scrisului.

A nu scrie înseamnă, practic, a nu îţi oferi perspectiva proprie şi altora ca să o vadă, însă în sensul de a o pătrunde. Englezii spun to fathom şi aşa voi spune şi eu acum: pentru a o to fathom! Gândiţi-vă doar la potenţial! Dacă fiecare ar veni cu propria perspectivă asupra lumii şi ar împărtăşi-o în mod egal lumii, diversitatea care ar izvorî din această mare întreprindere ar fi aproape unfathomable ca lăţime a gamei. Dar am avea cu adevărat din ce ne înfrupta şi oare cine nu vrea să aibă din ce se înfrupta? Treaba este că, printr-un mic efort prin care fiecare dintre noi am scrie (încercaţi chiar blogul!), am reuşi să creăm o realitate în text. Absurditatea acestei idei s-ar putea să vă pară, dar eu cred într-un univers ficţional in interiorul dar şi dincolo de text. Cum s-ar spune, o a doua realitate, doar că aflată în text şi nu în realitatea empirică. Eu cred în acea zi în care vom reuşi cu toţii să scriem. Puteţi să mă numiţi oricum, puteţi să mă numiţi nebun, schizofrenic, neurastenic sau derbedeu. Eu unul mă voi numi întotdeauna “Martirul”.