Public Enemies, un alt film ce demonstrează că nu de puţine ori prejudecăţile sunt un mecanism sănătos de auto-protecţie împotriva artei care nu spune nimic (în plus) care te ajută să o depăşeşti, ignorand-o. Nu ştiu ce nu s-a spus în Godfather, Scarface, Goodfellas şi altele făcute de epigonii aferenţi şi necesari şi s-a spus aicea. Să vii la ora actuală cu un film despre mafie în care personajul principal, negativ fireşte, are un final tragic, e ca şi cum ai veni cu un film despre vampiri fără să aduci nouătatea că se fut în cur, ca singură soluţie de a-şi perpetua stirpea nobilă.

Pe scurt, filmul este despre doi homosexuali care să urăsc (jucaţi şi nu de Johnny Depp şi Christian Bale) şi care se chinuiesc a-şi descoperi noua orientare sexuală: zoofilia cu iepe. Christian Bale câştigă, şi asta se ştie încă de la Terminator 4. La urma urmei, filmul nu este despre a aduce idei noi ataşate unui subiect răsbătătorit, şi nici despre a vorbi într-o nouă manieră despre acesta, ci, ca în tragedia greacă sau ca în teatrul elizabetan unde prologul trăda tot subiectul piesei (motiv pentru care toţi muiştii plecau dinaintea începerii piesei – chiar exista o mică pauză după recitarea prologului pentru a-i lăsa pe aceştia să părăsească sala de teatru/amfiteatrul etc.), totul ţine de interpretare în sensul cel mai larg al cuvantului: de la regizor şi actori până la decoratori şi iepe.

Christian Bale, lucrător la FBI, departamentul “Drepturile Animalelor”, îl urmăreşte pe Johnny Dillinger, pericol public nr. 1 după ce a violat cea de-a 25-a iapa. De fapt, regizorul însuşi, Th.. Michael Mann îşi pusese în gând să numească filmul The 26th Sodomized Mare, dar foamea de bani nu i-a permis-o, ştiind că în Hollywood e nevoie şi de respect faţă de fani şi spectatori. Atunci a ascuns şmechereşte toată ideea filmului după sintagma eufemistică “Public Enemies”, pe care ar fi vrut s-o schimbe de asemenea în “The Mare’s Archenemies”, dar pe care Christian Bale a refuzat-0, pledând pentru ideea că oamenii ar putea interpreta greşit filmul, nevrând să se pună într-o poziţie “pregnant anticalofilă care să transcende ficţiunea pură a filmului” (cum s-a exprimat singur).

Finalul îl puteţi intui şi singuri: Christian Bale îl elimină pe Johnny Dillinger, ajungând înaintea lui la cea de-a 26-a iapă. Este un sfârşit glorios şi tragic, antiteză clasică şi rafinată. În acest film mai găsiţi: şpiluri şi tâlcuri, tertipuri regizorale, întorsături destul de spectaculoase (de exemplu in visul lui Johnny Dillinger când cea de-a 26-a iapa se dovedeşte a fi Christian), jocuri onirice şi psihologice, sentimente brutale, iubire diabolică, carcase, scalpări, bildungsroman, iniţiere, esoterism, cu alte cuvinte:  deviere clară de la mainstream, ceea ce face să se detaşeze……………………. ….