Mă cuprinde o tristețe irepresibilă când mă gândesc jalnic la oblivionu’ care i-a fost hărăzită zilei de 11 noiembrie (doo mii noo), mare sărbătoare în care toți ortodoxșii care se respectă se înfruptă la festinul dăruit de Sfinții Victor, Mina și Vichente. Cum probabil știți foarte bine ce-i cu Victor și cu Mina, o să insist puțin pe Vichente.
Înainte de toate, Vichente vine de la Vincențiu, și nu altfel. E o prejudecată împărtășită nu de puțini care ar trebui stârpită de pe scoarța pământului. Vichente a fost unul dintre cei mai mari ostași în armata Domnului (dacă nu, cel mai mare) cât timp a trăit, iar acum își continuă cariera în Ceruri pentru a păzi de Satană. Într-o continuă gâlceavă cu Victor pentru care-i mai victorios, Vichente a cerut părerea lui Niezo care l-a declarat pe nedrept pe Victor ca fiind mai învingător pentru a-i testa credința lui Vichente, pe care l-a pus apoi să-și sacrifice fiul, dar fără să-l oprească să săvârșească fapta. După ce i-a trecut suferința și Niezo s-a convins de lealitatea acestuia, Vichente a rămas tot în urma lui Victor, chiar dacă oficial ierarhia se schimbase, și stă drept dovadă faptul că spunem Victor, Mina și Vichente, și nu Vichente, Mina și Victor (Mina era un intercesor).
Mâine, 11 noemvrie 2009, vă rog a cinsti această zi pentru a vă cinsti pe voi înșivă și spune-ți și la părinți și la cine știți voi că este ziua mea și că nu-i o zi în care să te dezbari de zori de pioșenia cu care v-a înzestrat Niezo și Sfântul Strigoi.
Mulțumesc.
Cred că cel mai trist lucru legat de Patrick Swayze nu este atât că a murit (mai ales aşa, progresiv), cât că a murit lăsând mult doritul “legacy” (cum se exprima el însuşi într-un interviu înainte să moară), o conglomeraţie de filme proaste şi foarte proaste care au întristat milioane de oameni din lumea-ntreagă.
Să-i fie mizeria uşoară!
După ce concertul Madonnei a dezvirginat parcul izvor şi de stingherii pomi care mai rămăseseră acolo sfindând bucureşteanu’ cinstit, Tuborg&Co s-au gândit s-o facă şi mai mare, pângărind deja fututul parc pentru a deschide calea vitelor pestriţe spre o beţie în masă responsabilă. Fraţii, jmenarii, peştii, hoţii, drogaţii, târfele, gaborii, toţi ştiu că vor avea parte de distracţia de care n-ar fi putut avea la concertul lui Leonard Cohen, pe care vor fi reuşit să se cace româneşte, ca la noi, susţinuţi de primărie şi restul instituţiilor care ştiu ce e mai bine pentru omul de rând.
Dar cum berea fără muzică e ca Bucurenci fără simţul responsabilităţii, dinozaurii muzicii (româneşti) vor face totul posibil, creând o atmosferă potrivită pentru dezintoxicările nutritive împărtăşite printre iubitorii de adrenalină. Dacă Elvis Presley era supranumit cândva Ştefan Bănică Junior al Americii, nu mai avem de ce să ne facem probleme când noi îl avem chiar aici pe Ştefan al nostru, Bănică, cel care nu a vrut să se ducă la puşcărie, dar care s-a dus (după cum mărturisesc băieţii de la bugi mafia). Pe lângă maestru, Mandinga şi Viţa de Vie îşi vor face de asemenea apariţia, aceşti curişti cu faţă umană, melofagi şi mitomani, care se bucură la aplauzele unui public răcnind inert din elanul băuturii. Mă întreb cum Samavolnicul publicităţii idioate, dar, în primul rând, a puţinei muzici de calitate ce se practică în România, se resimte alături de telenoveliştii tocmai buni de parodiat de Viţa de Vie, asta mai ales în contrast cu seriozitatea imbecilă pe care şi-o arborează Despot de fiecare dată când crede el de cuviinţă pentru a face impresie bună corporatiştilor de tot felul.
La fel ca în 80% din cazurile melomanilor români hrapareţi după scârnăvie, Despot va oscila la festival între ceea ce a furat (vezi Sunetul mai tare şi Imagination, Just an illusion) şi ceea ce a compus prost. O analogie foarte potrivită, după părerea mea, ar fi cea cu Mihai Morar, un alt escroc al opiniei publice, care-şi câştigă reputaţia invitând fosile precum Daniela Gyorfi (nu zic de Liviu Puştiu, respekt!) şi încercând să-şi bată joc de nişte sicrie mobile cu pretenţie de uameni normali. Cam aşa făcea şi Despot în interviu cu dezmembrata aia pe care a mânjit-o cu rahatul pe care şi l-a cules singur din cur şi cu care a scuipat-o frontal. Ce poate fi mai frumos decât să umileşti nişte oameni incapabili de a simţi umilinţă şi să-ţi construieşti reputaţie pe seama chestiei ăsteia? Poate doar iubirea şi sexul carnal, deşi sunt sceptic.
Cu alte cuvinte, abia aştept festivalul Tuborg, pentru că nu voi putea lipsi; deci voi fi şi eu printre vitele alea, savurând bere, mici (ar fi un pic jenant să nu fie mici), pezmeţi şi alte produse de panificaţie în cantităţi industriale necesare pentru a tolera borâtura care se va prelinge implacabil pe urechile finuţe ale cunoscătorilor.
Putea să aibă Hîldan şi termopan în tavan, nu doar uşă, că tot nu-l întrecea p-ăsta de şi-a trăit nefasta viaţă aicea. Uite aşa doresc la toţi duşmanii mei să aibă! Puteţi să mă numiţi chiar şi superstiţios, dacă nu religios de-a dreptu’. Eu ştiu cine sunt. Constanţa, oraşul câtorva posibilităţi, da’ bune.
Cu cât mă uit mai atent, cu atât mi se pare că are din ce în ce mai multă logică într-un sistem de o cvasiperfecţiune absurdă. De fiecare dată când intri în casă un obstacol să te ia în primire, adică atunci când vrei să intri în singurul loc unde poţi găsi refugiu. Mă gândesc şi la cum ar fi să ai invitaţi într-o astfel de casă. Să-l pui pe fiecare să sară şi să ai ca musafiri oameni bătrâni, paralitici care să rămână în exterior pentru că nu au reuşit să treacă obstacolul, dar să se uite cu o firească melancolie la cum se îndoapă hulpav ceilalţi, iar la sfârşit să plece împreuna cu restul, discutând şi schimbând impresii pe picior de egalitate despre vizita boierească. Da! Câte aventuri trebuie să fi cunoscut casa asta! Aşa e în Constanţa…
Inainte de Pescuit sportiv la mtzr s-au gandit astia sa ne rafineze gustul cu un scurtmetraj-teroare de vreo 20 de minute despre niste batrani fata-n fata cu tehnologia. Doi actori romani, cunoscuti, dar ale caror nume nu le stiu, trec (adica rolurile lor trec) prin odiseea confruntarii cu noua tehnologie: calculatorul. De-a lungul intregului scurtmetraj cei doi se chinuiesc sa porneasca un messenger, citind instructiunile in limba romana (probabil oferite de fiul lor din strainatate), si bajbaind deplorabil pana reusesc sa intre in windows. Mentionez cateva climaxuri la care m-am prapadit de ras: ea citeste de vreo 3 ori “m-o-u-s-e” silabisit; problema s-ar fi rezolvat mai repede, insa barbatul statea pe wc prefacandu-se jenant (actorul, adica) ca-l taie diareea; dublu-click-ul pentru ea presupune un interval de cel putin o secunda intre cele doua click-uri; cand il vede pe fi-su prin camera video (el era in America, vorbeau pe messenger, dar imaginea nu doar ca e perfecta, insa merge lesne cu vreo 30fps-uri) incepe sa urle la el de entuziasm, desi, he he!, nu avea microfon!
Ce concluzii putem trage dintr-un film ca asta? Ca 1: Desi astia mai mari decat noi sunt prosti, noi trebuie sa-i respectam. 2. Desi astia mai mari decat noi sunt prosti, noi nu trebuie sa ne aratam mai destepti decat ei. 3. Desi astia mai mari decat noi sunt prosti, trebuie sa-i toleram. 4. Desi astia mai mari decat noi sunt prosti, sunt parintii nostri! 5. Desi astia mai mari decat noi sunt prosti, fara ei n-am fi existat. 6. Fierul rosu pentru domn’ regizor.
Pentru oferta de 5 euro pe care o baga Orange la internet (cu care ai acces 3 zile pe luna) eu, celui care a venit cu ideea asta, i-as bag-o pe aia cu condamnarea la moarte si comutarea pedepsei in ultimul moment, apoi imediata deportare in Siberia, vorba lui Dostoievski. Cacatii astia aroganti care isi bat joc de toti clientii lor fideli (adica cei cu abonament care stau cu jugul celor 2 ani dupa ei) nu au cum sa cunoasca limita bunului-simt cand e vorba de a-si parli cat mai costisitor clientii.
Ca simplu abonat, oferta de puncte thank you este complet inaccesibila. La toate astea se adauga faptul ca ofertele de abonament sunt MULT inferioare celor de cartela. Practic, tu platesti o suma suplimentara degeaba, cand ai putea sa ai oricum cartela si sa profiti de oferte nu doar mult mai bune, dar si la un pret mai mic 
Asta se face, desigur, pentru ca sa atraga mai multi noi clienti (prin prepay), scapandu-se pe proprii abonati Nu că aş avea ceva împotriva lui Mircea Badea, dar pur şi simplu nu ştiam… nu ştiam…
Nu am prea mult spor, învăţ etc., deci simt nevoia să mă detaşez un pic de blog, să fac o pauză pentru o vreme. Nu ştiu exact pentru cât timp, dar sper că voi reveni cât de curând. Sper că cei care aşteaptă hămesiţi după noile post-uri să înţeleagă şi să nu o ia personal. Trebuie să-mi văd de treabă. Pauză deci…
Pentru că am reuşit în sfârşit să termin cu examenele de licenţă voi face o pauză bine meritată, o pauză de vacanţă, în care voi încerca să mă relaxez. Da.